Dorința unui șoarece mascul de se împreuna cu o femelă sau cu un alt mascul este determinată de către o substanță hormonală din creier - serotonina. Descoperirea demonstrează pentru prima oară faptul că un neurotransmițător guvernează preferințele sexuale la mamifere.
Serotonina reglează comportamentul sexual, fiind responsabilă de erecție, ejaculare și orgasm, atât la masculii oameni cât și la șoareci. În general, substanța atenuează activitatea sexuală; de exemplu, antidepresive care măresc cantitatea de serotonină din creier au provocat uneori scăderea apetitului sexual.
Neurologul Yi Rao de la Universitatea Peking și Institutul Național de Științe Biologice din Beijing, alături de colaboratorii săi, au arătat că serotonina influențează decizia unui mascul de a curta o femelă sau un alt mascul. Rezultatele studiului au fost publicate la data de 24 martie în revista Nature.
Rao și echipa sa au modificat genetic șoareci masculi, lipsindu-i de neuroni producători de serotonină sau de o proteină vitală pentru fabricarea serotoninei în creier. Ambele tipuri de șoareci modificați nu puteau produce serotonină.
Spre deosebire de masculii obișnuiți, șoarecii cu deficiență de serotonină nu au arătat nicio inclinație de a se acupla cu femelele receptive sexual, nici nu au preferat să miroasă secrețiile genitale ale femelelor sau așternuturile acestora. În schimb, au abordat șoarecii masculi, cântându-le acestora cântece de dragoste cu ultrasunete mult mai frecvent decât în mod obișnuit. Masculii emit aceste sunete atunci când întâlnesc femele, pentru a le face mai receptive la împerechere.
În vreme ce toți masculii care posedau serotonină abordau femelele, aproape jumătate dintre șoarecii lipsiți de serotonină se urcau pe masculi mai întâi, iar aproximativ 60% au petrecut mai mult timp mirosind sau zăbovind asupra secrețiilor genitale și a așternuturilor masculilor.
Atunci când cercetătorii au injectat o substanță acestor șoareci pentru a le restaura nivelul neurotransmițătorilor, aceștia au descoperit că șoarecii se urcau pe femele, foarte puțini abordându-i mai întâi pe masculi. Însă, un nivel prea ridicat de serotonină reduce dorința de acuplare mascul-femelă, sugerând faptul că volumul de serotonină trebuie să se găsească între anumite niveluri, pentru a favoriza comportamentul heterosexual.
"O întrebare inevitabilă ridicată de aceste descoperiri este aceea dacă serotonina are vreun rol în preferințele sexuale ale altor animale," au scris autorii în lucrare. Însă, unul dintre co-autori, neurologul Zhou-Feng Chen de la Universitatea Washington, a avertizat cu privire la formularea unor concluzii pripite asupra potențialei influențe a acestui neurotransmițător asupra orientării sexuale umane.
Elaine Hull, un expert în comportamentul sexual al rozătoarelor de la Florida State University, care nu a fost implicată în acest studiu, susține că descoperirile "ar putea avea implicații asupra comportamentului homosexual sau bisexual la oameni", adăugând că neurotransmițătorul ar putea ajuta la ghidarea dezvoltării sexuale. Totuși, aceasta este de acord cu Chen, avertizând asupra interpretării premature a rezultatelor.
Deși, aparent acest studiu le dă apă la moară promotorilor homosexualității fundamentate biologic, am senzația confuză că aceștia nu sunt chiar așa de fericiți. Nu cred că asta își doreau să audă: că orientarea sexuală "predestinată" este vindecabilă cu o simplă doză de serotonină.
Acum, să revedem ceea ce știam despre homosexualitate. Comportamentul este întâlnit și la alte specii de animale, nu numai la oameni; precum pinguinii, delfinii, bizonii, lebedele, girafele sau cimpanzeii. Dar la animale nu există homosexualitate exclusivă - comportamentul este prezent la anumiți indivizi alături de cel heterosexual. Atunci când am publicat asta, informațiile nu arătau în niciun fel vreo fundamentare biologică a comportamentului homosexual la oameni sau la vreo altă specie. Motivul evoluționist al acestui comportament este neclar, din moment ce nu duce la producerea de urmași.
Afirmația că homosexualitatea constituie o alegere este însă perfect adevărată în cazul oamenilor, deoarece aceasta este singura specie care-și poate înfrâna instinctele sexuale, în mod voit. Cât despre faptul că homosexualitatea ar fi o boală, până acum nu au existat astfel de dovezi. Acum însă, a apărut serotonina în peisaj. Toate studiile controversate care au indicat faptul că homosexualitatea este fundamentată biologic, că genele și expunerea la anumiți hormoni în perioada prenatală joacă un anumit rol în orientarea sexuală a unui om, sau că există o diferență fizică între urechea internă a unei femei heterosexuale și una homosexuală au contribuit la formarea unui puternic curent de opinie, potrivit căruia homosexualitatea nu constituie o alegere, ci este o predestinare genetică.
Noua descoperire nu este însă una pe gustul promotorilor acestor idei; mai degrabă reprezintă cel mai negru coșmar al acestora, lucrul de care s-au temut mereu - că se va descoperi un "leac" pentru homosexualitate. Pentru că, dacă homosexualitatea depinde doar de nivelul de serotonină din creier, fiind reversibilă, atunci care părinți aflați în deplinătatea facultăților mentale nu vor alege injecția cu serotonină pentru copilul lor? Dacă este o boală, atunci trebuie vindecată, punct. Astfel s-ar explica și anomalia darwiniană, homosexualitatea nemaifiind o caracteristică dobândită prin evoluție, ci o afecțiune. Promotorii homosexualității nu văd cu ochi buni însă acest studiu, aceștia preferând studii precum cel realizat în 1998 de către Sandra Witelson, de la McMaster University din Ontario, care a evidențiat diferențele dintre structura urechii interne a femeilor homosexuale față de cele heterosexuale. Studii care arată că homosexualitatea este rezultatul unei combinații aleatorii misterioase a genelor, ceva atât de complicat încât nici nu se poate vorbi despre reversibilitate. Nu-și doresc să apară un vaccin pentru readucerea la normalitate.
Rămâne de văzut dacă lipsa de serotonină va fi descoperită și la oamenii homosexuali. Însă, intuiesc că aici va exista o puternică opoziție politică, pentru realizarea unui studiu corect. După ce te-ai bătut cu pumnii în piept că homosexualitatea nu este o boală, după ce ai folosit mijloace impresionante de dezinformare a publicului larg, nu poți accepta înfrângerea atât de ușor.
Pot fi acuzat de homofobie, dar nu am dorit niciodată decât aflarea adevărului. Nu am făcut decât să studiez pe cont propriu dovezile fiecărei tabere și să trag concluziile. Și trebuie să spun că nu a existat niciodată dovada incontestabilă a motivării biologice a homosexualității - aceasta nu a fost decât o mare minciună promovată de către cei care conduc lumea occidentală.
* Bibliografie:
1. Molecular regulation of sexual preference revealed by genetic studies of 5-HT in the brains of male mice, de Yan Liu, Yun’ai Jiang, Yunxia Si, Ji-Young Kim, Zhou-Feng Chen și Yi Rao;
2. Gay, straight, and the reason why: the science of sexual orientation, de Simon LeVay;
3. Hand and sex differences in the isthmus and genu of the human corpus callosum, de Sandra F. Witelson.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu