2.1.12 Hagar

Hagar (הָגָר - Agar), o fată egipteană, a fost sclava soției lui Abraham, Sarah. Fără copii, Sarah i-a oferit-o pe Hagar lui Abraham, care avea 85 de ani, drept concubină, astfel încât să poată avea copii cu soțul său, prin intermediul servitoarei sale. Hagar a tratat-o pe Sarah cu obrăznicie, după ce a rămas însărcinată. Sarah s-a plâns lui Abraham, care i-a spus că Hagar este sclava ei; în consecință, poate să facă cu aceasta ce dorește. Sarah s-a purtat atât de dur cu Hagar, încât aceasta a fugit în deșert.

Un înger a întâmpinat-o pe Hagar la un izvor și i-a spus să se întoarcă la Sarah, profețind că Hagar va avea un fiu care va fi numit Ișmael și că descendenții săi vor fi nenumărați. Hagar se întoarce și, în scurt timp, îi dă naștere lui Ișmael. Paisprezece ani mai târziu, când Abraham avea 100 de ani, Sarah dă naștere unui fiu, care a fost numit Isaac.

Într-o zi, Sarah îl vede pe Ișmael râzând de ea și-i cere lui Abraham să-i alunge pe acesta și pe Hagar și să-l declare pe Isaac drept singurul său moștenitor. Abraham îl iubea pe Ișmael și nu dorea să-i îndeplinească dorința Sarei, dar Dumnezeu i-a spus să facă ce dorea Sarah și l-a reasigurat că descendenții săi prin Ișmael vor deveni, de asemenea, o mare națiune. Abraham s-a trezit dimineața devreme, i-a dat Hagarei niște pâine și apă, apoi a trimis-o în deșert, împreună cu fiul său.

Hagar și Ișmael au rătăcit prin pustiul din Beer-sheba. După ce au terminat toată apa de băut, Hagar, nedorind să-și vadă fiul murind de sete, l-a pus sub un tufiș. Apoi a plecat ceva mai departe (la o bătaie de arc), plângând și lamentându-se.

Dumnezeu i-a auzit plânsetele și a trimis un înger care i-a spus să nu se teamă și că fiul său va ajunge strămoșul unei mari națiuni. Dumnezeu i-a deschis ochii și aceasta a văzut un puț în apropiere. Hagar și-a umplut burduful cu apă și i-a dat să bea copilului.

Ișmael a crescut în pustiu și a devenit un arcaș priceput, căsătorindu-se cu o fată egipteană, aleasă pentru el de către Hagar. Unii cercetători o identifică pe Hagar cu Keturah, femeia cu care s-a căsătorit Abraham după moartea Sarei și cu care a avut șase fii: Zimran, Iokșan, Medan, Midian, Ișbak și Șuah.

Mamă și copil

Hagar este sclava egipteană a lui Sarai, pe care Sarai (ulterior Sarah) i-o oferă lui Abram (ulterior Abraham) drept soție, care va purta un copil considerat fiul Sarei (Geneza 16:3). Cu toate că există o asemănare cu mamele-surogat moderne, acest obicei poate părea bizar. Totuși, textele cuneiforme din primul și cel de-al doilea mileniu Î.Hr. atestă acest obicei în antica Mesopotamie.

Primul text de acest gen, din vechea colonie asiriană din Anatolia, datează din jurul anului 1.900 Î.Hr. Un contract de căsătorie, stipulează faptul că, dacă soția nu poate naște copii în doi ani, aceasta va cumpăra o sclavă pentru soțul său.

Al doilea text, inclus în Codul lui Hammurabi (numărul 146), se referă la căsătoria unei naditu, o femeie, legată de un templu, care nu are voie să nască copii. Soțul acesteia are dreptul de a-și lua o a doua soție, dar dacă aceasta dorește să împiedice asta, îi poate oferi soțului său o sclavă. În lumea vechiului Orient Apropiat, o sclavă putea fi văzută ca un incubator, un fel de uter cu picioare.

Sarai și Abram o consideră pe Hagar astfel și nu-i spun niciodată pe nume. Aceasta, totuși, se consideră o persoană și, odată gravidă, nu o consideră pe Sarai superioară; “ea a început a disprețui pe stăpâna sa” (Geneza 16:4). Cu permisiunea lui Abram, Sarai își redobândește autoritatea asupra lui Hagar. Aceasta o “umilește”, posibil tratând-o ca pe o sclavă obișnuită (Geneza 16:6).

