2.6.1 Ze’enah u-Re’enah

“Ieşiţi şi priviţi, o fiice [sau fecioare] ale Sionului [צְאֶנָה וּרְאֶינָה בְּנוֹת צִיּוֹן, - Ze'enah u-Re'enah b'nos Tsion]…” spune Cântarea Cântărilor. (Traducerile în limba română preferă formula următoare: "Ieşiţi, fetele Sionului, priviţi..." - Cântarea Cântărilor 3:11.) Expresia a furnizat titlul unei antologii în idiş de fragmente biblice şi comentarii midraşice scrise de către rabinul polonez Jacob Ashkenazi în secolul al XVI-lea, care a devenit sursa scrisă primară pentru femeile evreice est-europene - majoritatea nu puteau să citească în ebraică - şi a rămas un volum important aflat în casele evreilor timp de peste trei secole.

Textual, Ze’enah u-Re’enah (Tze'nah u-Re'nah) reprezintă interpretarea şi traducerea în idiş a Torah, Megillot (cinci manuscrise din Scripturile) şi a Haftarot (o selecţie din Profeţii). În partea consacrată Torah, textul se bazează pe o selecţie de versete şi subiecte tratate într-o maniera exegetică şi uneori omiletică, provenind din variate surse, în principal însă din Midraş (mai ales Bereşit Rabbah) şi Talmud, Rashi şi interpreţii acestuia, precum şi alţi exegeţi, cu Bahya ben Asher ibn Hlava (Spania, secolul XIII) în frunte.

Deşi este evidentă preferinţa pentru p'shat (semnificaţia literară), lucrarea nu se abţine din a combina această metodă cu d'rash (interpretarea Scripturii). Surse suplimentare sunt adăugate în interpretarea Megillot care, cu toate că sunt bazate tot pe anumite versete şi subiecte, sunt mai apropiate de naraţiunea originală. Haftarot este prezentat îndeosebi printr-o interpretare succesivă intercalată cu citate sporadice din textul biblic.

Istoria textului

Cea mai veche ediţie existentă a Ze’enah u-Re’enah a fost publicată în 1622 la Hanau. De atunci au apărut mai mult de 210 ediţii (unele ilustrate), mai întâi în Europa Centrală şi Răsăriteană şi ulterior în Statele Unite şi în Israel.

În vreme ce diferitele ediţii de la început arătau foarte puţine diferenţe lingvistice, ediţiile de la sfârşitul secolului al XVIII-lea au devenit un fel de laborator pentru limba idiş. Unele ediţii din secolul al XIX-lea conţin deviaţii textuale care au avut un impact deosebit asupra hasidismului sau Haskalah. Pe parcursul acelui secol mai multe părţi din Ze’enah u-Re’enah au fost traduse în alte limbi sau au constituit obiectul multor feluri de adaptări. Traducerile complete în engleză şi ebraică au apărut abia în secolul al XX-lea.

Ce reprezintă un nume?

Numele acestei lucrări atât de populare provine din versetul "Ieşiţi şi priviţi, o fiice [sau fecioare] ale Sionului" (Cântarea Cântărilor 3:11), care apare pe frontispiciu imediat sub titlu: "Cele cinci cărţi ale Pentautehului, Megillot şi Haftarot în idiş".

În pofida formei feminine a numelui acesteia, lucrarea a fost iniţial gândită de către autorul ei, R. Jacob ben Isaac Ashkenazi din Janow (Polonia), atât pentru femei cât şi pentru bărbaţi, aşa cum este precizat în cea mai veche ediţie existentă: "Această lucrare are scopul de a permite bărbaţilor şi femeilor...să înţeleagă cuvântul Domnului într-un limbaj simplu," de vreme ce acestora le lipsea cunoaşterea deplină a limbii ebraice pentru a înţelege originalul.

Asocierea cu femeile

Cu toate că Ze’enah u-Re’enah a obţinut recunoaştere universală în rândurile evreilor Ashkenazi şi a fost deseori recomandată de către liderii spirituali pentru cititorii de ambele genuri, la un moment anume în timp, necunoscut nouă, lucrarea a început să fie considerată drept lectura principală şi fundamentală pentru femei. Intenţionate la origine pentru sabat şi sărbători, secţiunile corespunzătoare au fost citite acasă fie individual, în linişte, fie alături de membrii familiei, cu voce tare. Aceste lecturi pentru femei au devenit o parte inseparabilă în cadrul obiceiurilor ciclice anuale în casele tradiţionale iudaice în întreaga diaspora Ashkenazi, cel puţin până la izbucnirea celui de-al doilea război mondial.

Pentru multe generaţii Ze’enah u-Re’enah a avut un rol important în educarea femeilor şi a copiilor, prin lărgirea cunoştinţelor acestora despre numeroasele şi variatele surse ebraice, introducându-i în obiceiurile şi gândirea evreilor şi prezentându-le un tezaur de poveşti şi naraţiuni. Impactul Ze’enah u-Re’enah asupra lumii spirituale a cititorilor săi, asupra obiceiurilor lor literare şi asupra limbajului scris şi vorbit, nu a fost încă descifrat complet, alături de multe alte aspecte ale acestei lucrări importante.

 *** Pentru cuprins consultați următoarea pagină.

VA URMA

2.4.6 Fiicele lui Zelophehad

Cum cinci fiice luptă pentru a-şi obţine moştenirea.

 

Povestea celor cinci fiice ale lui Zelophehad (Salfaad) furnizează legitimarea unui drept limitat al femeilor israelite de a moşteni pământul. De asemenea, oferă restricţii maritale specifice în privinţa oricăror femei care moştenesc conform acestui drept. Povestea celebrează curajul femeilor şi în acelaşi timp oferă consolare pentru bărbaţii care au avut nenorocul (din punctul de vedere androcentrist al Bibliei) de a nu avea fii.

Zelophehad a avut cinci fiice, Mahlah, Noah, Hoglah, Milcah şi Tirzah; nu a avut niciun fiu. Zelophehad face parte din generaţia de israeliţi care au plecat din Egipt sub conducerea lui Moise şi a murit în timpul celor patruzeci de ani în pustie. Cele cinci fiice ale sale aparţin unei noi generaţii care va intra şi va deţine ţara promisă. (Mama acestora nu este menţionată nicăieri.)

Potrivit hotărârii lui Dumnezeu, ţara promisă va fi împărţită "după numărul numelor" membrilor celei de-a doua generaţii numărată în recensământul înregistrat în Numerii 26 (vezi 26:5-56). De vreme ce numai bărbaţii au fost număraţi în cadrul recensământului, fiicele lui Zelophehad rămâneau fără o moştenire.

Să vorbească femeile!

 Mahlah, Noah, Hoglah, Milcah şi Tirzah vin să conteste această regulă, prezentându-şi cazul în faţa cortului întâlnirii în prezenţa lui Moise, preotul Eleazar, a liderilor și practic în faţa întregii comunităţi (Numerii 27:2). Acestea argumentează cum că numele tatălui lor (descendenţa) nu ar trebui să fie şters din cadrul clanului său numai pentru că nu a avut fii şi că ar trebui ca ele să poată moşteni partea lui de pământ (27:4), pentru a evita această potenţială nedreptate faţă de numele tatălui lor. Povestea presupune o cultură care recunoaşte o legătură între deţinerea pământului şi păstrarea numelui unui bărbat în descendenţa familiei.

Moise îl consultă pe Dumnezeu, iar Dumnezeu îşi anunţă decizia lui Moise: propunerea fiicelor lui Zelophehad va fi implementată (27:5-7). Textul apoi trece mai departe de cazul cu pricina, consemnând regulile lui Dumnezeu privitoare la ordinea moştenitorilor: când nu există fii, fiicele vor avea primele dreptul de moştenire, urmate de alte rude de gen masculin într-o ordine bine-stabilită (27:8-11).

Ulterior, căpeteniile familiilor din seminţia lui Galaad, din tribul lui Manase, căruia îi aparţinea şi Zelophehad, recunosc ceea ce lor li pare o mare fisură în această hotărâre. Apelul acestora în faţa lui Moise este redat de Numerii 36.

Bărbaţii arată că, atunci când fiicele lui Zelophehad se vor căsători, pământul pe care l-au moştenit va merge cu acestea la familiile din care vor face parte soţii lor. (Posibilitatea ca un bărbat să schimbe clanul în astfel de cazuri era dincolo de vederile israeliţilor de atunci.) Căpeteniile sunt îngrijorate de faptul că mariajul oricărei fiice în afara propriului clan va duce la diminuarea proprietăţii clanului. Moise anunţă că Dumnezeu nu intenţionează vreo mutare a pământului de la un clan la altul. Ca o asigurarea împotriva unei astfel de mutări, fiicele lui Zelophehad (şi orice alte fiice care moştenesc pământ) trebuie să se căsătorească în cadrul familiei tatălui lor.

Fiicele se căsătoresc în cadrul clanului lor (Num. 36:10-12) şi în cele din urmă îşi primesc moştenirea (Ios. 17:3-6).

 *** Pentru cuprins consultați următoarea pagină.

VA URMA