Determinarea momentului morții

Prezența insectelor pe un cadavru poate furniza informații pentru investigatori, privind circumstanțele unui deces suspect. Acestea pot ajuta la localizarea momentului morții, amplasarea rănilor, dacă corpul a fost mutat și dacă erau prezente droguri sau medicamente în corp la momentul morții.

* Determinarea orei morții

Momentul morții este o parte critică de informație pentru investigatorii care încearcă să înțeleagă decesele suspecte.

* Temperatura

Temperatura unui cadavru poate fi folosită pentru estimarea orei decesului în primele 24 de ore. Temperatura în interiorul corpului scade gradual din momentul morții și depinde de masa corporală, distribuirea grăsimii și temperatura ambientală. Dacă se descoperă cadavrul înainte ca temperatura corporală să ajungă în echilibru cu temperatura ambientală, experții în medicină legală pot estima ora exactă a morții prin măsurarea temperaturii interne a corpului.

* Rigor mortis

Prezența rigor mortis este, de asemenea, un factor care poate fi folosit în determinarea momentului morții. Mușchii cadavrului se vor afla în stare relaxată în primele trei ore după moarte, întărindu-se între 3 ore și 36 de ore și apoi trecând în starea de relaxare din nou. Cu toate acestea, există o oarecare incertitudine în estimările pe baza rigor mortis, deoarece "timpul de amorsare" depinde de efortul efectuat de mușchi la scurt timp înainte de moarte.

* Insectele

Prezența insectelor pe un cadavru constituie un indiciu esențial pentru estimarea momentului morții, pentru corpurile moarte de mai mult timp. Deoarece muștele descoperă rapid un cadavru, iar dezvoltarea lor este previzibilă în anumite condiții ambientale, momentul morții poate fi calculat prin estimarea zilelor anterioare necesare dezvoltării insectelor aflate pe cadavru.

De exemplu, dacă un cadavru este găsit într-o clădire cu aer condiționat (21°C) cu larve de Lucilia sericata în al doilea stadiu de dezvoltare (stadii de dezvoltare între năpârliri) hrănindu-se cu acesta, un expert entomolog poate calcula că au năpârlit în urma primului stadiu de dezvoltare undeva în ultimele 12 ore. Deoarece ouăle au nevoie de 18 ore până la eclozare, iar primul stadiu de dezvoltare durează 20 de ore, momentul cel mai probabil în care ouăle au fost depuse a fost cu 38 de ore în urmă, dacă larvele tocmai au năpârlit. Dacă există larve care sunt pe cale să năpârlească în cel de-al treilea stadiu de dezvoltare, momentul morții poate fi estimat ca fiind cu 50 de ore înainte de descoperirea cadavrului.

De obicei, determinarea momentului morții nu este atât de ușoară, datorită condițiilor climatice variabile, iar identificarea celor mai multe larve la nivel de specie este dificilă. Experții legiști, de regulă, fac studii entomologice aprofundate pentru determinarea momentului decesului.

Sursa: deathonline.net

Devoratorii morții

FAUNA CADAVRELOR
Multe tipuri de creaturi se hrănesc cu cadavre. În timpul procesului, activitatea acestora are ca rezultat descompunerea corpului și reciclarea nutritivilor. Grupurile dominante implicate în descompunere sunt bacteriile, muștele, gândacii, acarienii și moliile. Alte insecte, în principal viespi parazit, gândaci și muște se hrănesc cu organismele care se hrănesc cu cadavrul. Un cadavru este, în consecință, un ecosistem independent, în care o faună diversă sosește și părăsește cadavrul la momente diferite. Momentele sosirii și rata de creștere a insectelor care sălășluiesc în cadavre sunt folosite de experții legiști pentru a determina circumstanțele referitoare la decesele suspecte.
* Bacteriile

Bacterii intestinale. Foto: D. Colgan

Există mai multe tipuri de bacterii, care își obțin energia în mod diferit. Unele bacterii sunt autotrofe, obținându-și hrana într-o manieră similară plantelor, prin separarea dioxidului de carbon, folosind energia solară sau prin oxidarea unor elemente precum azotul sau sulful.
Bacteriile implicate în descompunerea cadavrelor de origine animală sunt heterotrofe, metabolizând molecule organice complexe în elementele constituente prin respirație sau fermentație (acest lucru fiind în funcție de tipul de bacterie aerobă sau anaerobă). Bacteriile sunt responsabile în mare parte pentru reciclarea carbonului, azotului și sulfului în compuși care pot fi preluați de către plante.

De exemplu, bacteriile heterotrofe de tip Bacillus descompun proteine, eliberând amoniac, care este oxidat de alte bacterii în dioxid de azot (NO2)și eventual în nitrat. Nitratul poate fi asimilat de plante ca sursă de azot.
* Muștele

Muștele își folosesc trompele pentru a extrage fluidele din cadavru. Imagine microscop: S. Lindsay

Larvele muștelor sunt cele mai vizibile și mai numeroase creaturi prezente în cadavre, în stadiile inițiale ale descompunerii.
Muștele din familia Muscidae și cele din familia Calliphoridae sunt primele care sosesc (muște pionier). Muștele din aceste familii depun ouă. Larvele ieșite recent din ouă, la fel ca și părinții lor, se hrănesc inițial cu fluidele care curg din cadavru. Mai târziu acestea intră în corp prin deschiderile naturale ale acestuia sau prin răni și se hrănesc eventual cu întregul cadavru, pe măsură ce țesuturile se descompun.

Specii diferite de muște sosesc la momente diferite după moarte și se poate considera că există o competiție între muște, pentru accesul la cadavru. Primii sosiți și muștele care ies mai rapid din ouă pot obține un oarecare avantaj, cu toate că țesuturile sunt mai ușor de consumat după ce au intrat în descompunere. Muștele de carne din familia Sarcophagidae sosesc ceva mai târziu decât celelalte familii, dar compensează acest lucru prin faptul că nasc larve vii și nu ouă. Succesiunea faunei care populează cadavrul îi schimbă condiția, făcându-l potrivit pentru fauna următoare.


Larva de Chrysomya rufifacies
Larvele gustoase furnizează o sursă abundentă de hrană pentru alte creaturi, inclusiv alte specii de muște. Musca Chrysomya rufifacies se hrănește cu larvele altor muște, dar consumă și carnea descompusă. Larvele de Chrysomya sunt acoperite cu niște țepi numiți papillae, care le folosesc pentru protecția împotriva atacurilor altor larve.

Când cadavrul este uscat, alte două grupuri de muște din familiile Piophilidae și Phoridae se alătură gândacilor și acarienilor în acțiunea de curățare a scheletului.
* Gândacii

Imagine a gurii unui gândac. Imagine microscop: S. Lindsay

Primii gândaci sosesc la un cadavru la scurt timp după ce acesta începe să putrezească. În contrast cu muștele, gândacii au elemente masticatoare și se pot hrăni cu părți mai dure decât materialul semi-lichid pe care larvele muștelor îl exploatează atât de eficient.



Gândac luptându-se cu o larvă

Trei tipuri de gândaci se hrănesc cu cadavrele. Primii sosiți sunt de obicei adulți prădători care se hrănesc cu larvele muștelor. Unele dintre aceste specii depun ouă în cadavru, iar larvele eclozate, având mandibule puternice, se hrănesc de asemenea cu larvele muștelor. Aceste specii includ gândacii din familiile Staphylinidae și Histeridae.


Speciile sosite mai târziu sunt de obicei necrofagi specializați, care se hrănesc cu părțile mai tari, precum pielea și tendoanele, pe măsură ce corpul se usucă. Necrofagii dominanți din faza târzie includ speciile din familia Dermestidae și Cleridae.
Speciile precum cele din familia Silphidae au o dietă variată. Adulții sunt prădători, cu toate că se hrănesc și cu carne putredă, dar larvele lor nu consumă decât carne putredă.
Și alte familii de gândaci consumă carne putredă, de exemplu familia Trogidae, dar au un rol minor în descompunerea cadavrelor.

* Acarienii

Acarian din ordinul Macrocheles.
Foto: D. E. Walter

Acarienii aparțin grupului Arachnida care include paianjenii, căpușele, acarienii și scorpionii.
Zeci de mii de acarieni se hrănesc cu un cadavru, pe perioada în care acesta este expus elementelor. Acarienii precum cei din ordinul Macrocheles sunt obișnuiți în etapele timpurii ale descompunerii.
Unii acarieni au dezvoltat o relație simbiotică cu gândacii necrofagi. De exemplu gândacii din familia Necrophorus găsesc excrețiile de amoniac ale larvelor muștelor ca fiind toxice, acest lucru făcând imposibilă prezența lor pe un cadavru dominat de aceste larve. Cu toate acestea, acești gândaci transportă pe corpurile lor un tip de acarian din familia Poecilochirus care se hrănește cu ouăle de muscă. Dacă gândacul și "încărcătura" lui sosesc la un cadavru înainte ca larvele să eclozeze, acarienii mențin populația de larve sub control, consumând ouăle de muscă și permițând astfel gândacilor să sălășluiască pe cadavru.

* Viespile parazit


Viespe parazit Brachymeria calliphorae. Foto: C. Bento

O serie de familii de viespi depun ouă în larvele și crisalidele muștelor și sunt cunoscute sub numele de parazitoide. Larva de viespe eclozează în interiorul larvei sau crisalidei de muscă și se hrănește cu aceasta, omorând-o. Apoi larva devine pupă în interiorul larvei sau crisalidei de muscă și iese apoi ca viespe adult.


Viespe depunându-și ouăle într-o larvă de muscă

Viespile din familia Pteromalidae parazitează numeroase specii dar preferă crisalidele muștelor din familia Chrysomya rufifacies. Acest lucru se întâmplă probabil datorită faptului că această specie devine pupă la suprafață și este mai accesibilă decât alte specii, care își îngroapă pupele în interiorul corpului. O pupă este gazda, în medie, a 12 viespi.

Brachymeria calliphorae (familia Chalcidae) parazitează mai mult larvele decât crisalidele, o singură viespe ieșind din fiecare larvă.
O singură viespe iese din crisalidele parazitate de Hemilexomyia abrupta (Familia Diapriidae), dar această specie se pare că își depune ouăle numai în crisalidele muștelor Calliphora stygia (specii prezente numai în Australia).
* Moliile

Molie Monopis argillacea. Foto: M. Bulbert

Unele dintre familiarele molii de haine (Familia Tineidae) se hrănesc cu părul mamiferelor în timpul fazei de larvă. Moliile adult își depun ouăle pe un cadavru, după ce larvele de muscă au terminat cu acesta. La eclozare, larvele moliilor caută părul rămas. Moliile din familia Tineidae sunt așadar cele care contribuie la descompunerea finală a a unui cadavru.

Sursa: deathonline.net

Ce se întâmplă după moarte - Partea a II-a

ETAPELE DESCOMPUNERII

Descompunerea unui corp este un proces continuu, care poate dura între câteva săptămâni până la câțiva ani, în funcție de mediu. Procesul propriu-zis se compune din mai multe etape, caracterizate de condițiile fizice ale corpului și prezența anumitor animale. Pentru ilustrarea procesului de descompunere, vom utiliza purcei drept cadavre-model.

De ce purcei?

Un porc de 40 kg seamănă cu un corp uman în ceea ce privește distribuirea grăsimii, a părului de pe corp și a abilității de a atrage insecte. Acești factori fac porcul să fie cel mai apropiat de om, atunci când vine vorba de înțelegerea procesului de putrefacție a corpului uman.

Porcii prezentați în imagini sunt nou-născuți (cântărind aproximativ 1,5 kg), ce au fost zdrobiți accidental de mamele lor - una dintre cauzele primare ale morții purcelușilor. Cadavrele lor au fost donate științei.

* Etapa 1: Porcul viu

Un purcel viu conține în intestinele sale numeroase bacterii, protozoare și nematode. Unele dintre aceste microorganisme sunt pregătite pentru o nouă viață, în cazul în care porcul moare și își pierde abilitatea de a le ține sub control.

* Etapa 2: Descompunerea inițială - 0 până la 3 zile după moarte

Starea de descompunere

Cu toate că la scurt timp după moarte corpul pare viu din exterior, bacteriile care înainte de moarte se hrăneau cu conținutul intestinelor au început să digere intestinele înseși. În cele din urmă, bacteriile ies din intestine și încep să consume organele interne aflate în zonă. Propriile enzime digestive ale corpului (aflate în mod normal în intestine) se răspândesc prin corp, contribuind la descompunerea acestuia.

La o scară și mai redusă, enzimele din interiorul celulelor sunt eliberate atunci când celula moare. Aceste enzime distrug celula și legăturile acesteia cu celelalte celule.

Activitatea insectelor

Din momentul morții, muștele sunt atrase de cadavru. Fără apărarea normală a animalului viu, dipterele din familia Calliphoridae încep să depună ouă în jurul rănilor și în cavitățile naturale ale corpului( gură, nas, ochi, anus, organe sexuale). Aceste ouă vor ecloza, pătrunzând în corp, adesea după 24 de ore. Ciclul vieții unei muște, de la ou la larvă, durează între 2-3 săptămâni. Durează mult mai mult la temperaturi scăzute.

* Etapa 3: Putrefacția - 4 până la 10 zile după moarte

Porcul s-a umflat datorită acumulării de gaze în interior

Foto: R. Major

Porcul umflat a devenit acum atractiv pentru o varietate de insecte.

Starea de descompunere

Bacteriile atacă țesuturile și celulele, eliberând fluide în cavitățile corpului. Acestea, deseori, respiră în absența oxigenului (anaerobe) și produc diverse gaze inclusiv hidrogen sulfurat, metan, cadaverină și putresceină. Oamenii pot găsi aceste gaze ca fiind urât mirositoare, dar ele sunt foarte atractive pentru numeroase insecte.

Acumularea acestor gaze rezultate datorită activității intense a bacteriilor, creează presiune în corp. Această presiune umflă corpul și forțează fluidele să iasă din celule și vase sanguine, pătrunzând în cavitățile corpului.

Activitatea insectelor

Larve tinere se mișcă prin corp, împrăștiind bacteriile, secretând enzime digestive și distrugând țesuturile. Acestea se mută prin corp ca un grup unitar, beneficiind astfel de căldură și secreții digestive partajate.

Rata descompunerii crește, iar mirosul și fluidele corpului atrag tot mai multe musculițe, gândaci și căpușe. Aceste musculițe și gândaci, ajunși ulterior, sunt prădători, hrănindu-se atât cu larve cât și cu carne putrezită. Insectele sunt însoțite de viespi parazit care își depun ouăle în larve sau pupe.

* Etapa 4: Putrefacția neagră - 10 până la 20 de zile după moarte

Corpul porcului a cedat prezentând porțiuni negre și carne flască. Foto: R. Major

Starea de descompunere

Corpul umflat se prăbușește în cele din urmă, lăsând un corp aplatizat a cărui carne are o consistență cremoasă. Părțile expuse ale corpului au culoare neagră și este prezent un miros puternic de descompunere.

O mare cantitate de fluide corporale s-au scurs din corp în această fază și s-au infiltrat în solul dimprejur. Alte insecte și microorganisme se hrănesc cu aceste substanțe.

Insectele consumă majoritatea țesuturilor, iar temperatura corporală crește odată cu activitatea lor. În această etapă, mai multe generații de larve sunt prezente în cadavru, unele ajungând chiar la maturitate. Acestea migrează din corp și se afundă în sol, unde vor deveni pupe. Acum larvele predomină în cadavru, musculițele încetând a mai fi atrase de cadavru. Gândacii își depun ouăle în cadavru, iar larvele acestora eclozează și se hrănesc cu carnea putrezită. Viespile parazit sunt des întâlnite, depunându-și ouăle în larve și pupe.

* Etapa 5: Fermentația butirică - 20 până la 50 de zile după moarte

Porcul este acum extrem de plat și începe să se usuce. Foto: R. Major

Starea de descompunere

Carnea rămasă este complet îndepărtată în această perioadă și copul se usucă. Are un miros brânzos, cauzat de acidul butiric, iar acest miros atrage o nouă serie de organisme.

Suprafața corpului, care se află în contact cu solul, este acoperită de mucegai, pe măsură ce corpul fermentează. Reducerea țesuturilor moi face corpul mai puțin savuros pentru larve, devenind mai potrivit pentru gândaci. Gândacii se hrănesc cu piele și ligamente. Mulți dintre acești gândaci sunt încă larve. Aceștia eclozează din ouăle depuse de adulții care s-au hrănit cu corpul în fazele anterioare ale descompunerii.

Prădătorii și paraziții sunt în continuare prezenți în această fază, inclusiv numeroase viespi parazit.

* Etapa 6: Descompunerea uscată - 50-365 de zile după moarte

Purcelul a fost redus la o grămadă de oase și păr. Foto: R. Major

Starea de descompunere

Corpul este acum uscat și se descompune foarte încet. Eventual, tot părul va dispare, rămânând doar oasele.

Sunt prezente organisme care se pot hrăni cu păr, precum moliile din familia Tineidae și microorganisme ca bacteriile. Căpușele, în schimb, se hrănesc cu aceste microorganisme.

Acestea rămân pe cadavru atâta vreme cât există urme de păr, lucru care depinde de cantitatea de păr care acoperă respectiva specie. Oamenii și porcii au relativ puțin păr, iar această etapă este scurtă pentru aceste specii.

Sursa: deathonline.net

Ce se întâmplă după moarte? - Partea I

*** DESCOMPUNEREA

SCHIMBĂRI CORPORALE

Moartea începe atunci când inima își oprește bătăile. Lipsite de oxigen, celulele încep să moară în cascadă. Primele sunt celulele cerebrale, masacrul încheindu-se cu celulele pielii. Așadar, moartea este mai degrabă un proces decât un eveniment.

Unele dintre schimbările corporale, care au loc:

* Inima se oprește

* Rigor mortis

* Adipoceara

* Atunci când inima se oprește

1. Inima își încetează activitatea și/sau plămânii nu mai funcționează.

2. Celulele nu mai primesc sânge și oxigen.

* Sângele se scurge din vasele capilare din partea superioară a corpului și se acumulează în partea inferioară.

* Exteriorul părții superioare a corpului devine palid, iar partea inferioară devine închisă la culoare.

3. Celulele încetează respirația aerobă și sunt incapabile să genereze energia necesară moleculelor pentru a menține biochimia musculară normală.

* Ionii de calciu pătrund în celulele musculare, împiedicând relaxarea mușchilor.

* Mușchii se rigidizează și rămân rigizi (rigor mortis), până când încep să se descompună.

4. Celulele mor în cele din urmă și corpul își pierde capacitatea de a lupta cu bacteriile.

5. Enzimele celulelor și activitatea bacteriană cauzează descompunerea corpului - mușchii își pierd rigiditatea.

* Cronologia?

* Celulele cerebrale pot să moară, dacă sunt private de oxigen pentru mai mult de 3 minute. Celulele musculare rămân în viață pentru câteva ore. Celulele osoase și cele ale pielii pot supraviețui câteva zile.

* Durează aproximativ 12 ore pentru un corp uman să se răcească la suprafață și 24 de ore pentru răcirea interiorului.

* Rigor mortis începe la 3 ore și durează aproximativ 36 de ore după moarte.

* Ce este rigor mortis?

Rigor mortis se referă la starea corpului după moarte, în care mușchii devin rigizi. Începe după aproximativ trei ore, ajungând la rigiditatea maximă după 12 ore și dispare treptat la aproximativ 72 de ore după deces. Rigor mortis survine datorită schimbărilor în fiziologia mușchilor, atunci când respirația aerobă încetează.

Mușchii sunt alcătuiți din două tipuri de fibre. Aceste fibre au legături între ele care se blochează și deblochează în timpul relaxării și contracției mușchilor. Aceste legături sunt controlate de un proces biochimic din cadrul celulei, care este parțial influențat de prezența ionilor de calciu. Concentrația de ioni de calciu este mai mare în fluidul care înconjoară celulele musculare decât în interiorul celulelor, calciul având tendința să se răspândească în celulă. Nivelul ridicat de calciu în interiorul celulei antrenează procesul biochimic în direcția menținerii contracției musculare. Pentru a se relaxa, celulele musculare trebuie să elimine ionii de calciu și acest lucru necesită ca moleculele energetice să evacueze calciul prin membrana celulară.

După moarte, reacția chimică răspunzătoare de producerea acestor molecule energetice nu mai poate avea loc, datorită lipsei de oxigen. Celulele nu mai au energia necesară eliminării calciului și astfel concentrația de calciu crește, forțând mușchii să rămână în stare de contracție. Această stare de rigiditate musculară este cunoscută sub denumirea de rigor mortis și durează până când proteinele musculare încep să se descompună.

* Ce este adipoceara?

Foto: I.Dadour

Adipoceara, sau adipocere, este o substanță de culoare gri-albicioasă de consistența cerii, care apare pe părțile corpului care conțin grăsimi - obraji, piept, abdomen și fund. Este rezultatul unei reacții chimice în care grăsimile reacționează cu apa și hidrogenul, în prezența unor enzime bacteriene, și se descompun în acizi grași și săpunuri. Adipoceara este rezistentă la bacterii și poate proteja un cadavru, încetinind descompunerea. Adipoceara se formează la aproximativ o lună de la deces și a fost descoperită la cadavre exhumate după 100 de ani. Dacă un cadavru este rapid accesibil insectelor, adipoceara are puține șanse să se formeze.

Sursa: deathonline.net

Ce este moartea?

"Moartea este certă, din moment ce este inevitabilă, dar de asemenea incertă, pentru că diagnosticarea ei este câteodată failibilă."
Jacques-Benigne Winslow, anatomist danez: Morte incertae signa, 1740

Peste tot în lume, moartea și ritualurile ce o înconjoară sunt încărcate de tabuuri. Chiar și în culturile în care moartea este sărbătorită și acceptată, anumite restricții în privința hainelor sau mâncării pot fi aplicate după un deces.

CHIPUL MORȚII

Măștile mortuare înfățișează expresiile faciale ale decedatului imediat după moarte. Era important ca măștile mortuare să fie făcute rapid, înainte ca trăsăturile să se deformeze. Măștile mortuare erau folosite din mai multe motive - ca instrumente pentru realizarea unei sculpturi sau a unei efigii sau ca obiecte de cult.

SEMNELE MORȚII

"Dați-mi o lupă;
Dacă respirația ei va încețoșa sau păta piatra,
Atunci ea trăiește."
Regele Lear - Shakespeare

În rândurile societăților antice precum cea greacă sau cea romană semnele morții erau absența bătăilor inimii și a respirației precum și începutul putrefacției. În timpurile medievale o lumânare era ținută la gură - o pâlpâire a lumânării fiind văzută ca un semn de viață.

Cu toate acestea, aceste semne au fost respinse de anatomistul danez Jacques-Benigne Winslow în 1740, care recomanda să fie încercată resuscitarea asupra pacienților care păreau lipsiți de viață prin stimularea diverselor părți ale corpului cu "sucuri de ceapă, usturoi sau hrean, . . . ciupituri și lovituri, ... și cu țipete stridente." De asemenea erau introduse ace sub unghiile degetelor de la picioare.

În 1742 John Bruhier a studiat 52 de așa zise cazuri de îngropați de vii, în cartea sa "Dissertation de l'incertitude des signes de la mort". Acest lucru a alimentat temerile oamenilor privind îngroparea prematură și a mărit presiunea asupra medicilor de a veni cu "semne de moarte" mai solide, ca metodă de diagnosticare. Doctorii germani au concluzionat că putrefacția este singurul indicator infailibil al morții. Multe culturi prevăd existența unui interval între deces și înhumarea cadavrului, care permite apariția putrefacției. De exemplu, leichenhäuser (morgile) din secolul 19 în Germania furnizau un spațiu unde cadavrele erau ținute sub observație, până când putrefacția era vizibilă.

"Sicriul de siguranță" evidențiază îndoiala oamenilor în privința stabilirii cu precizie a morții și frica acestora de a nu fi îngropați de vii. Sicriul de siguranță furniza un mijloc pentru ca "decedatul" să semnalizeze lumii de deasupra și să le ceară ajutorul și salvarea.

Măsuri mult mai drastice au fost însă luate pentru asigurarea că morții sunt într-adevăr morți. Unele persoane au cerut în testamentele lor să le fie tăiat capul sau să le fie perforată inima înainte de înmormântare, ca o metodă de a fi siguri că sunt morți cu adevărat. Inventarea stetoscopului în 1819 a eliminat nevoia unor astfel de măsuri extreme.

Dar, intervențiile medicale au crescut odată în plus incertitudinile. Inventarea respirației artificiale în 1950 a însemnat că organismul putea fi ținut în viață în absența unei pulsații naturale a inimii. Prin 1968 când a fost efectuat primul transplant de cord, era deja clar că este necesar un diagnostic pentru moarte, care să nu se bazeze pe pulsațiile inimii. Un comitet întrunit la Harvard Medical School în SUA, a venit cu un criteriu de diagnosticare pentru moarte numit criteriul morții cerebrale.

DEFINIREA MORȚII

▪▪▪Din punct de vedere legal în România

Moartea în România, din punct de vedere medical și legal, este de patru tipuri:

▪ moarte aparentă (funcțiile vitale sunt atât de mult diminuate încât nu pot fi percepute decât cu aparate speciale);

▪ moarte clinică (funcțiile vitale au încetat fără să se fi alterat încă structurile în mod ireversibil; de aceea este posibil ca aceste funcții să fie reactivate prin terapia intensivă și reanimare);

▪ moarte biologică (se produce atunci când organele vitale au intrat deja în proces de alterare, adică a început procesul de necrozare a țesuturilor);

▪ moarte cerebrală.

Moartea cerebrală

Așa cum am arătat mai sus, până nu demult, era considerată moartă acea persoană a cărei inimă a încetat să mai bată și a cărei respirație este absentă. Datorită progresului înregistrat de tehnicile de reanimare s-a ajuns la concluzia că moartea nu este în mod necesar legată de încetarea activității cordului.

Moartea, ca proces fizic de încetare a vieții, trebuie să includă:

▪ oprirea inimii;

▪ absența respirației spontane;

▪ moartea cerebrală. Aceste trei condiții trebuie îndeplinite, concomitent și în totalitate, pentru a se evita erori regretabile.

Moartea cerebrală reprezintă medical alterarea ireversibilă a vieții celulelor creierului (cortex, cerebel și trunchi cerebral), care provoacă încetarea definitivă a funcțiilor encefalului întreg, ceea ce înseamnă imposibilitatea organismului uman de a mai fi în relație cu mediul și de a-și asigura și realiza propria existență, caracter specific și obligatoriu în definirea vieții umane. Moartea cerebrală nu trebuie confundată cu moartea biologică. Din punct de vedere juridic, moartea este considerată una singură, și anume cea declarată din punct de vedere medical.

Criteriile potrivit cărora poate fi declarată moartea cerebrală, din punct de vedere legal, sunt:

▪ examen clinic, constând în: constatarea comei profunde, flască, areactivă, absența reflexelor de trunchi cerebral (în mod special absența reflexelor fotomotor și corneean);

▪ absența ventilației spontane, confirmată de testul de apnee (la un PaCO2 de 60 mm Hg);

▪ două trasee EEG, efectuate la 6 ore, care să ateste lipsa electrogenezei corticale.

▪▪▪Din punct de vedere religios și cultural

Pentru Biserica Ortodoxă Română și pentru Biserica Romano-Catolică moartea fizică este concretizată prin "despărțirea sufletului de trup". Însă, acestea consideră că diagnosticarea morții constituie apanajul medicinei și nu al Bisericii. În 1957 Papa Pius XII și-a exprimat dubiile cu privire la faptul dacă medicii ar trebui să "continue procesul de resuscitare, în pofida faptului că sufletul ar fi părăsit deja trupul." Acesta a adus în atenția medicinei și o problemă al cărei răspuns este unul dificil și anume dacă "moartea a survenit deja, ca urmare a unei traume severe la creier, care a provocat o comă profundă și paralizia respirației, consecințele fatale nu sunt cumva întârziate doar de respirația artificială?" Răspunsul, a spus acesta, "nu este de competența Bisericii."

"Rămâne ca doctorii și în special anesteziștii, să dea o definiție clară și precisă a morții și a momentului morții unui pacient care se află în stare de inconștiență."

Adepții religiilor precum budismul Zen sau șintoismul cred că mintea și corpul sunt integrate și acceptă cu dificultate criteriul morții cerebrale pentru determinarea morții. De asemenea evreii ortodocși, nativii americani, musulmanii și creștinii fundamentaliști consideră că atâta vreme cât inima continuă să bată, chiar și artificial, persoana este încă în viață.

SICRIELE DE SIGURANȚĂ

"Tot ce îmi doresc la înmormântarea mea este să nu fiu îngropat de viu".
Lordul Chesterfield. Scrisoare către nora sa, 16 martie 1769.

"Îngropați-mă în mod decent, dar nu îmi puneți trupul în mormânt mai devreme de două zile după ce am murit".
Ultima dorință a lui George Washington.

"Pământul este sufocant .... Jurați că îi veți face să mă taie, ca să nu fiu îngropat de viu".
Unele dintre ultimele cuvinte ale compozitorului Frédéric Chopin.

Frica de a nu fi îngropat de viu era extrem de răspândită în Europa secolelor 18 și 19, ducând la inventarea sicrielor de siguranță. Mai mult de 30 de modele au fost patentate în Germania, în cea de-a doua jumătate a secolului 19. Elementul comun acestora era un mecanism care permitea "decedatului" să comunice cu cei de deasupra. Multe modele includeau sfori, care atunci când erau trase, sunau clopotul bisericii sau un clopoțel montat în acest scop. Altele înlocuiau clopoțelul cu un steguleț, o pocnitoare puternică sau o rachetă pirotehnică. Unele aveau incluse o lopată, o scară și o rezervă de mâncare și apă. Un element esențial, care a fost trecut cu vederea la unele modele, era un tub respirator pentru furnizarea aerului.

În 1822, doctorul Adolf Gutsmuth din Seehausen, Altmark, a demonstrat funcționalitatea modelului său îngropându-se chiar el de viu, stând "îngropat pentru câteva ore și servind supă, bere și cârnați, furnizați prin tubul de hrănire al sicriului."

Cu toate că au fost construite și vândute multe modele, nu există nicio indicație că a fost cineva îngropat în acestea. Cele mai multe modele aveau suficiente defecte, care sugerau că nu vor funcționa așa cum trebuie, dacă ar fi fost folosite.

De exemplu modelele care necesitau legarea sforilor direct de brațele sau picioarele cadavrelor, astfel încât alarma ar fi sunat la orice mișcare a decedatului, ar fi fost declanșate de mișcările naturale ale membrelor care au loc atunci când corpul intră în putrefacție și se umflă. Sicriele de siguranță sunt disponibile și astăzi. În 1995 italianul Fabrizio Caselli a inventat un model care include o alarmă de urgență, un microfon/difuzor, o torță, o butelie de oxigen, un senzor cardiac și un stimulator cardiac.

STETOSCOPUL

Cuvântul 'stetoscop' își are originea în limba greacă de la termenii stéthos - piept și skopé - examinare. Primul stetoscop a fost inventat în 1819 (anul publicării studiului său, instrumentul fiind conceput în 1816) de către Rene Laennec. Această invenție a permis medicilor să detecteze pulsațiile inimii cu o mai mare încredere și l-a ajutat pe doctorul Eugene Bouchut să câștige un premiu al Academiei de Științe din Paris în 1846, pentru 'cele mai bune rezultate privind semnele morții și mijloacele de prevenire a îngropărilor premature'.

După ce a experimentat pe animale moarte și sedate, în paralel cu observațiile asupra oamenilor muribunzi, Bouchut considera că dacă bătăile inimii erau absente mai mult de două minute, o persoană putea fi considerată moartă. Întâmpinând opoziția lumii medicale, Bouchut a extins perioada la cinci minute. Chiar și cu această concesie, determinarea morții prin absența pulsațiilor inimii era acceptată cu greutate.

Câțiva dintre criticii lui Bouchut erau dintre concurenții săi pentru premiul Academiei de Științe. Aceștia au avansat idei ca introducerea de lipitori în apropierea anusului, clești speciali pentru sfârcuri(!) sau perforarea inimii cu un ac lung cu un steguleț la capăt, care s-ar fi mișcat în cazul în care inima ar fi bătut.

Stetoscopul monoauricular a fost folosit din 1819 până după 1850. Modelul monoauricular a devenit din ce în ce mai rar după inventarea stetoscopului biauricular în 1852.

▪ Surse:

deathonline.net

patriarhia.ro

wikipedia.org

slashgear.com

În așteptarea morții

Ne naștem complet neajutorați în această lume, singura creatură de pe planetă care are nevoie de mulți ani până să își poată asigura pe cont propriu nevoile de bază: hrana și adăpostul. Pe măsură ce facem primii pași în această călătorie numită viață, începe să se contureze conștiința noastră sau sufletul. Visurile, speranțele, idealurile noastre sunt lucrurile care ne definesc, sunt lucrurile care ne fac să fim diferiți unii de ceilalți.

Dacă avem norocul să dobândim un intelect suficient de evoluat, apar întrebările. Nu știu dacă oamenii se nasc proști sau devin proști. Dacă inteligența este moștenită sau este rodul educației primite și al mediului în care trăim. Dacă ești unul dintre cei care își pun întrebări, începi de la o vârstă fragedă să cauți răspunsuri. Și le vei căuta în cărți. Pe măsură ce citești, tot mai multe întrebări vor apare. Nu trebuie să accepți ca fiind corecte părerile altora, trebuie să îți creezi propria viziune asupra lucrurilor. Dar, la un moment dat, după multe cărți și după mult timp petrecut punându-ți întrebări, ajungi, fără să vrei, la o concluzie sumbră: toate drumurile duc într-o singură direcție - moartea.

Întrebarea eternă este, poate, singura la care nu vom afla un răspuns. Mulți au încercat să deslușească ce se află în spatele acestui mister, dar nimeni nu a reușit să obțină o dovadă incontestabilă. Noțiunea de Dumnezeu, insuflată de cei din jur sau însușită - într-un fel sau altul - prin mijloace proprii, este totuși neclară. Ideea unui zeu invizibil, care guvernează destinul omenirii, împărțind dreptatea, pare una specifică minții umane. Iar nemurirea sufletului, visul etern al omului, nefiind altceva decât o himeră.

Sfârșitul călătoriei pare să ne ducă într-un hău întunecat și rece. Moartea trupului va însemna - din ceea ce indică dovezile - și moartea spiritului. Spiritul uman, cu tot ce are el frumos și urât. Visurile, ideile și întrebările noastre se vor risipi în neant.

"Consolarea" ar putea veni de la faptul că nimeni nu va trăi veșnic. Chiar dacă, prin manipularea genelor, oamenii ar reuși să obțină tinerețea fără bătrânețe, într-o zi Soarele va muri și, odată cu el, Pământul. Chiar dacă omenirea ar obține tehnologia necesară și ar pleca într-o altă galaxie, într-o zi Universul se va nărui, luând cu el toate speranțele deșarte ale omului. Așadar, în cele din urmă, toți vom muri.

Știm oare încotro ne îndreptăm? Moartea înseamnă sfârșitul? Nu suntem altceva decât o furtună electrică la nivelul creierului? Conștiința poate exista și după moartea creierului? Sau sunt același lucru?

Aceste întrebări, probabil, nu-și vor afla niciodată răspunsul. Așa că, voi începe o serie de articole despre ceea ce știm cu certitudine: ce se întâmplă cu noi (sau ceea ce mai rămâne din noi) după moarte.

Viața fără bani

Incredibil, dar așa ceva se poate. O demonstrează acest om, care trăiește fără bani din anul 2000.

Iată câteva dintre principiile care îi guvernează viața:

"Numai după ce ultimul copac va fi murit,
ultimul râu va fi fost otrăvit
și ultimul pește va fi fost prins,
vom înțelege că nu putem să mâncăm bani."

-- Proverb Cree

"Nu te poți îmbogăți dacă îți tratezi rudele cum trebuie.
Nu te poți îmbogăți fără să înșeli oamenii.
A înșela oamenii este calea greșită.
Această cale îți aduce necazuri.
Bărbații trebuie să fie onești ca să răzbată."

--Conducător Navajo anonim (p. 32, The Book of the Navajo, RF Locke, 2001)

Acest om ne arată că viața poate fi trăită și altfel. Bineînțeles, unii îl vor numi sălbatic, neadaptat, poate chiar și ratat. Dar, oare, nu cumva noi suntem sălbaticii, cei care ne luptăm pentru resursele planetei?

Antony Flew și ateismul

Pentru mulți ani, Antony Flew a fost un reper important pentru lumea ateistă. Acum, cu toate acestea, Flew a abandonat ateismul și a acceptat existența lui Dumnezeu. Într-un interviu pentru Philosophia Christi cu Gary Habermas, Flew și-a explicat noua sa credință. Cu toate că Flew nu a îmbrățișat creștinismul, acesta acceptă acum existența lui Dumnezeu, spunând că a "trebuit să se ducă acolo unde duc dovezile."

Aceasta nu este prima dată când apar informații referitoare la răzgândirea lui Flew. De două ori, în 2001 și în 2003, s-a zvonit că Flew a devenit creștin; de fiecare dată Flew negând el însuși zvonurile. De această dată însă informațiile sunt corecte; vin chiar de la Flew.

Cine este Antony Flew?

Antony Flew nu este doar un ateist oarecare. Decenii la rând, acesta a fost o figură proeminentă în domeniul filosofic mai ales în cel religios, fiind printre cei mai influenți filosofi ateiști. A ținut prelegeri la Universitatea din Oxford și la Universitatea din Aberdeen și a ocupat postul de profesor la Universitatea din Keele și la Universitatea din Reading. Este autorul eseurilor “Theology and Falsification” și “The Presumption of Atheism”, și a altor lucrări precum "Atheistic Humanism and Merely Mortal?: Can You Survive Your Own Death?". De asemenea a reprezentat ateismul în dezbateri publice cu William Lane Craig, Gary Habermas și Thomas Warren.

Ce crede acum Flew?

Flew nu a devenit creștin; doar a acceptat existența lui Dumnezeu. El și-a descris noua poziție ca pe o formă de deism. Deiștii acceptă existența unui Dumnezeu responsabil de crearea Universului, dar resping existența unor revelații precum Biblia.

Pentru Flew, această respingere a unei revelații speciale nu este non-negociabilă; Flew își exprimă deschiderea către posibilitatea unei revelații speciale și recunoaște că există unele dovezi în sprijinul afirmațiilor din Biblie, dar declară răspicat că viziunea sa prezentă este aceea că Dumnezeu nu intervine și nu a intervenit în viețile oamenilor de la momentul Creației.

De ce s-a răzgândit Flew?

Cu toate că Flew crede acum că dovezile existenței lui Dumnezeu sunt puternice, el continuă să respingă categoric argumentele ontologice, cosmologice și morale ale existenței lui Dumnezeu.

Pentru Flew, argumentul designului este cel care arată că existența lui Dumnezeu este probabilă. Acesta a fost impresionat de studiul științific care sugerează faptul că universul este rezultatul unui design inteligent. “Mi se pare acum că descoperirile a cincizeci de ani de cercetări ADN au furnizat suficiente dovezi pentru pentru susținerea argumentului designului,” explică Flew.

Flew consideră operele lui Gerald Schroeder "The Hidden Face of God" și Roy Abraham Varghese "The Wonder of the World: A Journey from Modern Science to the Mind of God" ca fiind impresionante. În noua ediție a lucrării sale "God and Philosophy", pe care Flew o descrie acum ca fiind o “relicvă istorică”, acesta admite că argumentul designului “devine din ce în ce mai puternic pe măsură ce omenirea progresează în înțelegerea mecanismului complex care stă la baza a ceea ce este numit 'sistemul naturii'.”

Răspunsul ateist

Pentru ateiști, această schimbare în convingerile lui Flew este extrem de penibilă. Acceptarea de către un ateist proeminent a existenței lui Dumnezeu este o lovitură teribilă. Pentru a vedea cât de teribilă a se avea în vedere cuvintele lui Austin Cline, unul dintre membrii ateiști ai About.com din 16 octombrie 2004:

“Ați citit știrile despre faptul că Antony Flew a abandonat ateismul? Ar fi o știre importantă deoarece Flew este unul dintre filosofii ateiști proeminenți ai secolului XX. Ar fi o știre majoră, asta dacă ar fi adevărată.”

Cline s-a axat pe statutul lui Flew în rândurile ateiștilor și pe importanța abandonării ateismului de către acesta. Respingerea sa inițială a știrii a fost însă pripită, după ce Flew a confirmat schimbarea.

Unii ateiști au încercat să explice răzgândirea lui Flew prin vârsta acestuia; Flew avea 81 de ani în 2004, și, s-a sugerat, își proclama credința în Dumnezeu pentru cazul în care va fi nevoit în curând să dea socoteală pentru viața sa în fața Creatorului. Însă nu este cazul; Flew rămâne hotărât în afirmația sa că nu există o existență imaterială după moarte. În orice caz, Flew nu își afirmă credința în vreo religie care spune că vei ajunge în Rai; el continuă să respingă orice fel de revelație divină, inclusiv Biblia, Coranul sau altele similare. Nu se poate afirma că Flew, confruntându-se deodată cu propria mortalitate, încearcă să se "asigure" în eventualitatea existenței lui Dumnezeu. Ceea ce s-a întâmplat, s-ar părea, este că Flew s-a îndreptat acolo unde i-au indicat dovezile.

Sursa: http://www.existence-of-god.com/

Fântâna tinereții

Fântâna tinereții ar putea exista în cele din urmă, așa după cum arată un studiu științific care a descoperit modalitatea de a prelungi durata de viață la șoareci și primate.

Cheia către viața eternă - sau cel puțin prelungită - constă în manipularea genetică, imitând o serie de procese pentru reduce aportul de calorii, sugerând astfel că îmbătrânirea și bolile legate de aceasta ar putea fi tratate.

Oamenii de știință de la Institute of Healthy Ageing at University College din Londra au reușit sa mărească durata de viață a șoarecilor cu aproximativ 20% și au redus numărul bolilor legate de bătrânețe care afectau animalele, după ce le-au manipulat genetic pentru a bloca producerea proteinei S6 Kinase 1 (S6K1).

Încă din anii '30 s-a observat că prin reducerea aportului de calorii cu 30% pentru șobolani, șoareci și - ceva mai recent - pentru primate, durata de viață a acestora se extinde cu aproape 40%.

Prin blocarea proteinei S6K1, care este implicată în răspunsul organismului la schimbările aportului alimentar, beneficii similare au fost obținute fără a se reduce aportul alimentar, conform studiului publicat în revista americană Science.

"Blocând acțiunea proteinei S6K1 sunt prevenite o serie de boli datorate îmbătrânirii la femelele șoarecilor," explică profesorul Dominic Withers, conducătorul studiului.

"Șoarecii trăiesc mai mult, au mai puțină grăsime corporală, sunt mai activi și în general mai sănătoși față de grupul de control."

Femela-șoarece modificată genetic a trăit cu 20% mai mult - un total de 950 de zile - sau cu 160 de zile mai mult decât șoarecii normali.

La vârsta de 600 de zile, echivalentul vârstei mijlocii la oameni, femela-șoarece modificată genetic avea mai puțină grăsime corporală, oase mai puternice, protecție față de diabetul de tip II, se descurca mai bine la probele motorii și demonstra reflexe mai bune și o mai bună cunoaștere, potrivit studiului.

Celulele T, o componentă cheie a sistemului imunitar păreau de asemenea mai "tinere", au declarat oamenii de știință, lucru care indică încetinirea declinului imunității, care de obicei însoțește îmbătrânirea.

Masculii-șoarece au arătat însă mici diferențe în ceea ce privește durata de viață, deși au demonstrat o rezistență mai scăzută la insulină și celule T mai sănătoase. Cercetătorii au declarat că motivele diferențelor între cele două sexe sunt neclare.

"Suntem mult mai aproape de obținerea unui tratament pentru îmbătrânire decât credeam," a spus David Gems de la Institute of Healthy Aging, unul dintre autorii studiului, finanțat inițial de către Wellcome Trust.

"Următorul pas logic este să vedem dacă medicamente precum metforminul pot încetini procesul de îmbătrânire la oameni."

Alte studii au descoperit că prin blocarea proteinei S6K1 se intensifică activitatea unei a doua molecule, AMPK, care reglează nivelul de energie din interiorul celulelor.

AMPK se activează atunci când nivelul de energie celulară scade, așa cum se întâmplă atunci când aportul caloric este redus.

Medicamentele, precum metforminul, care activează AMPK sunt deja folosite pentru tratarea pacienților umani suferinzi de diabet de tip II.

Un alt medicament, rapamycin, s-a descoperit că mărește durata de viață la șoareci, conform unui studiu publicat în revista britanică Nature.

Cum rapamycinul este deja folosit la oameni ca imuno-supresor - pentru prevenirea respingerii unui organ după transplant - nu poate fi administrat ca medicament anti-îmbătrânire în forma sa actuală.

Se pare ca știința se îndreaptă cu pași rapizi către extinderea vieții umane la cifre nebănuite. Viața eternă, visul de secole al omenirii, ar putea fi posibilă? S-ar părea că unele specii(Turritopsis Nutricula) de pe Terra au ajuns deja la acest stadiu. De ce nu ar putea s-o facă și oamenii?

Sursa : AFP

Osama Bin Laden recomandă cărți

Imagine: SITE

Osama Bin Laden a ieșit din nou la rampă,de această dată recomandându-le americanilor să...citească trei cărți.

Bin Laden a emis o casetă audio intitulată "An Address to the American People." Potrivit SITE Intelligence Group, care monitorizează site-urile jihadiste, pe casetă, o voce pretinzând că este liderul Al Qaeda descrie trei cărți care, zice el, susțin analiza sa a politicii globale și maltratarea sistematică a musulmanilor de către America și aliații săi.

Cărțile respective sunt următoarele:

1. "The Israel Lobby and U.S. Foreign Policy," de Stephen M. Walt, profesor de relații internaționale la Harvard, și John J. Mearsheimer, profesor la Universitatea din Chicago. Publicată în 2007, cartea susține că sprijinul necondiționat acordat de către SUA Israelului, modelat de organizații puternice de lobby precum American Israel Public Affairs Committee, dăunează grav atât intereselor americane cât și celor israeliene. Vocea de pe bandă menționează drept titlu al cărții "The Israeli Lobby in the United States," potrivit traducerii efectuate de SITE.

2. "Palestine: Peace Not Apartheid," în care fostul președinte american Jimmy Carter își exprimă viziunea sa despre cum s-ar putea pune capăt conflictului arabo-israelian, criticând vehement Israelul și tratamentul aplicat palestinienilor în teritoriile ocupate. Deși vocea de pe casetă nu menționează numele cărții, îi îndeamnă pe americani să citească "ceea ce a scris fostul vostru președinte, Carter, privitor la rasismul israelian împotriva poporului nostru în Palestina."

3. A treia carte menționată pe casetă este intitulată "The Apology of a Hired Killer," potrivit traducerii SITE. Carte ar fi fost scrisă de un fost "agent CIA care a trăit în două culturi, a cărui conștiință s-a trezit și a hotărât să spună adevărul, în pofida amenințărilor." Vocea de pe bandă spune că acest autor este cel mai în măsură "să clarifice cauzele lui 11", aparent referindu-se la 11 Septembrie 2001.

Însă nu există o astfel de carte cu acest titlu și această descriere, dar unii analiști au sugerat că Bin Laden ar fi citit "Confessions of an Economic Hit Man," de John Perkins.

În carte, John Perkins scrie că, recrutat de agențiile guvernamentale și o firmă internațională de consultanță, a călătorit prin lume timp de un deceniu convingând guvernele din țările în curs de dezvoltare să ia împrumuturi de la Banca Mondială, FMI și alte organizații internaționale.

Departamentul de Stat a negat orice implicare și a susținut că afirmațiile lui Perkins sunt pure "fantezii".

Oare de unde face rost Osama de aceste cărți? Le cumpără de pe Amazon sau le citește pe Google?

Dezastru în Alaska

200 de morse au fost găsite moarte pe coasta Alaskăi.
Cercetătorii au observat aproximativ 200 de cadavre lângă Icy Cape, pe coasta Mării Chuki. Cauza morții acestora nu este deocamdată cunoscută.
Au apărut însă unele zvonuri, care indică posibilitatea ca Sarah Palin să fi ieșit la vânătoare.
Sursa: FoxNews

Un miliard

Imagine: WFP/Rein Skullerud

Aceasta este cifra raportată de ONU cu privire la oamenii care suferă sau vor suferi de foame în anul 2009. Nu este vorba de o criză alimentară. Dezastrele naturale sunt responsabile doar pentru o mică parte din această cifră. Trăim o perioadă a istoriei în care lumea produce mai mult decât suficientă mâncare pentru a hrăni întreaga planetă. Cauza foametei nu este lipsa resurselor. Foametea și inaniția există deoarece mâncarea este distribuită pentru profitul personal al elitei mondiale.

Producția mondială alimentară încape încet-încet pe mâinile corporațiilor agricole. Cei mai mari producători de alimente au ca principal obiectiv obținerea de profit pentru acționari și nu hrănirea omenirii.

În țările din lumea a treia corporațiile încearcă să-i forțeze pe fermieri să cumpere semințe modificate genetic (și prin asta patentate). Apoi mâncarea este vândută la prețuri umflate artificial.

Mâncarea este aruncată în mod frecvent, și nu doar de către autoritățile sanitar-veterinare. Este vorba despre silozuri întregi de grâu aruncat sau lăsat să putrezească.(Link: http://www.guardian.co.uk/environment/gallery/2009/jul/19/food-waste?picture=350496057)

În trecut lumea a cunoscut foametea și inaniția, dar acestea erau rezultatul distrugerii recoltelor de către elementele naturii sau a șeptelului de către boli sau prădători. Acum lumea cunoaște foametea, dar unii fac profit din asta.

Foametea și inaniția nu mai sunt tragice sau nefericite. Sunt fără rost. Și aș adăuga, chiar criminale.

Septembrie

E toamnă iar și afară plouă...superb.

Urăsc vara cu căldurile ei oribile...urăsc soarele și tot ce ține de el: bere, mici, umbreluțe și plajă. Abia aștept să vină iarna cu zilele ei scurte și frigul ei pătrunzător.

Atunci orașul parcă devine mai curat și mai puțin aglomerat. Sau poate că întunericul ascunde murdăria, iar oamenii stau mai mult prin casă.

