2.3.3 Sfințirea și profanarea numelui lui Dumnezeu

Declarația că persoana care-și oferă copiii lui Molech (מלך - Moloh) profanează numele lui Dumnezeu apare în Leviticul 18:21. Aceeași expresie apare în capitolul 19, versetul 12, în legătură cu falsele jurăminte. În aceste contexte, fraza nu pare să necesite vreo explicație. Însă, însemnătatea completă a acesteia apare în alt loc. A profana numele Domnului înseamnă a prejudicia reputația Sa în lumea non-israelită.

Astfel, Ezekiel declara că, atunci când poporul lui Iudah a adus pedeapsa exilului asupra lor, aceștia au profanat numele Domnului. Pentru că ne-evreii au privit înfrângerea lui Iudah, ca fiind și înfrângerea Dumnezeului lui Iudah, de asemenea. Aceștia au presupus că poporul se găsea în exil, deoarece Dumnezeul lor nu era suficient de puternic pentru a-i proteja. În consecință, pentru a-și reface reputația, Dumnezeu va purifica și va restabili Israelul. Atunci când au revenit în propria lor țară, numele lui Dumnezeu va fi "sfințit în fața tuturor neamurilor", adică, popoarele vor recunoaște puterea Sa și vor înțelege că exilul nu a fost dovada neputinței Sale, ci a dreptății Sale statornice (Ezekiel capitolul 36, începând cu versetul 16).

Acest concept a fost transformat în iudaismul rabinic, dintr-o propoziție teologică discutabilă, într-o provocare mult mai puternică. Prestigiul Dumnezeului lui Israel între ne-evrei nu constituie grija Domnului, este responsabilitatea neamului omenesc, afirmă rabinii. Evreii trebuie să trăiască astfel încât să câștige respectul pentru Dumnezeul lor în fața întregii omeniri. Orice comportament care aduce ocara publică asupra evreilor și a iudaismului constituie Chillul Ha'Shem (חילול השם‎), profanarea Numelui divin; orice acțiune care consolidează demnitatea și onoarea iudaismului este Kiddush Ha'Shem (קידוש השם), sfințirea Numelui.

Jefuirea unui ne-evreu este fără îndoială condamnabilă, de vreme ce adaugă păcatul hoției asupra păcatului Chillul Ha'Shem (Tosefta Baba Kama 10:15). Un evreu trebuie să accepte martiriul, mai degrabă decât încălcarea publică a uneia dintre porunci și astfel să profaneze numelui lui Dumnezeu.

Cel mai nobil act al Kiddush Ha'Shem este acela ca o persoană să moară pentru credința sa.

"Regula de aur" începe aici

Punctul culminant al acestui capitol este versetul 18: "să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi." Aceasta este una dintre cele câteva variante a ceea ce a fost numită în vremurile moderne drept "regula de aur". Apare în felurite forme, pozitive și negative, dar toate acestea cer același tratament pentru alții, precum cel pe care-l dorim pentru noi.

Acest pasaj este aparent cea mai veche versiune a principiului. Atunci când Hillel cel Bătrân, la începutul erei creștine, a fost rugat să rezume concis întreaga Torah, acesta a răspuns: "Ceea ce urăști tu însuți, să nu-i faci aproapelui tău." Această formă negativă a regulii de aur, era aparent proverbială în timpurile lui Hillel, deoarece apare practic cu aceleași cuvinte în cartea apocrifă a lui Tobit (4:15). Isus din Nazareth, contemporanul mai tânăr al lui Hillel, a afirmat că porunca din Leviticul 19:18 este a doua ca importanță, după porunca de a-L iubi pe Dumnezeu (Marcu 12:28-31). În secolul următor, Rabbi Akiba a declarat că acesta este "cel mai important principiu din Torah" (Sifra).

Unii apologeți creștini au afirmat că forma negativă a regulii de aur este inferioară spiritual formei pozitive atribuite lui Isus: "Ci toate câte voiţi să vă facă vouă oamenii, asemenea şi voi faceţi lor..." (Matei 7:12). În zelul lor, aceștia au uitat că forma pozitivă apare mai întâi în Torah. Însă, de fapt, nu există practic nicio diferență între cele două versiuni. Regula de aur constituie un instrument al criticismului. Ne permite să judecăm cursul planificat al unei acțiuni, dar nu ne furnizează și mijloacele de planificare a cursului unei acțiuni; aceasta necesită întotdeauna un efort de imaginație creativă. Privită ca un standard de judecată, regula de aur este efectiv egală în forma pozitivă sau cea negativă.

Unii creștini au încercat să arate că spusele lui Isus sunt mai universale și cuprinzătoare decât cele din Leviticul. Aceștia au susținut că "aproapele" din Leviticul 19:18 înseamnă "aproapele israelit", ceea ce este destul de adevărat; dar aceștia aparent au ignorat porunca din versetul 34, care le cere evreilor să arate aceeași iubire oricărui străin aflat în țara lor ("Străinul, care s-a aşezat la voi, să fie pentru voi ca şi băştinaşul vostru; să-l iubiţi ca pe voi înşivă, că şi voi aţi fost străini în pământul Egiptului."). În același timp, nu există vreo dovadă că Isus ar fi avut o perspectivă mai largă (Matei 15:24 - "Nu sunt trimis decât către oile cele pierdute ale casei lui Israel.").

Astfel de deosebiri teoretice nu sunt în niciun caz importante. Momentul potrivit pentru a practica regula de aur este îndeosebi legat de relațiile cu cei care se găsesc fizic aproape de noi, vecinii noștri ad-litteram. În vremurile antice, majoritatea oamenilor aveau foarte puține cunoștințe privind evenimente dincolo de imediata lor vecinătate. Aceștia nu participau în vreun fel la deciziile politice și economice majore.

Rareori aflau chiar despre evenimentele majore, aceasta având loc abia după apariția rezultatelor acestora, sub forma invaziilor, deportărilor, introducerea de noi taxe și altele asemănătoare. Numai în secolele recente, mai ales în ultimele două, persoanele obișnuite au avut cunoștințele, oportunitatea și obligația de a aplica regula de aur la scară globală. Astăzi, într-adevăr, trebuie să avem în vedere ce răspundere avem față de vietnamezi, sirieni sau tunisieni. Însă, acesta este un element nou și nu face ca relațiile cu cei din proximitatea noastră să fie mai puțin coercitive.

*** Pentru cuprins consultați următoarea pagină.

VA URMA