Profeții din urmă sau literari sunt cei 15 indivizi care ne-au lăsat moșteniri profetice, identificate prin numele unui anumit profet. Cei trei care ne-au lăsat moştenire scrieri extinse sunt numiți adesea “profeții majori” (Isaiah, Ieremiah și Ezekiel), în vreme ce ceilalți 12 sunt numiți fie “cei doisprezece”, fie “profeții minori”, deoarece moștenirea lor literară este relativ restrânsă, de numai câteva pagini în unele cazuri. Cu toate acestea, unele dintre cele des citate sintagme din predicile rabinilor provin de la profeți precum Hosea, Amos și Micah, lucru ce denotă clar că termenul “minor” se referă la cantitate și nu la calitatea operei lor.
Cine au fost profeții?
Avem tendința de a-i privi în general ca pe niște oameni care au prezis viitorul. Astfel de preziceri au constituit, într-adevăr, o parte importantă a mesajului lor, dar aceștia nu au fost văzători sau ghicitori. Mesajul lor uzual era: “Dacă veți continua pe acest drum și veți ignora calea Domnului, atunci dezastrul vă așteaptă. Dar dacă vă îndepărtați de la rele veți trăi și vă veți bucura de ocrotirea lui Dumnezeu.” Aceștia au prezis atât lucrurile favorabile, cât și pe cele nefavorabile într-o manieră vie și memorabilă.
Astfel, profetul prezice, de obicei, ceea ce ar trebui să fie, și aduce mesajul cu o oarecare accepţiune de certitudine. Această regulă se aplică până și viziunii izbăvirii mesianice: este ceea ce ar trebui să fie, dar dacă va fi depinde, cel puțin într-o anumită măsură, de noi.
Ceea ce au spus profeții era uneori extrem de nepopular. De exemplu, Ieremiah risca moartea și a fost întemnițat pentru anunțarea pieirii iminente. În alte ocazii, când poporul era oprimat și disperat, profetul le oferea speranță prin sublinierea faptului că pocăinţa era posibilă și că milostenia divină era mereu disponibilă.
Adevărații profeți (au existat și unii falși) știau că ei vorbesc ca mesageri ai lui Dumnezeu. Posedați de focul divin, ei erau convinși că duhul lui Dumnezeu le ghida discursul. Biblia în general îl numește pe profet navi, un cuvânt înrudit probabil cu termenul akkadian nabu, însemnând a chema sau proclama. Traducerea greacă (Septuaginta) a termenului de profeți reprezintă un cuvânt care descrie un purtător de cuvânt pentru Dumnezeu. Adevăratul profet nu transmitea o opinie personală, ci mai degrabă un mesaj de proveniență divină.
Sheldon H. Blank consideră cuvântul navi ca însemnând la origine “cineva care a primit chemare divină”, iar în acest sens cuvântul era mai vechi decât Tanakh (Biblia Ebraică). Fiind chemat, profetul vorbea în locul lui Dumnezeu și anunța, fără alte explicații, “Așa spune Domnul...” În schimb, ascultătorii mesajului divin, înțelegeau că erau obligați să ducă o viață plăcută Domnului, deși nici unul dintre profeți nu a înfățișat acest lucru ca pe unul ușor de făcut.
Învățători, nu filosofi
Profeții au redat realitatea în culori brute, vorbind ca învățători, nu ca filosofi. Abraham Joshua Heschel a spus despre acest lucru astfel:
“În loc să se ocupe de chestiuni atemporale precum ființa și devenirea, materia și forma, definiții și demonstrații, profetul se aruncă în discursuri despre văduve și orfani, despre corupția judecătorilor și chestiuni ale pieţei locale. În loc să ne arate un drum prin palatele elegante ale minții, profeții ne duc prin mahalale. Lumea este un loc minunat, plin de frumusețe, dar profeții sunt scandalizați și tună şi fulgeră ca și cum întreaga lume ar fi o mahala... De ce o frământare atât de exagerată? De ce atâta indignare? Lucrurile care îi îngrozeau pe profeți sunt astăzi de-a dreptul banale în întreaga lume...” (Profeții, 3).
Datorită acestui lucru, provocările profetice rămân relevante și astăzi. Ele sunt aplicabile tuturor ființelor și societăților umane, și în special evreilor, care sunt moștenitorii legământului care cere devoțiune față de Dumnezeu și Torah.
Cine au fost profeții?
Avem tendința de a-i privi în general ca pe niște oameni care au prezis viitorul. Astfel de preziceri au constituit, într-adevăr, o parte importantă a mesajului lor, dar aceștia nu au fost văzători sau ghicitori. Mesajul lor uzual era: “Dacă veți continua pe acest drum și veți ignora calea Domnului, atunci dezastrul vă așteaptă. Dar dacă vă îndepărtați de la rele veți trăi și vă veți bucura de ocrotirea lui Dumnezeu.” Aceștia au prezis atât lucrurile favorabile, cât și pe cele nefavorabile într-o manieră vie și memorabilă.
Astfel, profetul prezice, de obicei, ceea ce ar trebui să fie, și aduce mesajul cu o oarecare accepţiune de certitudine. Această regulă se aplică până și viziunii izbăvirii mesianice: este ceea ce ar trebui să fie, dar dacă va fi depinde, cel puțin într-o anumită măsură, de noi.
Ceea ce au spus profeții era uneori extrem de nepopular. De exemplu, Ieremiah risca moartea și a fost întemnițat pentru anunțarea pieirii iminente. În alte ocazii, când poporul era oprimat și disperat, profetul le oferea speranță prin sublinierea faptului că pocăinţa era posibilă și că milostenia divină era mereu disponibilă.
Adevărații profeți (au existat și unii falși) știau că ei vorbesc ca mesageri ai lui Dumnezeu. Posedați de focul divin, ei erau convinși că duhul lui Dumnezeu le ghida discursul. Biblia în general îl numește pe profet navi, un cuvânt înrudit probabil cu termenul akkadian nabu, însemnând a chema sau proclama. Traducerea greacă (Septuaginta) a termenului de profeți reprezintă un cuvânt care descrie un purtător de cuvânt pentru Dumnezeu. Adevăratul profet nu transmitea o opinie personală, ci mai degrabă un mesaj de proveniență divină.
Sheldon H. Blank consideră cuvântul navi ca însemnând la origine “cineva care a primit chemare divină”, iar în acest sens cuvântul era mai vechi decât Tanakh (Biblia Ebraică). Fiind chemat, profetul vorbea în locul lui Dumnezeu și anunța, fără alte explicații, “Așa spune Domnul...” În schimb, ascultătorii mesajului divin, înțelegeau că erau obligați să ducă o viață plăcută Domnului, deși nici unul dintre profeți nu a înfățișat acest lucru ca pe unul ușor de făcut.
Învățători, nu filosofi
Profeții au redat realitatea în culori brute, vorbind ca învățători, nu ca filosofi. Abraham Joshua Heschel a spus despre acest lucru astfel:
“În loc să se ocupe de chestiuni atemporale precum ființa și devenirea, materia și forma, definiții și demonstrații, profetul se aruncă în discursuri despre văduve și orfani, despre corupția judecătorilor și chestiuni ale pieţei locale. În loc să ne arate un drum prin palatele elegante ale minții, profeții ne duc prin mahalale. Lumea este un loc minunat, plin de frumusețe, dar profeții sunt scandalizați și tună şi fulgeră ca și cum întreaga lume ar fi o mahala... De ce o frământare atât de exagerată? De ce atâta indignare? Lucrurile care îi îngrozeau pe profeți sunt astăzi de-a dreptul banale în întreaga lume...” (Profeții, 3).
Datorită acestui lucru, provocările profetice rămân relevante și astăzi. Ele sunt aplicabile tuturor ființelor și societăților umane, și în special evreilor, care sunt moștenitorii legământului care cere devoțiune față de Dumnezeu și Torah.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu