2.1.7 Noe

Noe (נוֹחַ - Noah; Νωέ în greacă), fiul lui Lameh, era un om virtuos, un om care "mergea pe calea Domnului" (Geneza 6:9). Acesta era neprihănit, în cadrul unei generații a cărei răutate și depravare era atât de mare încât Dumnezeu a regretat facerea omului.

Construirea unei corăbii

Într-o zi, Dumnezeu îi spune lui Noe: "Sosit-a înaintea feței Mele sfârșitul a tot omul, căci s-a umplut pământul de nedreptățile lor, și iată Eu îi voi pierde de pe pământ. Tu însă fă-ți o corabie de lemn de salcâm. În corabie să faci despărţituri și smolește-o cu smoală pe dinăuntru și pe din afară. Corabia însă să o faci așa: lungimea corăbiei să fie de trei sute de coți, lățimea ei de cincizeci de coți, iar înălțimea de treizeci de coți. Să faci corăbiei o fereastră la un cot de la acoperiș, iar ușa corăbiei să o faci într-o parte a ei. De asemenea să faci într-însa trei rânduri de cămări: jos, la mijloc și sus" (Geneza 6:13–16).

"Iar cu tine voi face legământul Meu," a adăugat Dumnezeu, "şi vei intra în corabie tu şi împreună cu tine vor intra fiii tăi, femeia ta şi femeile fiilor tăi. Să intre în corabie din toate animalele, din toate târâtoarele, din toate fiarele şi din tot trupul, câte două, parte bărbătească şi parte femeiască, ca să rămână cu tine în viaţă. Din toate soiurile de păsări înaripate după fel, din toate soiurile de animale după fel şi din toate soiurile de târâtoare după fel, din toate să intre la tine câte două, parte bărbătească şi parte femeiască, ca să rămână în viată împreună cu tine. Iar tu ia cu tine din tot felul de mâncare, cu care vă hrăniţi; îngrijește-te ca să fie aceasta de mâncare pentru tine şi pentru acelea" (Geneza 6:18–21).

Noe a făcut ce i s-a spus și a construit arca. Atunci când arca a fost terminată, Dumnezeu i-a spus lui Noe, "Intră în corabie, tu şi toată casa ta, căci în neamul acesta numai pe tine te-am văzut drept înaintea Mea. Să iei cu tine din toate animalele curate câte şapte perechi, parte bărbătească şi parte femeiască, iar din animalele necurate câte o pereche, parte bărbătească şi parte femeiască. De asemenea şi din păsările cerului să iei: din cele curate câte şapte perechi, parte bărbătească şi parte femeiască, iar din toate păsările necurate câte o pereche, parte bărbătească şi parte femeiască, ca să le păstrezi soiul pentru tot pământul. Căci peste şapte zile Eu voi vărsa ploaie pe pământ, patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi şi am să pierd de pe faţa pământului toate făpturile câte am făcut" (Geneza 7:1–4).

Noe, familia sa și toate viețuitoarele alese de acesta au intrat în arcă. Acest lucru s-a întâmplat în a 17-a zi a celei de-a doua luni, pe vremea când Noe avea 600 de ani. Ploaia a continuat timp de 40 de zile, iar apele au crescut și au propulsat arca. Toate creaturile vii au murit, iar până și cei mai înalți munți au fost acoperiți de ape.

După Potop

După 40 de zile, ploaia s-a oprit; iar timp de 150 de zile apele au scăzut treptat, până când arca a acostat pe muntele Ararat, în Turcia de astăzi. Atunci, 40 de zile mai târziu, Noe a deschis fereastra arcei și a trimis un corb, care a zburat și nu s-a mai întors.

Atunci Noe a trimis un porumbel, care nu găsit vreun loc unde să se așeze și a revenit pe arcă. Noe a mai așteptat încă șapte zile și a trimis, din nou, porumbelul. Pasărea a revenit spre seară, având în cioc o ramură verde de măslin.

Noe a așteptat din nou șapte zile și a trimis iarăși porumbelul. De această dată, porumbelul nu s-a mai întors. Noe a privit și a văzut că suprafața solului era uscată. Câteva săptămâni mai târziu, când pământul s-a uscat, Dumnezeu i-a spus lui Noe că poate să iasă din arcă; el, familia sa și toate creaturile vii. Noe a construit un altar pentru Dumnezeu și i-a oferit un sacrificu de mulțumire ("și a luat din animalele cele curate și din toate păsările cele curate și le-a adus ardere de tot pe jertfelnic" - Geneza 8:20).

Dumnezeu i-a spus lui Noe că, "Şi închei acest legământ cu voi, că nu voi mai pierde tot trupul cu apele potopului și nu va mai fi potop, ca să pustiiască pământul" (Geneza 9:11).

Dumnezeu a continuat, "Iată, ca semn al legământului, pe care-l închei cu voi și eu tot sufletul viu ce este cu voi din neam în neam și de-a pururi, Pun curcubeul Meu în nori, ca să fie semn al legământului dintre Mine și pământ. Când voi aduce nori deasupra pământului, se va arăta curcubeul Meu în nori, Şi-Mi voi aduce aminte de legământul Meu, pe care l-am încheiat cu voi şi cu tot sufletul viu şi cu tot trupul, şi nu va mai fi apa potop, spre pierzarea a toată făptura" (Geneza 9:12–15).

Noe a devenit agricultor și a plantat o vie. A băut vinul făcut din struguri, până când a căzut în cortul său și și-a descoperit trupul gol.

Ham a intrat în cort și și-a văzut tatăl dezbrăcat. Acesta a ieșit din cort și le-a spus fraților săi; Șem și Iafet au luat o haină și, mergând cu spatele, au intrat în cort, acoperindu-și tatăl, având în acest timp fețele întoarse în altă direcție pentru a nu-i vedea goliciunea.

Noe s-a trezit, a realizat că Ham l-a tratat cu o lipsă crasă de respect, și l-a blestemat pe Canaan, fiul lui Ham, condamnându-l să fie sclavul fraților săi. Noe a mai trăit 350 de ani după potop și a murit la vârsta de 950 de ani.

Potopul

Marele potop a fost revărsarea de ape cu care Dumnezeu a distrus omenirea (cu excepția lui Noe și a familiei sale) datorita faptelor rele ale acesteia, așa cum este relatat în cartea Genezei (6:9-9:28). Natura mitică a poveștii potopului a fost deseori remarcată, mai ales legată de animalele care vin câte două către arca lui Noe, care nu este o navă uriașă, ci mai degrabă o structură de mici dimensiuni. Mai mult, paralele cu povestea potopului se găsesc în vechile mituri babiloniene, mai ales în Epopeea lui Ghilgameș, în care zeii hotărăsc să distrugă omenirea din cauză că oamenii îi deranjează, făcând prea mult zgomot.

Iudaismul ortodox, care afirmă că întregul Pentauteh este cuvântul Domnului, consideră povestea ca fiind adevărată în toate detaliile sale; deși rabinul J. H. Hertz este pregătit să admită faptul că povestea din Pentauteh este similară cu mitul babilonian. Hertz consideră povestea ca fiind reală. Chiar a existat un potop universal, iar Noe este un personaj istoric, atât mitul babilonian, cât și povestea din Geneza fiind doar niște versiuni diferite ale acelorași fapte.

Chiar și în viziunea care consideră un mit povestea din Geneză, se observă totuși o mare diferență între relatarea monoteistă din Torah și versiunea babiloniană. În mitul babilonian, Ut-Napishtim, Noe babilonian, este salvat de către un zeu al cărui favorit era și va deveni ulterior el însuși un zeu, spre deosebire de varianta biblică, în care Noe este un om virtuos, salvat datorită virtuții sale.

În această viziune, autorii biblici au folosit un mit străvechi pentru a crea propriul lor mit, unul însă cu încărcătură morală conformă tonului monoteist. Mulți cercetători și cărturari evrei moderni, cu toate că recunosc elementele mitice din povestea potopului precum și evidenta proveniență din mitul babilonian, consideră că povestea este, cel puțin parțial, adevărată, deși este imposibil să se determine cât este istorie și cât este legendă.

Dincolo de chestiunea particulară a potopului, întreaga discuție este centrată pe întrebarea în ce măsură Biblia comunică informații infailibile asupra tuturor problemelor, iar această întrebare ne duce la doctrina tradițională conform căreia Torah este "din Ceruri."

Curcubeul

După potop și salvarea lui Noe și a familiei acestuia, Dumnezeu îi arată lui Noe un curcubeu în nori, ca semn al legământului său cu omenirea că nu va mai aduce niciodată un astfel de dezastru pentru a-i distruge (Geneza 9:8-17).

Nahmanides observa că curcubeul este un fenomen natural, așa că povestea nu înseamnă că Dumnezeu a creat curcubeul după potop, ci doar că acesta a hotărât că fenomenul deja existent va servi ca semn al legământului Său de acum încolo. Curcubeul îndreptat în sus denotă, potrivit lui Nahmanides, faptul că săgeata Domnului nu se va mai îndrepta în jos pentru a distruge omenirea.

Talmudul (Berakhat 59a) afirmă că o binecuvântare specială trebuie rostită atunci când este privit un curcubeu. Forma exactă a acestei binecuvântări apare în Cartea Rugăciunilor, astfel: "Binecuvântat ești Tu, Doamne, Dumnezeul nostru, regele universului, care-și amintește legământul, este fidel legământului Său și își ține cuvântul Său."

Curcubeul este menționat din nou în Biblie în viziunea lui Ezekiel: "Cum este curcubeul ce se află pe cer la vreme de ploaie, așa era înfăţişarea acelei lumini strălucitoare care-l înconjura. Astfel era chipul slavei Domnului. Şi când am văzut eu aceasta, am căzut cu faţa la pământ" Iezechiel 1:28).

Este de remarcat maniera circumspectă în care Ezekiel își descrie viziunea chipului slavei Domnului, printr-o comparație. Shlomo Yitzhaki (Rashi), într-un comentariu la versetele 26 și 27 ("Pe bolta de deasupra capetelor fiarelor era ceva care semăna cu un tron şi la înfăţişare era ca piatra de safir; iar sus pe acest tron era ca un chip de om. Şi am mai văzut ceva, ca un metal înroşit în foc, ca nişte foc, sub care se afla acel chip de om şi care lumina împrejur; de la coapsele acelui chip de om în sus şi de la coapsele chipului aceluia în jos se vedea un fel de foc, un fel de lumină strălucitoare care-l împresura de jur împrejur." - Iezechiel 1:26-27), referindu-se la apariția slavei Domnului, urmează învățăturile talmudice: "Nu a fost acordată permisiunea de a analiza semnificația acestui verset."

Talmudul (Hagigah 16a) afirmă că persoana care se uită prea mult la curcubeu va suferi o diminuare a vederii. În Kabbalah, culorile curcubeului reprezintă diversele nuanțe ale Sefirotului. Curcubeul devine astfel în gândirea evreiască simbolul atât al slavei Domnului, cât și manifestarea loialității lui Dumnezeu față de legământul Său cu omenirea și cu poporul lui Israel.

Cuvântul "berit" (בְּרִית) este utilizat atât legământul legat de curcubeu, cât și pentru circumcizie, legământul cu Abraham.

*** Pentru cuprins consultați următoarea pagină.

VA URMA

2.1.6 Cain și Abel

Cain și Abel au fost cei doi fii ai lui Adam și Eva (Geneza 4). Cain este agricultor (lucrător al pământului), iar Abel păstorește turme de oi. (Sugestia că narațiunea conține ecouri ale unui conflict între fermierii stabili și păstorii nomazi nu are dovezi care să susțină asta, atâta timp cât nu există documente care să menționeze un astfel de conflict în societatea israelită antică.) Cain aduce o ofrandă Domnului din roadele pământului, iar Abel din mieii întâi născuți din turma sa. Dumnezeu respinge ofranda lui Cain, dar o acceptă pe cea a lui Abel.

Atunci când Cain și Abel se află pe câmp, Cain îl atacă pe Abel și îl ucide, după care Dumnezeu îl condamnă pe Cain la o viață în pribegie și pune un semn pe el, semn care indică faptul că este protejat și nimeni nu trebuie să-l ucidă. (Expresia "semnul lui Cain" pentru un ucigaș se bazează pe o neînțelegere. Cain nu a fost "însemnat" pentru a indica faptul că este un asasin, ci mai degrabă pentru a-l proteja să nu devină și el victima unui asasinat.)

Numele de Cain, Kayin în ebraică, se spune că ar fi fost dat de către Eva, deoarece aceasta a declarat "Am dobândit [kaniti, de la kanah, 'a dobândi'] om de la Dumnezeu." Despre Abel, textul spune doar că Eva i-a dat naștere, fără să menționeze că aceasta i-ar fi ales numele. Este interesant faptul că numele de Abel provine de la cuvântul ebraic hevel, care înseamnă respirație, abur; fiind probabil unul dintre cazurile, cum sunt multe în Biblie, în care numele descrie soarta subsecventă a unei persoane. În acest caz, poate că înseamnă faptul ca viața lui Abel a fost scurtă și fără substanță, pentru că a fost ucis pe când era tânăr.

Narațiunea nu este clară atunci când menționează de ce a respins Dumnezeu ofranda lui Cain și a acceptat-o pe cea a lui Abel. O interpretare se bazează pe cuvântul "alese" (משובח) (care lipsește din traducerile în limba română: "Şi a adus şi Abel din cele mai alese din cele întâi-născute ale oilor sale şi din grăsimea lor" - Geneza 4:4) din ofranda lui Abel. Abel a adus ce avea mai bun în turma sa, în timp ce Cain nu s-a străduit prea tare.

Într-un Midrash (Geneza Rabbah 22:7) există trei opinii cu privire la motivul pentru care frații au intrat în conflict. Potrivit unei opinii, frații și-au împărțit lumea între ei, unul luând tot pământul, iar celalalt luând toate bunurile mobile. Cel care a luat pământul i-a spus celuilalt să plece de pe pământul său și zboare în aer. Ce care a luat toate bunurile mobile i-a spus celuilalt să se dezbrace, deoarece hainele îi aparțin lui. O altă opinie este aceea că cearta a fost legată de al cui teren urma să găzduiască construcția Templului.

O a treia opinie este aceea că Cain avea o soră geamănă (Geneza 4:17 spune că Cain și-a luat o soție, pe care în mod normal nu avea de unde să o ia), iar Abel avea două surori gemene (fuseseră tripleți). Abel a pretins ambele surori pentru sine, dar Cain își dorea una în plus, ca dreptul lui de prim născut.

Este evident faptul că Midrash utilizează narațiunea originală ca pe o paradigmă pentru conflictul uman. De ce sunt oamenii violenți și care sunt principalele cauze ale războiului? Un motiv este disputa pentru pământ și proprietate, altul este legat de concurența pentru femei, iar al treilea este cel privitor la neînțelegerile religioase.

În tradiția iudaică Cain este un personaj rău, iar Abel unul virtuos, dar ocazional se găsește, dacă nu o justificare faptei lui Cain, cel puțin o încercare de a înțelege faptul că Cain nu avea nicio experiență anterioară despre ucidere sau moarte și era probabil în necunoștință de cauză cu privire la seriozitatea acțiunii sale. Cain este și unul dintre personajele biblice care își recunosc greșeala și, așadar, este prototipul pocăitului, chiar dacă părerea sa de rău este descrisă uneori ca nefiind complet sinceră.

În literatura Kabbalah sufletul lui Cain aparține de Sitra Ahra, "cealaltă parte," partea demonică, în timp ce sufletul lui Abel a revenit pe Pământ din nou, întruchipându-l pe Moise. Există o legendă în Zohar care spune că descendenții lui Cain trăiesc în lumea subpământeană, ca niște monștri cu două capete. Legenda era cunoscută în Evul Mediu și în lumea creștină.

*** Pentru cuprins consultați următoarea pagină.

VA URMA

2.1.5 Eva

Prima femeie, descrisă în povestea creației biblice în Geneza 2-3, Eva, este probabil cea mai cunoscută figură feminină din Biblia Iudaică. Importanța sa vine nu numai datorită rolului avut în povestea grădinii Edenului, ci și pentru aparițiile frecvente în arta, teologia și literatura occidentală.

Într-adevăr, imaginea Evei, care nu mai apare în Biblia Iudaică după primele capitole din Geneză, este mai puternic ilustrată de către cultura post-biblică decât de către narațiunea biblică propriu-zisă. Pentru mulți, Eva reprezintă păcatul, seducția și natura subordonată a femeii. Deoarece astfel de aspecte ale caracterului acesteia nu sunt parte efectivă a narațiunii din Geneza Bibliei Iudaice, ci au devenit asociate cu ea prin intermediul interpretărilor tradiției iudaice și creștine, o discuție despre Eva înseamnă evidențierea unora dintre aceste viziuni care nu sunt intrinsece străvechii povești biblice.

A păcătuit sau nu Eva?

Cu toate că Eva este legată de începuturile păcatului în cele mai timpurii menționări ale sale în afara Bibliei Iudaice - în cartea evreiască necanonică Cartea lui Sirah, precum și în Noul Testament și în alte lucrări evreiești și creștine antice - aceasta nu este numită păcătoasă de primele trei capitole ale Genezei.

Într-adevăr, Eva și Adam nu-i dau ascultare lui Dumnezeu; dar cuvântul păcat nu apare în Biblia Iudaică până la povestea despre Cain și Abel, unde se referă în mod explicit la crima socială extremă, fratricidul. O altă neînțelegere este aceea că Eva îl tentează sau îl seduce pe Adam. În realitate aceasta abia ia o bucățică de fruct - nu un măr - și i-l înmânează acestuia; amândurora li s-a spus să nu mănânce și totuși amândoi o fac.

De asemenea, povestea este deseori privită ca incluzând blestemul adresat Evei (și lui Adam) de către Dumnezeu, deși textul relatează doar blestemarea șarpelui și a pământului. Povestea grădinii Edenului este considerată ulterior drept "Căderea" sau "Căderea omului," deși nu există nicio cădere în cadrul narațiunii; această desemnare constituie o aplicare creștină ulterioară a teoriei lui Platon (din Phaedrus) a căderii creaturilor cerești pe pământ pentru exprimarea ideii de îndepărtare din grațiile divine.

Astfel de viziuni sunt adânc înrădăcinate în noțiunile occidentale ale Edenului, făcând dificilă observarea trăsăturilor și rolului Evei, așa cum este ea prezentată de către Biblia Iudaică. Aceste trăsături au fost în mare parte neobservate sau ignorate de către interpretarea tradițională. Această situație, precum și modul în care povestea din Geneza 2-3 pare să sancționeze noțiunile patriarhale ale dominației masculine, a făcut ca reconsiderarea poveștii Edenului să constituie un proiect important al studiilor biblice feministe încă de la primul val al interesului feminist față de exegeza biblică, care a făcut parte din mișcarea pentru dreptul la vot din secolul al XIX-lea din Statele Unite.

Studiile biblice feministe contemporane, în cea mai mare parte, au avut tendința de a îndepărta stratul teologic negativ, pentru a regăsi aspectele pozitive ale rolului Evei și, în general, de a înțelege modul în care istorisirea acestui început ar fi putut funcționa în cadrul culturii israelite. Literatura care se ocupă cu Eva și povestea acesteia este extrem de voluminoasă și numai o parte dintre noile perspective pot fi discutate aici.

Și Dumnezeu a făcut oameni

Binecunoscuta poveste a Edenului începe cu scena unei grădini luxuriante, diferită complet de pământurile aride ale Țării Canaanului, unde locuiau israeliții. Dumnezeu a așezat acolo un adam, o persoană formată din "ţărână din pământ" [adama]" (Geneza 2:7). Acest joc de cuvinte evocă noțiunea primelor creaturi umane ca fiind creaturi terestre.

Traducerea tradițională a cuvântului adam, ca însemnând "bărbat," de la începutul poveștii Edenului, poate fi contestată. Cuvântul ebraic adam poate într-adevăr să însemne bărbat și chiar să fie numele propriu-zis Adam, dar poate reprezenta și un termen generic pentru o creatură umană, muritoare. Potrivit unor interpretări feministe ale Bibliei, inclusiv a limbajului acesteia, această ambiguitate ar putea însemna că prima creatură umană a fost androgină și că Dumnezeu a despărțit-o ulterior în două creaturi diferite pentru procreare și continuarea vieții umane.

Dumnezeu îi spune acestei prime creaturi că orice din gradină poate fi mâncat, cu excepția fructelor unui anumit copac. Dumnezeu decide apoi ca această persoană să nu fie singură și încearcă să-i aducă un companion dintre animale. Crearea animalelor servește la popularea lumii cu creaturi vii, dar niciuna dintre acestea nu este pe placul omului.

Dumnezeu atunci îndepărtează, efectuând o primă operație cosmică, o parte din această primă persoană, pentru a forma o a doua persoană. Unitatea esențială a acestor primi doi oameni este exprimată de binecunoscutele cuvinte "os din oasele mele și carne din carnea mea," (Geneza 2:23) pe care "bărbatul" (ebraică iș) i le spune "femeii" (ebraică ișa).

Această unitate este reconfirmată prin copulare, indicând tăria legăturii maritale în fața celei de sânge (din naștere): "De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va uni cu femeia sa şi vor fi amândoi un trup" (Geneza 2:24). Relația între această primă pereche de oameni este exprimată și prin termenul "ezer ke-negdo," (עֵזֶר כְּנֶגְדֹּֽו׃) tradus prin "ajutor și parteneră" de către noua versiune revizuită a bibliei (New Revised Standard Version) în limba engleză (Geneza 2:18). Această exprimare neobișnuită indică probabil reciprocitate. Substantivul "ajutor" poate însemna fie "asistent" (subordonat), fie "cunoscător" (superior), dar locuțiunea prepozițională variabilă, folosită numai aici în Biblie, aparent înseamnă "egal cu." Fraza, care poate fi tradusă literar ca "un ajutor egal," indică faptul că nu exista vreo ierarhie relațională în cadrul perechii primordiale.

Intră pe scenă Eva

Este momentul apariției șarpelui. O creatură inteligentă, acesta începe un dialog cu femeia, care este astfel primul om care are o conversație (poate o oglindire a modului în care femeile știu să manipuleze cuvintele?). Femeia apreciază calitățile estetice și nutriționale ale pomului interzis și a fructului acestuia, precum și a potențialului de a oferi cunoaștere ("pentru că dă ştiinţă" - Geneza 3:6). Femeia și bărbatul mănâncă fructul oprit și în cele din urmă sunt expulzați din Eden pentru fapta lor, ca nu cumva să mănânce din pomul vieții și să obțină nemurirea, pe lângă cunoștințele lor. Consumarea fructului oprit i-a făcut asemenea lui Dumnezeu, capabili să știe, să perceapă și să înțeleagă "binele şi răul" (Geneza 3:22), însemnând totul. Dar nu trebuie să mănânce niciodată din pomul vieții și să obțină și nemurirea.

Adam și Eva

Povestea captivantă și controversată a originii umane poate fi înțeleasă ca portretizând arhetipurile calităților umane, în care primii oameni reprezintă toți oamenii. Numele femeii este Eva, care provine aparent dintr-un cuvânt însemnând "a trăi." Prezentarea numelui acesteia este urmată de o etimologie populară; ea este "mama tuturor celor vii" (Geneza 3:20). Numele ei este încărcat de simbolism, caracteristic pentru rolul său arhetipic - ca primă femeie, Eva reprezintă funcția maternală dătătoare de viață a tuturor femeilor.

Eva este de asemenea și cea care furnizează prima bucățică de mâncare, într-un capitol în care cuvintele "mănânci" și "mâncat" apar în repetate rânduri. Repetarea acestor cuvinte în povestea originii umane reflectă îngrijorările israeliților legate de supraviețuirea într-un mediu ostil, precum cel din Țara Canaanului. Acțiunea Evei, de înmânare a unor fructe bărbatului derivă mai degrabă din realitatea rolului femeilor în prepararea mâncării, decât din descrierea unei scene de seducție sau tentație.

Și femeile?

Povestea Edenului servește de asemenea și unui scop etiologic. I-a ajutat pe israeliții antici să se confrunte cu realitățile dure ale existenței zilnice, mai ales în contrast cu viața din zonele mai fertile și mai umede din Orientul Apropiat, furnizând o "explicație" pentru condițiile lor grele de viață. Afirmațiile severe adresate primului cuplu, înainte de expulzarea din grădină, înfățișează realitățile cu care se vor confrunta. Bărbații (Geneza 3:17-19) vor înfăptui o muncă anevoioasă fără sfârșit pentru a cultiva recolte din pământul care este "blestemat." Și femeile?

Acest lucru ne aduce poate la cel mai dificil verset din Biblia Iudaică pentru oameni, legat de egalitatea între sexe. Geneza 3:16 pare să ofere dreptul bărbatului de a domina asupra femeii. Exista însă și posibilitatea ca interpretarea tradițională să fi denaturat sensul original și cea mai bună interpretare să fie aceea pe fundalul social al vieții agrariene.

În locul exprimării cunoscute "Voi înmulţi mereu necazurile tale, mai ales în vremea sarcinii tale", versetul ar putea fi "Voi înmulţi mereu obligațiile și sarcinile tale." Cuvântul pentru "obligație" (datorie), izavon, este același cuvânt folosit de Dumnezeu în aserțiunea față de bărbat; traducerea uzuală ("necaz" sau "durere") este departe de a fi precisă. Pe lângă asta, femeia va trece prin mai multe sarcini (gravidități);cu alte cuvinte femeile trebuie să aibă familii mari și să muncească mult, ceea ce precizează și următoarea propoziție. Versetul este o dispoziție pentru un rol intens productiv și reproductiv al femeilor; susține ceea ce viața însemna pentru femeile israelite.

În această lumină, noțiunea generală a dominației masculine din cea de-a doua parte a versetului constituie o denaturare. Mai degrabă, ideea "conducerii" masculine este legată de sarcinile (graviditățile) numeroase menționate în prima parte a versetului. Femeile s-ar putea opune sarcinilor repetate, datorită pericolului de a muri în timpul nașterii copiilor, dar din cauza pasiunii sexuale ("atrasă vei fi către bărbatul tău," 3:16) acestea cedează senzualității soțului lor. Stăpânirea bărbatului din acest verset este slab conturată, fiind legată strict de sexualitate; tradițiile interpretative masculine au extins această idee afirmând că înseamnă dominația masculină generală.

Eva nu dispare din povestea biblică după expulzarea din grădină. Într-o introducere obscură (Geneza 4:1-2) a poveștii următoare a lui Cain și Abel, Eva spune că "Am dobândit om de la Dumnezeu." Traducerea tradițională ascunde de fapt o exprimare extrem de neobișnuită. Cuvântul ebraic pentru "a dobândi" este același precum cel folosit pentru puterea creatoare a lui Dumnezeu (Geneza 14:19,22) și cel folosit de textele extra-biblice pentru puterea creatoare a zeițelor mame semitice. O traducere mai precisă ar fi "Am creat un om împreună cu Dumnezeu."

Femeile din Biblie "nasc copii," nu "creează oameni"; iar crearea unui om "împreună" cu Dumnezeu pune puterea creatoare a femeii alături de cea a lui Dumnezeu. Această viziune a femeii ca fiind sursa vieții, alături de înștiințarea convențională a nașterii celui de-al doilea său fiu, Abel (Geneza 4:2), constituie ultima menționare directă a Evei în Biblia Iudaică (deși aceasta este menționată indirect în Geneza 4:25, unde îi dă naștere lui Set).

*** Pentru cuprins consultați următoarea pagină.

VA URMA

2.1.4 Adam și Eva

Adam a fost prima ființă umană și strămoșul rasei umane. Primul capitol din Geneză afirmă că Dumnezeu a făcut omul în a șasea zi a Creației, modelându-l după chipul său și oferindu-i stăpânirea asupra celorlalte creaturi. Etimologia cuvântului Adam este legată de Adamah, "pământ" sau "sol," precum și de Adom, "roșu." Acest lucru sugerează faptul că Adam a fost creat din pământ roșu sau argilă.

Al doilea capitol al Genezei povestește crearea omului mai amănunțit. Dumnezeu a creat omul din praful (țărâna) de deasupra pământului și i-a suflat în nări respirația vieții. L-a așezat în gradina Edenului pentru a se ocupa de aceasta. Dumnezeu i-a spus omului că poate să mănânce din fiecare pom din gradină, cu excepția pomului cunoașterii binelui și răului, încălcarea acestei porunci fiind pedepsită cu moartea.

Dumnezeu a adus toate animalele și păsările la Adam, care le-a dat acestora nume, dar Adam nu a găsit printre acestea o ... parteneră potrivită. Dumnezeu l-a adormit atunci pe Adam și i-a extras o coastă, creând prima femeie, pe care Adam a numit-o Eva, deoarece aceasta va fi mama tuturor ființelor umane.

Bărbatul și femeia erau goi și nu simțeau vreo rușine în asta, până când șarpele a convins-o pe femeie să mănânce fructele pomului interzis. După ce Eva a împărțit fructul oprit cu Adam, cuplul a devenit conștient de goliciunea lor. S-au acoperit cu frunze de smochin și s-au ascuns de Dumnezeu de rușine. Dumnezeu l-a întrebat pe Adam (Geneza 3:11): "Cine ți-a spus că ești gol? Nu cumva ai mâncat din pomul din care ți-am poruncit să nu mănânci?"

Adam a învinovățit-o pe Eva, iar Eva a dat vina pe șarpe. Ca pedeapsă pentru fapta acestuia, Dumnezeu l-a condamnat pe șarpe să se târască pe burtă și să mănânce praf. I-a spus femeii că va suferi dureri mari la nașterea copiilor, își va dori bărbatul și îi va fi supusă acestuia.

Bărbatului, Dumnezeu i-a spus, "Pentru că ai ascultat vorba femeii tale şi ai mâncat din pomul din care ţi-am poruncit: 'Să nu mănânci', blestemat va fi pământul pentru tine! Cu osteneală să te hrăneşti din el în toate zilele vieţii tale! Spini şi pălămidă îţi va rodi el şi te vei hrăni cu iarba câmpului! În sudoarea fetei tale îţi vei mânca pâinea ta, până te vei întoarce în pământul din care eşti luat; căci pământ eşti şi în pământ te vei întoarce" (Geneza 3:17–19).

Dumnezeu a făcut apoi îmbrăcăminte din piele și i-a îmbrăcat pe Adam și Eva. Pentru a preveni ca aceștia să mănânce din fructele pomului vieții, și astfel să devină nemuritori, Dumnezeu i-a expulzat pe cei doi din gradina Edenului. După ce au fost alungați din Eden, Eva a dat naștere la doi copii, Cain și apoi Abel. După moartea lui Abel, ucis de către fratele sau Cain, Eva a născut un al treilea fiu, Set, atunci când Adam avea vârsta de 130 de ani.

În continuare nu mai există vreo mențiune despre Eva în Biblie, neștiindu-se vârsta pe care o avea la momentul morții. Deși Adam a trăit mulți ani, murind la vârsta de 930, Biblia nu oferă vreun detaliu despre modul în care acesta s-a adaptat la viața din afara grădinii Edenului, în afara menționării faptului că a mai avut și alți fii și fiice.

*** Pentru cuprins consultați următoarea pagină.

VA URMA

Numele din Biblie

De ce Abraham și nu Avraam? Simplu: pentru că așa este scris numele acestuia în grafia ebraică (אַבְרָהָם). Litera "ב" din numele Abraham (אַבְרָהָם) este litera "bet," care se pronunță "v". Abraham se pronunță Avra'am, litera "he" (ה) auzindu-se foarte slab. În continuare, urmează o listă cu numele unor personaje biblice mai importante, cu numele și semnificația lor în limba ebraică, precum și numele folosit de bibliile traduse în limba română. În cadrul articolelor voi continua să folosesc numele ebraice ale personajelor (cu câteva excepții care pot naște confuzie - Eliyahu/Ilie), pentru că din punctul meu de vedere traducerea numelor sau adaptarea lor în limba română constituie o eroare.

* Aaron (אַהֲרֹן - Aharon), un învățător; semeț; impunător. În Biblia Iudaică, Aaron (אַהֲרֹן‎), uneori numit Aaron Levitul (אַהֲרֹן הַלֵּוִי), era fratele lui Moses, ocupând funcția de preot a tribului său, devenind primul mare preot al israeliților.

* Abel (הבל - Hevel), un oraș; doliu; vanitate; respirație. Abel este al doilea fiu al lui Adam și al Evei, ucis de fratele său Cain.

* Abram (אַבְרָם - Avram), tată solemn; Abraham (אַבְרָהָם - Avraham) - fără semnificație în ebraică. Abraham este părintele israeliților, ismailiților, edomiților și midianiților, conform Genezei.

* Adam (אָדָם), roșu; pământesc

* Azariah, Azaria (עֲזַרְיָה), cel care-L aude pe Dumnezeu.

* Baruh (בָּרוּךְ), care este binecuvântat

* Cain (הבל - Qayin), posesie; achiziție; născocire. Primul fiu al lui Adam și Eva.

* Dan (דָּן), judecată; cel care judecă

* Daniel (דָּנִיֵּאל), judecata lui Dumnezeu; Dumnezeu judecătorul meu

* David (דָּוִיד), drag; prea-iubit; adorat

* Deborah, Debora (דְּבוֹרָה), cuvânt; lucru; o albină

* Eleazar (אֶלְעָזָר), ajutorul Domnului;

* Eliyahu, Ilie (אליהו), Dumnezeu Stăpânul; puternicul Dumnezeu

* Elișa, Elisei (אֱלִישַׁע), salvarea lui Dumnezeu

* Emmanuel (עִמָּנוּאֵל), Dumnezeu cu noi

* Enoh (חֲנוֹךְ), dedicat; disciplinat

* Esau, Isav (עֵשָׂו), cel care încheie

* Esther, Estera (אֶסְתֵּר), secret; ascuns

* Ezekiel (יְחֶזְקֵאל), tăria lui Dumnezeu

* Ezra (עֶזְרָא), ajutor; tribunal

* Goliath, Goliat (גָּלְיָת), trecere; revoluție; movilă

* Habakkuk, Habacuc, Avacum (חֲבַקּוּק), cel care îmbrățișează; un luptător

* Hosea, Hoșea, Osea (הוֹשֵׁעַ), salvator; siguranță

* Isaac (יִצְחָק), râs; el râde; cel care râde

* Isaiah, Isaia (יְשַׁעְיָהוּ), salvarea Domnului; salvarea lui Dumnezeu; Iahveh este cel care ajută; salvarea este Dumnezeu

* Ișmael, Ismael (יִשְׁמָעֵאל), Dumnezeu care aude

* Israel (יִשְׂרָאֵל), care izbutește cu Dumnezeu; care luptă cu Dumnezeu, care conduce cu Dumnezeu

* Iacob, Iacov (יַעֲקֹב), care înlătură, care subminează; călcâiul; înlocuitorul

* Iael, Yael (יעל), un țap, iute

* Iob, Iov (אִיּוֹב), cel care plânge, suspină; persecutat

* Iosif (יוֹסֵף), creștere, mărire, adăugare;

* Ioșua (יְהוֹשֻׁעַ), un salvator, mântuitor

* Iudah, Iuda (יְהוּדָה), confesiune; lăudat; celebrat;

* Laban (לָבָן), alb; strălucitor; dificil

* Leah, Lea (לֵאָה), plicticos; trudit; obosit;

* Lot, Lotan (לוֹט), ascuns; împachetat; acoperit; smirnă; rășină

* Malahi (מַלְאָכִי), mesagerul meu; îngerul meu

* Micah, Mica (מִיכָה), sărac; umil

* Miriam (מִרְיָם), rebeliune, rebelă; amărăciune

* Moses, Moise (מֹשֶׁה‎), luat; scos; scos din apă sau un fiu

* Naphtali, Neftali (נַפְתָּלִי), care se luptă sau se zbate

* Noah, Noe (נֹחַ, נוֹחַ) odihnă; mângâiere

* Obadiah, Obadia (עובדיה), slujitorul Domnului

* On, Onan (אוֹנָן), durere; forță; injustiție

* Rahel, Rahela (רחל - Rahel), lână de oaie-mamă; oaie-mamă; oaie

* Rebekah, Rebeca (רִבְקָה - Rivkah), plină de frumusețe

* Ruben (רְאוּבֵן - Re'uven), iată un fiu

* Ruth, Rut (רות), prieten

* Samson (שמשון), fiul său; ajutorul său

* Sarah, Sara (שָׂרָה), doamnă; mamă a unei mulțimi

* Sarai (שרי), doamna mea; prințesa mea

* Satan (הַשָׂטָן), contrar; adversar; inamic; acuzator

* Saul (שָׁאוּל), cerut; împrumutat; moarte; jgheab

* Simeon, Șimon (שמעון), care ascultă sau aude; care este auzit

* Solomon (שְׁלֹמֹה), împăciuitor; perfect; cel care răsplătește

* Tamar, Tamara (תמר), curmală, curmal; palmier

* Zahariah, Zaharia (זְכַרְיָה), amintirea Domnului; amintit de Iahveh, amintit de Domnul