2.3.4 Tzaraat - O urgie biblică

Greşit tradusă, în mod obişnuit, drept lepră, această suferinţă descrisă de Biblie nu poate fi vindecată de medici.

Potrivit traducerii Bibliei Regelui James, atât Moise cât şi Miriam au suferit de lepră la un moment dat în vieţile lor. Însă cuvântul ebraic tradus deseori drept lepră, tzaraat, nu este acelaşi cu boala pe care o numim astăzi lepră (cunoscută şi ca boala lui Hansen).

În Biblie, tzaraat este o boală de piele care poate lua diferite forme, iar în cazurile cu adevărat grave se poate manifesta şi asupra hainelor, lucrurilor şi casei unei persoane, pe lângă pielea acesteia. Potrivit rabinilor, tzaraat este determinată de păcat. Acest lucru o face să fie o boală diferită de toate celelalte; având parţial caracter medical, parţial patologie spirituală.

Două capitole din cartea Leviticul sunt dedicate unor legi referitoare la procedura legată de o persoană afectată de tzaraat. Simptomele descrise includ umflăturile, şi pete roşii-albicioase pe tors. Potrivit Torah, atunci când o persoană observa că ar putea să aibă tzaraat consulta un preot, sau kohen, care o examina. Diagnosticul era oarecum contrar bunului simţ. O persoană care avea pete ce-i acopereau întregul corp nu era considerată infectată, iar cineva care era infectat putea obţine o perioadă de graţie dacă era pe cale să se căsătorească.

Aceste reguli, care au fost detaliate şi extinse de către rabinii Mişnah-ului şi Talmudului, sugerau că tzaraat nu acţiona în acelaşi fel precum bolile infecţioase cu care suntem familiarizaţi astăzi. Pe de altă parte, tratamentul pentru tzaraat consta parţial în izolarea de comunitate, aşa că exista grija cu privire la posibilitatea răspândirii bolii de la o persoană la alta.

Dacă tzaraat era confirmată, erau necesare trei ceremonii separate timp de trei zile. Ceremoniile erau concentrate asupra sacrificiilor şi ritualurilor religioase. Persoana infectată trebuia să ofere o jertfă de vina şi una de păcat, iar rabinii insistau şi asupra nevoii de pocăinţă, de asemenea.

Cazuri de tzaraat în Biblie

În afara capitolelor care se referă la legile privind tzaraat (Leviticul 13-14), boala este menţionată în alte două locuri din Torah. După întâlnirea de la rugul aprins, Moise se îngrijorează cu privire la faptul că bătrânii Israelului nu-l vor crede. Dumnezeu îi oferă lui Moise două semne: transformarea toiagului său într-un şarpe şi apoi înapoi în toiag, precum şi apariţia pe mâna sa a unui focar de tzaraat şi apoi revenirea mâinii sale la normal (Exodul 4:1-8).

Miriam, sora lui Moise, este lovită de tzaraat după ce ea şi Aaron critică alegerea de către Moise a unei soţii cuşite (Numerii 12). Deşi Moise şi Aaron intervin în sprijinul acesteia pentru a fi vindecată imediat, Miriam trebuie să fie izolată de tabără timp de şapte zile.

Alte personaje biblice ulterioare care au suferit de tzaraat sunt Naaman, un conducător al armatei arameene (2 Regi/IV Regi 5:1), iar după contactul cu acesta, Gehazi, un slujitor al profetului Elisei, se îmbolnăveşte şi el de tzaraat. Patru bărbaţi cu tzaraat jefuiesc tabăra arameană după ce aceasta a fost abandonată (2 Regi/IV Regi 7:3-10). Regele Israelului, Ieroboam, a suferit şi el de tzaraat (2 Regi/IV Regi 15:5), precum şi regele Uziah (II Cronici 16:20-23).

Interpretările rabinice

Gânditorii evrei tradiţionalişti au înţeles tzaraat în mai multe feluri. Talmudul menţionează şapte motive pentru ca o persoană să se îmbolnăvească de tzaraat: bârfa, crima, sperjurul, relaţiile sexuale interzise, aroganţa, furtul şi invidia (Arakhin 16a). Midraşul se concentrează asupra bârfei, aşa cum au făcut-o mai mulţi comentatori moderni, făcând legătura între cuvântul "metzora", o persoană afectată de boală, cu "motzi shem ra", o persoană vinovată de bârfă sau calomnie.

Nahmanides a considerat tzaraat ca reprezentând o retragere a cucerniciei din lume. Acest lucru explică de ce se putea manifesta chiar şi pe pereţii casei cuiva. Dacă o persoana păcătuia, şi apoi observa dâre verzi sau roşii pe pereţii casei sale, aceasta era o indicaţie că, drept urmare a păcatului său, prezenţa lui Dumnezeu se îndepărta din casa sa.

Rabbi Samson Raphael Hirsh a subliniat faptul că, deoarece tzaraat era tratată de preoţi, mai curând decât de medici, n-ar trebui considerată deloc o problemă medicală, ci mai degrabă exclusiv o suferinţă spirituală.

Interpretările medicale

Cu toate că tzaraat, aşa cum este descrisă de Torah, reprezintă o combinaţie între spiritual şi trupesc, mulţi medici şi savanţi au încercat să prezinte tzaraat drept o condiţie medicală. Maimonides, care era el însuşi medic, a recunoscut faptul că tzaraat consta probabil din mai multe boli de piele maligne şi distructive. Seforno considera că unele forme de tzaraat erau cancer de piele, iar altele pedepse pentru păcat.

Cercetătorii medicali moderni au identificat petele albe descrise drept simptome ale tzaraat ca fiind vitiligo, o boală care desfigurează dar nu este letală, sau psoriasis, o boală care se manifestă prin cruste argintii şi pete roşii, uscate, care produc mâncărimi pe piele.

Deşi tzaraat este tradusă deseori drept lepră, nu are aproape nimic în comun cu boala pe care o cunoaştem sub acest nume astăzi. Traducerea în acest fel se datorează faptului că în Septuaginta tzaraat a fost tradus prin cuvântul "lepra", care în greacă înseamnă "aspru" sau "cu crustă". Traducerile ulterioare în limba engleză au făcut legătura între "lepra" şi boala numită lepră (leprosy). Însă în Grecia antică, ceea ce numim astăzi lepră era cunoscut sub numele de "elephantiasis".

*** Pentru cuprins consultați următoarea pagină.

VA URMA

2.1.20 Dinah

Relaţia ei sexuală cu Şechem a fost viol?

Dinah este fiica lui Iacov, tatăl celor 12 fii (şi astfel a celor 12 triburi) din povestea strămoşilor israeliţilor din Geneza. Ea este născută de Leah după ce aceasta născuse şase fii. Leah îi alege numele (Gen 34:21), aşa cum au făcut deseori femeile biblice drept parte a rolului matern. Dintre fiicele lui Iacov (celelalte sunt notate în Gen 46:15), numai Dinah este menţionată pe nume.

Povestea lui Dinah este legată de tentativa israeliţilor de a stabili hotare sociale pentru căsătorie. Pare să susţină o perspectivă generală (reprezentată prin Dinah şi Iacov) în care, atunci când respectul mutual şi onoarea caracterizează relaţia, cooperarea şi legătura ("a da şi a lua") cu cei din afară (reprezentaţi de către Şechem, Hamor şi Şechemiţi) poate avea loc.

Povestea are loc în perioada antică în oraşul lui Şechem, centrul geografic al unei mişcări în care oameni de diverse naţionalităţi, obiceiuri şi religii s-au reunit şi au format comunitatea lui Israel. Dinah merge "să vadă fetele ţării aceleia" (populaţia autohtonă, 34:1). Formularea sugerează o deschidere şi acceptare a străinilor. Raportul sexual subsecvent al lui Dinah cu Şechem, prinţul hivit al regiunii, constituie simbolul final de acceptare. Iar Hamor vorbeşte cu Iacov despre a o "da" pe fiica sa de soţie lui Şechem, în acelaşi fel în care iacoviţii şi şechemiţii vor "da şi lua" soţii, vor trăi şi vor face comerţ în aceeaşi regiune, şi vor deţine proprietăţi în pace împreună.

Însă tendinţele separatiste din cadrul comunităţii lui Iacov (reprezentate de către Simeon, Levi şi alţi fii ai lui Iacov) sunt ameninţate de această posibilitate şi de către relaţia sexuală a lui Şechem cu Dinah. Aceştia vor să reziste căsătoriilor mixte. Ideea acestora de "a da şi a lua" este de "a lua" sabia, ucigând toţi bărbaţii şechemiţi, jefuind oraşul şi luându-le femeile şi copiii. Povestea ignoră "judecata" (semnificaţia numelui lui Dinah) asupra atitudinii prietenoase a acestora (şechemiţilor).

Explicaţii diferite

Povestea solicită două interpretări diferite. Înţelegerea tradiţională este aceea că Dinah a fost violată de către Şechem. Fraţii acesteia Simeon şi Levi se răzbună ucigându-i şi jefuindu-i pe Şechem, Hamor şi întreaga comunitate şechemită. Dar răzbunarea pune întregul grup condus de Iacov în pericol făcând relaţiile sociale subsecvente şi coexistenţa paşnică imposibile. Astfel, Iacov îi mustră pe fiii săi pentru comportamentul or.

Însă, cu privire la întrebarea dacă Dinah a fost violată, indiciul final vine în ultima propoziţie a poveştii. Simeon şi Levi spun: "Dar se putea, oare, ca ei să se poarte cu sora noastră ca şi cu o femeie pierdută? [prostituată]" (34:31). Prostituatele au relaţii sexuale cu scopul obţinerii de foloase financiare, iar acţiunile lor sexuale implică permisiunea mutuală. Prin urmare, violul nu caracterizează nici prostituţia nici ceea ce i s-a întâmplat lui Dinah.

Mai mult, unul din scopurile relaţiilor sexuale în lumea antică era crearea de obligaţii şi ataşamente permanente; dar în prostituţie nu există nicio obligaţie sau ataşament. Prin a spune că Dinah a devenit precum o prostituată, Simeon şi Levi ar putea sugera că, din punctul lor de vedere, relaţia sexuală dintre Dinah şi Şechem nu putea să ducă niciodată la ataşament şi obligaţii. Aceştia nu sugerează că aceasta a fost violată.

Apelul la text

După ce aude veştile despre fiica sa, Iacov este la început tăcut; apoi negociază căsătoria lui Dinah cu Şechem. Dacă Dinah ar fi fost violată, Iacov îşi ignoră aici obligaţia de a proteja femeile din familia sa şi desconsideră suferinţa lui Dinah. Acest lucru pare ciudat - sugerează faptul că Dinah nu a fost violată? În scripturile ebraice, violul este în general indicat printr-un strigăt de ajutor din partea femeii (arătând lipsa consimţământului) şi violenţă din partea bărbatului (indicând un act cu forţa, ostil).

Dar relaţia cu Şechem nu se potriveşte acestui tipar. Geneza 34:2 spune că acesta a văzut-o pe Dinah, şi a luat-o (cuvântul ebraic pentru "a lua" este folosit deseori pentru a lua o soţie), se culcă cu ea (un eufemism pentru relaţii sexuale) şi o necinsteşte [o face de ruşine] (NRSV combină cele două verbe, interpretând expresia drept "se culcă cu ea cu forţa", o interpretare contestabilă).

Apoi textul (v. 3) furnizează trei expresii de afecţiune: mai întâi spune că acesta s-a ataşat de ea ["s-a lipit sufletul lui de Dinah"] (NRSV foloseşte termenul "a fost atras" de ea, dar cuvântul "ataşat" mai degrabă reprezintă un termen folosit pentru legăturile maritale), apoi că acesta o iubeşte ["i-a căzut dragă"] şi în sfârşit că îi vorbeşte cu tandreţe ["a vorbit pe placul fetei"]. Din această descriere Şechem pare să fie un bărbat îndrăgostit, nu un bărbat care săvârşeşte un act crud de viol. Violatorii simt ostilitate şi ură faţă de victimele lor, nu apropiere şi tandreţe.

Prin urmare, de ce include textul verbul "a necinsti" (34:2 - הנעיו sau a umili, a înjosi), și de ce menționează că fiica lui Iacov a fost "pângărită" (34:5; comparați cu 34:13, 27)? Ruşinea sau umilinţa extremă se referă de obicei la eşecul de a îndeplini ţelurile şi idealurile societăţii. Deoarece raportul sexual era parte a legăturii maritale, este ruşinos pentru o femeie necăsătorită precum Dinah să întreţină relaţii sexuale. Declaraţia de iubire şi dorinţa de căsătorie vin după ce ea şi Şechem au avut relaţii sexuale.

Mai mult, relaţia sexuală a lui Dinah cu Şechem o face să fie "pângărită", un termen (ebraică: אמט - tma; diferit de הנעיו folosit în versetul 34:2, și care ar însemna "a necinsti" sau "a umili") care indică un act sexual inacceptabil. Caracterul inacceptabil al sexului premarital în acest caz este intercorelat cu răspunsul fraţilor lui Dinah, care insistă ca solicitarea de căsătorie a lui Şechem cu această să fie o uniune inacceptabilă.

În mod ironic, dacă există vreun viol în această poveste, sunt Simeon şi Levi cei care "violează" oamenii din oraşul lui Şechem. Comportamentul acestora este violent, ostil şi injust. Dorinţa lui Şechem de legătură maritală se află în contrast cu determinarea lui Simeon şi Levi pentru ca o astfel de legătură să nu aibă loc. Tensiunea între căsătoria în cadrul unui grup (endogamie) şi căsătoria cu un străin (exogamie) este dramatizată în această poveste de dragoste şi violenţă. Actul sexual premarital constituie reprezentarea narativă a încălcării hotarelor grupului. De asemenea, faptul că Şechem apare cunoscut mai întâi ca prieten, apoi ca victimă a grupului lui Iacov ar putea prefigura ceea ce relatează o altă naraţiune biblică: că Şechem este integrat în Israel în mod paşnic, dar apoi este distrus în mod violent (vezi Judecători 3).

*** Pentru cuprins consultați următoarea pagină.

VA URMA