Homosexualitatea și serotonina

Dorința unui șoarece mascul de se împreuna cu o femelă sau cu un alt mascul este determinată de către o substanță hormonală din creier - serotonina. Descoperirea demonstrează pentru prima oară faptul că un neurotransmițător guvernează preferințele sexuale la mamifere.

Serotonina reglează comportamentul sexual, fiind responsabilă de erecție, ejaculare și orgasm, atât la masculii oameni cât și la șoareci. În general, substanța atenuează activitatea sexuală; de exemplu, antidepresive care măresc cantitatea de serotonină din creier au provocat uneori scăderea apetitului sexual.

Neurologul Yi Rao de la Universitatea Peking și Institutul Național de Științe Biologice din Beijing, alături de colaboratorii săi, au arătat că serotonina influențează decizia unui mascul de a curta o femelă sau un alt mascul. Rezultatele studiului au fost publicate la data de 24 martie în revista Nature.

Rao și echipa sa au modificat genetic șoareci masculi, lipsindu-i de neuroni producători de serotonină sau de o proteină vitală pentru fabricarea serotoninei în creier. Ambele tipuri de șoareci modificați nu puteau produce serotonină.

Spre deosebire de masculii obișnuiți, șoarecii cu deficiență de serotonină nu au arătat nicio inclinație de a se acupla cu femelele receptive sexual, nici nu au preferat să miroasă secrețiile genitale ale femelelor sau așternuturile acestora. În schimb, au abordat șoarecii masculi, cântându-le acestora cântece de dragoste cu ultrasunete mult mai frecvent decât în mod obișnuit. Masculii emit aceste sunete atunci când întâlnesc femele, pentru a le face mai receptive la împerechere.

În vreme ce toți masculii care posedau serotonină abordau femelele, aproape jumătate dintre șoarecii lipsiți de serotonină se urcau pe masculi mai întâi, iar aproximativ 60% au petrecut mai mult timp mirosind sau zăbovind asupra secrețiilor genitale și a așternuturilor masculilor.

Atunci când cercetătorii au injectat o substanță acestor șoareci pentru a le restaura nivelul neurotransmițătorilor, aceștia au descoperit că șoarecii se urcau pe femele, foarte puțini abordându-i mai întâi pe masculi. Însă, un nivel prea ridicat de serotonină reduce dorința de acuplare mascul-femelă, sugerând faptul că volumul de serotonină trebuie să se găsească între anumite niveluri, pentru a favoriza comportamentul heterosexual.

"O întrebare inevitabilă ridicată de aceste descoperiri este aceea dacă serotonina are vreun rol în preferințele sexuale ale altor animale," au scris autorii în lucrare. Însă, unul dintre co-autori, neurologul Zhou-Feng Chen de la Universitatea Washington, a avertizat cu privire la formularea unor concluzii pripite asupra potențialei influențe a acestui neurotransmițător asupra orientării sexuale umane.

Elaine Hull, un expert în comportamentul sexual al rozătoarelor de la Florida State University, care nu a fost implicată în acest studiu, susține că descoperirile "ar putea avea implicații asupra comportamentului homosexual sau bisexual la oameni", adăugând că neurotransmițătorul ar putea ajuta la ghidarea dezvoltării sexuale. Totuși, aceasta este de acord cu Chen, avertizând asupra interpretării premature a rezultatelor.

Deși, aparent acest studiu le dă apă la moară promotorilor homosexualității fundamentate biologic, am senzația confuză că aceștia nu sunt chiar așa de fericiți. Nu cred că asta își doreau să audă: că orientarea sexuală "predestinată" este vindecabilă cu o simplă doză de serotonină.

Acum, să revedem ceea ce știam despre homosexualitate. Comportamentul este întâlnit și la alte specii de animale, nu numai la oameni; precum pinguinii, delfinii, bizonii, lebedele, girafele sau cimpanzeii. Dar la animale nu există homosexualitate exclusivă - comportamentul este prezent la anumiți indivizi alături de cel heterosexual. Atunci când am publicat asta, informațiile nu arătau în niciun fel vreo fundamentare biologică a comportamentului homosexual la oameni sau la vreo altă specie. Motivul evoluționist al acestui comportament este neclar, din moment ce nu duce la producerea de urmași.