Legile lui Hammurabi admit posibilitatea ca o femeie sclavă gravidă ar putea pretinde egalitatea cu stăpâna ei și permit stăpânei să o trateze ca pe o sclavă obișnuită (legea 146). Asta pare să facă și Sarai. Însă, Hagar nu rămâne pasivă.

În loc să se supună, aceasta fuge în pustiul Șur, unde întâlnește un mesager al Domnului, care-i spune să se supună abuzului Sarei, deoarece va naște un fiu care va fi “asin sălbatic între oameni” (Geneza 16:12). La fel cum asinul sălbatic nu a fost niciodată domesticit, așa și fiul lui Hagar nu va fi supus nimănui și va trăi cu “mâinile tuturor asupra lui” și “va sta dârz în faţa tuturor fraţilor lui” (Geneza 16:12).

Destinul copilului

Vestirea Hagarei de către înger este similară cu vestirea Hannei, mama lui Samson, și a Mariei, mama lui Isus: toate vor avea copii cu destine speciale, iar toate mesajele le sunt adresate personal, nu prin intermediul soților. Cererea lui Dumnezeu ca Hagar să redevină sclavă și să se întoarcă să fie umilită de Sarai pare bizară: de ce ar respecta Dumnezeu dreptul de proprietate asupra libertății persoanelor? Acest lucru este deosebit de ciudat, considerând codul legal al Israelului care, fapt unic în cadrul sistemelor legale antice, specifica faptul că sclavii fugari nu vor fi returnați stăpânilor lor (Deuteronomul 23:15).

Dar discursul îngerului de aici este similar cu discursul lui Dumnezeu față de Abram în Geneza 15:13, care afirmă că descendenții acestuia vor fi înrobiți și umiliți înainte de izbăvire. Ambele fragmente folosesc termenii esențiali prin care Israelul a descris experiența din Egipt. Hagar, sclava din Egypt, prevestește Israelul, viitorii sclavi din Egypt. Până și numele acesteia, Hagar, poate însemna "străin"; Hagar este o străină în casa lui Abram, așa cum va fi Israelul străin (gerim), pe pământ străin. Hagar va fi umilită, așa cum descendenții lui Abram vor fi umiliți, iar Dumnezeu i-a acordat atenție chinului său, așa cum va auzi și chinurile urmașilor lui Abram.

Hagar este echivalentul lui Abram. Dumnezeu îi vorbește direct, făurind o relație independentă de relația lui Dumnezeu cu Abram, iar aceasta îi răspunde astfel. Ea îl numește Dumnezeu “Tu ești El-roi (אלרואי)” (însemnând “cel care mă vede”; Geneza 16:13), iar locul Beer-lahai-roi (“puțul Celui Viu care vede”; Geneza 16:14), apoi se întoarce la casa lui Abram și naște un fiu, pe care Abram (nu Sarai) îl numește Ișmael.

Hagar și Ișmael sunt eliberați la îndemnul Sarei (Geneza 21:9–14). Și aici destinul acestora este similar cu cel al viitorului popor al lui Israel, pentru că sclavii proaspăt eliberați se îndreaptă spre deșert și se luptă cu setea. Dumnezeu îl salvează după aceea pe Ișmael, nu datorită plânsetelor Hagarei sau a promisiunii lui Dumnezeu față de Abram, ci pentru că Dumnezeu aude glasul lui Ișmael (Geneza 21:15–21). Relația lui Dumnezeu cu Hagar este reconfirmată cu fiul acesteia, iar relația lui Dumnezeu cu Abram este reconfirmată cu Isaac și fiul acestuia Iacov.

Precum Iacov, Ișmael are doisprezece fii. Hagar este strămoașa acestor doisprezece triburi ale lui Ișmael (Geneza 25:12–15). Aceasta ar putea fi și strămoașa hagariților (hagareni), locuitori nomazi menționați alături de israeliți în Psalmul 82:6 (Psalmul 83:7 din Biblia Iudaică; vezi de asemenea I Paralipomena 5:10; 27:31).

Coranul, la fel ca unele midrașuri evreiești, o amintește pe Hagar ca fiind o prințesă. În timpurile ceva mai moderne, Hagar este deseori admirată ca un simbol al femeilor asuprite care perseverează.

*** Pentru cuprins consultați următoarea pagină.

VA URMA