Perspective diferite asupra paternității Torei
Perspective literare, istorice și teologice asupra chestiunii dacă Torah este divină, umană, sau un amestec între acestea două.
Discuția referitoare la originea Torei nu reprezintă pur și simplu o problemă de teologice, de istorie, sau a criticismului literar. În cadrul comunității evreiești, aceasta este o conversație care acoperă cel puțin aceste trei domenii. Acest articol descrie doar o parte din conturul acestei discuții în cadrul celor trei discipline enumerate mai sus.
"Aceasta este legea (Torah) pe care a dat-o Moise copiilor lui Israel. Iată învățăturile, legile și poruncile pe cari le-a dat Moise copiilor lui Israel, după ieșirea lor din Egipt." (Deuteronomul 4:44-45)
Când Torah vorbește despre Torah, cuvântul înseamnă evident "instrucțiuni" și nu se referă la cartea Torah, așa cum o știm. Cu toate acestea, sub influența unor astfel de pasaje, precum acesta din Deuteronomul, evreii au tratat Torah ca fiind, în întregul ei, o revelație de la Dumnezeu către Moise pe Muntele Sinai. Totuși, încă din vremurile antice, unii evrei au considerat că anumite porțiuni din Torah au fost revelate într-o perioadă diferită.
Chestiunea originii Torei nu este pur și simplu una de interes academic, precum dacă Shakespeare a scris sau nu piesele de Shakespeare. Strâns legata de paternitatea Torei este problema autorității culturale și legale a textului. De vreme ce Torah reprezinta începutul tuturor discuțiilor evreiești ulterioare privitoare la rânduielile etice și normative, afirmațiile despre originea acesteia pot avea implicații profunde pentru adepții acestor etici și conduite. Răspunsurile la întrebările referitoare la paternitatea divina a Torei, asa cum le avem astăzi, nu sunt uniforme; mulți gânditori evrei au susținut sa Torah se bucura de autoritate indiferent dacă participarea umana la paternitatea acesteia este demonstrabila sau nu. Preocuparea noastră, totuși, nu este aceea de a răspunde criticii paternității divine, ci cu privire la natura argumentelor pro și contra paternității divine. Argumentele asupra originii divine sau nu a Torei pot fi împărțite în trei categorii: înțelegerea din punct de vedere literar a textului, a relației între text și istoria israeliților și perspectiva teologică asupra Torei.
Aprecierea caracterului literar al Torei
Cărturarii au remarcat repetările, aparentele contradicții și diferențele de vocabular în anumite porțiuni ale Torei. Pentru rabinii care au scris Midrașul (interpretarea tradițională, omiletică a Scripturii), acest fenomen este văzut ca parte a informației adiționale, codată în textul Torei pentru a servi ca bază pentru interpretarea orală. De exemplu, dacă o lege se repetă, primul caz poate fi văzut ca un avertisment, iar cel de-al doilea ca o pedepsire. Textele contradictorii se referă la situații diferite. Diferențele de utilizare nu sunt văzute ca forme alternative ale aceluiași concept, ci ca niște concepte diferite.
Cercetătorii critici privesc același fenomen și observă dovezi din surse diferite. Recunoscând că unele dintre aceste diferențe sunt însoțite de utilizări diferite ale numelui lui Dumnezeu, cercetătorii au început să identifice sursele diferite ale Torei: materiale care împărtășesc o varietate de caracteristici, inclusiv folosirea tetragrammatonului, cele patru litere ale numelui nepronunțat al lui Dumnezeu (YHVH) fiind văzute ca provenind dintr-o singură sursă. Cercetătorii au numit această sursă J, după transliterația în limba germană a literei yod. Alte surse au fost identificate pe baza altor caracteristici și elemente de vocabular comune, inclusiv sursa "E", numită astfel după folosirea numelui de Elohim. Materialele din cartea Deuteronomul, și asociate cu limbajul și ideile acestei cărți, sunt numite sursa D, iar materialele din Leviticul și din restul Torei, care reflectă limbajul și preocupările castei preoțești, sunt numite sursa P. Consistența din cadrul diverselor documente ipotetice și un proces de editare care a păstrat caracteristicile de bază ale surselor originale explică repetițiile și contradicțiile.
Alți cercetători literari au analizat Biblia și au observat o consistență remarcabilă, teme și structuri literare majore, precum lucrarea lui D.N. Freedman referitoare la poziția centrală a celor Zece Porunci în ansamblul structuri narative a Bibliei. Acest tip de analiză literară indică cel puțin existența unui proces editorial unificat (dacă nu un autor divin). Mulți cercetători biblici, inclusiv Freedman, care deși recunosc existența surselor diferite ale Torei, își concentrează atenția asupra integrității narative a textului Torei.
Deși această opinie este respinsă în cercurile academice, unii membri ai anumitor comunități evreiești ortodoxe au susținut faptul că caracterul literar al Torei dovedește nu numai unitatea acesteia, ci și divinitatea paternității acesteia. Anume, unii au pretins că au identificat coduri fundamentale dezvăluite de anumite litere echidistante în cadrul textului Torei. Aceste coduri, susțin apărătorii acestei abordări, au fost integrate în text de către Dumnezeu tocmai pentru generația noastră informațională, pentru a contracara criticii Bibliei. În mod interesant, cercetătorii islamiști ai Coranului "demonstrează" divinitatea textului lor sfânt în același mod.
Ipoteze asupra istoriei și profeției
Prima obiecție a istoricilor privind unitatea Torei se referă la cartea a cincea, Deuteronomul. Cartea se concentrează pe consensul poporului lui Israel și existența unui singur loc de venerare, iar orice venerare în afara Ierusalimului fiind interzisă (Deuteronomul 12:13-14). Acest lucru nu concordă însă cu istoria israeliților până în secolul 700 Î.Hr. Surprinzător, în acea perioadă, în timpul împăratului Iosiah, o carte este "descoperită" în timpul reparațiilor la Templu, carte ce devine baza "reformei" și se aliniază perfect cu limbajul și îndemnurile din Deuteronomul.
Pentru istorici aceasta stabilește legiferarea Deuteronomului în timpul domniei lui Iosiah. Dar, unii credincioși acceptă explicația Bibliei și recunosc că este posibil ca Deuteronomul să fi fost într-adevăr cartea pierdută. Pierderea acesteia ar explica lipsa de adeziune la normele sale în anii anteriori precum și zelul cu care Iosiah a instituit reforma sa.
Un alt exemplu este vițelul de aur din Exodul 32. După domnia lui Solomon, partea de nord a Israelului s-a separat de regatul sudic al lui Iudah. Împăratul nordic Ieroboam stabilește centre de cult la Betel și Dan, instituind doi viței de aur ca obiecte de cult și anunțând "Iată Dumnezeul tău care te-a scos din țara Egiptului" (Împărați 12:28). Dacă o poveste similară a rebeliunii israeliților prin venerarea unui vițel de aur ar fi fost inclusă în Tora anterior lui Ieroboam, este dificil de crezut că acesta ar fi ales același simbol și este de neconceput faptul că nu este condamnat în mod explicit în cartea Împărați 1 pentru urmarea acelui exemplu negativ. În consecință, istoricii văd povestea vițelului de aur din Exodul ca pe o polemică la adresa lui Ieroboam, proiectată în trecutul mitic al Israelului. O explicație tradiționalistă ar spune că adoptarea cultului vițelului de aur de către Ieroboam arată doar cât de păcătos era acesta; cartea Împărați 1 nu ar mai trebui să se refere la episodul din Exodul, acest lucru fiind evident.
Perspectiva teologică asupra Torei
Clasic, Torah este privită ca fiind conținutul revelației lui Dumnezeu pe Muntele Sinai. Pentru unii, asta înseamnă că fiecare cuvânt și fiecare literă provin direct de la Dumnezeu. Spre deosebire de alte profeții, revelația față de Moise a fost perfectă și clară; pentru mulți evrei tradiționaliști, aceste presupuneri sunt necesare pentru a îndepărta orice chestiune de imperfecțiune sau mediere umane de la fundamentul credinței iudaice. Dacă Torah nu este adevărată, susțin unele voci, atunci atât iudaismul cât și creștinismul se bazează pe ceva fals. Tradiția, prin poziția ei, ne oferă o lentilă adecvată prin care să privim și să înțelegem Torah. Unii, care apără tradiția, pun la îndoială științele care contrazic Biblia - pot spune de exemplu că Dumnezeu a pus oasele dinozaurilor în pământ pentru a ne testa credința -, în timp ce alții încearcă să armonizeze credința cu știința argumentând, de exemplu, că zilele creației ar fi putut avea milioane de ani, fiecare sintetizând astfel povestea creației din Geneză.
Pentru mulți teologi moderni, începând cu Martin Buber, conținutul revelației nu este Torah însăși. Revelația este întâlnirea cu Dumnezeu; Torah este mărturia umană că Israel a experimentat această întâlnire. Pentru unii oameni moderni, ideea că Dumnezeu a vorbit efectiv este o problemă teologică: dacă Dumnezeu nu are de fapt un trup, cum ar putea să aibă corzi vocale? Pe lângă asta, mai există și credința că componenta umană în determinarea voinței lui Dumnezeu este deseori considerată ca un proces neîntrerupt, care-și are originile în însăși experiența de la Sinai. Potrivit acestei viziuni, Dumnezeu este revelat prin revelație, iar Israel răspunde cu fiecare generație prin torah (învățături), care au fost în cele din urmă canonizate drept Torah, iar apoi completate cu Torah Orală.
O abordare interesantă, expusă de învățatul contemporan David Halivni, este aceea că Dumnezeu a revelat într-adevăr Torah completă, dar Israelul a păcătuit. La scurt timp după primirea Torei, israeliții au căzut în idolatrie față de vițelul de aur, și abia la revenirea din exilul babilonian sub Ezra își va reafirma Israelul loialitatea față de Dumnezeu. De la Moise la Ezra, Torah a fost păstrată într-o stare incompletă, dar sub Ezra revelația a fost restaurată. Torah pe care a restaurat-o Ezra, totuși, are toate semnele imperfecțiunii și compoziției umane identificate de critici, dar cu toate acestea, acea Torah reprezintă cea mai bună reconstituire posibilă. Soluția lui Halivni admite argumentele criticilor, în vreme ce afirmă credința în faptul că Dumnezeu a revelat un conținut obiectiv față de poporul lui Israel.
Teologia a influențat criticii timpurii ai Bibliei, care i-au influențat pe istorici, care la rândul lor i-au influențat pe teologii moderni, iar explicațiile tradiționaliste s-au ascuțit pentru a răspunde afirmațiilor criticilor. Cu toate acestea, este evident faptul că discuția cu privire la modul în care cineva ar putea înțelege originea și paternitatea Torei este o conversație care trebuie purtată cel puțin prin intermediul diferitelor dimensiuni prezentate aici.
*** Pentru cuprins consultați următoarea pagină.
VA URMA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu