miercuri, 31 martie 2010

1.2 Autorii

A scris Dumnezeu Biblia?
Dovezile indică faptul că Biblia, în forma în care o avem astăzi, reprezintă un document uman, dar acest lucru nu înseamnă că nu este sacră.

Deși Biblia Îl citează cu regularitate pe Dumnezeu și profeții vorbesc în numele Său, textul Bibliei, așa cum îl avem, poartă în mod clar însemnele unui document produs în diferite perioade și de diverși autori. Cu toate acestea, faptul că a fost realizată de oameni nu înseamnă în mod necesar o lipsă de divinitate sau de sanctitate a textului biblic.

Biblia, ca întreg, nu se pretinde a fi de inspirație divină. Cu toate că multe pasaje sunt citate în numele Domnului, Cele Cinci Cărți ale lui Moise (de la Geneza până la Deuteronomul) nu susțin nicăieri că întregul lor conținut este divin. Cu toate acestea, datorită diverselor doctrine și interpretări, a apărut credința în iudaism că Torah (și, într-o oarecare măsură, cărțile biblice subsecvente și chiar tradiția rabinică), în întregul ei, este de origine divină. [Ulterior, și creștinismul a considerat că Biblia este revelată de Dumnezeu.]

Unul dintre mecanismele acestei credințe, este reprezentat de existența unei probleme intelectuale fascinante. În vremurile moderne, problema este numită "teren nesigur". În esență, aceasta subliniază dificultatea tragerii concluziilor categorice. Oponenții avortului folosesc argumentul terenului nesigur foarte eficient: dacă un fetus este considerat o ființă umană la, să zicem, opt luni, atunci ce se întâmplă la opt luni minus 30 de secunde? Minus un minut? Cinci minute? O zi? La fiecare pas, este tot mai greu de apărat deosebirea absolută dintre un punct apărat de cineva și un alt punct marginal anterior acestuia.

În mod similar, terenul nesigur provoacă dezordine în cadrul argumentelor referitoare la paternitatea Bibliei. Dacă un singur cuvânt, doar unul singur din Biblie este de fapt de origine umană, cum poate cineva să apere originea divină a acesteia? Dacă un singur cuvânt, de ce nu două, sau zece, sau întreaga carte?

Este dificil de tras o linie. Dacă totul este de la Dumnezeu, atunci speculațiile iau sfârșit. Din păcate, dovezile nu cooperează întotdeauna cu dorințele oamenilor. Odată cu dezvoltarea diverselor discipline academice precum critica literară, religia comparată sau arheologia, originea divină a Bibliei a părut nesigură.

În ultimele secole, convergența unor serii de dovezi au indicat originea umană a unor pasaje din Biblie. Există o serie de texte paralele cu alte tradiții (de ex.: capitolul 22 din Proverbe este aproape identic cu un text egiptean scris cu secole înainte - "Învățăturile lui Amenemope"); există greșeli, repetări, aceleași pasaje din Biblie sunt citate cu mici diferențe între ele, demonstrând că în epocă circulau mai multe versiuni.

Odată cu acumularea dovezilor, cititorilor Bibliei le-au rămas puține opțiuni. Puteau să ignore pur și simplu dovezile, să refuze să citească textele critice ale studiilor biblice și să continue să creadă că interpretarea tradițională a supraviețuit intactă. Sau, alternativ, puteau să atace concluziile studiilor cu contra-argumente, așa cum mulți au făcut. La urma urmei, multe dintre problemele indicate de criticii biblici au fost observate și discutate cu multe secole înainte.

Totuși, odată cu trecerea timpului, aceste argumente au părut din ce în ce mai puternice, deoarece acumularea de dovezi istorice nu este de-acum doar formidabilă, ci pur și simplu uriașă. Cu toate acestea, nu există nimic la fel de flexibil și de inventiv precum rațiunea umană dedicată unei cauze, astfel că mulți au încercat să combată concluziile criticilor biblici, unii chiar cu mult talent și cu un elan deosebit.

Într-un final, unii au încercat să împace cele două curente ideologice. Poate că Biblia a fost scrisă de oameni, parțial sau integral. Asta înseamnă neapărat că aceasta nu este de origine divină? Trebuie ca înțelegerea faptului că mâna omului a fost implicată în adunarea unor tradiții, să însemne ca Biblia este echivalentă spiritual cu opera lui Shakespeare - remarcabil de pătrunzătoare și frumoasă, dar fără să dețină un loc special în univers?

Teologii liberali (însemnând cei care cred în paternitatea umană a Torei) se luptă să mențină statutul special al Torei, fără să încalce ceea ce ei cred că reprezintă canoanele integrității intelectuale.

Câteva abordări au încercat concomitent să păstreze statutul special al Bibliei, fără a nega descoperirile criticilor biblici. Unii au considerat că Biblia a fost într-o oarecare măsură o colaborare între Dumnezeu și oameni. Există astfel de indicii chiar în Biblie, care deseori pare să conțină cuvintele profeților și nu ale lui Dumnezeu. Mai mult, există momente când un narator expune faptele Domnului, sugerând că altcineva în afară de Dumnezeu a scris pasajele respective.

Există și păreri care susțin că Biblia este o relatare umană a auto-revelației lui Dumnezeu. Dumnezeu, într-un fel greu de exprimat în limbajul uman, s-a manifestat în deșertul Sinai și în alte locuri, iar ființele umane au notat totul, într-o încercare de a înțelege acea apariție.

Acest lucru este asemănător cu cele spuse de teologul Abraham Joshua Heschel, care a susținut că Biblia reprezintă un "midraș", adică o poveste interpretativă. Acesta a afirmat că Biblia constituie o înregistrare a examinării ființelor umane de către Dumnezeu și a examinării lui Dumnezeu de către ființele uman; păcatul capital în citirea Bibliei, spunea Herschel, a fost "imparțialitatea literară".

În cele din urmă, unii au susținut că Biblia este sacră, așa cum scripturile altor popoare sunt sacre, fiind o cronică umană a căutării divinului.

Toate aceste idei sunt influențate atât de tradiție, cât și de studiile biblice critice. Pe măsură ce am început să înțelegem mai bine lumea antică, să interpretăm textele și tradițiile religioase, Biblia are un impact diferit asupra noastră.
Trăim într-o lume diferită față de predecesorii noștri. Concluzii care păreau evidente, acum par imposibile. Biblia continuă, după mii de ani, să aprindă pasiuni, să influențeze societatea și să modeleze suflete. Cine a scris cuvintele sale pare mai puțin important, iar originea sa mai puțin fascinantă față de rolul Bibliei de a fi schimbat lumea.

*** Pentru cuprins consultați următoarea pagină.
VA URMA

marți, 30 martie 2010

1.1 Biblia Iudaică

1.1 Biblia Iudaică
Biblia este pentru creștini cea mai importantă scriere, Cartea prin care Dumnezeu s-a revelat pe Sine Însuși oamenilor și prin care și-a arătat voia Sa cu privire la oameni. Biblia este pentru miliarde de oameni “ghidul” în domeniul vieții religioase.
Dar pentru a înțelege mai bine originile sale trebuie să o luăm cu începutul: cu Biblia Iudaică sau Tanakh [תַּנַ"ךְ]. Biblia Iudaică este structurată pe trei secțiuni: Torah, Profeții și Scripturile.

* Torah - תּוֹרָה
1. Facerea (Geneza - בְּרֵאשִׁית) - Întâia Carte A Lui Moise
2. Ieșirea (Exodul - שמות) - A Doua Carte A Lui Moise
3. Leviticul - ויקרא A Treia Carte A Lui Moise
4. Numeri - במדבר A Patra Carte A Lui Moise
5. Deuteronomul (A doua Lege - דְּבָרִים) - A Cincea Carte A Lui Moise

* Neviim - נְבִיאִים sau Profeții

1. Cartea Lui Iosua Navi (יהושע / Y'hoshua)
2. Cartea Judecătorilor (שופטים / Shophtim)
3. Cartea Întâi a Regilor (שמואל / Sh'muel - Cartea întâi a lui Samuel)
4. Cartea A Doua a Regilor (A doua Carte a lui Samuel)
5. Cartea A Treia a Regilor (מלכים / M'lakhim - Cartea întâi a Împăraților)
6. Cartea A Patra a Regilor (A doua Carte a Împăraților)
7. Isaia (ישעיה / Y'shayahu)
8. Ieremia (ירמיה / Yir'mi'yahu)
9. Iezechiel (יחזקאל / Y'khezqel)
10. Osea (הושע / Hoshea)
11. Ioil (יואל / Yo'el)
12. Amos (עמוס / Amos)
13. Avdie (עובדיה / Ovadyah)
14. Iona (יונה / Yonah)
15. Miheia (מיכה / Mikhah)
16. Naum (נחום / Nakhum)
17. Avacum (חבקוק /Havakuk)
18. Sofonie (צפניה / Ts'phanyah)
19. Agheu (חגי / Khagai)
20. Zaharia (זכריה / Z'kharyah)
21. Maleahi (מלאכי / Mal'akhi)

* Ketuvim - כְּתוּבִים sau Scripturile

1. Psalmii -תהלים / Tehillim
2. Pildele sau Proverbele Lui Solomon - משלי / Mishlei
3. Cartea Lui Iov - איוב / Iyov
4. Cântarea Cântărilor - שיר השירים / Shir Hashirim
5. Cartea Lui Rut - רות / Rut
6. Plângerile Lui Ieremia - איכה / Eikhah
7. Eclesiastul - קהלת / Kohelet
8. Estera - אסתר / Esther
9. Daniel - דניאל / Dani'el
10. Cartea Întâi A Lui Ezra - עזרא
11. Cartea Lui Neemia sau Cartea A Doua A Lui Ezdra - ונחמיה
12. Cartea Întâi Paralipomena sau Cartea întâi a Cronicilor - דברי הימים
13. Cartea A Doua Paralipomena sau A doua Carte a Cronicilor

Biblia Iudaică este o carte complexă, scrisă de mai mulți autori, pe o perioadă de 850 de ani. Include narațiuni, legi, scurte istorioare, povestiri moralizatoare, profeții, îndemnuri, poezie și scrieri filozofice. Deși unii rabini consideră că Torah există dinainte de istorie, evenimentele din Biblie creează o narațiune ce poate fi considerată drept izvorul istoriei lumii.

* Torah sau Cele Cinci Cărți ale lui Moise, repovestește cum familia lui Abraham (Avraam) și Sarah au devenit poporul lui Israel; cum au revenit din exilul în Egipt, sub conducerea lui Moise, până la hotarele țării Israel, oprindu-se pe drum la Muntele Sinai pentru revelațiile cunoscute sub numele de Cele Zece Porunci. Torah include atât povestea formării poporului lui Israel cât și legile care au definit legământul între oameni și Dumnezeu.

* Profeții. A doua dintre cele trei secțiuni este împărțită în două părți. Profeții dintâi include cărțile lui Iosua, Judecătorii, Samuel 1-2, Împărați 1-2, care relatează istoria Israelului din perspectiva îndeplinirii legământului israeliților cu Dumnezeu. Profeții din urmă care include cărțile lui Isaia, Ieremia, Iezechiel, alături de alți 12 profeți minori, conține îndemnurile acestor lideri pătimași pentru întoarcerea către Dumnezeu și către Tora.

* Scripturile (Scrierile), un fel de amestecătură, includ poezie (Psalmii și Plângerile), scrieri filozofice (Proverbele și Eclesiastul), scurte istorisiri (Estera) și povestiri ( Ezra, Neemia, Cronici 1-2).

