2.7.6 Ramban

Nahmanides a fost un talmudist spaniol, kabbalist și exeget biblic (1194-1270), cunoscut, după literele inițiale ale numelui său, drept Ramban (Rabbi Moshe ben Nahman).

Nahmanides s-a născut la Gerona (Girona, în limba catalană), Spania, unde a trăit cea mai mare parte a vieții sale. Un talmudist remarcabil, lucrările sale în acest domeniu se bucură încă de o stimă ridicată în rândurile celor care studiază Talmudul. Ca expert în halaha (legea evreiască) a exercitat o puternică influență asupra codurilor legale evreiești, mai ales prin lucrarea Responsa (limba latină, pluralul de la responsum, "răspunsuri"; constând într-un corp de decizii și reguli scrise, date de experții legali la anumite întrebări adresate lor) a celui mai renumit discipol al său, Solomon Ibn Aderet (Shlomo ben Aderet).

Nahmanides a fost, de asemenea, cea mai influentă personalitate din cadrul cercurilor kabbaliste din Girona. Într-adevăr, s-a datorat renumelui său ca talmudist respectabilitatea obținută de către Kabbalah spaniolă; deși, acesta era foarte circumspect în dezvăluirea viziunii sale kabbaliste, referindu-se la aceasta, de exemplu, în comentariile sale despre Pentauteh, doar prin anumite aluzii.

Relațiile cu creștinii

Nahmanides a fost în relații foarte bune cu personalitățile creștine, mai ales cu regele Jaime I de Aragon (Jaime el Conquistador). În faimoasa dezbatere de la Barcelona, cu privire la convertirea la creștinism, cu Pablo Christiani, în prezența regelui, Nahmanides a ieșit victorios și a fost recompensat de către rege.

Dar această victorie a stârnit mânia dominicanilor, cu rezultatul că Nahmanides, la vârsta de 70 de ani, a fost silit să părăsească Spania pentru ținutul Israelului, unde s-a stabilit la Acra, redactându-și acolo comentariile sale.

În timpul unei vizite la Ierusalim, Nahmanides s-a închinat într-o sinagogă care a fost recent excavată și reconstruită parțial, fiind astăzi o atracție turistică în Orașul Vechi.

Comentariile biblice

În comentariile sale, unele dintre comentariile biblice standard în lumea iudaică, care și-au luat locul lângă cele ale lui Rashi, Nahmanides încearcă, de câte ori este posibil, să ajungă la semnificația simplă a textului. În același timp, acesta considera că Torah conține o semnificație mai adâncă, ascunsă, ca un text mistic.

De exemplu, acesta acceptă viziunea kabbalistică, precum la un nivel Torah constituie o serie de combinații de nume divine și merge mult mai departe față de narațiunea simplă, și din acest motiv, pentru el, Torah, în această înțelegere mistică, a precedat evenimentele vieții lui Moise, chiar dacă Cartea Genezei, care descrie evenimente dinainte ca Moise să se fi născut, a fost oferită, de asemenea, de către Dumnezeu lui Moise. Torah mistică, de fapt, a precedat crearea lumii.

Chiar dacă, din punctul de vedere al semnificației simple, Nahmanides respinge raționalizarea lui Maimonides. Potrivit lui Maimonides, toate referirile biblice la îngeri care le apar oamenilor înseamnă apariția acestora în vise. Nahmanides găsește o astfel de noțiune contrară semnificației textului, care spune în mod clar despre apariții concrete, precum în Geneza 18:1-15 și în continuarea narațiunii.

Vechea dilemă cu privire la motivul pentru care Torah, în povestea creației, folosește pluralul: "Să facem om după chipul și după asemănarea Noastră" (Geneza 1:26), Nahmanides o rezolvă (împotriva opiniei creștine, că asta ar constitui o referire la Trinitatea Tată-Fiu-Sfântul Duh) prin postularea noțiunii că Dumnezeu invită întreaga creație de până atunci să ia parte la crearea omului. Omul are un trup creat din praful pământului și are un suflet din tărâmurile cerești. Sufletul îl îndeamnă pe om să obțină înțelepciune și perfecțiune.

În comentariul despre porunca de a fi sfinți (Leviticul 19:2), Nahmanides înțelege că aceasta înseamnă că, în tentativa sa de dobândire a sfințeniei, un om nu trebuie numai să evite cele nepermise, ci, așa cum spun rabinii Talmudului, de asemenea, el trebuie să se sfințească pe el însuși, printr-un oarecare grad de separare chiar față de lucrurile permise; altfel, acesta va deveni, potrivit exprimării lui Nahmanides, "un mârșav cu încuviințarea deplină a Torei."

*** Pentru cuprins consultați următoarea pagină.

VA URMA

2.7.5 Ibn Ezra

Abraham Ibn Ezra - poet, filozof, gramatician și exeget biblic (1089-1164) - s-a născut în Tudela, Spania, unde a locuit până în anul 1140, când a plecat să cutreiere alte ținuturi. În consecință, viața acestuia este împărțită de către istorici în două perioade, cea petrecută în Spania, unde a scris o mare parte dintre poemele sale, și cea a călătoriilor sale prin diferite comunități evreiești, din afara Spaniei, unde au fost redactate celelalte lucrări ale sale.

Puține detalii ale vieții sale personale din Spania sunt cunoscute, sau motivul pentru care a părăsit acea țară. S-a presupus că motivul pentru al său "spirit tulburat", așa cum afirma el însuși, în Spania, a fost că fiul său, Isaac, s-a convertit la islamism, deși acesta a revenit ulterior la iudaism. Soția acestuia se pare că a murit după ce Ibn Ezra a părăsit Spania. Detaliile călătoriilor lui Ibn Ezra sunt, însă, cunoscute după numele locurilor menționate de acesta în lucrările sale. Astfel, se știe că acesta a trăit în Italia, Franța și Anglia. Se pare că și-a câștigat traiul în aceste locuri predându-le fiilor evreilor bogați și, în pofida unui temperament aprig și independent, a permis să fie susținut de către o serie de binefăcători ai educației.

Acesta a scris că, din când în când, a încercat să se apuce de diferite afaceri, fără să aibă însă succes în acestea. Într-un poem satiric, acesta scrie că dacă ar fabrica lumânări nu s-ar mai întuneca niciodată, iar dacă ar vinde giulgiuri nu ar mai muri nimeni! Tabloul care este zugrăvit este acela al unui învățat extrem de înzestrat, care, neiubit de soartă, a reușit cumva să supraviețuiască pentru a redacta lucrări de o valoare inestimabilă. Este eroul poemului lui Robert Browning numit "Rabbi Ben Ezra."

Poezie și teologie

Poemele lui Ibn Ezra, atât cele laice cât și cele religioase, sunt printre cele mai reușite din poezia evreiască. Una dintre compozițiile sale liturgice este tipărită la începutul multor cărți de rugăciuni.

Lucrările sale teologice includ Sefer Ha-Shem (Cartea Numelui), despre numele lui Dumnezeu, și Yesod Mora (Fântâna fricii) despre semnificațiile preceptelor din Torah. Lucrarea Iggret Ha-Shabbat (Scrisoare despre Sabbath) a fost scrisă în timp ce se afla în Anglia. Sabatul, apune acesta, i-a apărut într-un vis cerându-i să redacteze o lucrare care să fie o respingere a opiniei eretice precum sabatul începe dimineața și se încheie în dimineața următoare, contrazicând viziunea tradițională care afirmă că acesta începe la apusul soarelui și se încheie la apusul soarelui din ziua următoare.

Însă, Ibn Ezra este mai cu seamă important și influent în istoria religiei iudaice pentru comentariile sale despre Biblie, dintre care se distinge comentariul despre Pentauteh. Această lucrare a fost publicată pentru prima oară la Napoli, în 1488, și a fost tipărită de atunci în ediții care conțin și textul Pentautehului, alăturându-se operelor lui Rashi, Rashbam sau Nahmanides, printre comentariile evreiești standard asupra Pentautehului, sau Torah.

Comentariile despre Torah

Ibn Ezra, un om de o curiozitate nemărginită, deseori utilizează propriile sale experiențe din călătoriile sale pentru a elucida textele biblice. În comentariul său despre porunca de a mânca pâine nedospită (matzah) de Paște, acesta observa că atunci când a vizitat o închisoare din Anglia, prizonierilor le era oferită pâine nedospită, așa că Ezra vede în această porunca un simbol atât al eliberării israeliților din sclavia egipteană, cât și a eliberării propriu-zise, presupunând că aceștia, de asemenea, au fost obligați să mănânce acest gen de pâine de "închisoare" în timp ce se aflau în Egipt.

Tot în timp ce se găsea la Londra, acesta a observat ceața densă ce se ridica din Tamisa și asta l-a dus către explicarea plăgii întunericului, ca datorându-se unei ceți provenite de la Nil. Fiind un gramatician iscusit, Ibn Ezra a fost profund preocupat în comentariile sale de filologia și sintaxa ebraică. În comentariul său despre primul verset din Geneza [בראשית ברא אלהים את השמים ואת הארץ - Bereishit bara Elohim et hashamayim ve'et ha'aretz, adică "La început a făcut Dumnezeu cerul și pământul."], de exemplu, acesta neagă faptul că cuvântul "bara" (ברא - creat/făcut) trebuie să însemne, așa cum au susținut alții, creatio ex nihilo, de vreme ce aceeași rădăcină este folosită și când vine vorba de crearea omului, omul fiind creat din pământ.

Ibn Ezra scrie de obicei într-un stil criptic, lăsând suficient loc pentru interpretarea celor spuse de el, probabil datorită faptului că era conștient de natura îndrăzneață a unora dintre ideile sale, care ar fi putut să-i conducă pe cei ignoranți către necredință. Ezra nu este împotriva sugerării interpretărilor originale ale evenimentelor biblice, așa cum a insinuat faptul că providența divină a aranjat astfel încât Moise să fie crescut în palatul faraonului. Dacă Moise era crescut printre israeliți, aceștia ar fi fost prea familiari cu acesta încă din tinerețea sa, pentru a-l respecta drept liderul lor. Mai mult, viitorul lider trebuia să aibă o educație regală și o moștenire aristocratică pentru a fi înzestrat cu nobilitatea unui caracter potrivit pentru un conducător.

În introducerea versificată a comentariilor sale despre Pentateuh, Ibn Ezra respinge cele patru metode exegetice folosite la vremea sa: metoda difuză, metoda netradițională și prea individualistă a karaiților, metoda alegorică și metoda omiletică, ultima fiind urmată de rabinii care au redactat Midrașul.

Îmbrățișarea interpretării literale

Ibn Ezra însuși favorizează o a cincea metodă, prin care, atunci când este posibil, semnificația simplă a textului este descoperită și acceptată drept semnificație adevărată, cu excepția legilor din Torah, când acest lucru contrazice tradiția evreiască. Principiul care l-a ghidat a fost acela că înțelepciunea umană constituie "un înger trimis de Dumnezeu." Legendele și omiliile ar trebui să fie acceptate drept ceea ce sunt, poezie pură și plăsmuiri, deseori valoroase în sine, dar imposibil de acceptat ca fiind adevărate, atunci când sunt contrazise de rațiune și de bun simț. De exemplu, comentariul midrașic care susține că Torah a fost creată cu 2.000 de ani înainte de crearea lumii reprezintă un mod foarte atrăgător de a indica superioritatea Torei față de toate celelalte lucruri; însă, o astfel de noțiune nu poate fi interpretată ad-litteram, deoarece nu pot exista "ani" înaintea creării lumii, anii fiind parte integrantă a creației.

Într-un fel, Ibn Ezra a fost premergătorul criticismului biblic. Acesta a afirmat că a doua parte din cartea lui Isaiah nu putea fi scrisă de către profetul Isaiah, pentru că vorbește despre evenimente care s-au întâmplat la mai mult de o sută de ani după moartea lui Isaiah și nu există nicio indicație care să susțină ideea că acestea erau profeții despre evenimente viitoare.

Baruch Spinoza a susținut, pe bună dreptate, că Ibn Ezra insinuează că au existat adăugări post-mozaice la Pentateuh. Într-un comentariu despre: "Acestea sunt cuvintele pe care le-a grăit Moise la tot Israelul peste Iordan..." (Deuteronomul 1:1) acesta sugerează că acest verset nu putea fi scris de către Moise, de vreme ce cuvintele "peste Iordan" implică faptul că scriitorul se afla în țara Israelului, în timp ce Moise nu putea să se refere la amplasarea sa ca fiind "peste Iordan".

Apoi acesta continuă să facă aluzii similare și asupra altor versete, precum ultimele doisprezece versete din Pentateuh, care spun cum Moise a mers pe muntele Sinai să moară acolo, lucru care nu putea fi scris de Moise. Interpretări ceva mai ortodoxe ale scrierilor lui Ibn Ezra au afirmat că acesta credea că versetele au fost scrise într-adevăr de Moise, dar ca o profeție despre evenimente viitoare. Spinoza (acesta a fost precedat de un rabin din secolul al XIV-lea, Joseph ben Samuel Bonfils, în comentariile sale despre Ibn Ezra) deduce că Ibn Ezra ar afirma că aceste versete sunt adăugări post-mozaice. Istoricul italian din secolul al XVI-lea, Azariah de Rossi, l-a interpretat pe Ibn Ezra în acest mod și l-a atacat pentru îndrăzneala de a se fi depărtat de tradiția evreiască recunoscută, care afirmă că întreg Pentautehul a fost scris de Moise.

*** Pentru cuprins consultați următoarea pagină.

VA URMA

2.7.4 Rashbam

Rashbam a fost un comentator francez al Bibliei Iudaice și al Talmudului (decedat c.1174), numit astfel după literele inițiale ale numelui său, Rabbi Shemuel ben Meir. Tatăl lui Rashbam, Rabbi Meir, s-a căsătorit cu Yochebed, fiica lui Rashi.

Rashbam a studiat cu bunicul său la Troyes, Franța. Comentariile lui Rashbam despre Torah au devenit unele dintre comentariile standard ale lumii iudaice, luându-și locul lângă cele ale lui Rashi și Nahmanides.

Rashbam remarca faptul că Rashi i-a spus că dacă ar putea să întoarcă timpul înapoi ar fi accentuat mai mult metoda simplă (peshat) de comentare a textului. Scopul lui Rashbam este de a explica textul cu semnificația simplă a acestuia, deși nu fără a face referințe la Midrașul rabinic.

Două niveluri de semnificații

Rashbam, când și când, preferă semnificația simplă a unui verset, chiar atunci când contrazice Halahah, legea care rabinii consideră că provine dintr-un verset, potrivit hermeneuticii lor.

Au existat numeroase dezbateri asupra cestui subiect, dar se pare că Rashbam a susținut faptul că Torah conține două niveluri de semnificații, cel simplu și cel midrașic, astfel că Halahah, deși nenecesară în conformitate cu semnificația simplă, este bazată în continuare pe ceea ce semnifică de fapt Torah la celălalt nivel.

Comentariul lui Rashbam asupra tratatului Bava Batra din Talmudul Babilonian îl completează pe cel al lui Rashi, care a comentat doar primele două capitole din tratat și o mică parte din al treilea capitol. Deși, Rashbam este mai minuțios decât bunicul său, comentariile sale dobândesc o claritate surprinzătoare. Fiecare aspect al subiectului aflat în discuție este cântărit și analizat cu atenție, astfel că persoanele care studiază acest tratat găsesc în Rashbam un ghid excelent.

*** Pentru cuprins consultați următoarea pagină.

VA URMA

2.7.3 Rashi

Rashi este Rabbi Shlomo Yitzhaki, adică, Solomon ben Isaac, ale cărui inițiale în ebraică formează cuvântul Rashi (1040-1105). Precum mulți evrei din nordul Franței, acesta s-a ocupat cu cultivarea viței de vie. Cumva, a reușit să găsească și timpul necesar pentru studierea tuturor textelor evreiești clasice și a comentariilor scrise despre acestea. Cea mai importantă realizare a acestuia a fost comentarea Talmudului babilonian, o capodoperă a metodei p'shat (o metodă de descifrare simplă, contextuală, a textului) și un ajutor indispensabil pentru interpretarea respectivului corp complex de material dialectic.

Caracterul comentariilor sale

Multe dintre tehnicile didactice pe care le-a utilizat în compunerea comentariilor despre Talmud, au fost aplicate și în comentariile sale biblice: dezambiguizarea (stabilirea unei interpretări clare, fără ambiguități) limbajului și referințelor, traducerea termenilor tehnici în franceza timpului, precum și desene liniare pe post de ilustrații. Din nefericire, tipografiile au omis deseori aceste îndrumări grafice din edițiile publicate.

Totuși, chiar dacă Rashi a fost un cărturar de o calitate uluitoare, acesta și-a văzut propriul rol îndeosebi ca pe acela de învățător. A scris manuale didactice, mai degrabă, decât lucrări de specialitate. Un suflet pios și om modest, acesta a dorit să împărtășească cunoștințele sale cu comunitatea evreiască a vremurilor sale. Lucrările sale au primit multă atenție și în limba engleză, de asemenea.

Trebuie totuși precizat că acesta nu a scris, așa cum deseori s-a afirmat, pentru "mase". A scris într-un stil concis, dar elegant, care deseori presupune sensibilitatea cititorului în privința problemei care determină explicația sa. Rashi s-a referit la surse pe care doar un student avansat le poate recunoaște.

Cu toate acestea, Rashi a fost de departe cel mai citit comentator Bibliei Iudaice; comentariile sale despre Torah au constituit prima carte ebraică tipărită cu mijloace mecanice, chiar înaintea Bibliei înseși. Asta, datorită faptului că a existat o dezbatere aprigă cu privire la faptul dacă este indicat să se utilizeze această nouă tehnologie pentru textul sfânt. Următoarea ediție a Mikra'ot Gedolot, biblia rabinică, va include comentariile sale, iar elevii din școlile tradiționale evreiești, yeshivot, vor începe să învețe interpretările lui Rashi imediat după ce încep să învețe Torah.

Analiza Torei din punctul de vedere rabinic

În cercurile tradiționaliste iudaice, Rashi constituie cheia către înțelegerea Torei. Deși, există foarte puține comentarii medievale în limba engleză, comentariile lui Rashi despre Torah pot fi găsite în două ediții în engleză. Principalul motiv pentru succesul lui Rashi nu este datorat numai faptul că prezintă o viziune inovatoare asupra semnificațiilor Bibliei, ci și faptului că rezumă înțelegerea rabinică tradițională. Într-o mare măsură, comentariile sale cuprind un rezumat al învățăturilor și legilor rabinice, fiind cel mai reprezentativ rabin dintre comentatorii medievali.

Modul antologic de comentare al lui Rashi încurajează viziunea tipică din cadrul yeshivot, respectiv că semnificațiile Torei scrise sunt explicate de Torah orală (Talmudul și Midrașul); iar ceea ce Torah orală explică, este distilat în mod selectiv de către Rashi. Astfel, cele mai relevante și esențiale semnificații ale Torei, în viziunea tradiționalistă, constituie ceea ce se găsește în comentariile lui Rashi.

Însă, un cercetător modern al Bibliei va menține o distanță istorică între ceea ce Biblia însemna în perioada sa și ce a ajuns să însemne pentru generațiile ulterioare. Comentariile lui Rashi trebuie privite nu ca având o semnificație istorică a textului biblic, ci mai degrabă reprezentând o mărturie pătrunzătoare a ceea ce evreii rabinici din perioada clasică și medievală au descoperit că înseamnă textul. Cu alte cuvinte, comentariile lui Rashi merită citite ca un text de sine stătător, cu o semnificație spirituală și evocatoare.

Legătura dintre peshat și derash

Au existat numeroase dificultăți în clasificarea procedurii exegetice a lui Rashi. În unele părți, acesta prezintă ceva prin intermediul metodei derash [interpretare comparativă], în altă parte prin metoda peshat [interpretare simplă]. Rashi însuși nu pare să fi fost atât de conștiincios aplicării unei metode anume, precum criticii săi. Aceasta nu face diferența între ceea ce se numește astăzi peshat sau derash, ci mai degrabă între ceea ce textul spune fără interpretare și ceea ce exprimă odată ce a fost extrasă semnificația omiletică deplină a acestuia.

Acesta se explică cel mai bine prin comentariul său asupra Geneza 3:8, versetul care relatează cum bărbatul și femeia din grădina Edenului l-au auzit pe Dumnezeu "umblând" prin rai:

"Există multe omilii aggadice [aggadah אגדה se referă la texte omiletice și exegetice din cadrul literaturii clasice rabinice] asupra acestui verset, iar rabinii noștri le-au pus deja la locul lor în Geneza Rabbah și în alte texte din Midraș. Eu voi prezenta doar ceea ce spune textul în mod direct și o aggadah care stabilește modul de exprimare al textului în direcția corespunzătoare."

Ceea ce spune acesta, și ceea ce respectă de fapt în practică, este că va restricționa acea aggadah care pe care o citează, la ceea ce răspunde unor caracteristici specifice sau remarcabile ale limbajului textului.

Un exemplu din comentariul său privind Exodul 1.7: Torah spune că în Egipt israeliții s-au înmulțit foarte mult, de la 70 la 600.000 de bărbați apți să poarte armele, plus femei, copii și bătrâni. Cum au reușit să facă asta? Unul dintre verbele pe care ebraica le întrebuințează pentru a denumi înmulțirea israeliților este vayishretzu (וַיִּשְׁרְצוּ), "s-au înmulțit" sau "au furnicat", un cuvânt care implică o asociere cu reptilele sau alte creaturi care "mișună". Ca răspuns la această exprimare ciudată, Rashi considera potrivit să prezinte o interpretare midrașică din Exodul Rabbah:

"S-au înmulțit. Asta înseamnă că femeile au născut câte șase copii deodată."

Sau, de exemplu, acest comentariu al său privind Geneza 37.3:

"Şi iubea Israel pe Iosif mai mult decât pe toți ceilalți fii ai săi, pentru că el era copilul bătrâneților lui..."

Rashi vede în sintagma copilul bătrâneților lui trei semnificații: sensul direct, sensul sugerat și un sens extras din permutarea sunetelor ebraice pentru a forma un idiom arameic:

"Copilul bătrâneților lui. Asta înseamnă ca acesta s-a născut în perioada în care [Israel] era bătrân. Onkelos [autorul unei interpretări arameice a Torei] traduce, "un fiu chibzuit îi era acesta"; tot ceea ce a învățat de la Shem [fondatorul primei academii în știința rabinică] și de la Eber [fiul său] a lăsat moștenire mai departe. O altă interpretare: trăsăturile feței sale [ziv ikonin] erau asemănătoare cu ale sale."

Sintagma ebraică ben zekunim sugerează termenii arameici ziv ikonin. Israel (adică, Iacov) îl favoriza pe Iosif din trei motive: Iosif a studiat cu el și semăna cu el, de asemenea, precum și îl încântase în mod neașteptat la bătrânețe. Textul biblic, cuvintele lui Dumnezeu, au fost calculate pentru a se înmulți interpretările.

Rashi despre Profeți și Scrieri

În comentariile sale despre Profeți și Scrieri, părțile din urmă, mai puțin sacre, ale Bibliei Iudaice, Rashi are tendința să comenteze mai puțin și să prezinte mai puțin material midrașic decât o face atunci când comentează Torah. Se poate trage concluzia că au existat cel puțin două motive pentru această diferență.

Mai întâi, Rashi a căutat să utilizeze comentarea ca pe un instrument de educație religioasă. Torah este cel mai studiat material biblic în cadrul comunităților evreiești, dintotdeauna. Ar fi fost astfel cel mai eficient ca învățăturile cuiva să fie atașate celei mai citite cărți evreiești, Torah.

În al doilea rând, majoritatea esenței revelației divine, poruncile sau mitzvot, sunt conținute de către Torah. Torah include mai multe precepte decât tot restul Bibliei Iudaice. De vreme ce există multe lucruri de învățat din Torah, comentariile cuiva ar trebui să fie extinse și complexe; acesta fiind și cazul celor ale lui Rashi.

Rashi despre ordinea subiectelor din Torah

Faptul că Rashi consideră că esența Torei constă în legile sale, iese în evidență din introducerea acestuia din comentarea Torei. Dacă obiectivul principal al Torei este instruirea evreilor cu privire la mitzvot (porunci), atunci de ce amână poruncile prin prezentarea mai întâi a poveștii Creației, a primilor oameni, a patriarhilor și a familiilor acestora? Rashi începe, ca de obicei, prin citarea unui midraș:

"Spunea Rabbi Isaac: Nu era nevoie să înceapă Torah decât de la 'Luna aceasta să vă fie' ... [Exodul 12:2, primul capitol din Torah care conține porunci, în acest caz legile Paștelui], care este primul mitzvah poruncit israeliților. Așa că, din ce motiv începe aceasta cu Geneza?

Cu privire la: Tăria lucrurilor Sale a vestit-o poporului Său, ca să le dea lor moștenirea neamurilor. (Psalmul 111:6 în textul masoretic; Psalmul 110:6 în traducerile în limba română) Dacă neamurile lumii vor spune Israelului: 'Jefuitori sunteți voi, pentru că ați cucerit pământurile a șapte neamuri!' - Israelul le poate răspunde: 'Tot pământul este al Celui Sfânt, binecuvântat fie El. El l-a creat, și el îl dă celor care sunt drepți în ochii Săi. Prin voința Sa l-a dat lor, și prin voința Sa l-a luat de la ei și ni l-a dat nouă.'"

Cartea Genezei relatează despre șapte popoare aflate în Tara Canaanului, înainte ca Abraham să intre în posesia acesteia la porunca Domnului. Torah prezintă în Geneza noțiunea de stăpânire a lui Dumnezeu asupra tuturor lucrurilor pe care le-a creat, precum și legământul lui Dumnezeu cu strămoșii Israelului. Astfel, Rashi elucidează logica aflată la baza ordinii subiectelor din Torah.

*** Pentru cuprins consultați următoarea pagină.

VA URMA