2.1.5 Eva

Prima femeie, descrisă în povestea creației biblice în Geneza 2-3, Eva, este probabil cea mai cunoscută figură feminină din Biblia Iudaică. Importanța sa vine nu numai datorită rolului avut în povestea grădinii Edenului, ci și pentru aparițiile frecvente în arta, teologia și literatura occidentală.

Într-adevăr, imaginea Evei, care nu mai apare în Biblia Iudaică după primele capitole din Geneză, este mai puternic ilustrată de către cultura post-biblică decât de către narațiunea biblică propriu-zisă. Pentru mulți, Eva reprezintă păcatul, seducția și natura subordonată a femeii. Deoarece astfel de aspecte ale caracterului acesteia nu sunt parte efectivă a narațiunii din Geneza Bibliei Iudaice, ci au devenit asociate cu ea prin intermediul interpretărilor tradiției iudaice și creștine, o discuție despre Eva înseamnă evidențierea unora dintre aceste viziuni care nu sunt intrinsece străvechii povești biblice.

A păcătuit sau nu Eva?

Cu toate că Eva este legată de începuturile păcatului în cele mai timpurii menționări ale sale în afara Bibliei Iudaice - în cartea evreiască necanonică Cartea lui Sirah, precum și în Noul Testament și în alte lucrări evreiești și creștine antice - aceasta nu este numită păcătoasă de primele trei capitole ale Genezei.

Într-adevăr, Eva și Adam nu-i dau ascultare lui Dumnezeu; dar cuvântul păcat nu apare în Biblia Iudaică până la povestea despre Cain și Abel, unde se referă în mod explicit la crima socială extremă, fratricidul. O altă neînțelegere este aceea că Eva îl tentează sau îl seduce pe Adam. În realitate aceasta abia ia o bucățică de fruct - nu un măr - și i-l înmânează acestuia; amândurora li s-a spus să nu mănânce și totuși amândoi o fac.

De asemenea, povestea este deseori privită ca incluzând blestemul adresat Evei (și lui Adam) de către Dumnezeu, deși textul relatează doar blestemarea șarpelui și a pământului. Povestea grădinii Edenului este considerată ulterior drept "Căderea" sau "Căderea omului," deși nu există nicio cădere în cadrul narațiunii; această desemnare constituie o aplicare creștină ulterioară a teoriei lui Platon (din Phaedrus) a căderii creaturilor cerești pe pământ pentru exprimarea ideii de îndepărtare din grațiile divine.

Astfel de viziuni sunt adânc înrădăcinate în noțiunile occidentale ale Edenului, făcând dificilă observarea trăsăturilor și rolului Evei, așa cum este ea prezentată de către Biblia Iudaică. Aceste trăsături au fost în mare parte neobservate sau ignorate de către interpretarea tradițională. Această situație, precum și modul în care povestea din Geneza 2-3 pare să sancționeze noțiunile patriarhale ale dominației masculine, a făcut ca reconsiderarea poveștii Edenului să constituie un proiect important al studiilor biblice feministe încă de la primul val al interesului feminist față de exegeza biblică, care a făcut parte din mișcarea pentru dreptul la vot din secolul al XIX-lea din Statele Unite.

Studiile biblice feministe contemporane, în cea mai mare parte, au avut tendința de a îndepărta stratul teologic negativ, pentru a regăsi aspectele pozitive ale rolului Evei și, în general, de a înțelege modul în care istorisirea acestui început ar fi putut funcționa în cadrul culturii israelite. Literatura care se ocupă cu Eva și povestea acesteia este extrem de voluminoasă și numai o parte dintre noile perspective pot fi discutate aici.

Și Dumnezeu a făcut oameni

Binecunoscuta poveste a Edenului începe cu scena unei grădini luxuriante, diferită complet de pământurile aride ale Țării Canaanului, unde locuiau israeliții. Dumnezeu a așezat acolo un adam, o persoană formată din "ţărână din pământ" [adama]" (Geneza 2:7). Acest joc de cuvinte evocă noțiunea primelor creaturi umane ca fiind creaturi terestre.

Traducerea tradițională a cuvântului adam, ca însemnând "bărbat," de la începutul poveștii Edenului, poate fi contestată. Cuvântul ebraic adam poate într-adevăr să însemne bărbat și chiar să fie numele propriu-zis Adam, dar poate reprezenta și un termen generic pentru o creatură umană, muritoare. Potrivit unor interpretări feministe ale Bibliei, inclusiv a limbajului acesteia, această ambiguitate ar putea însemna că prima creatură umană a fost androgină și că Dumnezeu a despărțit-o ulterior în două creaturi diferite pentru procreare și continuarea vieții umane.

Dumnezeu îi spune acestei prime creaturi că orice din gradină poate fi mâncat, cu excepția fructelor unui anumit copac. Dumnezeu decide apoi ca această persoană să nu fie singură și încearcă să-i aducă un companion dintre animale. Crearea animalelor servește la popularea lumii cu creaturi vii, dar niciuna dintre acestea nu este pe placul omului.

Dumnezeu atunci îndepărtează, efectuând o primă operație cosmică, o parte din această primă persoană, pentru a forma o a doua persoană. Unitatea esențială a acestor primi doi oameni este exprimată de binecunoscutele cuvinte "os din oasele mele și carne din carnea mea," (Geneza 2:23) pe care "bărbatul" (ebraică iș) i le spune "femeii" (ebraică ișa).

Această unitate este reconfirmată prin copulare, indicând tăria legăturii maritale în fața celei de sânge (din naștere): "De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va uni cu femeia sa şi vor fi amândoi un trup" (Geneza 2:24). Relația între această primă pereche de oameni este exprimată și prin termenul "ezer ke-negdo," (עֵזֶר כְּנֶגְדֹּֽו׃) tradus prin "ajutor și parteneră" de către noua versiune revizuită a bibliei (New Revised Standard Version) în limba engleză (Geneza 2:18). Această exprimare neobișnuită indică probabil reciprocitate. Substantivul "ajutor" poate însemna fie "asistent" (subordonat), fie "cunoscător" (superior), dar locuțiunea prepozițională variabilă, folosită numai aici în Biblie, aparent înseamnă "egal cu." Fraza, care poate fi tradusă literar ca "un ajutor egal," indică faptul că nu exista vreo ierarhie relațională în cadrul perechii primordiale.

Intră pe scenă Eva

Este momentul apariției șarpelui. O creatură inteligentă, acesta începe un dialog cu femeia, care este astfel primul om care are o conversație (poate o oglindire a modului în care femeile știu să manipuleze cuvintele?). Femeia apreciază calitățile estetice și nutriționale ale pomului interzis și a fructului acestuia, precum și a potențialului de a oferi cunoaștere ("pentru că dă ştiinţă" - Geneza 3:6). Femeia și bărbatul mănâncă fructul oprit și în cele din urmă sunt expulzați din Eden pentru fapta lor, ca nu cumva să mănânce din pomul vieții și să obțină nemurirea, pe lângă cunoștințele lor. Consumarea fructului oprit i-a făcut asemenea lui Dumnezeu, capabili să știe, să perceapă și să înțeleagă "binele şi răul" (Geneza 3:22), însemnând totul. Dar nu trebuie să mănânce niciodată din pomul vieții și să obțină și nemurirea.

Adam și Eva

Povestea captivantă și controversată a originii umane poate fi înțeleasă ca portretizând arhetipurile calităților umane, în care primii oameni reprezintă toți oamenii. Numele femeii este Eva, care provine aparent dintr-un cuvânt însemnând "a trăi." Prezentarea numelui acesteia este urmată de o etimologie populară; ea este "mama tuturor celor vii" (Geneza 3:20). Numele ei este încărcat de simbolism, caracteristic pentru rolul său arhetipic - ca primă femeie, Eva reprezintă funcția maternală dătătoare de viață a tuturor femeilor.

Eva este de asemenea și cea care furnizează prima bucățică de mâncare, într-un capitol în care cuvintele "mănânci" și "mâncat" apar în repetate rânduri. Repetarea acestor cuvinte în povestea originii umane reflectă îngrijorările israeliților legate de supraviețuirea într-un mediu ostil, precum cel din Țara Canaanului. Acțiunea Evei, de înmânare a unor fructe bărbatului derivă mai degrabă din realitatea rolului femeilor în prepararea mâncării, decât din descrierea unei scene de seducție sau tentație.

Și femeile?

Povestea Edenului servește de asemenea și unui scop etiologic. I-a ajutat pe israeliții antici să se confrunte cu realitățile dure ale existenței zilnice, mai ales în contrast cu viața din zonele mai fertile și mai umede din Orientul Apropiat, furnizând o "explicație" pentru condițiile lor grele de viață. Afirmațiile severe adresate primului cuplu, înainte de expulzarea din grădină, înfățișează realitățile cu care se vor confrunta. Bărbații (Geneza 3:17-19) vor înfăptui o muncă anevoioasă fără sfârșit pentru a cultiva recolte din pământul care este "blestemat." Și femeile?

Acest lucru ne aduce poate la cel mai dificil verset din Biblia Iudaică pentru oameni, legat de egalitatea între sexe. Geneza 3:16 pare să ofere dreptul bărbatului de a domina asupra femeii. Exista însă și posibilitatea ca interpretarea tradițională să fi denaturat sensul original și cea mai bună interpretare să fie aceea pe fundalul social al vieții agrariene.

În locul exprimării cunoscute "Voi înmulţi mereu necazurile tale, mai ales în vremea sarcinii tale", versetul ar putea fi "Voi înmulţi mereu obligațiile și sarcinile tale." Cuvântul pentru "obligație" (datorie), izavon, este același cuvânt folosit de Dumnezeu în aserțiunea față de bărbat; traducerea uzuală ("necaz" sau "durere") este departe de a fi precisă. Pe lângă asta, femeia va trece prin mai multe sarcini (gravidități);cu alte cuvinte femeile trebuie să aibă familii mari și să muncească mult, ceea ce precizează și următoarea propoziție. Versetul este o dispoziție pentru un rol intens productiv și reproductiv al femeilor; susține ceea ce viața însemna pentru femeile israelite.

În această lumină, noțiunea generală a dominației masculine din cea de-a doua parte a versetului constituie o denaturare. Mai degrabă, ideea "conducerii" masculine este legată de sarcinile (graviditățile) numeroase menționate în prima parte a versetului. Femeile s-ar putea opune sarcinilor repetate, datorită pericolului de a muri în timpul nașterii copiilor, dar din cauza pasiunii sexuale ("atrasă vei fi către bărbatul tău," 3:16) acestea cedează senzualității soțului lor. Stăpânirea bărbatului din acest verset este slab conturată, fiind legată strict de sexualitate; tradițiile interpretative masculine au extins această idee afirmând că înseamnă dominația masculină generală.

Eva nu dispare din povestea biblică după expulzarea din grădină. Într-o introducere obscură (Geneza 4:1-2) a poveștii următoare a lui Cain și Abel, Eva spune că "Am dobândit om de la Dumnezeu." Traducerea tradițională ascunde de fapt o exprimare extrem de neobișnuită. Cuvântul ebraic pentru "a dobândi" este același precum cel folosit pentru puterea creatoare a lui Dumnezeu (Geneza 14:19,22) și cel folosit de textele extra-biblice pentru puterea creatoare a zeițelor mame semitice. O traducere mai precisă ar fi "Am creat un om împreună cu Dumnezeu."

Femeile din Biblie "nasc copii," nu "creează oameni"; iar crearea unui om "împreună" cu Dumnezeu pune puterea creatoare a femeii alături de cea a lui Dumnezeu. Această viziune a femeii ca fiind sursa vieții, alături de înștiințarea convențională a nașterii celui de-al doilea său fiu, Abel (Geneza 4:2), constituie ultima menționare directă a Evei în Biblia Iudaică (deși aceasta este menționată indirect în Geneza 4:25, unde îi dă naștere lui Set).

*** Pentru cuprins consultați următoarea pagină.

VA URMA