*** Pentru cuprins consultați următoarea pagină.
VA URMA

luni, 29 martie 2010

O schimbare

Acest blog este primul meu blog. Început inițial ca o tentativă de expunere a ideilor unui individ destul de insipid, nu a reușit să devină ceea ce doream, din motive obiective. Unele dintre temele abordate au fost niște refulări ale autorului, limitate totuși de o serie de factori externi. În consecință, blogul va suferi o transformare, în sensul subiectelor abordate, deplasându-se către o dualitate religie-știință, deși la prima vedere acestea se exclud reciproc. Creștinismul, iudaismul, islamul, contrazicerile și unele alunecări dogmatice ale acestora își vor găsi locul aici. Este un subiect asupra căruia am stăruit suficient de mult timp ca să am o oarecare idee. Adică, nu voi vorbi de pe pereți; și bineînțeles mă va ajuta și domnul Goagăl.
Pe lângă cele trei doctrine religioase majore, descoperirile științei vor constitui o parte importantă a blogului. Deja am abordat acest subiect în articole precum acesta. Acestea nu vor fi neapărat fără legătură cu religia. Aparenta contradicție dintre acestea două este doar pentru mințile obtuze. Așa cum am mai subliniat și în alte ocazii, respingerea ideii de divinitate doar pe baza unor teorii precum cea evoluționistă constituie o eroare logică și de statistică. Dacă o minte precum cea a lui Anthony Flew a putut să accepte ideea Creației, cine sunt acei ateiști care persistă în nebunia lor să-l contrazică pe Flew?
Richard Dawkins este una dintre mințile strălucite ale planetei, dar greșește - în opinia mea - atunci când îmbrățișează una dintre cele două extreme. Varianta Creației trebuie analizată cel puțin la nivel filosofic. Altfel, varianta cealaltă este una extrem de dureroasă pentru mintea umană.
Dar, cam atât despre noua înfățișare a blogului. Dacă vă place, rămâneți; dacă nu, rămas bun.

PS; Voi începe cu o serie de articole menite să creeze un fundal pentru analiza iudaismului, creștinismului și islamului. Seria se intitulează "Scurtă istorie a Bibliei și a creștinismului" și are cuprinsul de mai jos. Probabil, îmi va lua aproximativ 1-2 ani ca să o termin, având în vedere proporțiile subiectului de acoperit.

CUPRINS:

CAPITOLUL 1. Originea Bibliei



2.1.9 Împărțirea lui Abraham
2.1.10 Sarah
2.1.11 Lot
2.1.12 Hagar
2.1.13 Ișmael
2.1.14 Legarea lui Isaac
2.1.15 Rebekah
2.1.16 Eliezer
2.1.17 Iacov
2.1.18 Rahel
2.1.19 Tamar
2.2 Exodul
2.3 Leviticul
2.4 Numeri
2.5 Deuteronomul

CAPITOLUL 3. Profeții

3.1 Profețiile
3.2 Profeții dintâi
3.3 Profeții de pe urmă

CAPITOLUL 4. Scrierile

4.1 Scrierile poetice
4.2 Literatura filosofică
4.3 Eclesiastul
4.4 Ruth
4.5 Plângerile
4.6 Estera
4.7 Daniel
4.8 Ezra și Neemia
4.9 Cronicile

CAPITOLUL 5. Biblia ortodoxă

5.1 Scurt istoric
5.2 Evangheliile
5.3 Faptele apostolilor
5.4 Scrisorile
5.5 Apocalipsa

CAPITOLUL 6. Sfinții părinți

6.1 Părinții apostolici
6.2 Părinții pustiei
6.3 Părinții capadocieni
6.4 Scriitori bisericești

CAPITOLUL 7. Sinoadele ecumenice

7.1 Primul conciliu de la Niceea - 325
7.2 Primul conciliu de la Constantinopol - 381
7.3 Conciliul de la Efes - 431
7.4 Conciliul de la Calcedon - 451
7.5 Al doilea conciliu de la Constantinopol - 553
7.6 Al treilea conciliu de la Constantinopol - 660-681
7.7 Al doilea conciliu de la Niceea - 787
7.8 Al patrulea conciliu de la Constantinopol - 869-870

CAPITOLUL 8. Marea schismă

8.1 Originea schismei
8.2 Argumente
8.3 Schisma

CAPITOLUL 9. Manuscrisele de la Nag Hammadi

9.1 Descoperirea
9.2 Traducerea
9.3 Codexurile

luni, 8 martie 2010

O iarnă eternă


Nu îmi aduc aminte exact când am început să urăsc primăvara, dar în 2007 o uram deja. Știu motivele nașterii acestui sentiment, dar nu pot să trec peste ele. Nu a fost însă mereu așa. Cu mulți ani în urmă, primăvara și vara erau anotimpurile mele preferate. Soarele era prietenul meu, chiar dacă momentele de regăsire nu erau atât de dese pe cât mi le-aș fi dorit. Apoi, o umbră sumbră s-a insinuat încet, dar sigur, în conștiința mea, iar himera unei ierni eterne a început să-mi bântuie gândurile.
Ultimele două zile mi le-am petrecut căutând case de vânzare în Norvegia și Franța, cele două țări în care aș fi vrut să mă nasc. Am găsit ce căutam, dar nu cred că am curajul necesar pentru a emigra. Îmi place țara asta, dar mă simt ca un străin în ea; nu simt ca și cum i-aș aparține. Oamenii care o locuiesc îmi repugnă; dorințele și idealurile lor nu sunt și ale mele. Nu vreau să îmi petrec verile la mare, prăjindu-mă la soare cu burta plină de bere și mici, totul petrecându-se pe ritmuri de manele. Manele... cred că sunt primul om care a devenit alergic la ele. Este suficient să aud urletele unui minoritar și îmi crește brusc pulsul, îmi pierd calmul și mă cuprinde o stare de repulsie. Și asta e "muzica" preferată de 99% dintre români (Traian Băsescu dixit)!
O țară frumoasă, plină de oameni urâți... Parcă un blestem plutește deasupra acestor meleaguri.

Dar, nu cred c-am să plec... Am să rămân, iar grobianismul autohton îmi va măcina rațiunea, lent. Eu, cel de odinioară, voi deveni de nerecunoscut, o imagine dezolantă, ferecată în solitudine, a unui spirit altădată liber.
Până atunci, încă sunt aici, visând la o iarnă eternă...

Și da, știu că tot ce spun sună ca un clișeu afurisit...

joi, 18 februarie 2010

Memento Mori


Poate ai crezut că te-am uitat... Nu am făcut-o. Au trecut aproape doi ani... au trecut atât de repede... Parcă mai ieri te-am strâns ultima oară în brațe, spunându-ți "ne vedem la vară". Dar nu a fost așa. După trei zile, într-un ceas târziu în noapte, am primit telefonul care am știut ce urma să mă anunțe încă dinainte să răspund. Te-ai stins așa cum toți am dori s-o facem: în brațele persoanei care ne iubește.
Îmi aduc aminte de ultimul moment în care te-am privit în ochi, ochi plini de viată și de disperare. Ai zâmbit trist atunci când am spus că ne mai vedem; știai că nu va fi așa.
Astăzi este ziua ta...
Scriu aceste cuvinte cu speranța că, undeva, cândva, le vei auzi și vei ști că nu te-am uitat.
Și poate că, peste mult timp, când vom fi plecați cu toții, cei care te-am iubit pe lumea asta, iar nimeni nu-și va mai aminti că am trăit vreodată pe acest pământ, vântul - tremurând printre frunzele copacilor de pe strada copilăriei mele - va șopti, ca într-un vis, numele noastre.

marți, 9 februarie 2010

Activitatea solară este în creștere


Oamenii de știință spun că activitatea solară, respectiv așa-zisele pete solare, regiuni cu câmpuri magnetice puternice, s-a intensificat semnificativ după o perioadă în care aceasta a fost la cel mai redus nivel din ultimul secol.
Activitatea solară intensă poate penetra câmpul magnetic protector al Pământului, putând provoca distrugeri serioase ale sistemelor de comunicații și ale rețelelor electrice. Cercetătorii consideră că această activitate va atinge vârful maxim în vara anului... 2012.
Știința modernă încă nu poate explica aceste fluctuații ale activității solare.

O coincidență bizară sau filmul 2012 nu era deloc SF? Vom afla curând, bănuiesc...

Sursa: BBC

duminică, 31 ianuarie 2010

Pentru cei care au murit singuri



Nu este nimic mai dezolant decât o ființă care moare, singură. Chiar dacă mergem singuri în moarte, măcar în ultimele clipe ar trebui să avem pe cineva alături. Toate viețuitoarele de pe Pământ se tem de moarte. Este oare ceva întâmplător sau este dovada că nu ne așteaptă nimic dincolo, decât întuneric?

Există numeroase vietăți care mor singure...
Tuturor acestora (și în special lui Patrocle, cățelul cu o pată roz pe botic) le dedic această melodie interpretată de Mezarkabul, o formație din Turcia, cunoscută acolo sub numele de Pentagram. Melodia se numește "For Those Who Died Alone" (Pentru cei care au murit singuri).

luni, 25 ianuarie 2010

Doi lupi

Un bătrân indian Cherokee îi povestește nepotului sau despre viață. "O luptă se dă înăuntrul meu," îi spune el băiatului.

"Este o luptă teribilă și se dă între doi lupi. Unul este rău - este mânios, invidios, trist, plin de regrete, lacom, arogant, superior, se vaită tot timpul, plin de vină, de resentimente, mincinos, vanitos, plin de complexe de inferioritate și egoist." Bătrânul a continuat, "Celalalt este bun - este plin viață, împăciuitor, iubitor, plin de speranță, senin, umil, binevoitor, mărinimos, înțelegător, drept, milos și cinstit. Aceeași luptă se dă înăuntrul tău - și înăuntrul fiecărei persoane."

Nepotul s-a gândit preț de un minut și apoi l-a întrebat pe bunicul său, "Care dintre lupi va câștiga?"

Bătrânul Cherokee i-a răspuns simplu, "Cel pe care-l vei hrăni."

* Legendă Cherokee.

luni, 18 ianuarie 2010

Lupul și mielul

Lupul, întâlnindu-se cu un miel rătăcit de turmă, a hotărât să nu îl ucidă pur și simplu, ci să găsească un pretext pentru a se justifica față de miel cu privire la dreptul său de a-l mânca. Astfel lupul i s-a adresat: "Băiete, anul trecut m-ai insultat grosolan." "Totuși," a behăit mielul cu un ton trist în glas, "nu eram născut atunci." Atunci lupul a spus, "Ai pășunat pe islazul meu." "Nu, bunule domn," a răspuns mielul, "nu am gustat încă iarba." Lupul însă a continuat, "Ai băut din izvorul meu." "Nu," a exclamat mielul, "niciodată nu am băut apă, deoarece laptele mamei mele îmi ține și de foame și de sete."
Acestea fiind zise lupul l-a înșfăcat și l-a mâncat, spunând, "Bine! Nu voi rămâne nemâncat, chiar dacă ai respins toate acuzațiile mele."
Tiranul va găsi întotdeauna un pretext pentru tirania sa.

duminică, 17 ianuarie 2010

În loc de epilog

Aici se încheie seria de articole dedicate morții. Ce am aflat? După moarte, diferențele între om și celelalte creaturi de pe Terra par să se estompeze. Un om mort este o imagine deplorabilă, aproape dezgustătoare chiar; departe de ființa care domină planeta. Este moartea sfârșitul sau doar o transformare? Este o dispariție totală sau cumva acea furtună electrică care ne animă creierul reușește să supraviețuiască? Răspunsul este unul dureros: indiferent câte teorii au apărut sau vor apărea, există doar două posibilități logice: Dumnezeu și Nimicul. Nu există o cale de mijloc, o a treia cale, nici măcar în ipoteza în care teoria despre natura holografică a universului este adevărată. Iar adevărul este că nu putem ști cu certitudine care variantă este cea corectă, decât în clipa morții, eventual.

O speranță pentru varianta creaționistă a părut, pentru scurt timp, să fie entropia. Dar s-a dovedit una falsă. Natura primelor forme de viață de pe planeta noastră este necunoscută și, probabil, va rămâne așa. Oricum ar fi fost, pare că au luat naștere ca urmare a unui proces de auto-asamblare moleculară. Acest proces este unul comun în univers. Dacă vă uitați la cerul înstelat al nopții, veți vedea numeroase stele și galaxii care iau naștere spontan, printr-un proces de auto-asamblare.

Din starea inițială, amorfă, a universului, galaxiile s-au dezvoltat în complexitatea minunată de astăzi. Nu există o ''forță vitală'' care să facă galaxiile ceea ce sunt - de ce să ne imaginăm că un astfel de lucru este responsabil pentru noi? În 1953, Harold Urey și Stanley Miller au efectuat un experiment pentru a reproduce condițiile chimice primordiale de pe Terra și au adăugat un "fulger" pentru a iniția procesul de formare a aminoacizilor, elementele esențiale ale vieții. Au obținut un oarecare succes, dar au existat și critici. Cea mai puternică obiecție a fost aceea că aminoacizii nu sunt atât de greu de produs - așa că, realizarea acestora poate că nu este atât de remarcabilă.

Creaționiștii aduc ca argument faptul că viața nu ar fi putut evolua din anorganic, datorită entropiei. Pe scurt, aceștia afirmă că ordinea și complexitatea, reducerea entropiei, nu pot avea loc în mod natural - dar acest argument nu este valid.

Mai întâi, al Doua Lege a Termodinamicii, care limitează abilitatea unui sistem natural să aibă o scădere a entropiei, se aplică numai sistemelor închise. Când un sistem este deschis și poate schimba energie cu exteriorul, atunci acel sistem deschis poate avea o scădere a entropiei și o creștere a ordinii. Cel mai evident exemplu este, întâmplător, un organism viu. Toate organismele prezintă riscul atingerii entropiei maxime, sau moartea. Însă, reușesc să evite asta prin atragerea de energie din exterior: mâncând, bând și asimilând.

În al doilea rând, de câte ori un sistem înregistrează o scădere a entropiei, trebuie plătit un preț. Când un organism biologic absoarbe energie și crește - mărindu-și astfel complexitatea - este efectuat lucru mecanic. Când este efectuat lucru mecanic, aceasta nu se face cu eficiență 100%. O parte a energiei este pierdută întotdeauna, iar o parte este cedată sub formă de căldură - asta însemnând, în contextul mai larg, că entropia totală crește, chiar dacă entropia scade la nivel local, într-un organism. Astfel, a Doua Lege nu este violată.

Putem observa că organizarea poate lua naștere din entropie, privind exemplul norilor gazoși - iar cheia pentru aceasta este gravitația. Dacă examinăm o cantitate mică de gaz într-un spațiu închis, la o temperatură constantă, vom descoperi că nu se întâmplă absolut nimic. Sistemul este în faza de entropie maximă și nu avem niciun motiv să ne așteptăm să se întâmple ceva. Dar, dacă masa norului gazos este suficient de mare, atunci gravitația va începe să joace un rol semnificativ. În timp, mici buzunare vor începe să se contracte, exercitând forțe gravitaționale și mai mari asupra restului norului. Centrul buzunarelor se va contracta și mai mult, începând să se încălzească și să emită radiații, permițând astfel formarea gradienților de temperatură și apariția convecției căldurii.

Astfel, un sistem, care ar trebui să existe în echilibru termodinamic și entropie maximă, s-a modificat singur, într-un sistem cu o entropie mai mică, dar mai organizat și mai activ. Evident, gravitația schimbă "regulile" într-un sistem, într-un mod important, permițând apariția unor evenimente, care aparent sunt excluse de termodinamică.

Problema este că aparențele pot înșela, iar sistemul descris mai sus nu se afla, probabil, într-un echilibru termodinamic adevărat. Cu toate că un nor gazos uniform trebuie să se mențină în această stare, pare să o ia pe "calea greșită," în termenii organizării și complexității sale. Viața funcționează în același mod, părând să o ia pe "calea greșită," cu complexitatea crescând, pe măsură ce entropia scade. În realitate, totul face parte dintr-un proces îndelungat și extrem de complicat prin care entropia crește, chiar dacă pare să scadă la nivel local, pentru perioade relativ scurte. Așadar, entropia nu ne-a oferit răspunsul căutat.

[Următorul fragment este un comentariu, modificat puțin, pe care l-am făcut pe un blog.]
Religiile orientale și unele secte occidentale postulează ideea reîncarnării. Reîncarnarea necesită și ea un Dumnezeu. Această aplecare către concepțiile și ideile orientale este specifică persoanelor care neagă Dumnezeul iudeo-creștin, dar simt nevoia unei spiritualități, refuzând să accepte teoria evoluționist-ateistă și, implicit, faptul că moartea reprezintă, într-adevăr, sfârșitul. Problema constă în modul în care lumea înțelege religiile orientale, care este unul greșit, iar noțiunile de bază sunt un amestec între filozofia Zen, budism și unele idei provenite de la generația psihedelică a anilor ’60.

Una dintre învățăturile de bază ale budismului, și una dintre cele mai complicate, este cea numită anatta – fără suflet. Budismul consideră că trupurile noastre fizice nu sunt posedate de un sine intrinsec, iar senzația noastră că suntem separați față de restul universului este o iluzie. Dacă am putea vedea dincolo de iluzia măruntă a sinelui individual, am realiza că “sinele” infinit nu este supus nașterii și morții. Dacă nu există suflet pentru a transmigra de la un trup la altul, atunci nu există reîncarnare, în sensul obișnuit al cuvântului. “Renașterea” are loc atunci când karma creată de o viață anterioară este transferată într-o altă viață. Majoritatea școlilor de budism consideră că momentul concepției este începutul procesului de renaștere și, așadar, marchează începutul vieții unei ființe umane.

Am adăugat asta pentru a ajunge la următorul aspect, acela al regulilor și al moralității. Motivul pentru care anumite persoane preferă budismul și religiile asemănătoare este și aparenta moralitate “relaxată” a acestora. În realitate, regulile și moralitatea religiilor orientale sunt foarte asemănătoare cu cele ale iudeo-creștinismului. Diferă doar pedeapsa; sau mai bine zis aparenta absență a acesteia. De exemplu, avortul este descurajat de budism, iar diferența față de creștinism constă în faptul că budismul nu impune categoric acest lucru; adică se ferește să-i dicteze femeii ce să facă cu trupul său. Pentru budism, aceasta este precum în cazul valurilor oceanului: atunci când valul începe, nimic nu este adăugat la ocean, iar când se sfârșește, nimic nu este luat. Este o diferență de abordare, dar – în mod categoric – budismul privește avortul ca pe o tulburare gravă a “sinelui.” Nu promite însă focul gheenei și, de aici, atracția exercitată asupra europenilor.

Problema însă, cu religiile politeiste, este tocmai imposibilitatea logică a existenței unei divinități multiple. Trebuie să fie o singură conștiință, lucru valabil chiar și pentru Dumnezeul creștin cu trei ipostasuri. A doua problemă a religiilor orientale este absența revelației; acestea nu se pretind a fi rodul revelației Dumnezeului care a creat lumea. Problema constă în faptul că divinitatea, în cazul în care ar exista, trebuie să stabilească un set de reguli pentru creațiile sale, pentru că acestea sunt parte a unui plan divin, altfel creația nu are rost – este doar un capriciu al unui zeu glumeț. Cum nu poți, însă, pretinde ca oamenii să ajungă singuri la noțiunile corecte de bine și rău, acestea trebuie revelate. Aici este punctul forte al iudeo-creștinismului, pentru că revelația este exact modul în care ar acționa divinitatea, stabilind principiile moralității. Poate nu unele atât de absolute, precum în cazul creștinismului, rămânând și oarecare zone “gri,” unde ar fi loc de negociat, dar – în mare – moralitatea iudeo-creștină este cea corectă.

O greșeală, des întâlnită, este aceea că oamenii citesc Biblia fără a primi consilierea adecvată. Personal, nu recomand citirea Bibliei de către oamenii simpli, nici măcar de către cei cu educație superioară. Deși, variantele cu trimiteri pot fi ceva mai ușor de pătruns, pentru cei care au capacitatea de a înțelege legăturile dintre un verset și altul, Biblia este o carte dificilă, chiar și pentru un om inteligent, mai ales dacă respectivul pornește lectura având preconcepții izvorâte din studierea anterioară a literaturii ateiste. Din acest motiv, multe persoane inteligente sunt șocate, chiar dezgustate, după ce lecturează Pentautehul (primele cinci cărți ale Bibliei), sau Torah. Totuși, Biblia este mult mai complexă și mult mai dificil de înțeles.

Dar, evident, toate acestea sunt fără rost, în cazul în care suntem doar niște maimuțe care refuză să-și accepte rolul în lume și propria mortalitate. Singura concluzie categorică pe care o pot formula este aceea că NIMENI nu deține adevărul. Foarte mulți ateiști aroganți, gen Bill Maher, afirmă cu ironie că religia este o prostie, iar totul a fost explicat de știință, dar aceștia nu fac decât să-și exprime propria ignoranță. A-ți accepta propria mortalitate nu este un gest de curaj, ci unul de lașitate. Mai dificil este să continui să-ți pui întrebări, cu privire la rostul omului pe Pământ, și să încerci să deslușești ce planuri ar putea avea eventuala Divinitate pentru noi.