3.3.1 Isaiah

Cercetătorii sunt de acord, în general, că numai versetele 1-39 ale cărții lui Isaiah au fost scrise de profetul căruia îi poartă numele. Motivele pentru care cercetătorii au concluzionat acest lucru sunt complexe, dar principalul este reprezentat de divergența istorică dintre versetele 1-39, care se ocupă de amenințarea asiriană, și versetele de la 40 încolo, care au legătură cu exilul babilonian, eveniment care a avut loc mai târziu în istoria israeliților.

Măreţia lui Isaiah ben Amoz

Isaiah, fiul lui Amoz, este una dintre figurile majore ale profeției biblice, contestând cu regularitate națiunea și liderii acesteia cu privire la voinţa etică şi religioasă a lui Dumnezeu, și oferind instrucțiuni și viziuni ale reînnoirii morale și păcii universale. În acest fel, Isaiah reprezintă atât profetul angajat în treburile sociale și politice ale timpului său, cât și omul religios care se preocupă de concetățenii săi ca aceștia să ducă o viață guvernată de valorile legământului.

Pentru Isaiah, amăgirea şi prefăcătoria, precum imoralitatea și lăcomia, corup spiritul religios și sunt anatema în fața Domnului. Vechiul legământ nu este astfel doar o învățătură abstractă, ci o provocare concretă cu privire la corectitudinea și dreptatea de fiecare zi. Extrem de vii în perioada tulbure a regatului lui Iudah (Iudeea) de la sfârșitul secolului al VIII-lea Î.Hr., cuvintele și faptele lui Isaiah au devenit un model pentru o viață de martor profetic la solicitările divine.

Implicarea lui Isaiah în viața politică

Cariera profetică a lui Isaiah a fost strâns legată de evenimentele politice și culturale ale vremii. Potrivit inscripţiei de pe carte, această carieră s-a întins pe ultima jumătate a secolului al VIII-lea Î.Hr., incluzând complet sau parțial domniile regilor iudei Uzziah (769-733), Iotham (758-743, regent), Ahaz (743-733, regent; 733-727) și Hezekiah (727-698). Conform datei furnizate de Isaiah 6:1, Isaiah a avut o viziune remarcabilă a Domnului în anul în care a murit Uzziah (733 Î.Hr.). Dacă această experiență a fost chemarea sa în serviciul divin, atunci cariera sa profetică începe cu moartea regelui. Mai degrabă, viziunea marchează o reînnoire sau redirecționare a carierei sale profetice începută ceva mai devreme (lucru rămas nedezvăluit în acest mod de scripturi).

Aram şi Israel se aliază împotriva Iudeei

Mai întâi îl găsim pe Isaiah implicat în evenimentele istorice din timpul domniei lui Ahaz, la scurt timp după anul 735 Î.Hr.. La acea vreme, conform Cărții Regilor, “Rațon, regele Siriei, şi Pecah, fiul lui Remalia, regele lui Israel, au pornit război împotriva Ierusalimului şi l-au împresurat pe Ahaz, dar nu l-au putut birui” (II Regi 16:5). Relatarea acestei alianțe împotriva Iudeei și a Ierusalimului este detaliată în Isaiah 7:1-16. Aici aflăm că cei doi regi conspiră pentru a-l detrona pe Ahaz și a-l înlocui cu cineva numit “fiul lui Tabeel” (7:6).

Motivele acestui atac nu sunt precizate, dar se presupune, în general, că Aram și Israel și-au unit forțele împotriva asirienilor și apoi au atacat Ierusalimul cu speranța de a înfrânge rezistența lui Ahaz și a-l detrona. Fără îndoială, acest lucru era parte a unei alianțe mai mari împotriva asirienilor, la care Tyrul și poate chiar Filistia [Pleşet] au luat parte; deși nu trebuie pierdută din vedere rivalitatea binecunoscută dintre Israel, Aram și Iudah, în lumina expansiunii Iudeei în Israel și în teritoriul transiordanian din Gilead, în timpul domniilor lui Uzziah și Iotham. Acest eveniment ar fi putut încuraja Israelul să se unească cu Aram în speranța slăbirii celor din Iudeea.

Isaiah face apel la regele Ahaz: Nu te alia cu Asiria!

În perioada de dinaintea invaziei, Isaiah îl abordează pe Ahaz, care aparent intenționează să se alieze cu Asiria (II Regi 16:7-9; Isaiah 7:13, 20), și face câteva prevestiri. Profetul consideră acțiunea lui Ahaz ca semnificând o lipsă de credință în sprijinul divin, și spune că el crede că un astfel de atac nu se va materializa.

În Isaiah 7:3, Isaiah merge la ţarina lui Fulon [ţarina nălbitorului] cu fiul său Șear-Yașuv (însemnând “[numai] o rămăşiţă se va întoarce”), și îl confruntă pe rege cu cuvintele: “Ai grijă să nu vorbeşti şi nu te teme, din pricina acestor doi tăciuni care fumegă... Cât despre fiul lui Aram şi fiul lui Remalia... Sfatul acesta nu va dura, şi nici măcar va fi... dar dacă nu credeți, nici că veți fi în stare să înțelegeți.” (7:4-9).

Profeţia legată de Immanuel

La scurtă vreme după asta, profetul spune despre: “Iată, tânăra femeie (“fecioara” în traducerile creștine, pentru a concorda cu profețiile mesianice) va purta în pântece şi va naşte fiu,”care se va numi Immanuel (“Cu noi este Dumnezeu”) (7:14). Nu este clar dacă este vorba despre fiul profetului sau despre un vlăstar regal; în orice caz, acesta prezice că (după o perioadă scurtă), înainte ca pruncul să poată “cunoaşte binele sau răul, el dă răul la o parte şi alege binele” (7:16), pericolul va trece.

“Pradă repede, jefuieşte iute”

O altă profeție, probabil tot din această perioadă a asediului iminent, se referă la nașterea unui alt fiu profetului (a cărui soție este numită aici “proroociță”). Copilul va fi numit “Maher-șalal-haș-baz (“pradă repede, jefuiește iute”)- o referire la jefuirea Aramului și Israelului de către asirieni (Isaiah 8:1-3).

În anul 732 Î.Hr., Asiria a invadat și jefuit Damascul, capitala Aramului. Astfel a fost salvat Ierusalimul. Ce anume l-a determinat pe Isaiah să se refere la Asiria ca mijlocitorul mâniei divine împotriva poporului său este neclar (vezi 10:5-6); le fel de nesigur fiind și raportul unor mișcări militare spre Ierusalim (10:27-34).

Israelul se revoltă împotriva asirienilor şi eşuează

Hegemonia asirienilor asupra regatelor vest-asiatice a realimentat focul revoltei. În anul 724 Î.Hr., regele Hoșea din Israel a hotărât să nu mai plătească tributul către regele Șalmeneser V al Asiriei și a stabilit legături diplomatice cu Egiptul (II Regi 17:4.). Acest lucru s-a dovedit a fi dezastruos. Șalmeneser al V-lea a reacționat în forță și a asediat Samaria. Cândva spre sfârșitul toamnei anului 722 Î.Hr., Samaria s-a prăbușit în fața asediului și a fost cucerită. Succesorul lui Şalmeneser al V-lea, Sargon al II-lea, s-a mândrit în mod repetat cu distrugerea Samariei, dar se pare că orașul deja căzuse.

Regiunea rămasă a devenit o provincie a Asiriei, Samerina. Clasa de sus a fost deportată în Babilonia și Media (II Regi 17:6), iar o nouă clasă conducătoare a fost importată din Babilonia și posibil din Siria (II Regi 17:24). Această mare distrugere l-a determinat pe contemporanul lui Isaiah, Micah, să se plângă: “De-aceea va plânge şi se va tângui [națiunea], desculță va umbla şi goală tânguindu-se ca balaurii şi jelindu-se ca fetele sirenelor. Căci rana ei i s’a lărgit – fiindc’ a ajuns până la Iuda şi a atins chiar poarta poporului Meu, chiar pân’la Ierusalim” (Micah 1:8-9).

