2.1.3 Soția mea, sora mea - Interpretarea literară

O abordare alternativă este reprezentată de analiza literară a lui Robert Alter ("The Art of Biblical Narrative"); aceste trei episoade ar trebui înțelese ca “scene tip.” Ca un exemplu a ceea ce constituie o scenă tip, Alter folosește cele trei scene în care personajele își întâlnesc soțiile la fântână. Deoarece scenele par repetitive, s-ar putea afirma că autorul biblic recurge la un motiv șablon pentru a prezenta cuplurile care se căsătoresc, dar de fapt, departe de a fi un șablon, autorul denotă o sensibilitate literară nuanțată.

Alter afirmă că modul de interpretare al acestor scene trebuie să determine felul în care acestea diferă una de cealaltă; acest lucru ar putea oferi o oarecare înțelegere a personajului biblic. Când Moise o întâlnește pe Zipporah, acesta se luptă cu ceilalți păstori, singura scenă o care apare o luptă. Alter subliniază că acest lucru este emblematic pentru caracterul lui Moise; acesta se înfurie repede, ucigându-l pe supraveghetorul egiptean. Când slujitorul lui Isaac o întâlnește pe Rebekah, Alter observă că Rebekah este singura femeie din aceste scene care oferă apă bărbatului, simbolic pentru rolul acesteia de femeie care manipulează situația referitoare la fiii săi, Iacov și Esau (Isav).

Utilizarea acestei tehnici literare în privirea scenelor soție-soră oferă o perspectivă intrigantă. Scena în care Isaac o prezintă pe Rebekah drept sora sa este poate cea mai dificilă dintre toate, deoarece întrerupe în mod direct cursivitatea narațiunii biblice. Aceasta are loc în mijlocul poveștilor despre Iacov și Esau și pare să nu-și aibă locul acolo. Narațiunea pare să se întoarcă în timp, deoarece nu există nicio menționare despre Iacov și Esau și asta tocmai după scena în care Esau își vinde dreptul său din naștere.

Diferențe între cele trei scene

Analizând cele trei scene, așa cum sugerează Alter, observăm diferențele dramatice între scena Isaac-Rebekah, în care Dumnezeu nu intervine deloc, și celelalte două scene. Este singura scenă în care regele descoperă adevărata natură a relației, văzându-i pe Isaac și Rebekah în timpul unui contact intim [textul biblic folosește eufemismul "jucându-se", Geneza 26:8 - "Dar după ce a trăit el acolo multă vreme, s-a întâmplat că Abimelec, regele Filistenilor, să se uite pe fereastră și să vadă pe Isaac jucându-se cu Rebeca, femeia sa."] De ce această scenă în mod particular nu conține intervenția divină? Fiecare dintre aceste momente este despre amăgire.

În celelalte două scene Dumnezeu dezvăluie înșelătoria. În scena cu Isaac, Dumnezeu nu este prezent, deoarece acest text este o prevestire a ceea ce se va întâmpla cu viața lui Isaac. Acesta va fi păcalit de către fiul său Iacov, îmbrăcat precum Esau. Dumnezeu, în mod similar, nu va fi prezent în viața sa pentru a-i dezvălui adevărata identitate a fiului său.

În a doua scenă cu Abraham, din Geneza 20, diferențele semnificative sunt constituite de apariția lui Dumnezeu într-un vis pentru a-i expune lui Abimelec adevărata situație și de darurile oferite de Abimelec lui Abraham, când pleacă de la Gherar. Această scenă apare chiar înainte de sacrificiul contramandat al lui Isaac, care reprezintă o altă scenă de amăgire. Dumnezeu intervine aici prin Abimelec, la fel cum o va face printr-un înger și un berbec. Recompensarea lui Abraham în scena cu soția-soră este oarecum bizară, având în vedere că acesta nu a săvârșit un lucru demn de răsplată.

Dimpotrivă, s-ar putea presupune că acesta ar trebui pedepsit pentru înșelătoria sa. Asemănător se întâmplă cu sacrificul lui Isaac, când Abraham este răsplătit pentru amăgirea lui Isaac; Abraham nu primește nicio pedeapsă, deși ascunderea adevărului față de fiul său este o faptă neonorabilă. Ni se reamintește, în acest mod, că o amăgire efectuată la comanda divină va aduce o răsplată divină.

Revenind la prima scenă cu soția-soră (Geneza 12), diferențele remarcabile ies clar în evidență; această scenă are loc în Egipt, în timp ce celelalte se petrec în Gherar. De fapt, Abraham se duce în Egipt exact când i se spune că țara Canaanului îi va fi moștenire. Dumnezeu intervine pentru a-i arăta lui Abraham că locul său este în Canaan. Nahmanides consideră că înșelătoria lui Abraham este legată de viitoarea pedeapsă a aducerii descendenților acestuia în sclavie în Egipt. Înșelarea faraonului de către Abraham vestește multe alte înșelătorii în Egipt, precum cea a lui Iosif față de frații săi. Egiptul este un loc periculos, dar, așa cum arată și prevestește prima experiență a lui Abraham, Dumnezeu își va izbăvi poporul din Egipt.

La prima vedere aceste scene par obscure, dar analizându-le din perspectiva literară, descoperim că autorul revine deseori cu scena amăgirii - Iosif păcălindu-și frații, frații lui Iosif păcălindu-l pe el, Iacov păcălindu-l pe Isaac, etc. Înșelătoria soție-soră se potrivește în tema generală și fiecare scenă este o prevestire a unor înșelătorii viitoare care se vor abate asupra personajelor biblice.

*** Pentru cuprins consultați următoarea pagină.

VA URMA