Bereishit (בְּרֵאשִׁית - La început/Facerea) începe cu crearea lumii de către Dumnezeu, din tohu v'bohu (תֹהוּ וָבֹהוּ), haos și nimic. Dumnezeu cere să se facă lumină, separă întunericul de lumină, creând ziua și noaptea, crează cerul, separă pământul de apă și în cele din urmă umple pământul de creaturi - păsări, pești, animale de uscat și în final bărbatul și femeia. De fapt, Bereishit spune povestea creației de două ori, cu diferențe semnificative între cele două versiuni.
Aproape imediat după crearea omului, apar problemele. Eva este ademenită de către șarpe și încalcă poruncile explicite ale lui Dumnezeu, mâncând din fructul Pomului Cunoașterii Răului și Binelui și încurajându-l pe Adam să facă la fel. Amândoi sunt alungați din Gradina Edenului. Eva naște copii, Cain și Abel, și apoi Cain își ucide fratele și este condamnat să rătăcească pe pământ.
După câteva generații, Dumnezeu hotărăște că omenirea a fost o idee nefericită și decide să șteargă oamenii de fața pământului, salvându-l doar pe Noah (Noe) și familia acestuia. Noah și neamul său sunt salvați, alături de animalele pământului. Eventual, după ce apele potopului se retrag, Noah va oferi un sacrificiu Domnului, care promite că nu va mai repeta niciodată o astfel de exterminare în masă. Totuși, nu după mult timp, oamenii îi testează din nou răbdarea, construind Turnul Babel. Dumnezeu răspunde de această dată împrăștiindu-i în lume și încurcându-le limbile; aceștia vor vorbi de acum în mai multe limbi, neînțelegându-se unii cu ceilalți.
Toate acestea constituie un lung preludiu pentru povestea principală din Bereishit, istoria patriarhilor și a femeilor care au pus bazele poporului evreu: Abraham (Avraam) și Sarah, Isaac și Rebekah, Iacov (Yaʿakov), Leah și Rahel, Iosif (Yosef) și frații săi. Fiecare dintre aceste povești pivotează în jurul unui legământ între Creator și patriarhul generației sale, fiecare implică rătăcirea și exilul sfârșit cu izbăvirea și, în final, cu moartea onorabilă, dar amară. În cel puțin două cazuri, personajele centrale primesc nume noi de la Dumnezeu, indicând transformarea cerută de legământul lor.
Primele cuvinte ale lui Dumnezeu pentru Abram (Avram - numele acestuia la prima întâlnire cu Dumnezeu) sunt "Lekh lekha" (Ieși/Du-te - לֶךְ-לְךָ). Astfel, primul dintre patriarhi este trimis într-o lume ostilă cu mesajul că este numai o singură Divinitate. Dumnezeu le oferă bătrânilor Abram și Sarai un fiu, o dovadă a promisiunii de a face ca sămânța lui Abram să fie la fel de numeroasă ca stelele din cer. Totuși, nici ca Abram, nici ca Abraham (Avraam), patriarhul nu este un servitor docil al Atotputernicului. De fapt, când Dumnezeu hotărăște să distrugă orașele din câmpie, Sodoma și Gomorrah, Abraham pledează cu tărie pentru salvarea acestora și, numai după ce este incapabil să găsească zece oameni virtuoși în acestea, acceptă cu greu decizia lui Dumnezeu.
Abraham/Abram nu este prezentat ca un om perfect. Niciunul dintre patriarhi nu este. Comportamentul său în chestiunea concubinei sale Hagar și a fiului său cu aceasta, Ișmael, pe care-i trimite în deșert la cererea Sarei, este evident greșit. Dacă n-ar fi fost, atunci de ce mesagerul Domnului i-ar fi salvat pe Hagar și Ișmael când mor de sete în pustie, într-o mustrare - nemenționată explicit - a gestului lui Abraham?
Și, în lumina rezistenței acestuia la distrugerea Sodomei și Gomorei, Abraham pare prea dornic să urmeze porunca de sacrificare a fiului său, Isaac, pe muntele Moriah. Și totuși... povestea legării (akeidah) lui Isaac este un bun exemplu al modului complicat al desfășurării și al sfârșitului poveștilor biblice și de ce este periculos să se tragă concluzii care par evidente pe baza interpretării contemporane a unui text antic.
Poate că Abraham crede în Dumnezeu, crede că Atotputernicul nu-i va lăsa fiul să moară. Dumnezeu promisese că va face din descendenții lui Abraham o mare națiune; Abraham probabil crede în acest legământ și este sigur că Dumnezeu nu îl va lua pe Isaac. Dacă acesta este un test al credinței, atunci testul funcționează în ambele direcții. Dumnezeu testează disponibilitatea lui Abraham de a urma o poruncă divină până la capăt, iar Abraham testează bunăvoința lui Dumnezeu de a evita alte vărsări de sânge - de aceasta dată nevinovat - și de respecta legământul.
Isaac este descris amorf, fiind cel mai pasiv dintre patriarhi. În momentele sale importante din Bereishit - Akeidah și viclenia lui Iacov, care duce la obținerea binecuvântării menite pentru fratele său mai mare - acesta este dus de acțiune, nu este declanșatorul acesteia. Caz singular printre patriarhi, Isaac nu-și alege nici măcar soția; servitorul tatălui său o face pentru el. Cunoaștem mai multe despre Rebekah, soția sa, despre dorințele acesteia pentru copii, despre durerea nașterii copiilor ei, despre cum aceasta îl favorizează pe fiul său mai tânăr, Iacov, înaintea celui mare, Esau (Isav). Scopul existenței lui Isaac pare să fie acela de a fi păcălit de către Iacov, să-i dea binecuvântarea datorată primului născut.
Două națiuni se luptă pentru a se naște în pântecele lui Rebekah, Israel și Edom, reprezentați de fiii acesteia, Iacov și Esau. Eventual, mai tânărul Iacov, "omul corturilor," îl va înlătura pe fratele său mai mare Esau, "omul câmpiei," prin negocierea dreptului de întâiul născut și, profitând de vederea slăbită a tatălui lor îmbătrânit, obține binecuvântarea datorată primului născut. Apoi, temându-se de mânia fratelui său mai mare, Iacov pleacă la Beerșeva. La Beerșeva, Iacov se întâlnește și se îndrăgostește de Rahel. Va munci șapte ani pentru presupusul său socru, Laban, numai că va fi păcălit să se căsătorească cu sora mai mare a lui Rahel, Leah. După alți șapte ani de muncă pentru Laban, se va căsători în sfârșit și cu Rahel. Pe drum [înapoi în Canaan], acesta se întâlnește și se luptă cu o ființă misterioasă care se dovedește a fi mesagerul lui Dumnezeu. Către ziuă, mesagerul îl înfrânge, dizlocându-i șoldul, și îl răsplătește cu un nou nume, Israel, o reafirmare a legământului făcut de Dumnezeu cu bunicul său.
Etica purtării lui Iacov față de tatăl și fratele său pun în dificultate omul modern. În ochii noștri, arată ca și cum Iacov, în esență, a săvârșit o fraudă, făcându-l pe tatăl său să-i dea o binecuvântare care-i asigura un drept care nu era al său, și stabilind un târg absurd cu fratele său pentru a obține un drept din naștere pe care nu-l merita. Cărturarii perioadei rabinice nu aveau această problemă. Pentru aceștia, Iacov era în mod evident preferatul lui Dumnezeu. Există numeroase texte în Midrash care-l descriu pe Esau ca fiind un criminal și un ușuratic care desconsiderase dreptul său din naștere și responsabilitățile legământului.
Astfel de explicații ex post facto nu-l satisfac pe cititorul modern; acestea miros a pledoarie părtinitoare. Dar, există și un alt fapt de luat în considerare. Iacov suferă cel mai mult dintre toți patriarhii pentru moștenirea sa. Dacă și-a obținut dreptul din naștere ieftin și binecuvântarea în mod ilicit, acesta plătește pentru acestea la scurtă vreme un preț al durerii, temându-se pentru viața sa, fiind fugar timp de 15 ani, stând în robie, familia i se va destrăma, iar la final, moartea în exil. Pedepsele de la Dumnezeu în Torah nu vin niciodată imediat după greșeală (cu câteva excepții notabile - Adam și Eva și soția lui Lot); mai degrabă, acestea cad peste păcătos mult mai târziu.
Povestea destrămării familiei lui Iacov și povestea lui Iosif și a fraților săi sunt cele mai mari fragmente din Biblie, fiind spuse în patru sidroturi (pericope săptămânale). Iosif are abilitatea interpretării visurilor, ale sale și ale celorlalți, un talent care-i aduce necazuri cu frații săi, dar îl scapă din închisoarea faraonului.
Rădăcina conflictului lui Iosif cu frații săi se găsește în statului acestuia de fiu favorit al lui Iacov. Având în vedere necazurile pe care le-a avut cu fratele și părintii săi, ar fi fost de așteptat ca Iacov să știe mai bine, dar aceasta este o temă recurentă în întreaga Torah. Frații săi îi înscenează moartea și-l vând unei caravane cu sclavi. Iosif sfârșește în Egipt unde, după o serie de nenorociri, abilitatea sa de a interpreta visurile îl ridică la statutul de principal sfătuitor al faraonului. Îndemânarea sa în fața unei foamete prelungite îl ajută pe faraon să-și consolideze puterea peste Egipt și, indirect, îl aduce față în față cu frații săi încă odată. După ce-i chinuie cu acuzații de furt (cu dovezi puse special pentru a-i sprijini acuzațiile), Iosif se dezvăluie în cele din urmă acestora; frații săi îl aduc pe bătrânul Iacov în Egipt și reunesc familia, trăind fericiți până la adânci bătrâneți în Egipt, mai mult sau mai puțin.
Sau cel puțin până când un nou faraon ajunge la putere, care "nu-l cunoscuse pe Iosif." Dar, aceasta este povestea din următoarele patru cărți.
*** Pentru cuprins consultați următoarea pagină.
VA URMA
