2.5.2 Sclavia biblică

În timpurile moderne, cuvântul "sclavie" înseamnă numai un singur lucru: proprietatea unei ființe umane asupra unei alte ființe umane. În lumea biblică, erau două tipuri de sclavie, dintre care una era permanentă, prin stăpânirea asupra prizonierilor de război, de exemplu. Însă, tipul de sclavie la care se referă majoritatea legilor biblice era de fapt un fel de servitute contractuală, prin care un israelit devenea pentru o perioadă "sclavul" unui alt israelit, de obicei din cauza faptului că primul ajunsese sărac și nu avea o altă opțiune. Un israelit putea să aleagă sclavia permanentă, după perioada de servitute contractuală, deși acest lucru era descurajat. Unui israelit, potrivit legilor biblice, i se garantau anumite drepturi, atât cât timp se găsea în sclavie, cât și la momentul dezrobirii.

În vreme ce tradiția rabinică armonizează diferențele între diversele legi biblice asupra sclaviei, există o diferență de nuanță între acestea, care demonstrează lupta continuă a Israelului cu condiția săracilor.

Exodul despre sclavie

"De vei cumpăra rob evreu, el să-ți lucreze șase ani, iar în anul al șaptelea să iasă slobod, în dar. Dacă acela a venit în casa ta singur, singur să iasă; iar de a venit cu femeie, să iasă cu el și femeia lui. Dacă însă îi va fi dat stăpânul femeie și aceasta va fi născut fii sau fiice, atunci femeia și copiii ei vor fi ai stăpânului lui, iar el va ieși singur. Iar dacă robul va zice: Îmi iubesc stăpânul, femeia și copiii și nu voi să mă liberez, atunci să-l aducă stăpânul lui la judecători și, după ce l-a apropiat de ușă sau la ușori, să-i găurească stăpânul urechea cu o sulă, și-l va robi în veci. Dacă cineva își va vinde fiica roabă, ea nu va ieși cum ies roabele. Dacă ea nu va plăcea stăpânului său, care și-a ales-o, să-i îngăduie a se răscumpăra, dar el nu va avea voie s-o vândă la familie străină, după ce i-a fost necredincios. Dacă a logodit-o cu fiul său, atunci să se poarte cu ea după dreptul fiicelor. Iar dacă va mai lua și pe alta, atunci ea să nu fie lipsită de hrană, de îmbrăcăminte și de traiul cu bărbatul său. Iar dacă el nu-i va face aceste trei lucruri, să iasă de la dânsul în dar, fără răscumpărare."

"Iar de va lovi cineva pe robul său sau pe slujnica sa cu toiagul, și ei vor muri sub mâna lui, aceia trebuie să fie răzbunați; Iar de vor mai trăi o zi sau două, ei nu trebuie răzbunați, că sunt plătiți cu argintul stăpânului lor."(Exodul 21:2-11, 20-21).

Deuteronomul: o versiune mai umană

Să comparăm textul din Exodul cu cel din Deuteronomul:

"De ți se va vinde ție fratele tău, evreu sau evreică, șase ani să fie rob la tine, iar în anul al șaptelea să-i dai drumul de la tine, slobod. Iar când îi vei da drumul ca să fie slobod, să nu-i dai drumul cu mâinile goale; Ci înzestrează-l din turmele tale, din aria ta, de la teascul tău; dă-i și lui din cele cu care te-a binecuvântat Domnul Dumnezeul tău.
Adu-ți aminte că și tu ai fost rob în pământul Egiptului și te-a izbăvit Domnul Dumnezeul tău. Iată pentru ce îți poruncesc acestea astăzi. Iar dacă acela îți va zice: Nu mă duc de la tine, pentru că te iubesc pe tine și casa ta, și deci îi este bine la tine, Să iei sula și să-i găurești urechea lui de ușor, și îți va fi rob pe vecie. Tot așa să faci și cu roaba ta. Să nu socotești o greutate pentru tine când va trebui să-i dai drumul de la tine ca să fie slobod, căci în șase ani ți-a muncit de două ori cât plata unui străin și te va binecuvânta Domnul Dumnezeul tău în toate câte vei face." (Deuteronomul 15:12-18)

Textul ulterior deuteronomic este mai uman decât cel din Exodul; acest lucru constituie un progres moral. Cele două texte sunt completate de legile privind dezrobirea din Leviticul, capitolul 25, versetele 39-55.

Leviticul merge mai departe

"Când îți va sărăci fratele și-i se va vinde ție, să nu-l pui la muncă de rob, Ci să fie el la tine ca simbriaș sau străin, și să-ți lucreze până la anul jubileu; Iar atunci să se ducă de la tine, și el și copiii lui împreună cu el, să se întoarcă în neamul său și să intre iarăși în stăpânirea părinților săi. Pentru că ei sunt robii Mei, pe care Eu i-am scos din pământul Egiptului. Să nu-i vinzi, cum se vând robii, să nu-i stăpânești cu cruzime și să te temi de Dumnezeul tău." (Leviticul 25:39-43)

"Când îți va sărăci fratele" este propoziția crucială. Chiar și în societatea primitivă tribală israelită, "fratele" nu era reprezentat doar de fiul părintelui tău ("Sunt eu păzitorul fratelui meu?" Geneza 4:8-9), ci și de cei din același neam cu tine (Geneza 13:8; 14:14; 29:12 etc.). Așa cum un israelit era obligat să-și protejeze, răscumpere și răzbune fratele de sânge, la fel era obligat și în cazul unui compatriot (Exodul 2:11; Judecători 14:3; Isaiah 65:20).

Fără sclavi israeliți

Aici în Leviticul 25, însă, termenul "frate" se referă la toți israeliții. Aceasta este o realizare deosebită. Fiecare israelit este păzitorul fratelui său și toți israeliții îi sunt frați. Dacă unul dintre ei cade în sărăcie, israelitul este obligat să facă tot ceea ce-i stă în putință pentru a-l salva din situația sa disperată.

Niciun israelit nu poate deveni sclav. Toți israeliții sunt robii lui Dumnezeu. Dumnezeu a scos poporul din sclavia din Egipt pentru a fi liber, nu pentru a reveni în sclavie. Așa cum pământul este al lui Dumnezeu și nu este al nostru pentru a-l deține, la fel toți israeliții îi aparțin Domnului și nu pot fi deținuți de către alte ființe umane, nici de către alți israeliți și mai ales de către non-israeliți.

Leviticul este foarte clar: nu pot exista sclavi israeliți.

De ce aceste diferențe?

Deuteronomul, se pare, că este mai uman decât Exodul, dar mai puțin uman decât Leviticul. Deuteronomul, de exemplu, afirmă că stăpânul trebuie să-i ofere o compensație sclavului eliberat, în vreme ce Exodul nu menționează nimic despre acest lucru. Totuși, în Deuteronomul există sclavia permanentă asupra israeliților. Deuteronomul nu pare să aibă aceleași idei anti-sclavie precum Leviticul.

Aceasta nu este traiectoria morală dorită de noi. Am prefera ca Deuteronomul, textul ulterior, să fie un text mai aboliționist.

Cercetătorul biblic Sara Japhet își exprima și ea preocuparea, într-un articol în "Scripta Hierosolymitana vol. XXXI - Studies in Bible", precum Deuteronomul pare să fie un pas înapoi față de Leviticul. Aceasta se întreabă "...ce a determinat Deuteronomul, cu tendințele sale omenoase pronunțate, să perpetueze robia permanentă." Japhet explică faptul că Deuteronomul este mai realist în privința vieții și societății, că ia "în considerare necesitățile vieții reale."

Un alt cercetător, Jeffrey Tigay, exprimă un punct crucial de vedere, observând că în vreme ce Exodul și Deuteronomul impun eliberarea robilor după șase ani, Leviticul impune eliberarea acestora numai la Jubileu, în al 50-lea an. De ce nu există în Leviticul sistemul ciclic de șapte ani?

Leviticul pare să fie mai puțin păsător față de individ, decât față de familie. La sfârșitul celor 50 de ani, familia va fi eliberată. Descendenții individului vor beneficia și își vor recâștiga proprietatea. Leviticul este preocupat de faptul că terenul clanului trebuie să revină în mâinile clanului. Din acest motiv un compatriot al celui aflat la strâmtoare poate cumpăra terenul mai devreme de Jubileu.

De la tribal la național

În aceste texte, se poate observa migrarea de la conștiința tribală la cea națională. Cartea Legământului din Exodul 21-23 reflectă o societate tribală. Leviticul este încă preocupat de familie. În vremurile Deuteronomului, statul-națiune a înlocuit pe post de entitate cheie familia/clanul/tribul.

Privind retrospectiv istoria israelită, David și Solomon au schimbat moștenirea tribală în ținuturi federative, triburile nordice s-au separat într-un al doilea regat, multe dintre aceste triburi fiind strămutate în Asiria. Ceea ce a rămas, cel puțin conform istoriei biblice, a fost regatul lui Iudah.

Ceea ce trebuie să înțelegem este că, în acest context, evenimentele de mai sus au creat o schimbare profundă, care este reflectată de legile din Deuteronomul. Aceste text pune întrebarea: "Acum, că toți israeliții sunt responsabili unul pentru celalalt, acum că ne-am văzut coreligionarii și compatrioții luați și duși într-un ținut străin, cum vom răspunde? Cum vom păstra națiunea și poporul intacte și în viață? Cum ne vom descurca cu problema sclaviei?"

Leviticul pare să fie mai uman decât Deuteronomul, dar de fapt nu este. Conform lui Jeffrey Tigay, Deuteronomul este textul mai uman. Principala chestiune nu este statutul, ci perioada. Cincizeci de ani, pentru a sublinia evidentul, este o perioadă extrem de lungă. Dacă o persoană devenea sclav, la începutul perioadei, ca adult, rămânea sclav tot restul vieții sale. Șase ani de robie reprezintă o perioadă acceptabilă; 49 de ani nu.

Revenind la apelul Sarei Japhet, la simțul realist al Deuteronomului, trebuie să privim la eliberarea tuturor sclavilor din 597. A existat o emancipare masivă a tuturor sclavilor, în această perioadă de criză. Babilonienii se găseau la hotare. Sclavii au fost eliberați, aparent pentru a ajuta la lupta împotriva inamicilor. Imediat după încheierea crizei, sclavii au fost înrobiți din nou. Ieremiah a deplâns această situație (Ieremiah 34).

Acest incident reflectă realitatea sclaviei din lumea antică. Având în vedere această realitate, având în vedere predilecția umană față de îndatorare, Leviticul pare un vis imposibil. Deuteronomul umanizează Codul Legământului (din Exodul) și acționează în favoarea unor reforme semnificative, având în vedere realitățile timpului său.

Leviticul spune că nu poate exista un sclav israelit. Deuteronomul înțelege că vor exista sclavi și aceștia trebuie tratați bine, până la eliberarea lor. Combinând legile din Codul Legământului cu aversiunea față de înrobirea israeliților din Leviticul, Deuteronomul a făurit un compromis care era realizabil, pentru vremea sa.

*** Pentru cuprins consultați următoarea pagină.

VA URMA