În așteptarea morții

Ne naștem complet neajutorați în această lume, singura creatură de pe planetă care are nevoie de mulți ani până să își poată asigura pe cont propriu nevoile de bază: hrana și adăpostul. Pe măsură ce facem primii pași în această călătorie numită viață, începe să se contureze conștiința noastră sau sufletul. Visurile, speranțele, idealurile noastre sunt lucrurile care ne definesc, sunt lucrurile care ne fac să fim diferiți unii de ceilalți.

Dacă avem norocul să dobândim un intelect suficient de evoluat, apar întrebările. Nu știu dacă oamenii se nasc proști sau devin proști. Dacă inteligența este moștenită sau este rodul educației primite și al mediului în care trăim. Dacă ești unul dintre cei care își pun întrebări, începi de la o vârstă fragedă să cauți răspunsuri. Și le vei căuta în cărți. Pe măsură ce citești, tot mai multe întrebări vor apare. Nu trebuie să accepți ca fiind corecte părerile altora, trebuie să îți creezi propria viziune asupra lucrurilor. Dar, la un moment dat, după multe cărți și după mult timp petrecut punându-ți întrebări, ajungi, fără să vrei, la o concluzie sumbră: toate drumurile duc într-o singură direcție - moartea.

Întrebarea eternă este, poate, singura la care nu vom afla un răspuns. Mulți au încercat să deslușească ce se află în spatele acestui mister, dar nimeni nu a reușit să obțină o dovadă incontestabilă. Noțiunea de Dumnezeu, insuflată de cei din jur sau însușită - într-un fel sau altul - prin mijloace proprii, este totuși neclară. Ideea unui zeu invizibil, care guvernează destinul omenirii, împărțind dreptatea, pare una specifică minții umane. Iar nemurirea sufletului, visul etern al omului, nefiind altceva decât o himeră.

Sfârșitul călătoriei pare să ne ducă într-un hău întunecat și rece. Moartea trupului va însemna - din ceea ce indică dovezile - și moartea spiritului. Spiritul uman, cu tot ce are el frumos și urât. Visurile, ideile și întrebările noastre se vor risipi în neant.

"Consolarea" ar putea veni de la faptul că nimeni nu va trăi veșnic. Chiar dacă, prin manipularea genelor, oamenii ar reuși să obțină tinerețea fără bătrânețe, într-o zi Soarele va muri și, odată cu el, Pământul. Chiar dacă omenirea ar obține tehnologia necesară și ar pleca într-o altă galaxie, într-o zi Universul se va nărui, luând cu el toate speranțele deșarte ale omului. Așadar, în cele din urmă, toți vom muri.

Știm oare încotro ne îndreptăm? Moartea înseamnă sfârșitul? Nu suntem altceva decât o furtună electrică la nivelul creierului? Conștiința poate exista și după moartea creierului? Sau sunt același lucru?

Aceste întrebări, probabil, nu-și vor afla niciodată răspunsul. Așa că, voi începe o serie de articole despre ceea ce știm cu certitudine: ce se întâmplă cu noi (sau ceea ce mai rămâne din noi) după moarte.