O sintetizare divină
Torah (Tora - תּוֹרָה/ Învățătura sau Legea) sau Cele Cinci Cărți ale lui Moise este cunoscută de către tradiția evreiască ca un singur text unificat încă din secolul V Î.Hr., de la începutul a ceea ce, din punct de vedere istoric, poate fi numit "iudaism adecvat". Iudaismul adecvat se poate spune că a început atunci când evreii au cautat voința lui Dumnezeu nu prin calea profețiilor, ci mai degrabă prin intermediul interpretării Scripturii. Unul dintre principiile fundamentale ale interpretării care a fost aplicat la acea vreme, și apoi de către tradiția rabinică, a fost că Torah reprezintă o singură unitate. Această înțelegere a fost greu de menținut în lumina descoperirilor cercetătorilor care au identificat sursele literare componente ale Torei.
Din secolul al V-lea Î.Hr., evreii au tratat Torah ca fiind o singură unitate; tradiția rabinică utiliza acest principiu cel mai clar prin interpretarea legilor, astfel încât să nu se contrazică între ele niciodată; sau prin netezirea aparentelor inconsistențe din narațiunea Torei. În timpurile moderne, cititorii acesteia au observat diferențe de conținut și de stil între un pasaj și celălalt. Pe parcursul secolului al XIX-lea, învățații au dezvoltat o teorie elaborată, susținând că diferențele de stil și conținut dintre diferitele cărți și fragmente ale Torei pot fi explicate cel mai bine în contextul istoric.
Potrivit acestei teorii, Torah a fost compilată și redactată din cel puțin patru surse majore, fiecare scrisă într-o altă perioadă și de un alt autor. Cea mai veche sursă se crede că provine din sudul regatului lui Iudah, sursa "J", de pe la începuturile monarhiei. A doua sursă "E" se crede că a fost scrisă la scurt timp după aceea în nordul regatului lui Israel. A treia sursă "D" se crede că a fost scrisă către finalul monarhiei lui Iudah, la sfârșitul secolului VII Î.Hr. În cele din urmă, a patra sursă "P" se crede că a fost scrisă în timpul exilului (secolul VI Î.Hr.) sau cel mai târziu în același timp cu Ezra.
Unii cercetători au spus că pentru a înțelege corect Torah, aceasta trebuie privită din punct de vedere istoric. Torah trebuie citită pasaj cu pasaj, sursă cu sursă. Pasajele Torei vor fi cel mai bine înțelese făcând legătura cu celelalte pasaje aparținând aceleiași surse și comparându-le cu pasajele aparținând altei surse. Conform acestei viziuni, Torah nu este un text unitar, ci mai degrabă o compilație de documente care trebuie separate pentru a fi înțelese.
O astfel de viziune nu contravine numai viziunii tradiționale, conform căreia Torah este un text omogen; pare a sugera că credința tradițională în natura divină revelată a Torei este greșită. Dacă Torah a fost creată din surse diferite, fiecare având origini istorice diferite, atunci cum poate Torah să fi fost revelată, cum susține tradiția, lui Moise pe Muntele Sinai, după exilul israeliților din Egipt?
La asta au încercat să răspundă filosofii evrei germani Martin Buber și Franz Rosenzweig, în perioada interbelică. Buber și Rosenzweig nu erau evrei tradiționaliști, dar erau adepții concepției tradiționale precum Torah este unitară și sacră. Buber și Rosenzweig erau familiarizați cu criticismul biblic, conform căruia Torah reprezintă o lucrare combinată. "Urechea mea distinge de asemenea o varietate de voci în cor", a scris Buber în 1939. Sursele Torei, în viziunea lui Buber, nu își au originea într-una singură, ci au fost combinate într-o singură compoziție.
Rosenzweig a scris că "Torah este o singură carte, rodul unei singure minți". Tradiția identifică aceasta minte ca fiind Moshe Rabbenu, Moise Învățătorul nostru. Buber și Rosenzweig nu pot, din motive istorice, să fie de acord cu viziunea tradițională. Totuși, aceștia, de asemenea, consideră mintea care a unificat Torah ca fiind "învățătorul nostru" - "teologia lui este învățătura noastră." Criticii Bibliei se referă la redactorul Torei ca la "R". Pentru Buber și Rosenzweig, “R” = Rabbenu, “învățătorul nostru.” Iar principiul Torei ca o singură unitate este, pentru aceștia, vital pentru înțelegerea textului.
Buber și Rosenzweig aduc în sprijinul opiniilor lor anumite pasaje din Biblie. De exemplu, când israeliții sunt eliberați din sclavia în Egipt "împrumută" vase de argint, vase de aur și haine (Exodul 3:22), jefuindu-i pe egipteni. Acest moment nu pare nici înălțător și nici moral. Unde este învățătura divină în asta? Semnificația acestui text, spun Buber și Rosenzweig, nu poate fi înțeleasă dintr-un fragment izolat.
În același capitol Dumnezeu îi spune lui Moise că israeliții nu vor pleca "cu mâinile goale" din Egipt (Exodul 3:21). Sintagma "cu mâinile goale" își găsește sensul în alte două fragmente ale Torei. Când Iacov fuge din slujba socrului său Laban, ia cu el și "turma și toate averile pe care le avea" (Geneza 31:18), pe lângă familia sa. Când Laban îl ajunge din urmă și-l întreabă de ce a "fugit pe ascuns"(Geneza 31:27), Iacov îi spune că dacă Dumnezeu n-ar fi fost alături de el, Laban i-ar fi dat drumul "cu mâinile goale" (Geneza 31:42).
Se subînțelege că o persoană care te slujește o anumită perioadă de timp nu trebuie eliberată fără plată. Dumnezeu s-a asigurat că Iacov nu va pleca "cu mâinile goale", așa cum plănuia perfidul Laban. Principiul moral este stabilit în Deuteronomul, în porunca referitoare la eliberarea sclavilor: când eliberezi un sclav după o perioada de robie "să nu-i dai drumul cu mâna goală" (Deuteronomul 15:13). Atunci aparenta "jefuire" a egiptenilor de către israeliții fugari nu este ceea ce pare. În contextul mai larg al Torei, reprezintă o compensație divină pentru sclavii israeliți. Faraonul nu ar fi făcut acest lucru, așa că Dumnezeu s-a asigurat de asta.
Conform teoriei privind compunerea Torei, fiecare episod referitor la "mâinile goale" provine dintr-o altă sursă - Exodul 3 din E, Geneza 31 din J, iar Deuteronomul 15 din D. Fiecare dintre acestea aparține unei etape diferite de dezvoltare sau școli de gândire. Pentru Buber și Rosenzweig, precum și pentru tradiționaliști și pentru cititorii de astăzi, cele trei pasaje nu trebuie interpretate în mod separat. Ele sunt legate de o temă comună: niciun sclav nu va fi eliberat fără o compensație materială. Omogenitatea celor trei fragmente i se datorează acelui "redactor R", autorul și învățătorul care a modelat Torah în forma în care a devenit textul sacru al iudaismului, depozitar al revelației.
Sursele Torei, care există doar ipotetic, vor fi sau nu dezvăluite, dar Torah în forma ei finală, opera lui "R", este textul complex prin care poporul evreu a auzit vocea Domnului, a descoperit revelația. Torah, așa cum există astăzi, este revelată și sacră, chiar dacă originile sale pot fi diferite. Revelația, din perspectiva lui Buber și Rosenzweig, reprezintă percepția precum cineva întâlnește vocea și personalitatea lui Dumnezeu - în acest caz, din textul Torei. Acea întâlnire presupune semnificația completă obținută prin raportarea la întreaga Torah, și nu numai la o parte din aceasta.
Învățăturile Torei despre creație, de exemplu, nu pot fi trase numai din povestea din Geneza 1:1-2:4 (versiunea p); nici din citirea poveștii despre Grădina Edenului (Geneza 2-3—J sau JE). Conceptul Torei despre creație implică tensiunile dintre viziunea cosmologică a primei povești și viziunea antropologică a celei de-a doua, alături de eforturile noastre de a încerca să rezolvăm unele dintre tensiuni (Rosenzweig). Învățăturile Torei nu se găsesc nici în povestea unei creații ordonată și aparent armonioasă, așa cum găsim în Geneza 1, nici în povestea coruperii omului pe care o găsim în Geneza 2-3. Acestea se găsesc în conflictul dintre cele două.
Caracterul sacru și revelat al Torei nu este rezultatul unei singure întâmplări sau acțiuni, la Sinai sau oriunde altundeva în timp sau spațiu. Este rezultatul unui proces prea complex și neclar din punct de vedere istoric pentru a fi reconstituit cu precizie. Dar ceea ce au subliniat Buber și Rosenzweig, este că poziția centrală religioasă și teologică a Torei nu depinde de originile sale istorice, ci de sursele sale divine, ca un spațiu textual în care întâlnirea dintre Dumnezeu și omenire poate avea loc.
Rabbenu al lui Buber și Rosenzweig nu este Moshe Rabbenu - Moise Învățătorul nostru - ci Torah produsă de "R". Sfințenia Torei depinde nu de procesele istorice prin care Torah a devenit un singur text, ci de auzirea Vocii divine din textul integrat al acesteia.
*** Pentru cuprins consultați următoarea pagină.
VA URMA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu