miercuri, 24 decembrie 2014

3.2.4.3 Ieroboam

Ieroboam I, născut în orașul Zereda din tribul lui Efrayim (Efraim), a fost primul rege al Israelului, regatul nordic, după divizarea regatului. Când Ieroboam era tânăr, tatăl acestuia, Nebat, a murit, iar Ieroboam a fost crescut de către mama sa, Zeruah. Vitejia şi destoinicia acestuia au atras atenția regelui Solomon, care l-a pus să se ocupe de lucrătorii din triburile Efrayim și Menaşe (Manase), care fuseseră puşi să ajute la fortificarea Ierusalimului.

Munca sa i-a oferit oportunitatea de a realiza că triburile din nord, geloase pe poziția dominantă a celor din Iudah, erau agitate și nemulțumite de curtea regală din Ierusalim din cauza taxelor grele impuse de Solomon și a sarcinilor de muncă obligatorie, care fusesera impuse pentru a îndeplini proiectele ambiţioase de construcţii ale regelui.

Într-una dintre călătoriile sale în afara Ierusalimului, Ieroboam l-a întâlnit pe profetul Ahijah – un preot care servea în cadrul sanctuarului din Șiloh, în teritoriul tribului Efrayim – pe un drum izolat. Profetul și-a rupt haina sa în 12 bucăți, dându-i zece dintre acestea lui Ieroboam și spunându-i că Dumnezeu îi va da lui Ieroboam zece triburi și va lăsa doar două descendenților regelui David.

Ieroboam, ajutat de Ahijah, complotează împotriva regelui. Solomon descoperă conspirația și îl condamnă pe Ieroboam la moarte. Înainte ca sentința să fie executată, Ieroboam fuge în Egipt, acolo unde faraonul Șișak îi acordă azil politic.

După moartea lui Solomon, Rehoboam, fiul și succesorul acestuia, merge la Șechem pentru a fi confirmat drept rege de către cele zece triburi nordice. Ieroboam, care revenise în Israel imediat ce aflase că Solomon a murit, s-a plâns lui Rehoboam, în fața poporului adunat, cu privire la munca forțată și la taxele mari impuse de tatăl decedat al acestuia, și i-a cerut să ușureze povara poporului.

Rehoboam a promis să-i ofere răspunsul în trei zile, după ce se va consulta cu sfătuitorii săi. Bătrânii i-au recomandat să ajungă la un compromis cu supușii săi nordici legat de plângerile justificate ale acestora. Regele le-a respins însă sfaturile și s-a consultat cu sfătuitorii săi tineri, care i-au spus să fie ferm cu privire la această chestiune.

Rehoboam s-a întors la adunarea poporului și le-a spus supusilor săi că nu numai că nu le va ușura poverile, dar că le va și mări! Reacția poporului n-ar fi trebuit să fie o surpriză pentru Rehoboam. Nordicii, nemultumiți și rebeli, au declarat că separă de regat și l-au omorât cu pietre pe Adoram, oficialul responsabil cu munca forțată. Rehoboam, temându-se că va fi și el ucis, s-a urcat în carul său și a fugit la Ierusalim.

Regatul Israelului

Triburile nordice au întemeiat un regat independent numit Israel, iar Ieroboam este primul lor suveran. Noul rege a locuit mai întâi la Șechem; apoi pentru o perioadă la Penuel, dincolo de râul Iordan; și, în cele din urmă, la Tirzah, un oraș aflat la aproximativ 12 kilometri nord-est de Șechem, care va deveni capitala sa.

Politica de bază a lui Ieroboam a fost separarea completă a Israelului de Iudah (Iudeea). Din acest motiv, acesta a minimalizat importanța templului lui Solomon și a resuscitat vechile sanctuare de la Beth-el, în sudul țării, și la Dan, în nord, amplasând viței de aur în acestea. I-a expulzat pe preoții leviți, care erau loiali regatului Iudah, și a recrutat în rândurile preoțimii oameni simpli, pe care i-a ales și hirotonisit personal.

A existat un război continuu între regatele Israelului și Iudah în timpul domniei sale. Ieroboam a stabilit o sărbătoare religoasă în ziua a 15-a a lunii a opta. În acea zi, acesta mergea la Beth-el și făcea un sacrificiu pe altarul vițelului de aur. Într-una dintre aceste ocazii, un profet din tribul lui Iudah l-a văzut pe Ieroboam arzând tămâie pe altar și a profețit că într-o zi un rege pe nume Iosiah va distruge acel altar.

Ieroboam și-a îndreptat brațul spre acel om și a ordonat să fie arestat. Brațul i-a paralizat însă și nu l-a mai putut mișca. Altarul s-a sfărâmat, iar cenușa de pe acesta s-a împrăștiat.

Tulburat, regele i-a cerut profetului să se roage Domnului pentru a-i vindeca brațul. Profetul a făcut asta, iar regele și-a putut mișca din nou brațul. Recunoscător, Ieroboam i-a cerut profetului să vină la palatul său, să se întremeze și să primească un dar. Profetul a refuzat însă și a părăsit Beth-el.

După o vreme, Abijah, fiul mai tânăr al lui Ieroboam, s-a îmbolnăvit grav. Regele și-a trimis soția incognito la Șiloh, pentru a se consulta cu profetul Ahijah, care era acum bătrân și orb, pentru a afla dacă fiul lor își va mai reveni.

În pofida cecității sale și a deghizării reginei, bătrânul profet a recunoscut-o și i-a spus că fiul ei va muri imediat ce aceasta se va întoarce la Tirzah, drept pedeapsă a Domnului pentru păcătuire și pentru venerarea idolilor. Ahijah a adăugat că descendenții lui Ieroboam vor muri și vor fi mâncați de câini și păsări. Iddo, văzătorul, a avut de asemenea viziuni despre Ieroboam, pe care le-a scris într-o carte care nu a supraviețuit până în vremurile moderne.

Ieroboam a murit după ce a domnit vreme de 22 de ani și a fost urmat la tron de fiul său, Nadab, care a fost răsturnat și ucis de către Baașa, doi ani mai târziu.

Niciun comentariu: