[Capitol reeditat]
Biblia iudaică, cunoscută și sub numele de Mikra (“ceea ce este citit”) sau TaNaKh, un acronim care se referă la împărțirea evreiască tradițională a Bibliei în Torah (Învățătura sau Legea), Nevi’im (Profeții) și Ketuvim (Scripturile), este documentul fondator al poporului lui Israel, descriindu-i originile, istoria și viziunea pentru o societate dreaptă. Cuvântul Biblie, din termenul grecesc "ta biblia" (τὰ βιβλία), înseamnă “cărți.” Acest lucru reflectă faptul că Biblia este o colecție de cărți separate (precum Geneza, Exodul, Deuteronomul, Isaia și altele). În mod similar, alte nume tradiționale pentru Torah, Humash ("din Cinci"), indică faptul că Torah este o carte compusă din alte cinci cărți.
Probabil, concepția noastră referitoare la Biblie ca la o singură carte, este rezultatul existenței acesteia într-un singur volum; în vremurile antice, cărțile erau publicate în manuscrise de dimensiuni reduse. Cuvântul Biblie provine, totuși, din grecescul "ta biblia", care este la plural și înseamnă cărți. Chiar și cărțile propriu-zise ale Bibliei includ mai multe genuri precum narațiunea, poezia, documente legislative, profeții, lucru care face ca privirea Bibliei ca o singură carte unificată să fie dificil de realizat. Reunirea cărților și alegerea celor care să fie incluse în Biblie - și care nu - s-a făcut prin procesul numit canonizare; canonizarea Bibliei Iudaice s-a încheiat către sfârșitul secolului I A.D. Există fragmente și segmente importante din Biblie înainte de această perioadă, dar cel mai vechi manuscris complet datează din secolul IX A.D. Remarcabil totuși după sute de ani de transmitere, textul ajuns în zilele noastre, așa-numitul text masoretic, diferă foarte puțin de fragmentele antice descoperite.
De unde provine Biblia? Tradițional, evreii pretind că toate cele cinci cărți ale Torah au fost revelate lui Moise pe muntele Sinai. Profeții au fost autorii propriilor cărți, la fel și ceilalți cărora le sunt atribuite ("Plângerile" sunt atribuite profetului Ieremia), iar regii David și Solomon au scris fiecare câteva lucrări (de exemplu, "Psalmii" sunt atribuiți regelui David). Contradicțiile interne precum și modificările de limbaj au convins cercetătorii moderni că Torah și alte istorisiri, precum cărțile profeților și unele dintre scrieri, au autori multipli sau redactori, care au editat materialele tradiționale împreună, lăsând unele îmbinări vizibile între surse. Unele teorii critice, care despart Biblia între surse diferite, au fost sugerate inițial de unii teologi creștini, care și-au folosit argumentele pentru a avansa afirmații cum că iudaismul târziu constituia o corupere a religiei biblice antice. De atunci însă mulți cercetători evrei au ajuns la concluzia că, într-adevăr, Biblia a fost editată împreună de mai mulți "redactori," din surse diferite.
Deși Biblia este o carte ușor de citit, complexitatea acesteia face ca un cititor obișnuit să n-o înțeleagă. Un pasaj biblic nu trebuie privit separat, ci în contextul corelării cu alte pasaje. De exemplu, fragmente din Torah au legături cu unele capitole din Profeți sau Scripturi - din punct de vedere canonic, citirea Exodului este primul pas, iar citirea felului în care profetul Ezechiel repovestește exodul este pasul următor; citirea manuscrisului Esterei este primul pas, iar citirea poveștii lui Iosif, pentru a analiza similaritățile, constituie pasul următor.
În mod similar, Biblia poate fi analizată în contextul comparării cu literatura care a fost creată de comunitățile orientale antice. Cum diferă povestea lui Noe de cea a lui Ghilgameș? Cu ce diferă și cu se aseamănă legile din Exodul de Codul lui Hammurabi?
Prin examinarea diverselor interpretări ale Bibliei obținem o perspectivă valoroasă asupra diversității culturilor umane care au căutat să deslușească sensurile acesteia.
*** Pentru cuprins consultați următoarea pagină.
VA URMA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu