ADN-ul, accident sau proiectare ?

Limbajul, informația și originea ADN-ului

Șabloanele apar în mod natural- fără ajutor de la un "designer". Multe șabloane apar în natură fără să aibă nevoie de un creator- fulgii de zăpadă, tornadele, uraganele, dunele de nisip, stalactitele, valurile râurilor și oceanelor. Aceste șabloane sunt rezultatul natural a ceea ce oamenii de știință clasifică drept haos și fractali.

Codurile, însă, nu apar fără un designer. Exemple de coduri sunt întâlnite în muzică, proiecte, limbaje, programe de calculator și...ADN. Haosul poate naște șabloane, dar nu și coduri. Codurile stochează informație, care nu este o proprietate care ține doar de materie și energie. Informația, în sine, este o entitate separată la fel ca materia și energia.

Dovezi privind faptul că ADN-ul a fost creat de o entitate:

1. ADN-ul nu este doar o moleculă cu un șablon; este un cod, un limbaj și un mecanism de stocare a informației.

2. Toate codurile a căror origine o cunoaștem sunt create de o minte conștientă.

3. În consecință ADN-ul a fost creat de o inteligență.

Pot exista cinci posibile concluzii:

1) Oamenii au creat ADN-UL

2) Extratereștrii au creat ADN-ul

3) ADN-ul a apărut spontan și accidental

4) Există o lege încă nedescoperită a fizicii care crează informație

5) ADN-ul a fost creat de o inteligență, alias Dumnezeu.

(1) Ar necesita călătoria în timp sau generații infinite de oameni. (2) Ar putea fi adevărat, dar nu face altceva decât să trimită întrebarea înapoi în timp. (3) Ar putea fi o posibilitate îndepărtată, dar nu există o explicație științifică în aceasta, pentru că nu se referă la un proces sistematic, repetabil. Nu este decât un apel la noroc. (4) Ar putea fi adevărat, dar nimeni nu poate formula o ipoteză verificabilă, până nu observă cineva formarea unui cod în mod natural. Așadar singura explicație sistematică rămâne (5) , explicația teologică.

Creștinism vs. ateism

Potrivit evoluției Darwiniene, imperativele mediului înconjurător, mutațiile întâmplatoare și selecția naturală au conlucrat împreună, determinând o specie să evolueze într-o altă specie.

Selecția naturală este perfect validă și a fost dovedită în numeroase rânduri. Dar, până acum, nu s-a dovedit că mutațiile întâmplătoare pot crea informație nouă.

Aplicând teoria informației mutațiilor întâmplătoare, acestea pot fi comparate cu zgomotul produs de o sursă audio. Zgomotul se pierde întotdeauna de sursa semnalului și nu se amplifică niciodată.

În sistemele de comunicații acest lucru se numește entropia informației și formula pentru entropia informației este aceeași ca pentru entropia termodinamică. Odată pierdută, informația nu mai poate fi recuperată, cu atât mai puțin amplificată. Astfel se poate afirma cu certitudine că mutațiile nu sunt sursa biodiversității.

Această observație este confirmată și din punct de vedere biologic de către Theodosius Dobzhansky, care a a făcut cercetări răsunătoare asupra musculiței de oțet, și de către Richard Goldschmidt care a experimentat 25 de ani asupra Lymantria dispar, încercând s-o transforme într-o altă specie. Decenii de cercetări au fost efectuate în secolul 20, bombardându-se musculițele de oțet cu radiații, în speranța apariției unei mutații în ADN-ul acestora, care să producă o nouă specie. Aceste experimente au eșuat total; nu au fost observate modificări esențiale, doar musculițe de oțet bolnave, respingătoare și deformate. Totuși, evoluția este o posibilitate care nu trebuie respinsă complet.

Avem dovada că viața de pe planetă a fost creată de o inteligență, iar dacă viața a evoluat, atunci această capacitate de a evolua a fost inclusă intenționat în ea.