Afirmația că homosexualitatea constituie o alegere este însă perfect adevărată în cazul oamenilor, deoarece aceasta este singura specie care-și poate înfrâna instinctele sexuale, în mod voit. Cât despre faptul că homosexualitatea ar fi o boală, până acum nu au existat astfel de dovezi. Acum însă, a apărut serotonina în peisaj. Toate studiile controversate care au indicat faptul că homosexualitatea este fundamentată biologic, că genele și expunerea la anumiți hormoni în perioada prenatală joacă un anumit rol în orientarea sexuală a unui om, sau că există o diferență fizică între urechea internă a unei femei heterosexuale și una homosexuală au contribuit la formarea unui puternic curent de opinie, potrivit căruia homosexualitatea nu constituie o alegere, ci este o predestinare genetică.

Noua descoperire nu este însă una pe gustul promotorilor acestor idei; mai degrabă reprezintă cel mai negru coșmar al acestora, lucrul de care s-au temut mereu - că se va descoperi un "leac" pentru homosexualitate. Pentru că, dacă homosexualitatea depinde doar de nivelul de serotonină din creier, fiind reversibilă, atunci care părinți aflați în deplinătatea facultăților mentale nu vor alege injecția cu serotonină pentru copilul lor? Dacă este o boală, atunci trebuie vindecată, punct. Astfel s-ar explica și anomalia darwiniană, homosexualitatea nemaifiind o caracteristică dobândită prin evoluție, ci o afecțiune. Promotorii homosexualității nu văd cu ochi buni însă acest studiu, aceștia preferând studii precum cel realizat în 1998 de către Sandra Witelson, de la McMaster University din Ontario, care a evidențiat diferențele dintre structura urechii interne a femeilor homosexuale față de cele heterosexuale. Studii care arată că homosexualitatea este rezultatul unei combinații aleatorii misterioase a genelor, ceva atât de complicat încât nici nu se poate vorbi despre reversibilitate. Nu-și doresc să apară un vaccin pentru readucerea la normalitate.

Rămâne de văzut dacă lipsa de serotonină va fi descoperită și la oamenii homosexuali. Însă, intuiesc că aici va exista o puternică opoziție politică, pentru realizarea unui studiu corect. După ce te-ai bătut cu pumnii în piept că homosexualitatea nu este o boală, după ce ai folosit mijloace impresionante de dezinformare a publicului larg, nu poți accepta înfrângerea atât de ușor.

Pot fi acuzat de homofobie, dar nu am dorit niciodată decât aflarea adevărului. Nu am făcut decât să studiez pe cont propriu dovezile fiecărei tabere și să trag concluziile. Și trebuie să spun că nu a existat niciodată dovada incontestabilă a motivării biologice a homosexualității - aceasta nu a fost decât o mare minciună promovată de către cei care conduc lumea occidentală.

* Bibliografie:

1. Molecular regulation of sexual preference revealed by genetic studies of 5-HT in the brains of male mice, de Yan Liu, Yun’ai Jiang, Yunxia Si, Ji-Young Kim, Zhou-Feng Chen și Yi Rao;

2. Gay, straight, and the reason why: the science of sexual orientation, de Simon LeVay;

3. Hand and sex differences in the isthmus and genu of the human corpus callosum, de Sandra F. Witelson.

2.3.3 Sfințirea și profanarea numelui lui Dumnezeu

Declarația că persoana care-și oferă copiii lui Molech (מלך - Moloh) profanează numele lui Dumnezeu apare în Leviticul 18:21. Aceeași expresie apare în capitolul 19, versetul 12, în legătură cu falsele jurăminte. În aceste contexte, fraza nu pare să necesite vreo explicație. Însă, însemnătatea completă a acesteia apare în alt loc. A profana numele Domnului înseamnă a prejudicia reputația Sa în lumea non-israelită.

Astfel, Ezekiel declara că, atunci când poporul lui Iudah a adus pedeapsa exilului asupra lor, aceștia au profanat numele Domnului. Pentru că ne-evreii au privit înfrângerea lui Iudah, ca fiind și înfrângerea Dumnezeului lui Iudah, de asemenea. Aceștia au presupus că poporul se găsea în exil, deoarece Dumnezeul lor nu era suficient de puternic pentru a-i proteja. În consecință, pentru a-și reface reputația, Dumnezeu va purifica și va restabili Israelul. Atunci când au revenit în propria lor țară, numele lui Dumnezeu va fi "sfințit în fața tuturor neamurilor", adică, popoarele vor recunoaște puterea Sa și vor înțelege că exilul nu a fost dovada neputinței Sale, ci a dreptății Sale statornice (Ezekiel capitolul 36, începând cu versetul 16).

Acest concept a fost transformat în iudaismul rabinic, dintr-o propoziție teologică discutabilă, într-o provocare mult mai puternică. Prestigiul Dumnezeului lui Israel între ne-evrei nu constituie grija Domnului, este responsabilitatea neamului omenesc, afirmă rabinii. Evreii trebuie să trăiască astfel încât să câștige respectul pentru Dumnezeul lor în fața întregii omeniri. Orice comportament care aduce ocara publică asupra evreilor și a iudaismului constituie Chillul Ha'Shem (חילול השם‎), profanarea Numelui divin; orice acțiune care consolidează demnitatea și onoarea iudaismului este Kiddush Ha'Shem (קידוש השם), sfințirea Numelui.

Jefuirea unui ne-evreu este fără îndoială condamnabilă, de vreme ce adaugă păcatul hoției asupra păcatului Chillul Ha'Shem (Tosefta Baba Kama 10:15). Un evreu trebuie să accepte martiriul, mai degrabă decât încălcarea publică a uneia dintre porunci și astfel să profaneze numelui lui Dumnezeu.

Cel mai nobil act al Kiddush Ha'Shem este acela ca o persoană să moară pentru credința sa.

"Regula de aur" începe aici

Punctul culminant al acestui capitol este versetul 18: "să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi." Aceasta este una dintre cele câteva variante a ceea ce a fost numită în vremurile moderne drept "regula de aur". Apare în felurite forme, pozitive și negative, dar toate acestea cer același tratament pentru alții, precum cel pe care-l dorim pentru noi.

Acest pasaj este aparent cea mai veche versiune a principiului. Atunci când Hillel cel Bătrân, la începutul erei creștine, a fost rugat să rezume concis întreaga Torah, acesta a răspuns: "Ceea ce urăști tu însuți, să nu-i faci aproapelui tău." Această formă negativă a regulii de aur, era aparent proverbială în timpurile lui Hillel, deoarece apare practic cu aceleași cuvinte în cartea apocrifă a lui Tobit (4:15). Isus din Nazareth, contemporanul mai tânăr al lui Hillel, a afirmat că porunca din Leviticul 19:18 este a doua ca importanță, după porunca de a-L iubi pe Dumnezeu (Marcu 12:28-31). În secolul următor, Rabbi Akiba a declarat că acesta este "cel mai important principiu din Torah" (Sifra).

Unii apologeți creștini au afirmat că forma negativă a regulii de aur este inferioară spiritual formei pozitive atribuite lui Isus: "Ci toate câte voiţi să vă facă vouă oamenii, asemenea şi voi faceţi lor..." (Matei 7:12). În zelul lor, aceștia au uitat că forma pozitivă apare mai întâi în Torah. Însă, de fapt, nu există practic nicio diferență între cele două versiuni. Regula de aur constituie un instrument al criticismului. Ne permite să judecăm cursul planificat al unei acțiuni, dar nu ne furnizează și mijloacele de planificare a cursului unei acțiuni; aceasta necesită întotdeauna un efort de imaginație creativă. Privită ca un standard de judecată, regula de aur este efectiv egală în forma pozitivă sau cea negativă.

Unii creștini au încercat să arate că spusele lui Isus sunt mai universale și cuprinzătoare decât cele din Leviticul. Aceștia au susținut că "aproapele" din Leviticul 19:18 înseamnă "aproapele israelit", ceea ce este destul de adevărat; dar aceștia aparent au ignorat porunca din versetul 34, care le cere evreilor să arate aceeași iubire oricărui străin aflat în țara lor ("Străinul, care s-a aşezat la voi, să fie pentru voi ca şi băştinaşul vostru; să-l iubiţi ca pe voi înşivă, că şi voi aţi fost străini în pământul Egiptului."). În același timp, nu există vreo dovadă că Isus ar fi avut o perspectivă mai largă (Matei 15:24 - "Nu sunt trimis decât către oile cele pierdute ale casei lui Israel.").

Astfel de deosebiri teoretice nu sunt în niciun caz importante. Momentul potrivit pentru a practica regula de aur este îndeosebi legat de relațiile cu cei care se găsesc fizic aproape de noi, vecinii noștri ad-litteram. În vremurile antice, majoritatea oamenilor aveau foarte puține cunoștințe privind evenimente dincolo de imediata lor vecinătate. Aceștia nu participau în vreun fel la deciziile politice și economice majore.

Rareori aflau chiar despre evenimentele majore, aceasta având loc abia după apariția rezultatelor acestora, sub forma invaziilor, deportărilor, introducerea de noi taxe și altele asemănătoare. Numai în secolele recente, mai ales în ultimele două, persoanele obișnuite au avut cunoștințele, oportunitatea și obligația de a aplica regula de aur la scară globală. Astăzi, într-adevăr, trebuie să avem în vedere ce răspundere avem față de vietnamezi, sirieni sau tunisieni. Însă, acesta este un element nou și nu face ca relațiile cu cei din proximitatea noastră să fie mai puțin coercitive.

*** Pentru cuprins consultați următoarea pagină.

VA URMA

2.3.2 Democratizarea Ezotericului

Unii cercetători biblici consideră că Leviticul a fost destinat inițial ca un set de instrucțiuni pentru kohanim (כוהנים), preoții care oficiau la altar și prezidau ritualurile de purificare, detaliind modul în care aceștia trebuiau să-și efectueze în mod corect îndatoririle. Ghidul profesional a devenit una dintre cele cinci cărți ale Torah, ca parte a procesului de democratizare a credinței israelite, făcând din Israel o "împărăţie preoţească şi neam sfânt" (Exodul 19:6). Nu vor mai exista cunoștințe secrete accesibile numai clerului.

Sfințenia

Principala accentuare (a sfințeniei descrise în Leviticul 19) este una etică. Iar legile morale din acest capitol nu sunt numai porunci pentru supunere. Acestea apelează la tratarea corectă, umană și sensibilă a celorlalți. Cei bătrâni, cei handicapați și cei săraci trebuie să fie tratați cu apreciere și politețe. Muncitorul trebuie plătit la timp. Străinului i se va acorda același tratament precum propriilor cetățeni. Legea se referă nu numai la comportamentul fățiș, ci și la cauza acestuia; caracterul răzbunător și a-i purta pică cuiva sunt lucruri condamnabile.

Printre îndatoririle etice, cel al decenței sexuale este selectat pentru o subliniere particulară. Torah cere controlul - nu suprimarea - instinctului sexual. Viața este sacră. Procesul fizic prin care este generată viața trebuie tratat cu responsabilitate.

Dispozițiile etice din capitolul 19 sunt amestecate cu porunci rituale. Unele dintre acestea sunt direcționate împotriva practicilor păgâne și superstițioase, socotite incompatibile cu religia biblică. Scopurile altora nu sunt atât de clare. Pentru autorul biblic, aceste reguli ceremoniale sunt ordonanțe divine cu aceeași autoritate ca a poruncilor etice. Iudaismul tradițional le privește ca pe "decrete regale", care vor fi respectate chiar dacă sunt înțelese sau nu.

Oamenii moderni nu sunt însă de acord cu aceste porunci. Totuși, aceștia pot recunoaște faptul că venerarea și ceremonia, experimentate cu atenție și cu respect, pot eleva viața personală și familială. Chiar dacă o persoană poate respinge viziunea străveche privind originea și autoritatea ritualului, aceasta poate beneficia, în urma practicării ritualului, de o viață pură. Factorul etic este fundamental, dar nu este și singurul. Prin combinarea poruncilor morale cu cele ceremoniale, autorii Codului Sfințeniei [așa cum este cunoscută această secțiune din Torah de către cărturarii evrei] au manifestat o judecată sănătoasă.

Poate cineva să fie la fel de sfânt precum Dumnezeu?

Modul de viață sfântă este numit kadosh (קדוש - sfânt). Scopul acestui mod de viață este acela ca o persoană să încerce să fie la fel de sfântă precum Dumnezeu. Torah evidențiază distanța dintre perfecțiunea sublimă a lui Dumnezeu și limitările pământești ale omului, îndemânându-ne să ne străduim să reducem această distanță. Misiunea este fără de sfârșit, dar recompensa este infinită. Rabbi Tarfon spunea că: "Nu evitați un angajament ce nu are limite sau o sarcină ce nu poate fi încheiată. Este precum în cazul celui care s-a angajat să ia toată apa din mare și să o toarne pe uscat. Dar, pe măsură ce marea nu s-a golit, iar uscatul nu s-a umplut cu apă, acesta a devenit deprimat. Apoi cineva i-a spus, 'Om nesăbuit! De ce să fii deprimat, atâta vreme cât primești un dinar de aur pentru fiecare zi de muncă?'" (Avot de-Rabbi Nathan, 27). Urmărirea unui țel de neatins poate constitui un mijloc de împlinire.

Legea Sfințeniei nu se adresează unor anumiți indivizi. Se adresează întregii comunități israelite. Obiectivul acesteia nu este de a produce câțiva sfinți, retrași din lume în practici meditative sau ascetice. Mai degrabă, Torah are scopul de a crea un popor sfânt, care să-și manifeste dedicarea față de Dumnezeu prin intermediul vieții zilnice, ocupându-se cu agricultura, comerțul, viața de familie sau treburile comunității (a se vedea Exodul 19:6).

*** Pentru cuprins consultați următoarea pagină.
VA URMA

2.3.1 Mesajul principal

Două concepte alcătuiesc mesajul principal din Leviticul. Mai întâi, israeliții constituie o comunitate (edah - עדה) unită de către un destin comun și de un mod sfânt de viață, așa cum a fost poruncit de către însuși Dumnezeu. Acestora le este interzis să venereze o altă zeitate sau să urmeze modul de viață impur al altor națiuni (19:4, 20:1‑3,6). Apoi, israeliților le este acordată Țara Promisă ca o moștenire eternă (ahuzzah - שיוזזשי), cu condiția să urmeze legile Domnului și să rămână fideli legământului Său. În Leviticul, preoții Israelului sunt instruiți asupra căilor sfințeniei, iar israeliților le este adus la cunoștință ceea ce dorește Dumnezeu de la ei.

Leviticul și lumea modernă: importanța ritualului

O persoană modernă are dificultăți în citirea cu respect și apreciere a cărții Leviticului. Subiectul principal al acesteia - jertfele animale și ritualul impurității - par demodate prin prisma preocupărilor contemporaneității. Totuși, aproape jumătate din cele 613 mitzvot (porunci, singular mitzvah) ale Torah se găsesc în această carte, cu al cărei text își încep, în mod tradițional, educația copiii evrei.

Cititorul modern ar trebui să privească Leviticul ca fiind mai mult decât o carte istorică - "asta credeau și practicau strămoșii noștri". Ar trebui să constituie un efort de a înțelege nevoile religioase care erau împlinite prin aceste practici în timpurile antice (nevoi cu care încă ne mai confruntăm și astăzi), precum și ideile religioase care erau învățate în cadrul procesului.

Firea modernă are tendința de a ignora ritualul recomandat în favoarea exprimării religioase spontane. Totuși, ceva din sufletul uman răspunde ritualului, indiferent dacă este în forma unei nunți tradiționale sau ritualul oficiat la un eveniment sportiv sau o procesiune publică. Există ceva liniștitor legat de ritual, ceva familiar, recognoscibil, predictibil. Există ceva care ne mișcă profund, atunci când este practicat un ritual care este mai bătrân decât suntem noi, unul care merge înapoi în timp cu mult înaintea vremurilor părinților și bunicilor noștri.

În momentele cruciale, este important pentru noi să știm că ceea ce facem este corect. Există putere în cunoașterea faptului că facem ceea ce numeroase generații de oameni înaintea noastră au făcut în situații similare, în același mod. Iar ritualurile, inclusiv rugăciunile recomandate, ne spun ceea ce trebuie să facem la momente în care nu ne putem baza pe propria noastră inspirație pentru a ști ceea ce trebuie făcut sau spus. Pentru israeliții din vremurile biblice, trebuie să fi fost mulțumitor să știe ceea ce trebuie să facă atunci când doresc să se apropie de Dumnezeu, în momentele importante din viețile lor, la nevoie sau la recunoștință.

Sacrificarea animalelor și sensibilitățile moderne

Tulburarea provocată de sacrificarea animalelor, ca un mod de venerare a lui Dumnezeu, nu este exclusiv un fenomen al timpurilor moderne. Profeții biblici au criticat sistemul de sacrificiu, pentru tendința acestuia de a se transforma într-un ritual formal, fără sentimente. Midrașul îl descrie pe Dumnezeu ca spunând că "Mai bine să-și aducă ofrandele pe masa Mea decât să le aducă în fața idolilor" (Leviticul Rabbah 22:8). Toate religiile din vremurile biblice se bazau pe venerarea sacrificială, iar israeliții nu puteau să conceapă o religie fără asta.

Este foarte posibil ca sacrificiile animalelor să fi fost gesturi instinctive din partea ființelor umane, pentru a-și exprima gratitudinea, respectul sau regretul. Biblia îi descrie pe Cain, Abel și Noe oferind sacrificii fără să le fie poruncit s-o facă. Probabil, oamenii simțeau că rugăciunile sau cererile lor vor părea mai sincere, dacă renunțau la ceva de-al lor în cadrul procesului.

Posibil, din acest motiv vânatul și peștii erau considerate ofrande inacceptabile - "nu voi aduce Domnului Dumnezeului meu arderi de tot, lucruri luate în darn" (2 Samuel sau Cartea a doua a Regilor 24:24). Ofranda primelor fructe, a primului născut din turmă și izbăvirea simbolică a primului născut ar putea constitui modurile de a recunoaște că aceste daruri, până la urmă, provin de la Dumnezeu - moduri de a transmite credința că mai multe binecuvântări se vor ivi, astfel că acestea puteau fi cedate.

Educația copilului începe cu Leviticul

De ce își încep copiii evrei educația iudaică cu Leviticul? "Copiii sunt puri; de aceea lăsați-i să studieze legile purității" (Midraș - Leviticul Rabbah 7:3). De asemenea, s-a sugerat faptul că educația iudaică începe cu asta pentru a învăța, de la început, că viața implică sacrificiu. Un scriitor modern spunea: "Prin sacrificiu, ne putem imagina pentru un moment trecător propria moarte și totuși să continuăm să trăim... Nicio altă formă de venerare nu poate elibera o persoană de frica de a trăi în umbra morții."

