3.2.4 Cartea Regilor

Cartea Regilor este a noua carte din Biblia Iudaică şi a patra carte din Profeţi (Nevi'im), a doua secţiune a Bibliei Iudaice. În majoritatea bibliilor creştine, cartea este împărţită în I Regi (Cartea a treia a Regilor în traducerile ortodoxe) şi II Regi (Cartea a patra a Regilor), dar această împărţire este târzie. Împărţirea apare pentru prima oară în Septuaginta (o traducere antică în greacă a Bibliei) şi a pătruns în bibliile iudaice prin tipărirea bibliei rabinice de la Veneţia din anul 1517.În tradiţia iudaică, Cartea Regilor este privită drept o singură carte.

Cartea Regilor spune povestea regatelor Israel şi Iudah (Iudeea) de la începutul domniei regelui Solomon (aproximativ 960 Î.Hr.) până la distrugerea Ierusalimului din 586 Î.Hr. Primele 11 capitole din Cartea Regilor se referă la Solomon. După moartea lui Solomon, monarhia unificată a Israelului se împarte în două: zece triburi israelite părăsesc regatul lui Solomon şi înfiinţează un regat rival în nord (capitala regatului sudic rămâne la Ierusalim).

Capitala regatului nordic, cunoscut în general sub numele de Israel, s-a mutat de la Şechem (cunoscut în arabă sub numele roman de Nablus), la Tirzah şi la Samaria. Regi din diferite dinastii au domnit asupra regatului Israel, cea mai lungă domnie fiind a Casei lui Omri (882-842 Î.Hr.) şi a Casei lui Iehu (842-747 Î.Hr.). În sud, tribul lui Iudah a rămas loial descendenţilor lui Solomon, care au continuat să domnească asupra a ceea ce va deveni regatul lui Iudah până în anul 586. Capitala regatului Iudah rămâne la Ierusalim.

Date istorice din surse extra-biblice

Perioada cuprinsă în Cartea Regilor este bogată în date istorice din surse extra-biblice. Multe dintre aceste date sunt corelate cu ceea ce descrie Cartea Regilor şi sunt utile pentru construirea unei imagini bine documentate a regatelor Israel şi Iudah. Începând cu anul 858 Î.Hr., imperiul neo-asirian a avut contacte cu regii din Israel şi ulterior cu cei din Iudah. Câţiva regi ai Israelului (Ahab, Iehu, Ioaş, Menahem, Pekah, Hosea) şi ai Iudah (Ahaz, Hezekiah, Manasseh) sunt menţionaţi de înscrisurile regilor neo-asirieni.

Alte surse extra-biblice de date istorice include inscripţia regală a lui Meşa, regele Moabului (descoperită în Transiordania în secolul al XIX-lea, în prezent la Luvru), precum şi inscripţia regală a lui Hazael, regele din Aram Damascus (Aram al Damascului, descoperită la Tel Dan, Israel, în 1993, în prezent la Muzeul Israelului). Ambele texte datează din secolul al IX-lea Î.Hr. şi dezvăluie istoria politică a regatelor lui Israel şi Iudah de la acea vreme.

Evaluarea performanţelor regilor Cartea Regilor conţine date istorice, dar nu reprezintă o istorie în sensul modern. O mare parte a cărţii este preocupată de evaluarea performanţelor celor douăzeci de regi ai Iudeei şi a celor nouăsprezece ai Israelului care i-au urmat lui Solomon.

Cel mai important criteriu al acestei evaluări pare să fie măsura în care regii au fost loiali Dumnezeului lui Israel. A tolerat regele venerarea altor zei, în locul sau împreună cu Dumnezeul lui Israel? A pus capăt acesta sacrificiilor în afara Ierusalimului? Această evaluare din Cartea Regilor corespunde priorităţilor cărţii Deuteronomul din Torah. (Deuteronomul subliniază loialitatea faţă de Dumnezeu şi importanţa efectuării sacrificiilor numai la Ierusalim).

Din acest motiv, cercetătorii vorbesc despre o componentă deuteronomică a Cărţii Regilor. Evaluări precum cea a regelui Ahaz din Iudah (II Regi 16:1-4), în care Ahaz este criticat pentru urmarea căilor regilor idolatri ai Israelului, pentru aderarea la religia canaaniţilor şi pentru efectuarea de sacrificii în afara Ierusalimului, sunt exemple ale componentei deuteronomice.

