Ce se întâmplă după moarte? - Partea I

*** DESCOMPUNEREA

SCHIMBĂRI CORPORALE
Moartea începe atunci când inima își oprește bătăile. Lipsite de oxigen, celulele încep să moară în cascadă. Primele sunt celulele cerebrale, masacrul încheindu-se cu celulele pielii. Așadar moartea este mai degrabă un proces decât un eveniment.

Unele dintre schimbările corporale, care au loc:

* Inima se oprește
* Rigor mortis
* Adipoceara

* Atunci când inima se oprește

1. Inima își încetează activitatea și/sau plămânii nu mai funcționează.

2. Celulele nu mai primesc sânge și oxigen.

* Sângele se scurge din vasele capilare din partea superioară a corpului și se acumulează în partea inferioară.
* Exteriorul părții superioare a corpului devine palid iar partea inferioară devine închisă la culoare.

3. Celulele încetează respirația aerobă și sunt incapabile să genereze energia necesară moleculelor pentru a menține biochimia musculară normală.

* Ionii de calciu pătrund în celulele musculare împiedicând relaxarea mușchilor.
* Mușchii se rigidizează și rămân rigizi (rigor mortis) până când încep să se descompună.

4. Celulele mor în cele din urmă și corpul își pierde capacitatea de a lupta cu bacteriile.

5. Enzimele celulelor și activitatea bacteriană cauzează descompunerea corpului - mușchii își pierd rigiditatea.

* Cronologia?

* Celulele cerebrale pot să moară dacă sunt private de oxigen pentru mai mult de 3 minute. Celulele musculare rămân în viață pentru câteva ore. Celulele osoase și cele ale pielii pot supraviețui câteva zile.
* Durează aproximativ 12 ore pentru un corp uman să se răcească la suprafață și 24 de ore pentru răcirea interiorului.
* Rigor mortis începe la 3 ore și durează aproximativ 36 de ore după moarte.

* Ce este rigor mortis?

Rigor mortis se referă la starea corpului după moarte, în care mușchii devin rigizi. Începe după aproximativ trei ore, ajungând la rigiditatea maximă după 12 ore și dispare treptat la aproximativ 72 de ore după deces. Rigor mortis survine datorită schimbărilor în fiziologia mușchilor atunci când respirația aerobă încetează.

Mușchii sunt alcătuiți din două tipuri de fibre. Aceste fibre au legături între ele care se blochează și deblochează în timpul relaxării și contracției mușchilor. Aceste legături sunt controlate de un proces biochimic din cadrul celulei, care este parțial influențat de prezenta ionilor de calciu. Concentrația de ioni de calciu este mai mare în fluidul care înconjoară celulele musculare decât în interiorul celulelor, calciul având tendința să se răspândească în celulă. Nivelul ridicat de calciu în interiorul celulei antrenează procesul biochimic în direcția menținerii contracției musculare. Pentru a se relaxa, celulele musculare trebuie să elimine ionii de calciu și acest lucru necesită ca moleculele energetice să evacueze calciul prin membrana celulară.

După moarte, reacția chimică răspunzătoare de producerea acestor molecule energetice nu mai poate avea loc datorită lipsei de oxigen. Celulele nu mai au energia necesară eliminării calciului și astfel concentrația de calciu crește, forțând mușchii să rămână în stare de contracție. Această stare de rigiditate musculară este cunoscută sub denumirea de rigor mortis și durează până când proteinele musculare încep să se descompună.

* Ce este adipoceara?

Foto: I.Dadour
Adipoceara, sau adipocere, este o substanță de culoare gri-albicioasă de consistența cerii, care apare pe părțile corpului care conțin grăsimi - obraji, piept, abdomen și fund. Este rezultatul unei reacții chimice în care grăsimile reacționează cu apa și hidrogenul, în prezența unor enzime bacteriene, și se descompun în acizi grași și săpunuri. Adipoceara este rezistentă la bacterii și poate proteja un cadavru, încetinind descompunerea. Adipoceara se formează la aproximativ o lună de la deces și a fost descoperită la cadavre exhumate după 100 de ani. Dacă un cadavru este rapid accesibil insectelor, adipoceara are puține șanse să se formeze.

Ce este moartea?

"Moartea este certă, din moment ce este inevitabilă, dar de asemenea incertă, pentru că diagnosticarea ei este câteodată failibilă"

Jacques-Benigne Winslow, anatomist danez: Morte incertae signa, 1740

Peste tot în lume, moartea și ritualurile ce o înconjoară sunt încărcate de tabuuri. Chiar și în culturile în care moartea este sărbătorită și acceptată, anumite restricții în privința hainelor sau mâncării pot fi aplicate după un deces.
CHIPUL MORȚII

Măștile mortuare înfățișează expresiile faciale ale decedatului imediat după moarte. Era important ca măștile mortuare să fie făcute rapid, înainte ca trăsăturile să se deformeze. Măștile mortuare erau folosite din mai multe motive - ca instrumente pentru realizarea unei sculpturi sau a unei efigii sau ca obiecte de cult.

SEMNELE MORȚII
"Dați-mi o lupă;
Dacă respirația ei va încețoșa sau păta piatra,
Atunci ea trăiește."

Regele Lear - Shakespeare

În rândurile societăților antice precum cea greacă sau cea romană semnele morții erau absența bătăilor inimii și a respirației precum și începutul putrefacției. În timpurile medievale o lumânare era ținută la gură - o pâlpâire a lumânării fiind văzută ca un semn de viață.

Cu toate acestea, aceste semne au fost respinse de anatomistul danez Jacques-Benigne Winslow în 1740, care recomanda să fie încercată resuscitarea asupra pacienților care păreau lipsiți de viață prin stimularea diverselor părți ale corpului cu "sucuri de ceapă, usturoi sau hrean, . . . ciupituri și lovituri, ... și cu țipete stridente." De asemenea erau introduse ace sub unghiile degetelor de la picioare.

În 1742 John Bruhier a studiat 52 de așa zise cazuri de îngropați de vii, în cartea sa "Dissertation de l'incertitude des signes de la mort". Acest lucru a alimentat temerile oamenilor privind îngroparea prematură și a mărit presiunea asupra medicilor de a veni cu "semne de moarte" mai solide, ca metodă de diagnosticare. Doctorii germani au concluzionat că putrefacția este singurul indicator infailibil al morții. Multe culturi prevăd existența unui interval între deces și înhumarea cadavrului, care permite apariția putrefacției. De exemplu, leichenhäuser (morgile) din secolul 19 în Germania furnizau un spațiu unde cadavrele erau ținute sub observație, până când putrefacția era vizibilă.

"Sicriul de siguranță" evidențiază îndoiala oamenilor în privința stabilirii cu precizie a morții și frica acestora de a nu fi îngropați de vii. Sicriul de siguranță furniza un mijloc pentru ca "decedatul" să semnalizeze lumii de deasupra și să le ceară ajutorul și salvarea.

Măsuri mult mai drastice au fost însă luate pentru asigurarea că morții sunt într-adevăr morți. Unele persoane au cerut în testamentele lor să le fie tăiat capul sau să le fie perforată inima înainte de înmormântare, ca o metodă de a fi siguri că sunt morți cu adevărat. Inventarea stetoscopului în 1819 a eliminat nevoia unor astfel de măsuri extreme.

Dar intervențiile medicale au crescut odată în plus incertitudinile. Inventarea respirației artificiale în 1950 a însemnat că organismul putea fi ținut în viată în absența unei pulsații naturale a inimii. Prin 1968 când a fost efectuat primul transplant de cord, era deja clar că este necesar un diagnostic pentru moarte, care să nu se bazeze pe pulsațiile inimii. Un comitet întrunit la Harvard Medical School în SUA, a venit cu un criteriu de diagnosticare pentru moarte numit criteriul morții cerebrale.
DEFINIREA MORȚII

▪▪▪Din punct de vedere legal în România

Moartea în România, din punct de vedere medical și legal, este de patru tipuri:

▪ moarte aparentă (funcțiile vitale sunt atât de mult diminuate încât nu pot fi percepute decât cu aparate speciale);

▪ moarte clinică (funcțiile vitale au încetat fără să se fi alterat încă structurile în mod ireversibil; de aceea este posibil ca aceste funcții să fie reactivate prin terapia intensivă și reanimare);

▪ moarte biologică (se produce atunci când organele vitale au intrat deja în proces de alterare, adică a început procesul de necrozare a țesuturilor);

▪ moarte cerebrală.

Moartea cerebrală
Așa cum am arătat mai sus, până nu demult, era considerata moartă acea persoană a cărei inimă a încetat să mai bată și a cărei respirație este absentă. Datorită progresului înregistrat de tehnicile de reanimare s-a ajuns la concluzia că moartea nu este în mod necesar legată de încetarea activității cordului.

Moartea, ca proces fizic de încetare a vieții, trebuie să includă:

▪ oprirea inimii;

▪ absența respirației spontane;

▪ moartea cerebrală. Aceste trei condiții trebuie îndeplinite, concomitent și în totalitate, pentru a se evita erori regretabile.

Moartea cerebrală reprezintă medical alterarea ireversibilă a vieții celulelor creierului (cortex, cerebel și trunchi cerebral), care provoacă încetarea definitivă a funcțiilor encefalului întreg, ceea ce înseamnă imposibilitatea organismului uman de a mai fi în relație cu mediul și de a-și asigura și realiza propria existență, caracter specific și obligatoriu în definirea vieții umane. Moartea cerebrală nu trebuie confundată cu moartea biologică. Din punct de vedere juridic, moartea este considerată una singură, și anume cea declarată din punct de vedere medical.

Criteriile potrivit cărora poate fi declarată moartea cerebrală, din punct de vedere legal, sunt:

▪ examen clinic, constând în: constatarea comei profunde, flască, areactivă, absența reflexelor de trunchi cerebral (în mod special absența reflexelor fotomotor și corneean);

▪ absența ventilației spontane, confirmată de testul de apnee (la un PaCO2 de 60 mm Hg);

▪ două trasee EEG, efectuate la 6 ore, care să ateste lipsa electrogenezei corticale.

▪▪▪Din punct de vedere religios și cultural

Pentru Biserica Ortodoxă Română și pentru Biserica Romano-Catolică moartea fizică este concretizată prin "despărțirea sufletului de trup". Însă, acestea consideră că diagnosticarea morții constituie apanajul medicinei și nu al Bisericii. În 1957 Papa Pius XII și-a exprimat dubiile cu privire la faptul dacă medicii ar trebui să "continue procesul de resuscitare, în pofida faptului că sufletul ar fi părăsit deja trupul." Acesta a adus în atenția medicinei și o problemă al cărei răspuns este unul dificil și anume dacă "moartea a survenit deja ca urmare a unei traume severe la creier, care a provocat o comă profundă și paralizia respirației, consecințele fatale nu sunt cumva întârziate doar de respirația artificială?" Răspunsul, a spus acesta, "nu este de competența Bisericii."
"Rămâne ca doctorii și în special anesteziștii, să dea o definiție clară și precisă a morții și a momentului morții unui pacient care se află în stare de inconștiență."

Adepții religiilor precum budismul Zen sau șintoismul cred că mintea și corpul sunt integrate și acceptă cu dificultate criteriul morții cerebrale pentru determinarea morții. De asemenea evreii ortodocși, nativii americani, musulmanii și creștinii fundamentaliști consideră că atâta vreme cât inima continuă să bată --chiar și artificial, persoana este încă în viață.
SICRIELE DE SIGURANȚĂ


"Tot ce îmi doresc la înmormântarea mea este să nu fiu îngropat de viu".

Lordul Chesterfield. Scrisoare către nora sa, 16 martie 1769.

"Îngropați-mă în mod decent, dar nu îmi puneți trupul în mormânt mai devreme de două zile după ce am murit".

Ultima dorință a lui George Washington.

"Pământul este sufocant .... Jurați că ii veți face să mă taie, ca să nu fiu îngropat de viu".

Unele dintre ultimele cuvinte ale compozitorului Frédéric Chopin.

Frica de a nu fi îngropat de viu era extrem de răspândită în Europa secolelor 18 și 19, ducând la inventarea sicrielor de siguranță. Mai mult de 30 de modele au fost patentate în Germania, în cea de-a doua jumătate a secolului 19. Elementul comun acestora era un mecanism care permitea "decedatului" să comunice cu cei de deasupra. Multe modele includeau sfori, care atunci când erau trase, sunau clopotul bisericii sau un clopoțel montat în acest scop. Altele înlocuiau clopoțelul cu un steguleț, o pocnitoare puternică sau o rachetă pirotehnică. Unele aveau incluse o lopată, o scară și o rezervă de mâncare și apă. Un element esențial, care a fost trecut cu vederea la unele modele, era un tub respirator pentru furnizarea aerului.

În 1822, doctorul Adolf Gutsmuth din Seehausen, Altmark, a demonstrat funcționalitatea modelului său îngropându-se chiar el de viu, stând "îngropat pentru câteva ore și servind supă, bere și cârnați, furnizați prin tubul de hrănire al sicriului."

Cu toate ca au fost construite și vândute multe modele, nu există nicio indicație că a fost cineva îngropat în acestea. Cele mai multe modele aveau suficiente defecte care sugerau că nu vor funcționa așa cum trebuie dacă ar fi fost folosite.

De exemplu modelele care necesitau legarea sforilor direct de brațele sau picioarele cadavrelor, astfel încât alarma ar fi sunat la orice mișcare a decedatului, ar fi fost declanșate de mișcările naturale ale membrelor care au loc atunci când corpul intră în putrefacție și se umflă. Sicriele de siguranță sunt disponibile și astăzi. În 1995 italianul Fabrizio Caselli a inventat un model care include o alarmă de urgență, un microfon/difuzor, o torță, o butelie de oxigen, un senzor cardiac și un stimulator cardiac.

STETOSCOPUL
Cuvântul 'stetoscop' își are originea în limba greacă de la termenii stéthos - piept și skopé - examinare. Primul stetoscop a fost inventat în 1819 (anul publicării studiului său, instrumentul fiind conceput în 1816) de către Rene Laennec. Această invenție a permis medicilor să detecteze pulsațiile inimii cu o mai mare încredere și l-a ajutat pe doctorul Eugene Bouchut să câștige un premiu al Academiei de Științe din Paris în 1846 pentru 'cele mai bune rezultate privind semnele morții și mijloacele de prevenire a îngropărilor premature'.

După ce a experimentat pe animale moarte și sedate, în paralel cu observațiile asupra oamenilor muribunzi, Bouchut considera că dacă bătăile inimii erau absente mai mult de două minute, o persoană putea fi considerată moartă. Întâmpinând opoziția lumii medicale, Bouchut a extins perioada la cinci minute. Chiar și cu această concesie, determinarea morții prin absența pulsațiilor inimii era acceptată cu greutate.

Câțiva dintre criticii lui Bouchut erau dintre concurenții săi pentru premiul Academiei de Științe. Aceștia au avansat idei ca introducerea de lipitori în apropierea anusului, clești speciali pentru sfârcuri(!) sau perforarea inimii cu un ac lung cu un steguleț la capăt, care s-ar fi mișcat în cazul în care inima ar fi bătut.

Stetoscopul monoauricular a fost folosit din 1819 până după 1850. Modelul monoauricular a devenit din ce în ce mai rar după inventarea stetoscopului biauricular în 1852.

▪ Surse: www.patriarhia.ro
www.wikipedia.org
www.slashgear.com
Main source to be revealed soon.

În așteptarea morții

Ne naștem complet neajutorați în această lume, singura creatură de pe planetă care are nevoie de mulți ani până să își poată asigura pe cont propriu nevoile de bază: hrana și adăpostul. Pe măsură ce facem primii pași în această călătorie numită viață, începe să se contureze conștiința noastră sau sufletul. Visurile, speranțele, idealurile noastre sunt lucrurile care ne definesc, sunt lucrurile care ne fac să fim diferiți unii de ceilalți.
Dacă avem norocul să dobândim un intelect suficient de evoluat apar întrebările. Nu știu dacă oamenii se nasc proști sau devin proști. Dacă inteligența este moștenită sau este rodul educației primite și al mediului în care trăim. Dacă ești unul dintre cei care își pun întrebări, începi de la o vârstă fragedă să cauți răspunsuri. Și le vei căuta în cărți. Pe măsură ce citești, tot mai multe întrebări vor apare. Nu trebuie să accepți ca fiind corecte părerile altora, trebuie să îți crezi propria viziune asupra lucrurilor. Dar, la un moment dat, după multe cărți și după mult timp petrecut punându-ți întrebări, ajungi, fără să vrei, la o concluzie sumbră: toate drumurile duc într-o singură direcție - moartea.
Întrebarea eternă este, poate, singura la care nu vom afla un răspuns. Mulți au încercat să deslușească ce se află în spatele acestui mister, dar nimeni nu a reușit să obțină o dovadă incontestabilă. Noțiunea de Dumnezeu insuflată de cei din jur sau însușită, într-un fel sau altul, prin mijloace proprii este, totuși, neclară. Ideea unui zeu invizibil care guvernează destinul omenirii, împărțind dreptatea, pare una specifică minții umane. Iar nemurirea sufletului, visul etern al omului, nefiind altceva decât o himeră.
Sfârșitul călătoriei pare să ne ducă într-un hău întunecat și rece. Moartea trupului va însemna - din ceea ce indică dovezile - și moartea spiritului. Spiritul uman, cu tot ce are el frumos și urât. Visurile, ideile și întrebările noastre se vor risipi în neant.
"Consolarea" ar putea veni de la faptul că nimeni nu va trăi veșnic. Chiar dacă, prin manipularea genelor oamenii ar reuși să obțină tinerețea fără bătrânețe, într-o zi Soarele va muri și, odată cu el, Pământul. Chiar dacă omenirea ar obține tehnologia necesară și ar pleca într-o altă galaxie, într-o zi Universul se va nărui, luând cu el toate speranțele deșarte ale omului. Așadar, în cele din urmă, toți vom muri.
Știm oare încotro ne îndreptăm? Moartea înseamnă sfârșitul? Nu suntem altceva decât o furtună electrică la nivelul creierului? Conștiința poate exista și după moartea creierului? Sau sunt același lucru?
Aceste întrebări, probabil, nu-și vor afla niciodată răspunsul. Așa că voi începe o serie de articole despre ceea ce știm cu certitudine: ce se întâmplă cu noi(sau ce mai rămâne din noi) după moarte.

Viața fără bani

Incredibil, dar așa ceva se poate. O demonstrează acest om, care trăiește fără bani din anul 2000.
Iată câteva dintre principiile care îi guvernează viața:

"Numai după ce ultimul copac va fi murit,
ultimul râu va fi fost otrăvit
și ultimul pește va fi fost prins,
vom înțelege că nu putem să mâncăm bani."
-- Proverb Cree

"Nu te poți îmbogăți dacă îți tratezi rudele cum trebuie.
Nu te poți îmbogăți fără să înșeli oamenii.
A înșela oamenii este calea greșită.
Această cale îți aduce necazuri.
Bărbații trebuie să fie onești ca să răzbată."
--Conducător Navajo anonim (p. 32, The Book of the Navajo, RF Locke, 2001)

Acest om ne arată că viața poate fi trăită și altfel. Bineînțeles, unii îl vor numi sălbatic, neadaptat, poate chiar și ratat. Dar, oare, nu cumva noi suntem sălbaticii, cei care ne luptăm pentru resursele planetei?

Antony Flew și ateismul

Pentru mulți ani, Antony Flew a fost un reper important pentru lumea ateistă. Acum, cu toate acestea, Flew a abandonat ateismul și a acceptat existența lui Dumnezeu. Într-un interviu pentru Philosophia Christi cu Gary Habermas, Flew și-a explicat noua sa credință. Cu toate că Flew nu a îmbrățișat creștinismul, acesta acceptă acum existența lui Dumnezeu, spunând că a "trebuit să se ducă acolo unde duc dovezile."

Aceasta nu este prima dată când apar informații referitoare la răzgândirea lui Flew. De două ori, în 2001 și în 2003, s-a zvonit că Flew a devenit creștin; de fiecare dată Flew negând el însuși zvonurile. De această dată însă informațiile sunt corecte; vin chiar de la Flew.

Cine este Antony Flew?

Antony Flew nu este doar un ateist oarecare. Decenii la rând, acesta a fost o figură proeminentă în domeniul filosofic mai ales în cel religios, fiind printre cei mai influenți filosofi ateiști. A ținut prelegeri la Universitatea din Oxford și la Universitatea din Aberdeen și a ocupat postul de profesor la Universitatea din Keele și la Universitatea din Reading. Este autorul eseurilor “Theology and Falsification” și “The Presumption of Atheism”, și a altor lucrări precum "Atheistic Humanism and Merely Mortal?: Can You Survive Your Own Death?". De asemenea a reprezentat ateismul în dezbateri publice cu William Lane Craig, Gary Habermas și Thomas Warren.

Ce crede acum Flew?

Flew nu a devenit creștin; doar a acceptat existența lui Dumnezeu. El și-a descris noua poziție ca pe o formă de deism. Deiștii acceptă existența unui Dumnezeu responsabil de crearea Universului, dar resping existența unor revelații precum Biblia.
Pentru Flew, această respingere a unei revelații speciale nu este non-negociabilă; Flew își exprimă deschiderea către posibilitatea unei revelații speciale și recunoaște că există unele dovezi în sprijinul afirmațiilor din Biblie, dar declară răspicat că viziunea sa prezentă este aceea că Dumnezeu nu intervine și nu a intervenit în viețile oamenilor de la momentul Creației.

De ce s-a răzgândit Flew?

Cu toate că Flew crede acum că dovezile existenței lui Dumnezeu sunt puternice, el continuă să respingă categoric argumentele ontologice, cosmologice și morale ale existenței lui Dumnezeu.
Pentru Flew, argumentul designului este cel care arată că existența lui Dumnezeu este probabilă. Acesta a fost impresionat de studiul științific care sugerează faptul că universul este rezultatul unui design inteligent. “Mi se pare acum că descoperirile a cincizeci de ani de cercetări ADN au furnizat suficiente dovezi pentru pentru susținerea argumentului designului,” explică Flew.

Flew consideră operele lui Gerald Schroeder "The Hidden Face of God" și Roy Abraham Varghese "The Wonder of the World: A Journey from Modern Science to the Mind of God" ca fiind impresionante. În noua ediție a lucrării sale "God and Philosophy", pe care Flew o descrie acum ca fiind o “relicvă istorică”, acesta admite că argumentul designului “devine din ce în ce mai puternic pe măsură ce omenirea progresează în înțelegerea mecanismului complex care stă la baza a ceea ce este numit 'sistemul naturii'.”

Răspunsul ateist

Pentru ateiști, această schimbare în convingerile lui Flew este extrem de penibilă. Acceptarea de către un ateist proeminent a existenței lui Dumnezeu este o lovitură teribilă. Pentru a vedea cât de teribilă a se avea în vedere cuvintele lui Austin Cline, unul dintre membrii ateiști ai About.com din 16 octombrie 2004:

“Ați citit știrile despre faptul că Antony Flew a abandonat ateismul? Ar fi o știre importantă deoarece Flew este unul dintre filosofii ateiști proeminenți ai secolului XX. Ar fi o știre majoră, asta dacă ar fi adevărată.”

Cline s-a axat pe statutul lui Flew în rândurile ateiștilor și pe importanța abandonării ateismului de către acesta. Respingerea sa inițială a știrii a fost însă pripită, după ce Flew a confirmat schimbarea.

Unii ateiști au încercat să explice răzgândirea lui Flew prin vârsta acestuia; Flew avea 81 de ani în 2004, și, s-a sugerat, își proclama credința în Dumnezeu pentru cazul în care va fi nevoit în curând să dea socoteală pentru viața sa în fața Creatorului. Însă nu este cazul; Flew rămâne hotărât în afirmația sa că nu există o existență imaterială după moarte. În orice caz, Flew nu își afirmă credința în vreo religie care spune că vei ajunge în Rai; el continuă să respingă orice fel de revelație divină, inclusiv Biblia, Coranul sau altele similare. Nu se poate afirma că Flew, confruntându-se deodată cu propria mortalitate, încearcă să se "asigure" în eventualitatea existenței lui Dumnezeu. Ceea ce s-a întâmplat, s-ar părea, este că Flew s-a îndreptat acolo unde i-au indicat dovezile.

Sursa: http://www.existence-of-god.com/

Fântâna tinereții

Fântâna tinereții ar putea exista în cele din urmă, așa după cum arată un studiu științific care a descoperit modalitatea de a prelungi durata de viață la șoareci și primate.

Cheia către viața eternă - sau cel puțin prelungită - constă în manipularea genetică, imitând o serie de procese pentru reduce aportul de calorii, sugerând astfel că îmbătrânirea și bolile legate de aceasta ar putea fi tratate.

Oamenii de știință de la Institute of Healthy Ageing at University College din Londra au reușit sa mărească durata de viață a șoarecilor cu aproximativ 20% și au redus numărul bolilor legate de bătrânețe care afectau animalele, după ce le-au manipulat genetic pentru a bloca producerea proteinei S6 Kinase 1 (S6K1).

Încă din anii '30 s-a observat că prin reducerea aportului de calorii cu 30% pentru șobolani, șoareci și - ceva mai recent - pentru primate, durata de viață a acestora se extinde cu aproape 40%.
Prin blocarea proteinei S6K1, care este implicată în răspunsul organismului la schimbările aportului alimentar, beneficii similare au fost obținute fără a se reduce aportul alimentar, conform studiului publicat în revista americană Science.

"Blocând acțiunea proteinei S6K1 sunt prevenite o serie de boli datorate îmbătrânirii la femelele șoarecilor," explică profesorul Dominic Withers, conducătorul studiului.
"Șoarecii trăiesc mai mult, au mai puțină grăsime corporală, sunt mai activi și în general mai sănătoși față de grupul de control."

Femela-șoarece modificată genetic a trăit cu 20% mai mult - un total de 950 de zile - sau cu 160 de zile mai mult decât șoarecii normali.
La vârsta de 600 de zile, echivalentul vârstei mijlocii la oameni, femela-șoarece modificată genetic avea mai puțină grăsime corporală, oase mai puternice, protecție față de diabetul de tip II, se descurca mai bine la probele motorii și demonstra reflexe mai bune și o mai bună cunoaștere, potrivit studiului.

Celulele T, o componentă cheie a sistemului imunitar păreau de asemenea mai "tinere", au declarat oamenii de știință, lucru care indică încetinirea declinului imunității, care de obicei însoțește îmbătrânirea.

Masculii-șoarece au arătat însă mici diferențe în ceea ce privește durata de viață, deși au demonstrat o rezistență mai scăzută la insulină și celule T mai sănătoase. Cercetătorii au declarat că motivele diferențelor între cele două sexe sunt neclare.

"Suntem mult mai aproape de obținerea unui tratament pentru îmbătrânire decât credeam," a spus David Gems de la Institute of Healthy Aging, unul dintre autorii studiului, finanțat inițial de către Wellcome Trust.
"Următorul pas logic este să vedem dacă medicamente precum metforminul pot încetini procesul de îmbătrânire la oameni."

Alte studii au descoperit că prin blocarea proteinei S6K1 se intensifică activitatea unei a doua molecule, AMPK, care reglează nivelul de energie din interiorul celulelor.
AMPK se activează atunci când nivelul de energie celulară scade, așa cum se întâmplă atunci când aportul caloric este redus.

Medicamentele, precum metforminul, care activează AMPK sunt deja folosite pentru tratarea pacienților umani suferinzi de diabet de tip II.

Un alt medicament, rapamycin, s-a descoperit că mărește durata de viață la șoareci, conform unui studiu publicat în revista britanică Nature.
Cum rapamycinul este deja folosit la oameni ca imuno-supresor - pentru prevenirea respingerii unui organ după transplant - nu poate fi administrat ca medicament anti-îmbătrânire în forma sa actuală.

Se pare ca știința se îndreaptă cu pași rapizi către extinderea vieții umane la cifre nebănuite. Viața eternă, visul de secole al omenirii, ar putea fi posibilă? S-ar părea că unele specii(Turritopsis Nutricula) de pe Terra au ajuns deja la acest stadiu. De ce nu ar putea s-o facă și oamenii?
Sursa : AFP

Osama Bin Laden recomandă cărți

Imagine: SITE

Osama Bin Laden a ieșit din nou la rampă,de această dată recomandându-le americanilor să...citească trei cărți.
Bin Laden a emis o casetă audio intitulată "An Address to the American People." Potrivit SITE Intelligence Group, care monitorizează site-urile jihadiste, pe casetă, o voce pretinzând că este liderul Al Qaeda descrie trei cărți care, zice el, susțin analiza sa a politicii globale și maltratarea sistematică a musulmanilor de către America și aliații săi.
Cărțile respective sunt următoarele:
1. "The Israel Lobby and U.S. Foreign Policy," de Stephen M. Walt, profesor de relații internaționale la Harvard, și John J. Mearsheimer, profesor la Universitatea din Chicago. Publicată în 2007, cartea susține că sprijinul necondiționat acordat de către SUA Israelului, modelat de organizații puternice de lobby precum American Israel Public Affairs Committee, dăunează grav atât intereselor americane cât și celor israeliene. Vocea de pe bandă menționează drept titlu al cărții "The Israeli Lobby in the United States," potrivit traducerii efectuate de SITE.

2. "Palestine: Peace Not Apartheid," în care fostul președinte american Jimmy Carter își exprimă viziunea sa despre cum s-ar putea pune capăt conflictului arabo-israelian, criticând vehement Israelul și tratamentul aplicat palestinienilor în teritoriile ocupate. Deși vocea de pe casetă nu menționează numele cărții, îi îndeamnă pe americani să citească "ceea ce a scris fostul vostru președinte, Carter, privitor la rasismul israelian împotriva poporului nostru în Palestina."


3. A treia carte menționată pe casetă este intitulată "The Apology of a Hired Killer," potrivit traducerii SITE. Carte ar fi fost scrisă de un fost "agent CIA care a trăit în două culturi, a cărui conștiință s-a trezit și a hotărât să spună adevărul, în pofida amenințărilor." Vocea de pe bandă spune că acest autor este cel mai în măsură "să clarifice cauzele lui 11", aparent referindu-se la 11 Septembrie 2001.
Însă nu există o astfel de carte cu acest titlu și această descriere, dar unii analiști au sugerat că Bin Laden ar fi citit "Confessions of an Economic Hit Man," de John Perkins.

În carte, John Perkins scrie că, recrutat de agențiile guvernamentale și o firmă internațională de consultanță, a călătorit prin lume timp de un deceniu convingând guvernele din țările în curs de dezvoltare să ia împrumuturi de la Banca Mondială, FMI și alte organizații internaționale.
Departamentul de Stat a negat orice implicare și a susținut că afirmațiile lui Perkins sunt pure "fantezii".

Oare de unde face rost Osama de aceste cărți? Le cumpără de pe Amazon sau le citește pe Google?