CAPITOLUL 3 - PROFEȚII

Nevi’im (Profeții) prezintă istoria Israelului ca națiune în țara promisă de Dumnezeu. Israeliții cuceresc regiunea și se stabilesc acolo; sunt asediați de inamicii locali și în cele din urmă de puterile imperiale. Liderii politici și profetici se întrec pentru sprijinul poporului; suporterii legământului cu Dumnezeu luptă împotriva păgânismului populațiilor vecine și chiar din rândurile israeliților. Un regat, o capitală și un templu sunt edificate și în cele din urmă distruse. Către sfârșitul Nevi’im, profeții care au trăit exilul predau un monoteism reînnoit unui Israel purificat.

Istoric, Nevi'im începe cu cucerirea Eretz Yisrael sub conducerea lui Ioșua, succesorul lui Moise (c. 1200 Î.Hr.) și se încheie cu profețiile lui Malachi pentru cei care reconstruiau Templul după revenirea din Babilonia (c. 515 Î.Hr.). Tradiția evreiască împarte cărțile în Nevi’im Rishonim, "Profeții dintâi,"și Nevi’im Aharonim, "Profeții din urmă." Nevi’im Rishonim constă din lucrări în proză construite în jurul unei narațiuni istorice - Ioșua, Judecători, Samuel și Regi. Nevi’im Aharonim cuprinde "profeții literari", precum Amos, Isaiah și Ieremiah.

Două voci se fac auzite în Nevi’im Rishonim. Una este vocea naționalistă, trâmbițând liderii eroici precum Ioșua și David și imperiul consolidat sub conducerea lui Solomon. Dominantă este însă vocea testamentară, care explică succesele liderilor și ale națiunii ca fiind datorate fidelității acestora față de Dumnezeu.

Cărturarii se referă la Nevi’im Rishonim, ca la "istoria deuteronomică" - istoria din punctul de vedere al gânditorilor din spatele cărții Deuteronomul. În același timp, Nevi’im Rishonim descrie tranziția de la o confederație tribală haotică la monarhia condusă de Saul și David, divizarea în două regate după Solomon, cucerirea regatului nordic al Israelului de către Imperiul Asirian în anul 722 Î.Hr., și sfârșitul regatului sudic al lui Iudah în mâinile imperiului babilonian al lui Nebukadnessar (Naboukodonosor), în anul 586 Î.Hr.

În cadrul narațiunii Nevi’im Rishonim întâlnim primii profeți, cunoscuți cărturarilor drept profeți "preclasici". Samuel era cunoscut ca un "văzător"; Eliyahu (Ilie) și Elișa au prevestit seceta și foametea și au făcut miracole cu ajutorul lui Dumnezeu. Ceea ce-i leagă pe acești profeți de profeții clasici din Nevi’im Aharonim este rolul acestora vizavi de liderii politici ai Israelului. Nathan l-a confruntat pe David cu privire la legătura acestuia cu Bathsheba; Eliyahu s-a împotrivit lui Ahab atunci când regele a confiscat podgoria lui Naboth.

Nevi’im Aharonim conține profețiile și învățăturile profeților, de cele mai multe ori, versificate. Cărțile lui Isaiah, Ieremiah și Ezekiel sunt cele mai voluminoase. Acestea sunt urmate de cărțile cunoscute împreună în tradiția evreiască drept Trei Asar, "Cei 12" - cărți scurte ale altor profeți precum Amos, Micah, Hosea și Ionah.

Amos și Hosea erau profeți din regatul nordic al lui Israel. Ambii profeți au avertizat națiunea că dacă vor părăsi legământul cu Dumnezeu acest lucru va duce la distrugerea lor de către asirieni. Isaiah și Micah au transmis un mesaj asemănător în regatul lui Iudah. Ieremiah și-a transmis profețiile apocaliptice în timp ce babilonienii se apropiau și apoi capturau Ierusalimul.

Din exilul în Babilonia, Ezekiel a preconizat restabilirea Israelului în țara sa. Ultima jumătate a cărții lui Isaiah conține cuvinte de alinare și promisiune de la unul sau doi profeți anonimi vorbind din exil. Ultimii profeți vorbesc în Iudeea celor care s-au întors pentru a reconstrui Templul.

Profeții dinainte de exil vorbesc împotriva idolatriei și nedreptății. Aceștia au văzut poporul lui Dumnezeu încrezându-se în zeul canaanit Baal, aliindu-se cu puteri străine, și făcând sacrificii în Templu pentru a manipula protecția lui Dumnezeu. Aceștia au luat în vizor corupția regilor și a elitelor care recreau opresiunea egipteană în Țara Promisă. Au criticat nu numai monarhia, ci și cultul Templului de asemenea, cu mesajul că fără dreptate și fără o purtare acceptabilă în societate, Dumnezeu va considera devotamentul sacrificial drept o ipocrizie.

Cu toate acestea, rolul profetic din Nevi’im Aharonim nu a fost pur și simplu de a critica liderii și societatea. Profeții interveneau pe lângă Dumnezeu în numele poporului și își argumentau cazul. Aceștia și-au imaginat posibila renaștere a Israelului într-un viitor mesianic al păcii și dreptății; deși, pentru unii dintre profeții din urmă, o judecată divină necruțătoare va veni mai întâi.

Odată cu exilul și distrugerea "Casei Domnului" apare și o criză teologică: a fost Dumnezeul lui Israel înfrânt? A abandonat Dumnezeu națiunea? Din mijlocul catastrofei, ultimii profeți au făurit un nou monoteism: Dumnezeul lui Israel era creatorul cosmosului, nu numai protectorul unei mici națiuni. Porunca lui Dumnezeu era construită pe dreptate și onestitate, iar dacă Israelul îndeplinea aceste comenzi, urma să fie în siguranță în grațiile Domnului. Timp de câteva sute de ani mai târziu, poporul evreu va vedea judecata lui Dumnezeu în soarta națiunii.

 *** Pentru cuprins consultați următoarea pagină.

VA URMA