Urăsc oamenii... Oamenii sunt niște creaturi rele din născare, egoiste, invidioase și proaste. Dacă nu aș fi forțat de împrejurări să trăiesc în societate aș vinde tot și m-aș muta în pădure. Dar cred că și acolo m-ar ajunge din urmă "civilizația", defrișând pădurea și luându-mi și acel ultim refugiu.

Uneori am senzația că sunt singur pe lume, deși nu sunt. Nu am găsit pe nimeni care să mă înțeleagă... Așadar sunt singur... Nu l-am găsit nici măcar pe Dumnezeu.

Bine măcar că vine frigul, așa voi avea aproape cinci luni de liniște.

Moralitatea - avem dreptul să ucidem un om?

"Moralitatea este slăbiciunea creierului." - Arthur Rimbaud.

"Moralitatea este instinctul de turmă al individului." - Friedrich Nietzsche.

"Moralitatea înseamnă să faci ceea ce este corect, indiferent de ce ți se spune." - Jerry Sturdivant.

"Sunt șapte rele în lume: 1. cunoștință fără caracter; 2. bogăție fără muncă; 3. plăcere fără conștiință; 4. negoț fără moralitate; 5. știință fără omenie; 6. politică fără principii și 7. închinare fără predare." - Mahatma Ghandi.

"A trăi armonios reprezintă o chestiune de tact și de sensibilitate, de rațiune, echilibru și permanentă remodelare, o aristocrație a moralității și educației. Dar aceasta e mult prea greu. E mai ușor să trăiești după reguli fixe, decât prin tact și proprie judecată. O moralitate de fier nu e admirabilă, dimpotrivă, e mărturia spaimei în fața vieții, a inabilității de a te descurca. Într-un cuvânt, confuzie, slăbiciune de care ar trebui să ne fie rușine, nu să ne mândrim cu ea." - Aldous Huxley.

"Spiritul Universal nu ne judecă; judecata este o invenție umană, o modalitate de a compara, contrasta și controla pe măsură ce ne judecăm pe noi înșine față de standarde artificiale și deseori ideale de perfecțiune, moralitate sau adevăr." - Platon.

"Să eliberăm pentru totdeauna omul de iluzia existenței lui Dumnezeu, să creeăm un om nou, capabil să-și ia propria soartă în mâini...Religia este un produs secundar al minții omenești...Trebuie să lăsăm afară supranaturalul din principiile noastre morale și din politicile noastre publice...Suntem oameni (suntem primate) și suntem buni prieteni și buni cetățeni. Oameni buni ce nu au nevoie să se sprijine pe supranatural...Moralitatea unei acțiuni trebuie judecată după consecințele ei." - Richard Dawkins.

"Religia s-a născut când primul ticălos l-a întâlnit pe primul prost." - Voltaire.

Codex Hammurabi :

"* Dacă cineva acuză pe altcineva, fără să poată aduce vreo dovadă, acuzatorul va fi omorât.
* Dacă un hoț este descoperit în timp ce fură, va fi omorât.
* Dacă un bărbat folosește violența asupra soției altui bărbat pentru a se culca cu ea, el va fi omorât, iar femeia considerată fără vină.
* Dacă un bărbat adoptă un fiu, iar acesta crește în casa părinților adoptivi, părinții naturali nu pot cere întoarcerea acestuia.
* Dacă un bărbat lovește o femeie însărcinată, iar aceasta pierde sarcina, el îi va plăti zece şekeli."

Richard Dawkins afirmă că nu avem nevoie de o divinitate pentru a stabili ce este moral sau nu. Dar atunci, a cui moralitate trebuie s-o urmăm? Dacă omul este un animal apărut accidental pe Pământ, rezultat al evoluției, de ce ar trebui să se comporte diferit față de celelalte animale ?(De fapt nu se comportă, dar asta este o altă poveste.)

Tot Dawkins susține că "evoluția naturală ne-a făcut buni și altruiști". Aici nu m-am prins, vorbește despre oameni sau ce? Pentru că oamenii sunt tocmai opusul acestei afirmații. Dawkins, se pare că, trăiește într-o altă lume, una în care oamenii sunt buni și cinstiți.

Moralitatea susținută de curentul umanist este, mai degrabă, o moralitate a oamenilor slabi. Este greșit să omori un om, indiferent de motive. Da, dar de ce? Dacă o persoană îți amenință viața ta și a celor dragi ție, trebuie să aștepți să-și ducă amenințările la îndeplinire? Sau trebuie să acționezi tu primul, stârpind răul din rădăcină? Este aceasta o acțiune imorală? După moralitatea cui? Dacă îl excludem pe Dumnezeu din ecuație, înseamnă că trebuie să ne ghidăm după principiile morale ale unui om, fie el Dawkins sau Spinoza. De ce este bună moralitatea acestora? Pentru că majoritatea oamenilor consideră asta? Poate că majoritatea omenirii se ghidează după aceste norme morale pentru că au fost îndoctrinați. De secole întregi, omului i se impun o serie de reguli, menite să-i atenueze și să-i controleze instinctele sale ancestrale. Iar unul dintre aceste instincte este acela de a ucide, atunci când este pe cale să fie ucis la rândul său.

Dar omul nu a fost dintotdeauna așa. În vremuri demult apuse războinicii ajungeau, după moarte, în Valhalla. Uciderea inamicilor era un lucru obișnuit, iar "criminalii" erau numiți eroi (Sună cunoscut? Pentru că se mai practică, încă). Masacrarea unui întreg sat cu bătrâni și copii, violarea și uciderea femeilor erau lucruri absolut normale. Este legal să ucizi oameni în război, dar nu poți să o faci și în societate. Legile lumii civilizate nu sunt întotdeauna și morale (din punctul de vedere al umanismului).

Omul, ca animal, ar trebui să aibă dreptul de a-și elibera pornirile violente. Moralitatea a transformat omul într-un mielușel. Așa s-au insinuat în funcțiile de conducere ale statelor oameni slabi, neputincioși; în timp ce războinicii au fost marginalizați, fiind considerați "criminali".

În absența lui Dumnezeu, diferența între moral și legal constă în constrângerile aplicate omului, pentru protejarea celor slabi. Cine stabilește ce este moral, dacă nu există Dumnezeu? Richard Dawkins? Dacă eu nu sunt de acord cu moralitatea lui, înseamnă că greșesc?

Pe un blog ateist există o afirmație :"Numai o ființă malefică s-ar fi revelat oamenilor și le-ar fi dat porunci de urmat"(referindu-se la Dumnezeu în varianta iudeo-creștină). Atunci toate poruncile ar trebui interpretate exact invers: să ucizi... să furi etc.

Sunteți morali pentru că sunteți slabi. Dacă omenirea nu ar fi "progresat" aducându-ne la stadiul de oi, voi cei morali erați precum antilopele pentru leu. Cadavre...

Mare noroc cu moralitatea asta! Și mai mare cu Dumnezeu.

Ce se întâmplă cu vremea noastră?

Clima planetei noastre este extrem de fragilă. Ea este influențată atât de distanța la care ne aflăm față de soare la un moment dat cât și de natura și compoziția chimică a atmosferei noastre. De exemplu Luna, care este situată practic în același loc ca și noi, dar nu are atmosferă, înregistrează temperaturi la suprafață care variază între -153°C și +123°C. La celălalt capăt al scalei se situează Venus , o planetă de aceleași dimensiuni cu Pământul, a cărei atmosferă este formată din dioxid de carbon, care atinge temperaturi la suprafața sa de până la 480°C, suficient pentru a topi plumbul. Dioxidul de carbon este unul dintre "gazele de seră", numite așa deoarece captează energia solară, făcând clima mai caldă decât ar fi fost fără ele.

Planeta noastră nu s-a bucurat întotdeauna de un climat care să permită viața oamenilor; de fapt nu există noțiunea de climă stabilă pe Pământ. În urmă cu aproximativ 4,6 miliarde de ani, când Pământul era la începuturile vieții sale, era un loc foarte fierbinte, atât de fierbinte încât au trebuit să treacă încă 4,2 miliarde de ani pentru ca primele plante să apară. La acel moment atmosfera noastră, precum Venus, era alcătuită în general din dioxid de carbon, și era încă prea fierbinte pentru creaturi ca oamenii.

Plantele absorb dioxid de carbon, reținând carbonul în structura lor în timp ce eliberează oxigen înapoi în atmosferă, dar acest proces se inversează atunci când ele mor și se descompun. Totuși o parte dintre acele plante preistorice au fost îngropate atunci când au murit și carbonul a rămas în subsol, în cele din urmă devenind cărbune. Asta a însemnat că nivelul de oxigen a crescut în timp ce nivelul de dioxid de carbon a scăzut și pe măsură ce s-a întâmplat asta planeta s-a răcit, încurajând astfel creșterea mai multor plante.

În cele din urmă, întregul peisaj al Terrei s-a schimbat, de la o piatră fierbinte și goală, la o pădure luxuriantă, iar animalele au început să apară. Asemenea plantelor o parte din animale au fost îngropate și au devenit petrol și gaze. Prin aceste procese, care au durat milioane de ani, cea mai mare parte a dioxidului de carbon care forma atmosfera noastră a fost stocată, fie în pădurile imense, fie în subsolul planetei și climatul a devenit tot mai blând.

În urmă cu trei milioane de ani condițiile au devenit propice pentru oameni. Inițial oamenii nu aveau, practic, niciun fel de impact asupra climei. Poate că au mai tăiat câte un copac să-l ardă, ridicând temporar nivelul de dioxid de carbon, dar în general în locul copacului tăiat creștea altul. Dar, pe măsură ce oamenii au devenit tot mai numeroși și aveau nevoie de terenuri spre a cultiva hrana, ei au tăiat și au ars pădurile cu o rată care nu a mai permis refacerea acestora. Și apoi oamenii au descoperit cărbunele și ceva mai târziu petrolul.

Datorită acestei eliberări masive de dioxid de carbon temperatura a început să crească rapid. În acest moment concentrația de dioxid de carbon este cu 25% mai mare decât era înaintea revoluției industriale și crește din ce în ce mai rapid. Schimbările climatice pe care le trăim sunt interconectate cu această modificare a atmosferei.

În termeni practici asta înseamnă că dacă omul nu își modifică atitudinea, cineva născut astăzi este puțin probabil că va muri într-o lume asemănătoare cu cea de acum, ci mai degrabă într-una care seamănă cu Venus. Un alt pericol imediat îl constituie conflictele care vor apărea, pe măsură ce condițiile climatice se vor deteriora.

Ceea ce naturii i-a luat eoni să creeze omul poate distruge într-o clipită, adică tocmai clima care i-a permis să supraviețuiască pe această lume.

Organismele modificate genetic - efecte pe termen lung(?)

Unul dintre marile mistere care învăluie răspândirea plantelor modificate genetic, la începutul anilor '90 în SUA și Argentina, a fost absența studiilor științifice independente ale posibilelor efecte pe termen lung ale dietei cu OMG-uri asupra oamenilor sau măcar asupra șobolanilor. Acum a ieșit la lumină adevăratul motiv. Companiile producătoare de OMG-uri ca Monsanto, BASF, Pioneer, Syngenta și altele interzic studiile independente.

Un editorial din respectata revistă științifică Scientific American, în numărul pe luna august 2009, dezvăluie realitatea șocantă și alarmantă din spatele proliferării OMG-urilor în lanțul trofic al planetei. Nu există studii științifice independente, în nicio revistă științifică reputată din lume, pentru un motiv simplu. Este imposibil să se verifice în mod independent dacă recoltele cu OMG-uri, ca soia RR(Roundup Ready) de la Monsanto sau porumb MON8110, se comportă așa cum pretinde compania sau că -tot cum pretinde compania- acestea nu au efecte colaterale periculoase, deoarece companiile producătoare de OMG-uri INTERZIC astfel de teste!

Exact. Ca o precondiție pentru a cumpăra semințe, spre a fi plantate sau folosite în cercetare, Monsanto și celelalte companii semnează mai întâi un acord cu firma respectivă (End User Agreement). În ultimul deceniu, perioada în care aceste culturi au explodat, Monsanto, Pioneer (DuPont) și Syngenta au cerut tuturor celor care au cumpărat semințe de OMG să semneze o convenție, care interzice în mod explicit ca semințele să fie utilizate în vreun studiu independent. Oamenilor de știință le este interzis să testeze semințele pentru a afla în ce condiții germinează sau se descompun. De asemenea, nu pot să compare caracteristicile semințelor OMG-urilor cu semințelor altor plante OMG sau non-OMG, de la altă companie. Mult mai grav, le este interzis să examineze dacă culturile cu OMG-uri au efecte negative asupra mediului, animalelor sau oamenilor.

Singurele studii cărora le este permisă publicarea în reviste științifice sunt studiile aprobate, în prealabil, de către Monsanto și celelalte firme din industria OMG-urilor.

Cultivarea OMG-urilor a început în SUA, în 1992, cu un act al președintelui George H.W. Bush, la cererea Monsanto, care spunea că nu este necesară efectuarea teste guvernamentale speciale asupra semințelor de OMG, deoarece acestea sunt "substanțial identice" cu semințele normale. Toate testele furnizate guvernului SUA au fost efectuate chiar de companiile în cauză, ca Monsanto. Nu este de mirare că OMG-urile au fost prezentate într-o manieră pozitivă, iar Monsanto și ceilalți au pretins că OMG-urile reprezintă "soluția la foametea globală".

ADN-ul, accident sau proiectare ?

Limbajul, informația și originea ADN-ului

Șabloanele apar în mod natural- fără ajutor de la un "designer". Multe șabloane apar în natură fără să aibă nevoie de un creator- fulgii de zăpadă, tornadele, uraganele, dunele de nisip, stalactitele, valurile râurilor și oceanelor. Aceste șabloane sunt rezultatul natural a ceea ce oamenii de știință clasifică drept haos și fractali.

Codurile, însă, nu apar fără un designer. Exemple de coduri sunt întâlnite în muzică, proiecte, limbaje, programe de calculator și...ADN. Haosul poate naște șabloane, dar nu și coduri. Codurile stochează informație, care nu este o proprietate care ține doar de materie și energie. Informația, în sine, este o entitate separată la fel ca materia și energia.

Dovezi privind faptul că ADN-ul a fost creat de o entitate:

1. ADN-ul nu este doar o moleculă cu un șablon; este un cod, un limbaj și un mecanism de stocare a informației.

2. Toate codurile a căror origine o cunoaștem sunt create de o minte conștientă.

3. În consecință ADN-ul a fost creat de o inteligență.

Pot exista cinci posibile concluzii:

1) Oamenii au creat ADN-UL

2) Extratereștrii au creat ADN-ul

3) ADN-ul a apărut spontan și accidental

4) Există o lege încă nedescoperită a fizicii care crează informație

5) ADN-ul a fost creat de o inteligență, alias Dumnezeu.

(1) Ar necesita călătoria în timp sau generații infinite de oameni. (2) Ar putea fi adevărat, dar nu face altceva decât să trimită întrebarea înapoi în timp. (3) Ar putea fi o posibilitate îndepărtată, dar nu există o explicație științifică în aceasta, pentru că nu se referă la un proces sistematic, repetabil. Nu este decât un apel la noroc. (4) Ar putea fi adevărat, dar nimeni nu poate formula o ipoteză verificabilă, până nu observă cineva formarea unui cod în mod natural. Așadar singura explicație sistematică rămâne (5) , explicația teologică.

Creștinism vs. ateism

Potrivit evoluției Darwiniene, imperativele mediului înconjurător, mutațiile întâmplatoare și selecția naturală au conlucrat împreună, determinând o specie să evolueze într-o altă specie.

Selecția naturală este perfect validă și a fost dovedită în numeroase rânduri. Dar, până acum, nu s-a dovedit că mutațiile întâmplătoare pot crea informație nouă.

Aplicând teoria informației mutațiilor întâmplătoare, acestea pot fi comparate cu zgomotul produs de o sursă audio. Zgomotul se pierde întotdeauna de sursa semnalului și nu se amplifică niciodată.

În sistemele de comunicații acest lucru se numește entropia informației și formula pentru entropia informației este aceeași ca pentru entropia termodinamică. Odată pierdută, informația nu mai poate fi recuperată, cu atât mai puțin amplificată. Astfel se poate afirma cu certitudine că mutațiile nu sunt sursa biodiversității.

Această observație este confirmată și din punct de vedere biologic de către Theodosius Dobzhansky, care a a făcut cercetări răsunătoare asupra musculiței de oțet, și de către Richard Goldschmidt care a experimentat 25 de ani asupra Lymantria dispar, încercând s-o transforme într-o altă specie. Decenii de cercetări au fost efectuate în secolul 20, bombardându-se musculițele de oțet cu radiații, în speranța apariției unei mutații în ADN-ul acestora, care să producă o nouă specie. Aceste experimente au eșuat total; nu au fost observate modificări esențiale, doar musculițe de oțet bolnave, respingătoare și deformate. Totuși, evoluția este o posibilitate care nu trebuie respinsă complet.

Avem dovada că viața de pe planetă a fost creată de o inteligență, iar dacă viața a evoluat, atunci această capacitate de a evolua a fost inclusă intenționat în ea.