Favorizarea Iudeei

În rândurile comunităţii academice biblice există un consens general potrivit căruia această componentă deuteronomică datează din timpurile unuia dintre ultimii regi din Iudah, regele Iosiah (639-609 Î.Hr.). Capitolele 22 şi 23 din II Regi spun despre cum Iosiah a lansat o reformă la nivel naţional, în care extirparea politeismului (venerarea mai multor zei), a sincretismului (venerarea Dumnezeului lui Israel folosind mijloace cultice ale altor religii sau împreună cu alte zeităţi) şi a venerării în afara Ierusalimului figurează ca ţinte importante.

În consecinţă, este important de reţinut că, până la urmă, Cartea Regilor provine din ideologia politică şi religioasă a monarhiei lui Iudah, şi nu trebuie să ne aşteptăm ca aceasta să reflecte o imagine nepărtinitoare (mai ales legat de regatul lui Israel) sau contemporană a fiecăruia dintre regii evaluaţi.

Toţi regii din regatul nordic, Israel, au o imagine proastă în evaluarea deuteronomică din Cartea Regilor, în vreme ce evaluările regilor din Iudah variază. Printre regii care primesc evaluări negative sunt Ahab, rege al Israelului din Casa lui Omri (873-852 Î.Hr.), care a avut legături politice apropiate cu Fenicia, dar şi alţi regi din acea dinastie. Hezekiah (727-698) şi Iosiah (639-609) din Iudah primesc evaluări pozitive în schimb.

Aprobând o politică externă puternică

Pare să existe o corelaţie generală între politica externă regilor şi evaluarea deuteronomică a domniei acestora. Regii care au avut o linie puternică şi independentă în afacerile externe şi au încercat să evite să fie vasali (precum Hezekiah şi Iosiah) primesc evaluări pozitive, în timp ce regii care au căutat alianţe externe, precum Ahab, primesc evaluări negative.

Există un motiv geopolitic pentru asta, pe care-l aflăm din textele asiriene: regatul lui Israel a fost în general mai activ implicat în relaţiile externe, lucru care (cel puţin din perspectiva celor din Iudah – Cartea Regilor este redactată dintr-un punct de vedere sudic) sugerează o corelaţie între deschiderea regatului Israelului către comerţ şi alianţe externe şi mai marea toleranţă a politeismului şi sincretismului din nord.

Israelul era unul dintre regatele, în regiunea care este acum nordul Siriei şi zona centrală a Israelului, care concura pentru hegemonia regională şi controlul asupra rutelor comerciale prin realizarea de alianţe şi prin războaie. (Aceste regate includeau Aram Damascus, Aram Hamath, Sidon şi Tyr.) Iudah, în schimb, era relativ izolat politic, cel puţin până la sfârşitul secolului al VIII-lea Î.Hr.

Cum îşi tratau conducătorii supuşii

Cartea Regilor nu evaluează conducătorii din Iudah şi Israel numai prin prisma atitudinii acestora faţă de politeism (sau politica externă, cum am remarcat mai sus). Felul în care conducătorii îşi tratează supuşii este un lucru extrem de important pentru profeţi ca Ilie Tesviteanul (Eliyahu ha Navi în legendele ebraice). După ce Ahab, regele Israelului, i-a permis reginei sale feniciene să pună la cale furtul unei podgorii aparţinând unui supus prin executarea acestuia sub false acuzaţii (I Regi 21:1-16), Elijah îl acuză: “Aşa grăieşte Domnul: Ai ucis şi vrei încă să intri în moştenire?” (I Regi 21:19).

Interacţiunile dintre Ilie (Eliyahu) şi succesorul său Elişa cu regii Israelului (şi ocazional cu regii din Iudah) constituie un alt element important din Cartea Regilor. Cei doi profeţi cer ca regele să recunoască rolul lui Dumnezeu în trimiterea foametei şi belşugului (I Regi 18; II Regi 6:24-7:20), precum şi legătura dintre obedienţa faţă de cuvântul lui Dumnezeu şi succesul militar (II Regi 3:4-27 şi 6:8-23). Motivul central al acestor poveşti este reprezentat de încercarea profeţilor de a-i forţa pe regi să recunoască suveranitatea divină. Această temă este dezvoltată ulterior de către “profeţii literari”, precum Amos.

Cartea Regilor expune multe dintre provocările care sunt create prin ciocnirea poruncilor divine cu realităţile politice. Cartea Regilor este o poveste în care religia întâlneşte geopolitica, iar liderii politici sunt evaluaţi prin prisma succeselor şi eşecurilor determinate de această provocare.