Isaiah se dezbracă pentru a ilustra consecințele rebeliunii Iudeei

Câțiva ani mai târziu, în 714 Î.Hr., a altă revoltă izbucnește în oraşul sudic Aşdod. Acest eveniment este redat de Isaiah 20. Încă o dată profetul are un rol activ, dramatizând consecințele periculoase ale revoltei impetuoase împotriva Asiriei.

Actiunea sa simbolică și exagerată (a umblat “gol şi desculţ vreme de trei ani”, 20:3) a avut probabil un impact popular mai mare decât profețiile sale, pentru ca poporul din Iudeea să creadă în Dumnezeu pentru victorie și să nu se bazeze pe cuvintele și armele Egiptului (Isaiah 30-32). Avertismentele lui Isaiah s-au dovedit a fi adevărate. Sargon al II-lea a distrus coaliția în anul 712 Î.Hr., și deși Iudeea a participat la eveniment, nu au existat acțiuni asiriene împotriva acesteia.

Asediul asirian asupra Ierusalimului

Acest lucru nu s-a mai întâmplat însă în timpul evenimentelor politice tumultuoase din anul 701 Î.Hr.. Ca răspuns la o revoltă puternică în Palestina, Filistia și Egipt, care a urmat după moartea lui Sargon al II-lea (705 Î.Hr.), regele asirian Sennacherib (701-681 Î.Hr.) a invadat Iudeea și a asediat Ierusalimul.

Profeţia de izbăvire a lui Isaiah pentru regele Hezekiah

Supus batjocurii și distrugerii, regele Hezekiah din Iudah a căutat cuvântul Domnului de la Isaiah și a primit o profeție cu privire la mântuirea şi eliberarea Zionului. Episodul miraculos este descris de Isaiah 36-38, dar păsuirea nu a salvat Iudeea de subjugare, tribut și pierderi teritoriale (II Regi 18:13-16). Prețul activismului politic a fost vasalitatea, pentru că apelul lui Isaiah de a crede în planul lui Dumnezeu a fost ignorat.

Isaiah, profet de curte şi scrib?

După aceste evenimente critice, vocea lui Isaiah a tăcut. Accesul direct al acestuia la regele Ahaz (Isaiah 7:3-24), familiaritatea sa cu Șevna, șambelanul regal (22:15), precum și poziția proeminentă în timpul regelui Hezekiah, când a fost convocat să aducă profeții pentru oraș și rugăciuni pentru rege (Isaiah 37-38), sugerează faptul că Isaiah deținea o poziție în cadrul curții regale, posibil de natură scribală. Este interesant și faptul că, legat de asta, Cronicile se referă la acesta ca la un istoric regal: “Celelalte fapte ale lui Ozia, atât cele dintâi cât şi cele din urmă, sunt scrise de profetul Isaia ” (II Cronici 26:22). Din această poziție care permitea o vedere de ansamblu, acesta a răspuns la schimbările puterii politice cu cuvântul lui Dumnezeu transmis lui.

Moştenirea lui Isaiah

Privind retrospectiv la perioada elenistică, Ben Sira l-a elogiat pe profetul Isaiah ca fiind “marele profet ale cărui viziuni puteau fi crezute” (Ecclus. 48:22). Cu vremea, acest profet respectat a devenit un model de viață evlavioasă. Potrivit tradițiilor rabinice și pseudoepigrafice, Isaiah a avut o moarte de martir, fiind ucis în timpul domniei crude și păgâne a regelui Manasseh (B. Yevamot, 49b și Ascensiunea lui lsaiah, 5:11-14).