3.3 Profeții din urmă

Profeții din urmă sau literari sunt cei 15 indivizi care ne-au lăsat moșteniri profetice, identificate prin numele unui anumit profet. Cei trei care ne-au lăsat moştenire scrieri extinse sunt numiți adesea “profeții majori” (Isaiah, Ieremiah și Ezekiel), în vreme ce ceilalți 12 sunt numiți fie “cei doisprezece”, fie “profeții minori”, deoarece moștenirea lor literară este relativ restrânsă, de numai câteva pagini în unele cazuri. Cu toate acestea, unele dintre cele des citate sintagme din predicile rabinilor provin de la profeți precum Hosea, Amos și Micah, lucru ce denotă clar că termenul “minor” se referă la cantitate și nu la calitatea operei lor.

Cine au fost profeții?

Avem tendința de a-i privi în general ca pe niște oameni care au prezis viitorul. Astfel de preziceri au constituit, într-adevăr, o parte importantă a mesajului lor, dar aceștia nu au fost văzători sau ghicitori. Mesajul lor uzual era: “Dacă veți continua pe acest drum și veți ignora calea Domnului, atunci dezastrul vă așteaptă. Dar dacă vă îndepărtați de la rele veți trăi și vă veți bucura de ocrotirea lui Dumnezeu.” Aceștia au prezis atât lucrurile favorabile, cât și pe cele nefavorabile într-o manieră vie și memorabilă.

Astfel, profetul prezice, de obicei, ceea ce ar trebui să fie, și aduce mesajul cu o oarecare accepţiune de certitudine. Această regulă se aplică până și viziunii izbăvirii mesianice: este ceea ce ar trebui să fie, dar dacă va fi depinde, cel puțin într-o anumită măsură, de noi.

Ceea ce au spus profeții era uneori extrem de nepopular. De exemplu, Ieremiah risca moartea și a fost întemnițat pentru anunțarea pieirii iminente. În alte ocazii, când poporul era oprimat și disperat, profetul le oferea speranță prin sublinierea faptului că pocăinţa era posibilă și că milostenia divină era mereu disponibilă.

Adevărații profeți (au existat și unii falși) știau că ei vorbesc ca mesageri ai lui Dumnezeu. Posedați de focul divin, ei erau convinși că duhul lui Dumnezeu le ghida discursul. Biblia în general îl numește pe profet navi, un cuvânt înrudit probabil cu termenul akkadian nabu, însemnând a chema sau proclama. Traducerea greacă (Septuaginta) a termenului de profeți reprezintă un cuvânt care descrie un purtător de cuvânt pentru Dumnezeu. Adevăratul profet nu transmitea o opinie personală, ci mai degrabă un mesaj de proveniență divină.

Sheldon H. Blank consideră cuvântul navi ca însemnând la origine “cineva care a primit chemare divină”, iar în acest sens cuvântul era mai vechi decât Tanakh (Biblia Ebraică). Fiind chemat, profetul vorbea în locul lui Dumnezeu și anunța, fără alte explicații, “Așa spune Domnul...” În schimb, ascultătorii mesajului divin, înțelegeau că erau obligați să ducă o viață plăcută Domnului, deși nici unul dintre profeți nu a înfățișat acest lucru ca pe unul ușor de făcut.

Învățători, nu filosofi 

Profeții au redat realitatea în culori brute, vorbind ca învățători, nu ca filosofi. Abraham Joshua Heschel a spus despre acest lucru astfel:

“În loc să se ocupe de chestiuni atemporale precum ființa și devenirea, materia și forma, definiții și demonstrații, profetul se aruncă în discursuri despre văduve și orfani, despre corupția judecătorilor și chestiuni ale pieţei locale. În loc să ne arate un drum prin palatele elegante ale minții, profeții ne duc prin mahalale. Lumea este un loc minunat, plin de frumusețe, dar profeții sunt scandalizați și tună şi fulgeră ca și cum întreaga lume ar fi o mahala... De ce o frământare atât de exagerată? De ce atâta indignare? Lucrurile care îi îngrozeau pe profeți sunt astăzi de-a dreptul banale în întreaga lume...” (Profeții, 3).

Datorită acestui lucru, provocările profetice rămân relevante și astăzi. Ele sunt aplicabile tuturor ființelor și societăților umane, și în special evreilor, care sunt moștenitorii legământului care cere devoțiune față de Dumnezeu și Torah.

3.2.4.5 Nabukanedşşar

Nabukadneşşar al II-lea(Nabû-kudurri-uṣur, akkadiană; Nabuconodosor, greacă), regele Babilonului, a trimis o armată împotriva Ierusalimului pentru a-l pedepsi pe Iehoiakim, regele Iudeei. Nabukadneşşar era furios, deoarece, după trei ani de plată a tributului, Iehoiakim s-a răzvrătit împotriva babilonienilor.

Regele Iehoiakim a murit în timpul asediului Ierusalimului și a fost urmat la tron de fiul său, Iehoiachin, în vârstă de 18 ani. Noul rege s-a predat lui Nabukadneşşar după ce a rezistat trei luni asediului. Iehoiachin, mama sa, servitorii săi, și a oficialii curții regale au fost exilați la Babilon. Nabukadneşşar l-a numit pe Mattaniah, unchiul de 21 de ani al lui Iehoiachin, pentru a fi noul rege și i-a schimbat numele în Zedekiah.

În al nouălea an al domniei sale, Zedekiah s-a revoltat împotriva lui Nabukadneşşar, care și-a trimis armatele din nou spre Ierusalim, l-a asediat, și a construit turnuri în jurul acestuia. După doi ani de asediu, zidurile orașului au cedat.

Zedekiah a scăpat prin grădina palatului, dar a fost urmărit și capturat lângă Ierihon. A fost dus apoi la Riblah, în prezența lui Nabukadneşşar. Babilonienii i-au măcelărit pe fiii lui Zedekiah în fața acestuia și apoi i-au scos ochii, l-au înlănțuit în cătuşe de bronz, și l-au dus la Babilon.

Nabuzaradan, căpitanul gărzii lui Nabukadneşşar, a venit la Ierusalim și a incendiat Templul, palatul regelui și toate casele. Zidurile orașului au fost distruse. Supraviețuitorii, cu excepția celor mai săraci, au fost duși în exil în Babilon.

Nabukadneşşar l-a numit pe Gedaliah, fiul lui Ahikam, drept guvernator al regatului cucerit. Câteva luni mai târziu, Gedaliah a fost ucis de către Ișmael, unul dintre căpitanii armatei înfrânte a Iudeei și membru al familiei regale din Iudah.

Nabukadneşşar a ordonat ca patru băieți promițători din rândurile israeliților exilați în Babilon să fie selelctați. Băieții aleși - Daniel, Hananiah, Mișael și Azariah – au primit un curs de trei ani unde au fost instruiți spre a fi apți pentru serviciul în cadrul curții regale babiloniene. După ce au s-au încheiat cei trei ani, regele i-a examinat personal și i-a găsit de zece ori mai buni decât toți magicienii și astrologii din regat.

Visele regelui

Într-o noapte, Nabukadneşşar a avut un vis tulburător, dar nu și l-a putut aminti când s-a trezit. I-a chemat pe magicieni la el și le-a ordonat să-i spună ce a visat și să-l interpreteze. Magicienii au răspuns:

„Nu e om pe pământ care să poată şti trebile regelui, întrucât nici un mare rege sau cârmuitor n’ar pune o astfel de întrebare unui înţelept, mag sau Caldeu; fiindcă întrebarea pe care o pune regele e grea, şi nimeni altcineva n’ar putea să dea un răspuns în faţa regelui decât numai zeii, al căror sălaş nu se află printre purtatorii de trup” (Daniel 2:10–11).

Regele s-a înfuriat și i-a ordonat lui Arioch, căpitanul gărzii regale, să-i ucidă pe toți înțelepții din Babilon. Când Arioch a venit să-l ucidă, Daniel i-a cerut căpitanului o explicație, iar când a auzit de cererea regelui, a cerut să-i fie oferit puțin timp. În acea noapte, visul regelui i-a fost dezvăluit lui Daniel într-o viziune.

Dimineața, a mers la Arioch și i-a spus: “Nu-i da pierzării pe înţelepţii Babilonului, ci du-mă pe mine în faţa regelui, iar eu îi voi spune regelui tâlcul” (Daniel 2:24).

Daniel, adus în fața lui Nabukadneşşar, i-a spus regelui că a visat o statuie mare, cu capul din aur, brațele și pieptul din argint, pântecele şi coapsele de aramă, pulpele de fier şi picioarele o parte de fier şi o parte de lut. O piatră aruncată, care a spart statuia în bucăți mici care au fost luate de vânt, a crescut într-un munte imens care a “umplut tot pământul” (Daniel 2:35).

Daniel a explicat aşa: capul de aur era însuși Nabukadneşşar, iar restul statuii, alcătuită din materiale diferite, reprezenta regate succesive care vor fi spulberate de regatul lui Dumnezeu, care va dura veșnic. Regele uimit a recunoscut supremația lui Dumnezeu și l-a numit pe Daniel guvernator al provinciei Babilon și șeful tuturor înțelepților din regat.

După o vreme, regele a făcut un idol de mari dimensiuni din aur și i-a invitat pe toți prinții, guvernatorii și oamenii de vază din regat să vină la sfințirea acestuia. Un crainic a proclamat că toată lumea trebuie să cadă în genunchi și să venereze statuia la auzul sunetului unor instrumente muzicale. Șadrac, Meșac și Abednego au refuzat să venereze idolul de aur.

Nabukadneşşar a ordonat aducerea celor trei în fața sa și i-a amenințat că dacă vor continua să refuze venerarea idolului, îi va arunca într-un cuptor aprins. Cei trei au refuzat și au fost aruncați în cuptor, care era atât de încins încât i-a ars de moarte pe cei care i-au împins înăuntru. Un înger a venit și i-a protejat pe cei trei de foc. Regele uimit le-a spus să iasă afară, a recunoscut supremația lui Dumnezeu, și a decretat ca nimeni să nu îndrăznească să vorbească împotriva lui YHWH.

Regele a avut un alt vis. De această dată a visat un copac foarte înalt cu frunze frumoase și fructe din abundență. Un om sfânt a poruncit ca pomul să fie tăiat, lăsând doar buturuga și rădăcinile.

Daniel, chemat să interpreteze visul, i-a spus lui Nabukadneşşar că regele era copacul și că Dumnezeu îl va face să mănânce iarbă ca un animal și să trăiască cu fiarele câmpului. Un an mai târziu, în vreme ce regele se fălea cu puterea sa, o voce din cer i-a spus că regatul s-a îndepărtat de el și că va sălăşlui cu fiarele câmpului și va mânca iarbă la fel ca vitele. Ulterior, când regele s-a însănătoșit, acesta s-a rugat lui Dumnezeu și a fost readus la „cinstea regatului” său.

Potrivit Bibliei, Nabukadneşşar a fost urmat la tron de către fiul său, Baltazar (Belşazzar), în timpul domniei căruia Babilonul a căzut în mâinile persanilor. Conform unor autori, numirea lui Nabukadneşşar de către Biblie drept „tată” al lui Baltazar reprezintă doar o cutumă orientală, Baltazar fiind, de fapt, al patrulea succesor al lui Nabukadneşşar, fără a fi descendent al acestuia. Nabukadneşşar a mai fost numit și Nabukadreşşar (Ieremiah 21:2).

3.2.4.4 Hezekiah

Hezekiah, al doisprezecelea rege al Iudeei după separarea monarhiei evreiești, a fost unul dintre cei mai mari regi iudei. La vârsta de 25 de ani, acesta i-a urmat la tron tatălui său, Ahaz. A domnit timp de 29 de ani și a murit la vârsta de 54 de ani. Mama sa a fost Abi, fiica lui Zechariah. Soția sa a fost Hefzibah. Iudah, în vremea regelui Hezekiah, a fost un stat mic, vasal Imperiului Asirian.

Prima acțiune în calitate de rege a lui Hezekiah a fost să redeschidă porțile Templului și să le repare. Le-a cerut preoților și leviților să purifice Templul; după ce aceștia au făcut acest lucru, regele a adunat liderii poporului și a adus animale în Templu care să fie sacrificate de preoți.

A reformat cultul în cadrul Templului, a reorganizat preoții și leviții, și a eradicat idolatria în întreaga țară. În timpul domniei sale, în anul 722 Î.Hr., Imperiul Asirian a cucerit regatul Israelului și a deportat majoritatea locuitorilor acestuia.

Hezekiah a invitat poporul rămas în fostul teritoriu al regatului Israel să vină la Ierusalim pentru Paște. Obiectivul invitației sale a fost probabil dorința de intensificare a conștiinței unității naționale a supraviețuitorilor triburilor nordice, ca un prim pas către restaurarea teritorială și politică a regatului lui David și Solomon.

Pentru a obține independența politică față de Imperiul Asirian, acesta a asigurat rezerva de apă a Ierusalimului prin închiderea scurgerii la suprafaţă a izvorului Gihon, care se afla în afara zidurilor orașului, și prin devierea apelor izvorului printr-un tunel până la bazinul din Siloam, care se afla în interiorul zidurilor orașului.

Asirienii au atacat Iudah; au ocupat orașul Lachiș; și au asediat Ierusalimul, cerând predarea necondiționată. În timpul asediului, regele a primit un sprijin puternic de la marele profet și om de stat Isaiah. O molimă în tabăra asiriană a distrus invadatorii, iar astfel Ierusalimul a fost salvat, dar rezultatul războiului a fost că Iudah a revenit la statutul de vasal și a continuat să plătească tribut.

La scurtă vreme după asta, regele s-a îmbolnăvit grav. Isaiah a venit la el și i-a spus că va muri. Hezekiah s-a rugat lui Dumnezeu, iar Dumnezeu i-a mai acordat 15 ani de viață. Hezekiah, neconvins, i-a cerut lui Isaiah un semn de la Dumnezeu că va fi vindecat, spunându-i profetului să facă umbra cadranului solar de la Ahaz să meargă înapoi cu zece grade. Isaiah s-a rugat Domnului, iar miracolul a fost săvârșit. Isaiah a așezat o grămadă de smochine pe abcesul, iar regele și-a revenit.

Regele Babilonului a trimis emisari cu scrisori și daruri și i-a urat recuperare grabnică. Hezekiah le-a oferit emisarilor un tur al palatului și al camerei comorilor. Isaiah, aflând despre asta, a prezis că într-o zi Babilonul va distruge Iudah. Anii rămași ai domniei lui Hezekiah au fost lipsiți de evenimente. Biblia menționează că în timpul domniei sale a fost alcătuite și copiate proverbele lui Solomon. Hezekiah a murit iubit și onorat de poporul său, fiind urmat la tron de fiul său, Manasseh (Menaşe).

3.2.4.3 Ieroboam

Ieroboam I, născut în orașul Zereda din tribul lui Efrayim (Efraim), a fost primul rege al Israelului, regatul nordic, după divizarea regatului. Când Ieroboam era tânăr, tatăl acestuia, Nebat, a murit, iar Ieroboam a fost crescut de către mama sa, Zeruah. Vitejia şi destoinicia acestuia au atras atenția regelui Solomon, care l-a pus să se ocupe de lucrătorii din triburile Efrayim și Menaşe (Manase), care fuseseră puşi să ajute la fortificarea Ierusalimului.

Munca sa i-a oferit oportunitatea de a realiza că triburile din nord, geloase pe poziția dominantă a celor din Iudah, erau agitate și nemulțumite de curtea regală din Ierusalim din cauza taxelor grele impuse de Solomon și a sarcinilor de muncă obligatorie, care fusesera impuse pentru a îndeplini proiectele ambiţioase de construcţii ale regelui.

Într-una dintre călătoriile sale în afara Ierusalimului, Ieroboam l-a întâlnit pe profetul Ahijah – un preot care servea în cadrul sanctuarului din Șiloh, în teritoriul tribului Efrayim – pe un drum izolat. Profetul și-a rupt haina sa în 12 bucăți, dându-i zece dintre acestea lui Ieroboam și spunându-i că Dumnezeu îi va da lui Ieroboam zece triburi și va lăsa doar două descendenților regelui David.

Ieroboam, ajutat de Ahijah, complotează împotriva regelui. Solomon descoperă conspirația și îl condamnă pe Ieroboam la moarte. Înainte ca sentința să fie executată, Ieroboam fuge în Egipt, acolo unde faraonul Șișak îi acordă azil politic.

După moartea lui Solomon, Rehoboam, fiul și succesorul acestuia, merge la Șechem pentru a fi confirmat drept rege de către cele zece triburi nordice. Ieroboam, care revenise în Israel imediat ce aflase că Solomon a murit, s-a plâns lui Rehoboam, în fața poporului adunat, cu privire la munca forțată și la taxele mari impuse de tatăl decedat al acestuia, și i-a cerut să ușureze povara poporului.

Rehoboam a promis să-i ofere răspunsul în trei zile, după ce se va consulta cu sfătuitorii săi. Bătrânii i-au recomandat să ajungă la un compromis cu supușii săi nordici legat de plângerile justificate ale acestora. Regele le-a respins însă sfaturile și s-a consultat cu sfătuitorii săi tineri, care i-au spus să fie ferm cu privire la această chestiune.

Rehoboam s-a întors la adunarea poporului și le-a spus supusilor săi că nu numai că nu le va ușura poverile, dar că le va și mări! Reacția poporului n-ar fi trebuit să fie o surpriză pentru Rehoboam. Nordicii, nemultumiți și rebeli, au declarat că separă de regat și l-au omorât cu pietre pe Adoram, oficialul responsabil cu munca forțată. Rehoboam, temându-se că va fi și el ucis, s-a urcat în carul său și a fugit la Ierusalim.

Regatul Israelului

Triburile nordice au întemeiat un regat independent numit Israel, iar Ieroboam este primul lor suveran. Noul rege a locuit mai întâi la Șechem; apoi pentru o perioadă la Penuel, dincolo de râul Iordan; și, în cele din urmă, la Tirzah, un oraș aflat la aproximativ 12 kilometri nord-est de Șechem, care va deveni capitala sa.

Politica de bază a lui Ieroboam a fost separarea completă a Israelului de Iudah (Iudeea). Din acest motiv, acesta a minimalizat importanța templului lui Solomon și a resuscitat vechile sanctuare de la Beth-el, în sudul țării, și la Dan, în nord, amplasând viței de aur în acestea. I-a expulzat pe preoții leviți, care erau loiali regatului Iudah, și a recrutat în rândurile preoțimii oameni simpli, pe care i-a ales și hirotonisit personal.

A existat un război continuu între regatele Israelului și Iudah în timpul domniei sale. Ieroboam a stabilit o sărbătoare religoasă în ziua a 15-a a lunii a opta. În acea zi, acesta mergea la Beth-el și făcea un sacrificiu pe altarul vițelului de aur. Într-una dintre aceste ocazii, un profet din tribul lui Iudah l-a văzut pe Ieroboam arzând tămâie pe altar și a profețit că într-o zi un rege pe nume Iosiah va distruge acel altar.

Ieroboam și-a îndreptat brațul spre acel om și a ordonat să fie arestat. Brațul i-a paralizat însă și nu l-a mai putut mișca. Altarul s-a sfărâmat, iar cenușa de pe acesta s-a împrăștiat.

Tulburat, regele i-a cerut profetului să se roage Domnului pentru a-i vindeca brațul. Profetul a făcut asta, iar regele și-a putut mișca din nou brațul. Recunoscător, Ieroboam i-a cerut profetului să vină la palatul său, să se întremeze și să primească un dar. Profetul a refuzat însă și a părăsit Beth-el.

După o vreme, Abijah, fiul mai tânăr al lui Ieroboam, s-a îmbolnăvit grav. Regele și-a trimis soția incognito la Șiloh, pentru a se consulta cu profetul Ahijah, care era acum bătrân și orb, pentru a afla dacă fiul lor își va mai reveni.

În pofida cecității sale și a deghizării reginei, bătrânul profet a recunoscut-o și i-a spus că fiul ei va muri imediat ce aceasta se va întoarce la Tirzah, drept pedeapsă a Domnului pentru păcătuire și pentru venerarea idolilor. Ahijah a adăugat că descendenții lui Ieroboam vor muri și vor fi mâncați de câini și păsări. Iddo, văzătorul, a avut de asemenea viziuni despre Ieroboam, pe care le-a scris într-o carte care nu a supraviețuit până în vremurile moderne.

Ieroboam a murit după ce a domnit vreme de 22 de ani și a fost urmat la tron de fiul său, Nadab, care a fost răsturnat și ucis de către Baașa, doi ani mai târziu.

3.2.4.2 Izebel

Izebel a fost fiica lui Ethbaal, regele orașului-stat fenician Tyr, și soția lui Ahab, regele Israelului (1 Regi 16:31), la mijlocul secolului IX Î.Hr. Aceasta era fără îndoială soția principală a lui Ahab și co-conducător alături de acesta. S-a sugerat că ar fi fost mama fiului și succesorului lui Ahab, Ahaziah (1 Regi 22:53) și, de asemenea, s-a afirmat că era mama următorului rege, Iehoram (2 Regi 3:2, 13; 9:22). Ahab a avut și alte soții nenumite și, de asemenea, fii nenumiți (1Regi 20:3, 5, 7; 2 Regi 10). Din acest motiv, dacă Izebel a avut alți copii sau, mai precis, a fost mama lui Athaliah este incert.

Întinderea puterii lui Izebel este evidențiată de necesitatea ca Iehu, fondatorul următoarei dinastii regale în Israel, s-o ucidă înainte ca domnia sa să poată începe (2 Regi 9:30–37) – chiar dacă soţul acesteia și fiii ei sunt, la acel moment, morți. Textul biblic insistă că aceasta este rea, revenind periodic la această idee.

Puterea lui Izebel

Izebel este inamicul profeților lui Dumnezeu: aceasta „îi ucidea pe profeţii Domnului” (1 Regi 18:13). Pe de altă parte, există „patru sute cincizeci de profeţi neruşinaţi ai lui Baal” şi „patru sute de profeţi ai tufişurilor [Aşerah], care mănâncă la masa Izabelei” (1 Regi 18:19). Eliyahu îi ucide pe profeții lui Izebel pe Muntele Carmel (1 Regi 18). Ca urmare, aceasta jură că îl va ucide pe profet (1 Regi 19:3). Acesta ia amenințarea în serios și fuge spre sud, dincolo de teritoriul israelit. Fuga acestuia indică puterea lui Izebel asupra întregului teritoriu.

Un alt indiciu al puterii acesteia este adus de povestea lui Naboth (1 Regi 21). Ahab vrea să cumpere via lui Naboth, care este vecină cu domeniul regal din Izreel. Naboth refuză să cedeze sau să vândă via, pretinzând că aceasta este netransferabilă, fiind moștenire strămoșească. Ahab se întristează din acest motiv, dar nu poate face ceva. Izebel, care vede chestiunea ca pe un test al puterii monarhice (1 Regi 21:7), găsește o cale. Aceasta le scrie bătrânilor și demnitarilor din Izreel, cerându-le să aducă doi martori mincinoși care să pretindă că Naboth i-a blestemat pe rege și pe Dumnezeu.

Un astfel de comportament înseamnă trădare; Naboth este ucis cu pietre, iar proprietatea acestuia revine regelui. Cu toate că scrisoarea este semnată de ochii lumii cu sigiliul regal (1 Regi 21:8), raportul ajunge la Izebel (1 Regi 21:14). Aceasta îi spune lui Ahab că poate moșteni terenul lui Naboth, iar acesta face asta. Eliyahu protestează față de Ahab, spunând: „Aşa grăieşte Domnul: De vreme ce tu ai ucis şi ai luat în stăpânire...” (1 Regi 21:19); acesta proorocește că descendenții pe linie masculină ai lui Ahab vor muri prematur, dinastia acestuia se va stinge, iar despre Izebel: „câinii o vor mânca lânga zidul Izreelului” (1 Regi 21:23).

Ahab moare pe câmpul de luptă în Samaria (1 Regi 22); fiul său și al lui Izebel, Ahaziah, succede la tron pentru următorii doi ani, apoi moare. Fratele acestuia, Iehoram, îi urmează la tron și este ucis de către Iehu, noul pretendent la tron (2 Regi 9). Izebel este asasinată de către Iehu, de asemenea (2 Regi 9:31–37); în timp ce îl aștepta pe Iehu și soarta ei fatidică în palatul regal din Izreel, fiind aruncată de la o fereastră a palatului. Până la momentul în care Iehu a terminat de mâncat și ordonă ca aceasta să fie îngropată, deoarece este „fiică de rege” (2 Regi 9:34), câinii au mâncat deja cea mai mare parte din trupul reginei – îndeplinind profeția lui Eliyahu.

O regină malefică?

Izebel este caracterizată ca o regină absolut malefică de către textul biblic și nu numai: în Noul Testament numele ei este un termen generic pentru un adversar feminin desfrânat și necredincios (Apocalipsa 2:20); în tradiția iudeo-creștină aceasta este rea. Biblia este grijulie să nu se refere la aceasta drept regină. Și totuși, exact acest lucru pare să fi fost. Unele surse iudaice, deși post-biblice, schimbă tabloul general: “Patru femei au condus în lume: Izebel și Athaliah din Israel, Semiramis și Vaști din neamuri [ne-evrei]” (într-un midraș evreiesc pentru Cartea Esterei, Esther Rabbah).

În mod cert, Izebel s-a comportat ca o regină, deși Biblia îi refuză acest titlu și respectul cuvenit, ca să nu mai spunem de aprobare. În textul biblic, Izebel este pusă în contrast cu profetul Eliyahu, până acolo încât cei doi formează două panouri ale unui diptic în oglindă. Ea este susținătoare a zeului Baal, el este al lui Dumnezeu; ea este femeie, el este bărbat; ea este străină, el este localnic; ea are putere regală, el are putere profetică; ea amenință, el fuge; la final el câștigă, ea este lichidată. Adevăratul conflict nu este între Ahab (regele) și Eliyahu, ci între Izebel (regina) și Eliyahu. În cele din urmă, forțele lui Dumnezeu câștigă, iar Izebel pierde. Rămâne de văzut de ce a obținut o reputație atât de proastă.

Pare rezonabil că Izebel, o prințesă străină, era foarte educată și pricepută. De asemenea, cu toate că numele teoforice ale fiilor ei au elementul yah sau yahu (referindu-se la Dumnezeu) în ele, aceasta pare să fie protectoare și adeptă a cultului lui Baal.

Nu este de neconceput faptul că, în timp ce Ahab se dedică afacerilor militare și externe, Izebel acționează ca delegat al acestuia în afacerile interne: raportul Naboth ajunge la ea, ca şi cum sigiliul regal îi aparținea; are propria ei “masă”, adică deține propriul ei buget; are propriii ei “profeți”, probabil un așezământ religios pe care îl controlează. Toate aceste lucruri indică o poziție oficială sau semioficială deținută de Izebel datorită virtuților sale, a originii regale și a legăturilor ei, respectului regelui și al copiilor ei, precum și a afilierii religioase cu cultul lui Baal (posibil și al lui Așerah).

Probabil că aceasta avea statutul de gebira - “regină mamă”, sau “co-regent”. În orice caz, nu există vreun dubiu asupra faptului că textul biblic și mărturiile ulterioare distorsionează imaginea acesteia din mai multe motive, printre care putem enunța puterea ei regală, considerată nepotrivită pentru o femeie; devoțiunea declarată pentru cultele lui Baal și Așerah și opoziției sale față de Eliyahu și alți profeți ai lui Dumnezeu; educația acesteia și cunoștințele legale (arătate în afacerea Naboth) și originea ei străină. În cele din urmă, aceleași pasaje care susțin că Izebel este rea, desfrânată și imorală sunt martore ale puterii acesteia și a nevoii de diminuare a acestei puteri.