Determinarea momentului morții

Prezența insectelor pe un cadavru poate furniza informații pentru investigatori, privind circumstanțele unui deces suspect. Acestea pot ajuta la localizarea momentului morții, amplasarea rănilor, dacă corpul a fost mutat și dacă erau prezente droguri sau medicamente în corp la momentul morții.

* Determinarea orei morții

Momentul morții este o parte critică de informație pentru investigatorii care încearcă să înțeleagă decesele suspecte.

* Temperatura

Temperatura unui cadavru poate fi folosită pentru estimarea orei decesului în primele 24 de ore. Temperatura în interiorul corpului scade gradual din momentul morții și depinde de masa corporală, distribuirea grăsimii și temperatura ambientală. Dacă se descoperă cadavrul înainte ca temperatura corporală să ajungă în echilibru cu temperatura ambientală, experții în medicină legală pot estima ora exactă a morții prin măsurarea temperaturii interne a corpului.

* Rigor mortis

Prezența rigor mortis este, de asemenea, un factor care poate fi folosit în determinarea momentului morții. Mușchii cadavrului se vor afla în stare relaxată în primele trei ore după moarte, întărindu-se între 3 ore și 36 de ore și apoi trecând în starea de relaxare din nou. Cu toate acestea, există o oarecare incertitudine în estimările pe baza rigor mortis, deoarece "timpul de amorsare" depinde de efortul efectuat de mușchi la scurt timp înainte de moarte.

* Insectele

Prezența insectelor pe un cadavru constituie un indiciu esențial pentru estimarea momentului morții, pentru corpurile moarte de mai mult timp. Deoarece muștele descoperă rapid un cadavru, iar dezvoltarea lor este previzibilă în anumite condiții ambientale, momentul morții poate fi calculat prin estimarea zilelor anterioare necesare dezvoltării insectelor aflate pe cadavru.

De exemplu, dacă un cadavru este găsit într-o clădire cu aer condiționat (21°C) cu larve de Lucilia sericata în al doilea stadiu de dezvoltare (stadii de dezvoltare între năpârliri) hrănindu-se cu acesta, un expert entomolog poate calcula că au năpârlit în urma primului stadiu de dezvoltare undeva în ultimele 12 ore. Deoarece ouăle au nevoie de 18 ore până la eclozare, iar primul stadiu de dezvoltare durează 20 de ore, momentul cel mai probabil în care ouăle au fost depuse a fost cu 38 de ore în urmă, dacă larvele tocmai au năpârlit. Dacă există larve care sunt pe cale să năpârlească în cel de-al treilea stadiu de dezvoltare, momentul morții poate fi estimat ca fiind cu 50 de ore înainte de descoperirea cadavrului.

De obicei, determinarea momentului morții nu este atât de ușoară, datorită condițiilor climatice variabile, iar identificarea celor mai multe larve la nivel de specie este dificilă. Experții legiști, de regulă, fac studii entomologice aprofundate pentru determinarea momentului decesului.

Sursa: deathonline.net

Devoratorii morții

FAUNA CADAVRELOR
Multe tipuri de creaturi se hrănesc cu cadavre. În timpul procesului, activitatea acestora are ca rezultat descompunerea corpului și reciclarea nutritivilor. Grupurile dominante implicate în descompunere sunt bacteriile, muștele, gândacii, acarienii și moliile. Alte insecte, în principal viespi parazit, gândaci și muște se hrănesc cu organismele care se hrănesc cu cadavrul. Un cadavru este, în consecință, un ecosistem independent, în care o faună diversă sosește și părăsește cadavrul la momente diferite. Momentele sosirii și rata de creștere a insectelor care sălășluiesc în cadavre sunt folosite de experții legiști pentru a determina circumstanțele referitoare la decesele suspecte.
* Bacteriile

Bacterii intestinale. Foto: D. Colgan

Există mai multe tipuri de bacterii, care își obțin energia în mod diferit. Unele bacterii sunt autotrofe, obținându-și hrana într-o manieră similară plantelor, prin separarea dioxidului de carbon, folosind energia solară sau prin oxidarea unor elemente precum azotul sau sulful.
Bacteriile implicate în descompunerea cadavrelor de origine animală sunt heterotrofe, metabolizând molecule organice complexe în elementele constituente prin respirație sau fermentație (acest lucru fiind în funcție de tipul de bacterie aerobă sau anaerobă). Bacteriile sunt responsabile în mare parte pentru reciclarea carbonului, azotului și sulfului în compuși care pot fi preluați de către plante.

De exemplu, bacteriile heterotrofe de tip Bacillus descompun proteine, eliberând amoniac, care este oxidat de alte bacterii în dioxid de azot (NO2)și eventual în nitrat. Nitratul poate fi asimilat de plante ca sursă de azot.
* Muștele

Muștele își folosesc trompele pentru a extrage fluidele din cadavru. Imagine microscop: S. Lindsay

Larvele muștelor sunt cele mai vizibile și mai numeroase creaturi prezente în cadavre, în stadiile inițiale ale descompunerii.
Muștele din familia Muscidae și cele din familia Calliphoridae sunt primele care sosesc (muște pionier). Muștele din aceste familii depun ouă. Larvele ieșite recent din ouă, la fel ca și părinții lor, se hrănesc inițial cu fluidele care curg din cadavru. Mai târziu acestea intră în corp prin deschiderile naturale ale acestuia sau prin răni și se hrănesc eventual cu întregul cadavru, pe măsură ce țesuturile se descompun.

Specii diferite de muște sosesc la momente diferite după moarte și se poate considera că există o competiție între muște, pentru accesul la cadavru. Primii sosiți și muștele care ies mai rapid din ouă pot obține un oarecare avantaj, cu toate că țesuturile sunt mai ușor de consumat după ce au intrat în descompunere. Muștele de carne din familia Sarcophagidae sosesc ceva mai târziu decât celelalte familii, dar compensează acest lucru prin faptul că nasc larve vii și nu ouă. Succesiunea faunei care populează cadavrul îi schimbă condiția, făcându-l potrivit pentru fauna următoare.


Larva de Chrysomya rufifacies
Larvele gustoase furnizează o sursă abundentă de hrană pentru alte creaturi, inclusiv alte specii de muște. Musca Chrysomya rufifacies se hrănește cu larvele altor muște, dar consumă și carnea descompusă. Larvele de Chrysomya sunt acoperite cu niște țepi numiți papillae, care le folosesc pentru protecția împotriva atacurilor altor larve.

Când cadavrul este uscat, alte două grupuri de muște din familiile Piophilidae și Phoridae se alătură gândacilor și acarienilor în acțiunea de curățare a scheletului.
* Gândacii

Imagine a gurii unui gândac. Imagine microscop: S. Lindsay

Primii gândaci sosesc la un cadavru la scurt timp după ce acesta începe să putrezească. În contrast cu muștele, gândacii au elemente masticatoare și se pot hrăni cu părți mai dure decât materialul semi-lichid pe care larvele muștelor îl exploatează atât de eficient.



Gândac luptându-se cu o larvă

Trei tipuri de gândaci se hrănesc cu cadavrele. Primii sosiți sunt de obicei adulți prădători care se hrănesc cu larvele muștelor. Unele dintre aceste specii depun ouă în cadavru, iar larvele eclozate, având mandibule puternice, se hrănesc de asemenea cu larvele muștelor. Aceste specii includ gândacii din familiile Staphylinidae și Histeridae.


Speciile sosite mai târziu sunt de obicei necrofagi specializați, care se hrănesc cu părțile mai tari, precum pielea și tendoanele, pe măsură ce corpul se usucă. Necrofagii dominanți din faza târzie includ speciile din familia Dermestidae și Cleridae.
Speciile precum cele din familia Silphidae au o dietă variată. Adulții sunt prădători, cu toate că se hrănesc și cu carne putredă, dar larvele lor nu consumă decât carne putredă.
Și alte familii de gândaci consumă carne putredă, de exemplu familia Trogidae, dar au un rol minor în descompunerea cadavrelor.

* Acarienii

Acarian din ordinul Macrocheles.
Foto: D. E. Walter

Acarienii aparțin grupului Arachnida care include paianjenii, căpușele, acarienii și scorpionii.
Zeci de mii de acarieni se hrănesc cu un cadavru, pe perioada în care acesta este expus elementelor. Acarienii precum cei din ordinul Macrocheles sunt obișnuiți în etapele timpurii ale descompunerii.
Unii acarieni au dezvoltat o relație simbiotică cu gândacii necrofagi. De exemplu gândacii din familia Necrophorus găsesc excrețiile de amoniac ale larvelor muștelor ca fiind toxice, acest lucru făcând imposibilă prezența lor pe un cadavru dominat de aceste larve. Cu toate acestea, acești gândaci transportă pe corpurile lor un tip de acarian din familia Poecilochirus care se hrănește cu ouăle de muscă. Dacă gândacul și "încărcătura" lui sosesc la un cadavru înainte ca larvele să eclozeze, acarienii mențin populația de larve sub control, consumând ouăle de muscă și permițând astfel gândacilor să sălășluiască pe cadavru.

* Viespile parazit


Viespe parazit Brachymeria calliphorae. Foto: C. Bento

O serie de familii de viespi depun ouă în larvele și crisalidele muștelor și sunt cunoscute sub numele de parazitoide. Larva de viespe eclozează în interiorul larvei sau crisalidei de muscă și se hrănește cu aceasta, omorând-o. Apoi larva devine pupă în interiorul larvei sau crisalidei de muscă și iese apoi ca viespe adult.


Viespe depunându-și ouăle într-o larvă de muscă

Viespile din familia Pteromalidae parazitează numeroase specii dar preferă crisalidele muștelor din familia Chrysomya rufifacies. Acest lucru se întâmplă probabil datorită faptului că această specie devine pupă la suprafață și este mai accesibilă decât alte specii, care își îngroapă pupele în interiorul corpului. O pupă este gazda, în medie, a 12 viespi.

Brachymeria calliphorae (familia Chalcidae) parazitează mai mult larvele decât crisalidele, o singură viespe ieșind din fiecare larvă.
O singură viespe iese din crisalidele parazitate de Hemilexomyia abrupta (Familia Diapriidae), dar această specie se pare că își depune ouăle numai în crisalidele muștelor Calliphora stygia (specii prezente numai în Australia).
* Moliile

Molie Monopis argillacea. Foto: M. Bulbert

Unele dintre familiarele molii de haine (Familia Tineidae) se hrănesc cu părul mamiferelor în timpul fazei de larvă. Moliile adult își depun ouăle pe un cadavru, după ce larvele de muscă au terminat cu acesta. La eclozare, larvele moliilor caută părul rămas. Moliile din familia Tineidae sunt așadar cele care contribuie la descompunerea finală a a unui cadavru.

Sursa: deathonline.net

Ce se întâmplă după moarte - Partea a II-a

ETAPELE DESCOMPUNERII

Descompunerea unui corp este un proces continuu, care poate dura între câteva săptămâni până la câțiva ani, în funcție de mediu. Procesul propriu-zis se compune din mai multe etape, caracterizate de condițiile fizice ale corpului și prezența anumitor animale. Pentru ilustrarea procesului de descompunere, vom utiliza purcei drept cadavre-model.

De ce purcei?

Un porc de 40 kg seamănă cu un corp uman în ceea ce privește distribuirea grăsimii, a părului de pe corp și a abilității de a atrage insecte. Acești factori fac porcul să fie cel mai apropiat de om, atunci când vine vorba de înțelegerea procesului de putrefacție a corpului uman.

Porcii prezentați în imagini sunt nou-născuți (cântărind aproximativ 1,5 kg), ce au fost zdrobiți accidental de mamele lor - una dintre cauzele primare ale morții purcelușilor. Cadavrele lor au fost donate științei.

* Etapa 1: Porcul viu

Un purcel viu conține în intestinele sale numeroase bacterii, protozoare și nematode. Unele dintre aceste microorganisme sunt pregătite pentru o nouă viață, în cazul în care porcul moare și își pierde abilitatea de a le ține sub control.

* Etapa 2: Descompunerea inițială - 0 până la 3 zile după moarte

Starea de descompunere

Cu toate că la scurt timp după moarte corpul pare viu din exterior, bacteriile care înainte de moarte se hrăneau cu conținutul intestinelor au început să digere intestinele înseși. În cele din urmă, bacteriile ies din intestine și încep să consume organele interne aflate în zonă. Propriile enzime digestive ale corpului (aflate în mod normal în intestine) se răspândesc prin corp, contribuind la descompunerea acestuia.

La o scară și mai redusă, enzimele din interiorul celulelor sunt eliberate atunci când celula moare. Aceste enzime distrug celula și legăturile acesteia cu celelalte celule.

Activitatea insectelor

Din momentul morții, muștele sunt atrase de cadavru. Fără apărarea normală a animalului viu, dipterele din familia Calliphoridae încep să depună ouă în jurul rănilor și în cavitățile naturale ale corpului( gură, nas, ochi, anus, organe sexuale). Aceste ouă vor ecloza, pătrunzând în corp, adesea după 24 de ore. Ciclul vieții unei muște, de la ou la larvă, durează între 2-3 săptămâni. Durează mult mai mult la temperaturi scăzute.

* Etapa 3: Putrefacția - 4 până la 10 zile după moarte

Porcul s-a umflat datorită acumulării de gaze în interior

Foto: R. Major

Porcul umflat a devenit acum atractiv pentru o varietate de insecte.

Starea de descompunere

Bacteriile atacă țesuturile și celulele, eliberând fluide în cavitățile corpului. Acestea, deseori, respiră în absența oxigenului (anaerobe) și produc diverse gaze inclusiv hidrogen sulfurat, metan, cadaverină și putresceină. Oamenii pot găsi aceste gaze ca fiind urât mirositoare, dar ele sunt foarte atractive pentru numeroase insecte.

Acumularea acestor gaze rezultate datorită activității intense a bacteriilor, creează presiune în corp. Această presiune umflă corpul și forțează fluidele să iasă din celule și vase sanguine, pătrunzând în cavitățile corpului.

Activitatea insectelor

Larve tinere se mișcă prin corp, împrăștiind bacteriile, secretând enzime digestive și distrugând țesuturile. Acestea se mută prin corp ca un grup unitar, beneficiind astfel de căldură și secreții digestive partajate.

Rata descompunerii crește, iar mirosul și fluidele corpului atrag tot mai multe musculițe, gândaci și căpușe. Aceste musculițe și gândaci, ajunși ulterior, sunt prădători, hrănindu-se atât cu larve cât și cu carne putrezită. Insectele sunt însoțite de viespi parazit care își depun ouăle în larve sau pupe.

* Etapa 4: Putrefacția neagră - 10 până la 20 de zile după moarte

Corpul porcului a cedat prezentând porțiuni negre și carne flască. Foto: R. Major

Starea de descompunere

Corpul umflat se prăbușește în cele din urmă, lăsând un corp aplatizat a cărui carne are o consistență cremoasă. Părțile expuse ale corpului au culoare neagră și este prezent un miros puternic de descompunere.

O mare cantitate de fluide corporale s-au scurs din corp în această fază și s-au infiltrat în solul dimprejur. Alte insecte și microorganisme se hrănesc cu aceste substanțe.

Insectele consumă majoritatea țesuturilor, iar temperatura corporală crește odată cu activitatea lor. În această etapă, mai multe generații de larve sunt prezente în cadavru, unele ajungând chiar la maturitate. Acestea migrează din corp și se afundă în sol, unde vor deveni pupe. Acum larvele predomină în cadavru, musculițele încetând a mai fi atrase de cadavru. Gândacii își depun ouăle în cadavru, iar larvele acestora eclozează și se hrănesc cu carnea putrezită. Viespile parazit sunt des întâlnite, depunându-și ouăle în larve și pupe.

* Etapa 5: Fermentația butirică - 20 până la 50 de zile după moarte

Porcul este acum extrem de plat și începe să se usuce. Foto: R. Major

Starea de descompunere

Carnea rămasă este complet îndepărtată în această perioadă și copul se usucă. Are un miros brânzos, cauzat de acidul butiric, iar acest miros atrage o nouă serie de organisme.

Suprafața corpului, care se află în contact cu solul, este acoperită de mucegai, pe măsură ce corpul fermentează. Reducerea țesuturilor moi face corpul mai puțin savuros pentru larve, devenind mai potrivit pentru gândaci. Gândacii se hrănesc cu piele și ligamente. Mulți dintre acești gândaci sunt încă larve. Aceștia eclozează din ouăle depuse de adulții care s-au hrănit cu corpul în fazele anterioare ale descompunerii.

Prădătorii și paraziții sunt în continuare prezenți în această fază, inclusiv numeroase viespi parazit.

* Etapa 6: Descompunerea uscată - 50-365 de zile după moarte

Purcelul a fost redus la o grămadă de oase și păr. Foto: R. Major

Starea de descompunere

Corpul este acum uscat și se descompune foarte încet. Eventual, tot părul va dispare, rămânând doar oasele.

Sunt prezente organisme care se pot hrăni cu păr, precum moliile din familia Tineidae și microorganisme ca bacteriile. Căpușele, în schimb, se hrănesc cu aceste microorganisme.

Acestea rămân pe cadavru atâta vreme cât există urme de păr, lucru care depinde de cantitatea de păr care acoperă respectiva specie. Oamenii și porcii au relativ puțin păr, iar această etapă este scurtă pentru aceste specii.

Sursa: deathonline.net

Ce se întâmplă după moarte? - Partea I

*** DESCOMPUNEREA

SCHIMBĂRI CORPORALE

Moartea începe atunci când inima își oprește bătăile. Lipsite de oxigen, celulele încep să moară în cascadă. Primele sunt celulele cerebrale, masacrul încheindu-se cu celulele pielii. Așadar, moartea este mai degrabă un proces decât un eveniment.

Unele dintre schimbările corporale, care au loc:

* Inima se oprește

* Rigor mortis

* Adipoceara

* Atunci când inima se oprește

1. Inima își încetează activitatea și/sau plămânii nu mai funcționează.

2. Celulele nu mai primesc sânge și oxigen.

* Sângele se scurge din vasele capilare din partea superioară a corpului și se acumulează în partea inferioară.

* Exteriorul părții superioare a corpului devine palid, iar partea inferioară devine închisă la culoare.

3. Celulele încetează respirația aerobă și sunt incapabile să genereze energia necesară moleculelor pentru a menține biochimia musculară normală.

* Ionii de calciu pătrund în celulele musculare, împiedicând relaxarea mușchilor.

* Mușchii se rigidizează și rămân rigizi (rigor mortis), până când încep să se descompună.

4. Celulele mor în cele din urmă și corpul își pierde capacitatea de a lupta cu bacteriile.

5. Enzimele celulelor și activitatea bacteriană cauzează descompunerea corpului - mușchii își pierd rigiditatea.

* Cronologia?

* Celulele cerebrale pot să moară, dacă sunt private de oxigen pentru mai mult de 3 minute. Celulele musculare rămân în viață pentru câteva ore. Celulele osoase și cele ale pielii pot supraviețui câteva zile.

* Durează aproximativ 12 ore pentru un corp uman să se răcească la suprafață și 24 de ore pentru răcirea interiorului.

* Rigor mortis începe la 3 ore și durează aproximativ 36 de ore după moarte.

* Ce este rigor mortis?

Rigor mortis se referă la starea corpului după moarte, în care mușchii devin rigizi. Începe după aproximativ trei ore, ajungând la rigiditatea maximă după 12 ore și dispare treptat la aproximativ 72 de ore după deces. Rigor mortis survine datorită schimbărilor în fiziologia mușchilor, atunci când respirația aerobă încetează.

Mușchii sunt alcătuiți din două tipuri de fibre. Aceste fibre au legături între ele care se blochează și deblochează în timpul relaxării și contracției mușchilor. Aceste legături sunt controlate de un proces biochimic din cadrul celulei, care este parțial influențat de prezența ionilor de calciu. Concentrația de ioni de calciu este mai mare în fluidul care înconjoară celulele musculare decât în interiorul celulelor, calciul având tendința să se răspândească în celulă. Nivelul ridicat de calciu în interiorul celulei antrenează procesul biochimic în direcția menținerii contracției musculare. Pentru a se relaxa, celulele musculare trebuie să elimine ionii de calciu și acest lucru necesită ca moleculele energetice să evacueze calciul prin membrana celulară.

După moarte, reacția chimică răspunzătoare de producerea acestor molecule energetice nu mai poate avea loc, datorită lipsei de oxigen. Celulele nu mai au energia necesară eliminării calciului și astfel concentrația de calciu crește, forțând mușchii să rămână în stare de contracție. Această stare de rigiditate musculară este cunoscută sub denumirea de rigor mortis și durează până când proteinele musculare încep să se descompună.

* Ce este adipoceara?

Foto: I.Dadour

Adipoceara, sau adipocere, este o substanță de culoare gri-albicioasă de consistența cerii, care apare pe părțile corpului care conțin grăsimi - obraji, piept, abdomen și fund. Este rezultatul unei reacții chimice în care grăsimile reacționează cu apa și hidrogenul, în prezența unor enzime bacteriene, și se descompun în acizi grași și săpunuri. Adipoceara este rezistentă la bacterii și poate proteja un cadavru, încetinind descompunerea. Adipoceara se formează la aproximativ o lună de la deces și a fost descoperită la cadavre exhumate după 100 de ani. Dacă un cadavru este rapid accesibil insectelor, adipoceara are puține șanse să se formeze.

Sursa: deathonline.net