2.7.11 Malbim

Malbim este un acronim pentru Meir Laib Ben Yehiel Michal (sau Meir Leibush ben Jehiel Michel Weiser), rabin și exeget biblic rus (1809-1879).

Malbim a ocupat mai multe funcții de rabin, printre care și cea de rabin-șef al României, începând cu anul 1859, post pe care a fost silit să-l părăsească, deoarece a căzut în dizgrația comunității iudaice locale, din cauza viziunii sale stricte referitoare la legile alimentare și alte ritualuri.

O parte dintre evreii din București, cetățeni austrieci numiți sudiţi, conduși de către dr. Iuliu Barasch doreau să introducă o serie de schimbări în stilul de viață al comunității evreiești locale. Însă, Malbim prefera stilul de viață tradițional al evreilor ortodocși, care cerea păstrarea riguroasă a legilor și tradițiilor iudaice, respingând orice modificare a Siddur (cartea de rugăciuni iudaice), abandonarea bărbilor sau alte schimbări ale aspectului exterior.

Malbim era un oponent al Templului Coral, care avea cor și orgă, fiind o imitație a Marii Sinagogi din Leopoldstadt, Viena, și care va deveni în curând (1864) principala sinagogă neo-ortodoxă din România. De asemenea, acesta a condamnat înființarea (înaintea sosirii sale) a primelor două școli elementare laice pentru copiii evrei din București. Stilul autoritar al lui Malbim a făcut ca o parte a comunității religioase evreiești să devină ostilă la adresa sa. Datorită plângerilor, intrigilor și acuzațiilor acestora, Malbim a fost arestat. A fost eliberat după scurt timp, la intervenția lui Sir Moses Montefiore, cu condiția însă de a părăsi România.

Malbim a mers la Constantinopol, plângându-se despre felul în care fusese tratat guvernului otoman, fără a obține însă vreun rezultat. După șase luni petrecute la Paris, a ajuns la Lunschitz (Łęczyca), în Polonia aflată sub ocupația Rusiei la acea dată, drept succesor al socrului său decedat, Haim Auerbach (1866). La scurt timp după asta, devine rabin la Herson, fiind apoi chemat să conducă rabinatul din Moghilev, pe Dniepr (1870). Aici însă, lipsa sa de subordonare i-a adus antipatia evreilor bogați; aceștia l-au denunțat ca fiind un criminal politic, iar guvernatorul Moghilevului i-a ordonat să părăsească orașul.

Malbim a plecat apoi la Königsberg, devenind rabin-șef al comunității evreiești poloneze, dar nu a avut mai mult succes decât la București sau Moghilev, fiind mereu hărțuit de către evreii germani. În septembrie 1879, Malbim se afla pe drumul către Kremenchuk, unde fusese numit rabin, când s-a îmbolnăvit și a murit apoi la Kiev.

Comentariile lui Malbim despre Biblie au devenit unele dintre cele mai populare comentarii pentru comunitatea evreilor ortodocși, datorită intenției sale de a arăta, în principal prin investigația filologică, faptul că învățăturile Torei Orale, așa cum se găsesc în Talmud, sunt conținute de Torah Scrisă, Pentautehul.

Foarte puțini cercetători biblici moderni sunt atrași de metodologia lui Malbim, dar recunosc însă numeroasele pătrunderi ale semnificației textelor biblice cuprinse de comentariile acestuia.

Malbim era familiarizat cu teoriile științifice și filozofice din zilele sale, care - afirma acesta - nu sunt în vreun fel opuse Bibliei, dacă aceasta din urmă este înțeleasă și interpretată corect.

De exemplu, în comentariul său cu privire la porunca de a-ți iubi aproapele, acesta subliniază faptul că asta nu poate însemna că un om este obligat ad-litteram să-i iubească pe alții ca pe sine însuși, ci că porunca înseamnă că ceilalți trebuie tratați în felul în care vrem să fim tratați noi înșine. Mai mult, acesta susține că porunca nu se aplică numai altor evrei, ci tuturor ființelor umane.

În comentariul său despre primul psalm, Malbim dezbate, într-o manieră mai mult sau mai puțin modernă, natura fericirii și modul în care fericirea în viață poate fi obținută.

Malbim a studiat Kabbalah cu un profesor expert și se folosește deseori de idei cabaliste în interpretările sale despre Biblie, mai ales în comentariul său cu privire la povestea creației de la începutul Genezei. Comentariul lui Malbim este formulat pe de-a întregul în maniera tradițională. Nu găsește vreo utilizare pentru teoriile criticismului biblic, chiar dacă pare să accepte viziunea modernă conform căreia Psalmul 137 nu a fost compus de către regele David, ci de cineva care a trăit pe vremea evenimentelor pe care le descrie, în timpul exilului babilonian.

*** Pentru cuprins consultați următoarea pagină.

VA URMA