*** Pentru cuprins consultați următoarea pagină.

VA URMA

2.3 LEVITICUL

În ce constă Cartea Leviticul

Numit în ebraică Vayikra (ויקרא), "El a chemat," care constituie primul cuvânt, Leviticul mai este cunoscut și sub numele de Torat Kohanim, "instrucțiuni pentru preoți" (Mishnah Megillot 1:5). Acest titlu caracterizează Leviticul ca fiind o recomandare pentru venerarea corespunzătoare a Dumnezeului lui Israel.

Biblia ebraică reflectă principala preocupare a israeliților antici, respectiv cunoașterea modalității de a-și exprima loialitatea față de Dumnezeu. Această întrebare este formulată de profetul Micah (6:6), care răspunde la aceasta prin accentuarea primatului dreptății și iubirii, până la urmă dorite de către Dumnezeu mai mult decât sacrificiul. Leviticul 19:2 oferă un răspuns specific clerical la întrebarea lui Micah: "Fiţi sfinţi, că Eu, Domnul Dumnezeul vostru, sunt sfânt." Felul în care Israelul urma să trăiască ca o națiune sfântă constituie răspunderea Leviticului.

Rânduiala sfințeniei

Conținutul Leviticului este divers, dar este unificat de către tema sfințeniei. Primele șapte capitole descriu tipurile principale de sacrificii săvârșite de către israeliți, individual sau ca o comunitate. Capitolele 8 și 10 zugrăvesc manifestarea venerației sacre în Israelul antic prin descrierea inițierii preoțimii aaroniene și efectuarea primului ritual în cadrul altarului din sanctuar. Ca un avertisment rigid, capitolul 10 relatează cazul unei săvârșiri neconforme a ritualului de către doi fii ai lui Aaron, care își găsesc moartea din mâinile Domnului.

Capitolul 11 din Leviticul constituie una dintre cele două surse principale din Torah pentru kashrut (כַּשְׁרוּת), sau legile alimentare (a se vedea și capitolul 14 din Deuteronomul). Noțiunile de bază privind puritatea sunt enunțate în capitolele 12-15, care specifică procedurile pentru ispășirea impurității și susceptibilității la pericole. Continuând această temă, capitolul 16 recomandă ritualurile pentru Yom Kippur, destinate curățirii periodice a sanctuarului și a poporului israelit.

Codul Sfințeniei

Capitolele 17-26 din Leviticul se înlănțuie într-o singură unitate literară, cunoscută sub numele de "Codul Sfințeniei," datorită menționării frecvente a termenului kadosh (קדוש), "sfânt." Această secțiune începe cu stabilirea locului și formei de venerare corespunzătoare a Dumnezeului lui Israel. Apoi definește familia israelită și detaliază practicile sexuale necorespunzătoare, inclusiv incestul (Leviticul 18).

Poate cea mai cunoscută parte din Leviticul este capitolul 19, care rezonează cu decalogul, combinând învățăturile rituale cu cele etice. Aici se găsește faimosul îndemn, "să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi." Capitolele 20-22 conțin mai multe despre familia israelită și stabilesc prerogativele și îndatoririle preoțimii. În capitolul 23, sărbătorile și alte zile sfinte din an sunt stabilite într-un calendar religios.

Restul Codului Sfințeniei (capitolele 24‑26) și anexa acestuia (capitolul 27) adaugă instrucțiuni destinate preoților, legate de administrarea sanctuarului și legi privind datoriile și proprietatea asupra pământului. Aici se găsește sursa pentru inscripția de pe Liberty Bell, proclamând dreptul inalienabil al poporului israelit asupra pământului său: "să se vestească slobozenie pe pământul vostru pentru toţi locuitorii lui" (25:10). Într-un epilog (26:3‑26), israeliții sunt sfătuiți să-l asculte pe Dumnezeu și sunt avertizați privind consecințele neascultării, cea mai cumplită fiind exilarea din țara lor.

*** Pentru cuprins consultați următoarea pagină.

VA URMA