duminică, 1 aprilie 2012

2.1.20 Dinah

Relaţia ei sexuală cu Şechem a fost viol?

Dinah este fiica lui Iacov, tatăl celor 12 fii (şi astfel a celor 12 triburi) din povestea strămoşilor israeliţilor din Geneza. Ea este născută de Leah după ce aceasta născuse şase fii. Leah îi alege numele (Gen 34:21), aşa cum au făcut deseori femeile biblice drept parte a rolului matern. Dintre fiicele lui Iacov (celelalte sunt notate în Gen 46:15), numai Dinah este menţionată pe nume.

Povestea lui Dinah este legată de tentativa israeliţilor de a stabili hotare sociale pentru căsătorie. Pare să susţină o perspectivă generală (reprezentată prin Dinah şi Iacov) în care, atunci când respectul mutual şi onoarea caracterizează relaţia, cooperarea şi legătura ("a da şi a lua") cu cei din afară (reprezentaţi de către Şechem, Hamor şi Şechemiţi) poate avea loc.

Povestea are loc în perioada antică în oraşul lui Şechem, centrul geografic al unei mişcări în care oameni de diverse naţionalităţi, obiceiuri şi religii s-au reunit şi au format comunitatea lui Israel. Dinah merge "să vadă fetele ţării aceleia" (populaţia autohtonă, 34:1). Formularea sugerează o deschidere şi acceptare a străinilor. Raportul sexual subsecvent al lui Dinah cu Şechem, prinţul hivit al regiunii, constituie simbolul final de acceptare. Iar Hamor vorbeşte cu Iacov despre a o "da" pe fiica sa de soţie lui Şechem, în acelaşi fel în care iacoviţii şi şechemiţii vor "da şi lua" soţii, vor trăi şi vor face comerţ în aceeaşi regiune, şi vor deţine proprietăţi în pace împreună.

Însă tendinţele separatiste din cadrul comunităţii lui Iacov (reprezentate de către Simeon, Levi şi alţi fii ai lui Iacov) sunt ameninţate de această posibilitate şi de către relaţia sexuală a lui Şechem cu Dinah. Aceştia vor să reziste căsătoriilor mixte. Ideea acestora de "a da şi a lua" este de "a lua" sabia, ucigând toţi bărbaţii şechemiţi, jefuind oraşul şi luându-le femeile şi copiii. Povestea ignoră "judecata" (semnificaţia numelui lui Dinah) asupra atitudinii prietenoase a acestora (şechemiţilor).

Explicaţii diferite

Povestea solicită două interpretări diferite. Înţelegerea tradiţională este aceea că Dinah a fost violată de către Şechem. Fraţii acesteia Simeon şi Levi se răzbună ucigându-i şi jefuindu-i pe Şechem, Hamor şi întreaga comunitate şechemită. Dar răzbunarea pune întregul grup condus de Iacov în pericol făcând relaţiile sociale subsecvente şi coexistenţa paşnică imposibile. Astfel, Iacov îi mustră pe fiii săi pentru comportamentul or.

Însă, cu privire la întrebarea dacă Dinah a fost violată, indiciul final vine în ultima propoziţie a poveştii. Simeon şi Levi spun: "Dar se putea, oare, ca ei să se poarte cu sora noastră ca şi cu o femeie pierdută? [prostituată]" (34:31). Prostituatele au relaţii sexuale cu scopul obţinerii de foloase financiare, iar acţiunile lor sexuale implică permisiunea mutuală. Prin urmare, violul nu caracterizează nici prostituţia nici ceea ce i s-a întâmplat lui Dinah.

Mai mult, unul din scopurile relaţiilor sexuale în lumea antică era crearea de obligaţii şi ataşamente permanente; dar în prostituţie nu există nicio obligaţie sau ataşament. Prin a spune că Dinah a devenit precum o prostituată, Simeon şi Levi ar putea sugera că, din punctul lor de vedere, relaţia sexuală dintre Dinah şi Şechem nu putea să ducă niciodată la ataşament şi obligaţii. Aceştia nu sugerează că aceasta a fost violată.

Apelul la text

După ce aude veştile despre fiica sa, Iacov este la început tăcut; apoi negociază căsătoria lui Dinah cu Şechem. Dacă Dinah ar fi fost violată, Iacov îşi ignoră aici obligaţia de a proteja femeile din familia sa şi desconsideră suferinţa lui Dinah. Acest lucru pare ciudat - sugerează faptul că Dinah nu a fost violată? În scripturile ebraice, violul este în general indicat printr-un strigăt de ajutor din partea femeii (arătând lipsa consimţământului) şi violenţă din partea bărbatului (indicând un act cu forţa, ostil).
Dar relaţia cu Şechem nu se potriveşte acestui tipar. Geneza 34:2 spune că acesta a văzut-o pe Dinah, şi a luat-o (cuvântul ebraic pentru "a lua" este folosit deseori pentru a lua o soţie), se culcă cu ea (un eufemism pentru relaţii sexuale) şi o necinsteşte [o face de ruşine] (NRSV combină cele două verbe, interpretând expresia drept "se culcă cu ea cu forţa", o interpretare contestabilă).

Apoi textul (v. 3) furnizează trei expresii de afecţiune: mai întâi spune că acesta s-a ataşat de ea ["s-a lipit sufletul lui de Dinah"] (NRSV foloseşte termenul "a fost atras" de ea, dar cuvântul "ataşat" mai degrabă reprezintă un termen folosit pentru legăturile maritale), apoi că acesta o iubeşte ["i-a căzut dragă"] şi în sfârşit că îi vorbeşte cu tandreţe ["a vorbit pe placul fetei"]. Din această descriere Şechem pare să fie un bărbat îndrăgostit, nu un bărbat care săvârşeşte un act crud de viol. Violatorii simt ostilitate şi ură faţă de victimele lor, nu apropiere şi tandreţe.

Prin urmare, de ce include textul verbul "a necinsti" (34:2 - הנעיו sau a umili, a înjosi), și de ce menționează că fiica lui Iacov a fost "pângărită" (34:5; comparați cu 34:13, 27)? Ruşinea sau umilinţa extremă se referă de obicei la eşecul de a îndeplini ţelurile şi idealurile societăţii. Deoarece raportul sexual era parte a legăturii maritale, este ruşinos pentru o femeie necăsătorită precum Dinah să întreţină relaţii sexuale. Declaraţia de iubire şi dorinţa de căsătorie vin după ce ea şi Şechem au avut relaţii sexuale.

Mai mult, relaţia sexuală a lui Dinah cu Şechem o face să fie "pângărită", un termen (ebraică: אמט - tma; diferit de הנעיו folosit în versetul 34:2, și care ar însemna "a necinsti" sau "a umili") care indică un act sexual inacceptabil. Caracterul inacceptabil al sexului premarital în acest caz este intercorelat cu răspunsul fraţilor lui Dinah, care insistă ca solicitarea de căsătorie a lui Şechem cu această să fie o uniune inacceptabilă.

În mod ironic, dacă există vreun viol în această poveste, sunt Simeon şi Levi cei care "violează" oamenii din oraşul lui Şechem. Comportamentul acestora este violent, ostil şi injust. Dorinţa lui Şechem de legătură maritală se află în contrast cu determinarea lui Simeon şi Levi pentru ca o astfel de legătură să nu aibă loc. Tensiunea între căsătoria în cadrul unui grup (endogamie) şi căsătoria cu un străin (exogamie) este dramatizată în această poveste de dragoste şi violenţă. Actul sexual premarital constituie reprezentarea narativă a încălcării hotarelor grupului. De asemenea, faptul că Şechem apare cunoscut mai întâi ca prieten, apoi ca victimă a grupului lui Iacov ar putea prefigura ceea ce relatează o altă naraţiune biblică: că Şechem este integrat în Israel în mod paşnic, dar apoi este distrus în mod violent (vezi Judecători 3).

*** Pentru cuprins consultați următoarea pagină.

VA URMA

Niciun comentariu: