Realitatea obiectivă există sau universul este o fantasmă?

În 1982 a avut loc un eveniment remarcabil. La Universitatea din Paris, o echipă de cercetători condusă de fizicianul Alain Aspect a efectuat un experiment, care s-a dovedit a fi unul dintre cele mai importante ale secolului XX. Știrile nu au prezentat evenimentul. De fapt, în afara cazului în care aveți obiceiul de a citi reviste științifice, probabil nu ați auzit de numele lui Aspect, deși unii cred că descoperirea acestuia poate schimba fața științei.

Aspect și echipa sa au descoperit că, în anumite circumstanțe, particulele subatomice, precum electronii, sunt capabile să comunice instantaneu unele cu celelalte, indiferent de distanța care le separă. Nu contează dacă sunt separate de 3 metri sau de 3 miliarde de kilometri. Cumva, fiecare particulă pare să știe ce face cealaltă. Problema cu acest lucru este că încalcă teza lui Einstein, potrivit căreia nicio informație nu poate călători mai repede decât viteza luminii. Din moment ce călătoria cu o viteză superluminică este echivalentă cu înfrângerea barierei timpului, această perspectivă intimidantă i-a făcut pe unii fizicieni să încerce să elaboreze o serie de teorii pentru a explica descoperirile lui Aspect. Dar, i-a inspirat și pe alții să ofere niște explicații radicale.

De exemplu, fizicianul David Bohm de la Universitatea din Londra crede că descoperirea lui Aspect sugerează ca realitatea obiectivă nu există, că în pofida aparentei sale solidități, Universul este o fantasmă, o gigantică și splendid de amănunțită hologramă.

Pentru a înțelege de ce Bohm face această afirmație uluitoare, trebuie să înțelegem mai întâi ce este o hologramă. O hologramă este o imagine tridimensională obținută cu ajutorul laserului. Pentru a obține o hologramă, obiectul care urmează să fie fotografiat este mai întâi învăluit de lumina unei raze laser. Apoi, o a doua rază laser este proiectată pe lumina reflectată de prima rază, iar rezultatul interferenței (zona unde razele se amestecă) acestora este capturat pe film. Atunci când filmul este developat, arată ca un amestec fără sens de lumini și umbre. Dar, imediat ce filmul developat este luminat de o altă rază laser, o imagine tridimensională a obiectului original apare.

Caracterul tri-dimensional al acestor imagini nu este singurul lucru remarcabil. Dacă holograma unui trandafir este tăiată în două și iluminată apoi cu un laser, fiecare jumătate va conține întreaga imagine a trandafirului. În continuare, divizând holograma din nou, fiecare porțiune va conține întotdeauna o versiune mai mică, dar intactă a imaginii originale. Spre deosebire de fotografiile normale, fiecare fragment al unei holograme conține toată informația deținută de întreg.

Natura "întregului în fiecare parte" a unei holograme ne oferă o modalitate complet nouă de a înțelege ordinea și organizarea. Știința occidentală a lucrat după principiul că cea mai bună metodă de înțelegere a unui fenomen fizic, fie că este vorba de o broască sau un atom, este disecarea acestuia și studierea părților sale componente. O hologramă ne învață că unele lucruri din univers nu se pretează la o astfel de abordare. Dacă încercăm să disecăm ceva structurat după principiul hologramei, nu vom obține părțile componente ale acelui obiect ci doar versiuni mai mici ale întregului.

Această abordare i-a sugerat lui Bohm o altă cale de înțelegere a descoperirii lui Aspect. Bohm crede că motivul pentru care particulele subatomice sunt capabile să rămână în contact, indiferent de distanța care le separă, nu constă în faptul că ele schimbă un fel de semnal misterios, ci pentru că separarea lor spațială este, pentru noi, o iluzie. Bohm afirmă că, la un nivel mai profund al realității, particulele nu sunt entități individuale ci extinderi ale aceluiași ceva fundamental.

Pentru o mai bună înțelegere, Bohm propune următorul exemplu: Să ne imaginăm un acvariu în care înoată un singur pește. Nu putem vedea direct acvariul, iar ceea ce se petrece în el observăm doar cu ajutorul a două camere video, una orientată spre partea frontală a acvariului, iar cealaltă spre laterală. Pe cele două monitoare vom vedea doi pești (aparent diferiți) fără să știm că ei sunt de fapt unul și același. Când o imagine se mișcă, observăm că și cealaltă se mișcă simultan, dar oarecum diferit. Concluzia ar fi că cei doi pești comunică între ei. În realitate există doar un singur pește, în timp ce noi vedem două imagini diferite ale acestuia. La fel se întâmplă și în cazul particulelor subatomice din experimentul lui Aspect.

Conform lui Bohm, aparenta comunicare cu viteză superluminică între particule ne conduce la ideea că există un nivel mai profund al realității la care nu avem acces, o dimensiune mult mai complexă decât cea ilustrată în exemplul cu peștele din acvariu. Particulele subatomice le observăm ca entități separate deoarece noi avem acces doar la o parte din realitatea acestora. Aceste particule nu sunt "părți" separate, ci fațete ale unei unități mai profunde care, în ultimă instanță, este la fel de indivizibilă ca și holograma trandafirului menționat anterior. Și, întrucât tot ceea ce există în realitatea fizică este compus din astfel de "fantome", universul însuși este o proiecție holografică, o hologramă.

Pe lângă natura iluzorie, un astfel de univers ar trebui să posede caracteristici surprinzătoare. Dacă aparenta separare dintre particulele subatomice este iluzorie, înseamnă că, la un nivel mai profund al realității, toate lucrurile din univers sunt infinit interconectate. Electronii unui atom de carbon din creierul uman sunt conectați cu particulele subatomice care compun fiecare pește, fiecare inimă care bate și fiecare stea ce strălucește pe cer.

Într-un univers holografic chiar și spațiul și timpul nu mai pot fi considerate mărimi fundamentale. Deoarece conceptul de localizare spațială dispare într-un univers în care nimic nu este cu adevărat separat, atunci timpul și spațiul tridimensional, asemenea imaginilor peștelui din acvariu, ar trebui privite ca proiecții ale acestei ordini mai profunde. La acest nivel mai adânc, realitatea este un fel de super-hologramă în care trecutul, prezentul și viitorul coexistă. Asta sugerează ca, având mijloacele potrivite, am putea cândva să ajungem la nivelul super-holografic al realității și să surprindem scene dintr-un trecut de mult uitat. Ce anume conține super-holograma rămâne o întrebare fără răspuns. Admițând, de dragul argumentației, că super-holograma este matricea care a dat naștere la tot ceea ce există în universul nostru, atunci ea conține fiecare particulă subatomică existentă sau viitoare, fiecare configurație posibilă a materiei și energiei, de la fulgii de zăpadă până la quasari, de la balena albastră până la razele gamma. Trebuie privită ca un soi de depozit cosmic a “Tot Ceea Ce Există”. Deși Bohm admite că nu putem cunoaște ce se află ascuns în super-hologramă, el îndrăznește să spună că nu avem niciun motiv să credem că ea nu conține mai mult. Probabil, nivelul super-holografic al realității este doar o "treaptă" dincolo de care "există o infinitate de elemente adiționale".

Bohm nu este singurul cercetător care a găsit dovezi că universul este o hologramă. Lucrând independent în domeniul investigării creierului, Karl Pribram, neurofiziolog la Stanford, a fost fascinat de misterul stocării memoriei în creier. Timp de decenii, nenumărate studii au arătat că, în loc să fie localizate într-o anumită zonă, amintirile sunt dispersate în tot creierul. Într-o serie de experimente cruciale efectuate în anii 1920, neurologul Karl Lashley a descoperit că, indiferent care porțiune a creierului unui șobolan o îndepărta, nu reușea să șteargă amintirile acestuia legate de efectuarea unor operațiuni complexe, învățate anterior.

Singura problemă era că nu reușea să explice acest mecanism curios al "întregului în fiecare parte" al naturii stocării amintirilor.

Apoi, prin anii 1960, Pribram întâlnește conceptul de “holografie” și își dă seama că a găsit explicația căutată de neurologi. Pribram crede că amintirile nu sunt codificate în neuroni sau în grupuri restrânse de neuroni, ci în configurații de impulsuri nervoase care se încrucișează în creier la fel cum structurile de interferență a razei laser se întrepătrund pe bucata de film care conține o imagine holografică. Cu alte cuvinte, Pribram crede că însuși creierul este o hologramă.

Teoria lui Pribram explică și modul în care creierul uman poate stoca atâtea amintiri într-un spațiu atât de restrâns. Se estimează că creierul uman poate stoca aproximativ 10 miliarde de biți pe durata unei vieți medii (cam aceeași cantitate de informație conținută de cinci seturi ale Encyclopaedia Britannica).

Lipsa noastră de abilitate în a găsi rapid informațiile necesare din depozitul imens de amintiri devine logică, dacă creierul funcționează conform principiilor holografice. Dacă un prieten te întreabă ce-ți vine în minte atunci când auzi cuvântul "zebră," nu trebuie să sortezi greoi un fel de fișier cerebral alfabetic gigantic pentru a ajunge la răspuns. În schimb, asocieri de genul "dungat," "asemănător calului" și "animal ce trăiește în Africa" îți vin în minte instantaneu. Într-adevăr, cea mai uimitoare caracteristică a procesului gândirii umane este aceea că fiecare parte de informație pare corelată cu alta - o altă caracteristică intrinsecă a hologramei.

Stocarea amintirilor nu este singura enigmă neurofiziologică ce devine abordabilă prin prisma modelului holografic al creierului enunțat de Pribram. O alta este modul în care creierul traduce avalanșa de frecvențe recepționate pe calea simțurilor (frecvențe luminoase, sonore, etc.) în lumea concretă a percepțiilor noastre.

Codarea și decodarea acestor frecvențe este exact ceea ce holograma face cel mai bine. Aşa cum holograma funcționează ca un fel de lentilă, un dispozitiv de traducere capabil să convertească noianul aparent fără noimă de frecvențe într-o imagine coerentă, Pribram crede că și creierul conține o lentilă și folosește principiile holografice pentru a converti matematic frecvențele pe care le primește prin simțuri în universul interior al percepțiilor noastre.

Numeroase dovezi sugerează că creierul folosește principii holografice pentru a-și realiza operațiunile. Teoria lui Pribram, de fapt, a câștigat un sprijin tot mai consistent din partea neurofiziologilor.

Cercetătorul italo-argentinian Hugo Zucarelli a extins recent modelul holografic la lumea fenomenelor acustice. Uimit de faptul că oamenii pot localiza sursa sunetelor fără a-și deplasa capetele, Zucarelli a descoperit că principiile holografice pot explica această abilitate. Zucarelli a dezvoltat o tehnologie a sunetului holofonic, o tehnică de înregistrare capabilă să reproducă momentele acustice cu un realism nefiresc.

Opinia lui Pribram că creierele noastre construiesc matematic realitatea "solidă" prin traducerea frecvențelor a primit un puternic sprijin experimental. S-a descoperit că fiecare simț al nostru este sensibil la o gamă mult mai largă de frecvențe decât se credea anterior. Cercetătorii au descoperit, de exemplu, că sistemul nostru vizual este receptiv la frecvențe sonore sau că până și celulele din corpul nostru sunt sensibile la o gamă largă de frecvențe.

Însă, aspectul cel mai derutant al modelului holografic al minții umane propus de teoria lui Pribram apare atunci când aceasta este alăturată teoriei lui Bohm. Dacă palpabilitatea lumii înconjurătoare este doar o realitate secundară și ce se află “acolo” este de fapt un amestec holografic de frecvențe, și dacă creierul este la rândul lui o hologramă care selectează din acest amestec vibrațional doar unele frecvențe și le transformă matematic în percepții senzoriale, ce devine atunci realitatea obiectivă? Pur și simplu încetează să mai existe. După cum susțin de mult timp religiile orientale, lumea materială este Maya, o iluzie, și, deși suntem convinși că suntem ființe materiale evoluând într-o lume fizică, și aceasta este o iluzie.

Suntem doar niște "receptori" plutind într-o mare caleidoscopică de frecvențe, iar ceea ce extragem din această mare și metamorfozăm în realitate fizică este doar un canal dintre multe altele extrase din super-hologramă.

Această nouă și surprinzătoarea imagine a realității, sinteza teoriilor lui Bohm și Pribram, a fost numită paradigma holografică și, cu toate că mulți savanți au primit-o cu scepticism, ea a trezit interesul altora. Un grup de cercetători consideră că acesta ar putea fi cel mai precis model al realității din câte a elaborat știința până în prezent. Mai mult chiar, unii consideră că el poate descifra unele mistere care nu au fost niciodată explicate de știință și că stabilește chiar și că paranormalul este parte a naturii. Numeroși cercetători, inclusiv Bohm și Pribram, au remarcat că numeroase fenomene metapsihice devin mult mai comprehensibile prin prisma paradigmei holografice.

Într-un univers în care creierele individuale sunt de fapt porțiuni indivizibile ale marii holograme și totul este infinit interconectat, telepatia poate fi doar accesarea unui nivel holografic.

Este mult mai ușor de înțeles modul în care informația poate călători de la mintea individului 'A' la mintea individului 'B'.

În particular, Stanislav Grof consideră că paradigma holografică oferă un model pentru înțelegerea multor fenomene complicate, experimentate de indivizi în timpul unei stări de alterare a conștiinței. Prin anii '50, în timp ce efectua cercetări pe baza prezumției că LSD-ul reprezintă o unealtă psihoterapeutică, Grof avea pacient o femeie care, deodată, a devenit convinsă că își asumase identitatea unei femele dintr-o specie de reptile preistorice. În timpul halucinației, nu numai că a

furnizat o descriere detaliată a senzațiilor trăite pe când era captivă în noua identitate, dar a remarcat că un mascul din aceeași specie avea o colorație deosebită în zona capului. Ceea ce l-a uimit pe Grof a fost faptul că femeia nu cunoștea nimic despre reptilele preistorice, iar, ulterior, o conversație avută cu un zoolog i-a confirmat că anumite specii de reptile preistorice aveau zone ale capului colorate în mod similar, colorații care aveau rolul de atragere a sexului opus. Experiența femeii nu a fost unică. În timpul cercetărilor sale, Grof a întâlnit pacienți care regresau și se identificau practic cu toate speciile din arborele evoluționist. Mai mult, a descoperit că astfel de experiențe conțineau în mod frecvent detalii zoologice obscure, care se dovedeau a fi corecte.

Regresiunile în regnul animal nu au fost singurele fenomene psihologice bizare întâlnite de Grof. Acesta a avut pacienți care păreau să pătrundă într-un fel de inconștient colectiv. Indivizi cu nivel scăzut de educație ofereau descrieri detaliate despre practici funerare zoroastriene sau scene din mitologia hindusă. În alte experiențe, subiecții relatau amănunțit despre călătoriile lor în afara trupului, străfulgerări precognitive ale viitorului sau regresiuni în vieți aparent anterioare.

În cercetările ulterioare, Grof a descoperit același gen de fenomene manifestate în sesiunile de terapie care nu implicau folosirea drogurilor.

Deoarece elementul comun în aceste experimente era transcenderea conștiinței individuale dincolo de granițele egoului și/sau limitările spațiului și timpului, Grof a numit aceste manifestări “experiențe transpersonale,” iar la sfârșitul anilor '60 a pus bazele unei ramuri a psihologiei numită “psihologia transpersonală,” dedicată în totalitate studierii acestora. Deși Asociația de Psihologie Transpersonală înființată de Grof a atras rapid un număr crescând de savanți, iar noua știință devenit o ramură respectată a psihologiei, ani de zile nici Grof și nici colegii lui nu au fost în stare să explice mecanismele care stăteau la baza bizarelor fenomene investigate. Dar, această situație s-a schimbat radical odată cu apariția paradigmei holografice.

După cum remarca însuși Grof, dacă mintea este în realitate o parte dintr-un continuum, un labirint ce este conectat nu doar cu oricare altă minte care există sau a existat vreodată, ci și cu orice atom, organism și regiune din imensitatea spațiului și timpului, nu mai pare un lucru straniu faptul că mintea este capabilă să efectueze incursiuni în labirint și să trăiască experiențe transpersonale.

Paradigma holografică are implicații și pentru științele așa-zise clasice, cum este biologia. Keith Floyd, psiholog la Virginia Intermont College, a subliniat că, dacă palpabilitatea realității este doar o iluzie holografică, nu ar mai fi adevărat să afirmăm că creierul produce conștiința. Mai degrabă, conștiința este cea care creează apariția creierului – dar și a corpului și a tot ceea ce există în jurul nostru și pe care le interpretăm ca fiind realitatea fizică.

O astfel de răsturnare a manierei de considerare a structurilor biologice i-a făcut pe cercetători să admită că medicina și înțelegerea procesului de vindecare ar putea fi și ele transformate de paradigma holografică. Dacă aparenta structură fizică a corpului este doar o proiecție holografică, devine clar că fiecare dintre noi este mult mai răspunzător față de propria sănătate decât admit cunoștințele medicale actuale. Ceea ce considerăm acum drept remisiunile miraculoase ale unor boli incurabile se poate datora schimbărilor la nivelul conștiinței care, la rândul ei, operează modificări în holograma corpului.

Similar, noile și controversatele tehnici de vindecare care folosesc tehnici de vizualizare funcționează atât de eficient deoarece în zona holografică a gândurilor, imaginile sunt, în ultimă instanță, la fel de reale ca și “realitatea” însăși.

Chiar și viziunile și experiențele care implică realitatea “neobișnuită” devin explicabile sub paradigma holografică. În cartea sa “Daruri de la Lucrurile Necunoscute”, biologul Lyall Watson descrie întâlnirea sa cu o femeie șaman din Indonezia care, prin efectuarea unui dans ritual, a fost în stare să facă un pâlc de arbori să dispară complet. Watson relatează că în timp ce urmărea femeia-șaman continuându-și dansul magic, aceasta a readus arborii la locul lor, apoi i-a făcut nevăzuți din nou, acest lucru repetându-se de mai multe ori.

Deși știința actuală este incapabilă să explice astfel de fenomene, experiențele de acest gen devin mai acceptabile dacă admitem că realitatea “concretă” este doar o proiecție holografică. Poate vom cădea de acord cu privire la lucrurile care există sau nu, deoarece ceea ce este numită realitate consensuală este formulată și ratificată la nivelul subconștientului uman la care toate mințile sunt infinit interconectate. Dacă acest lucru este adevărat, este cea mai profundă implicație a paradigmei holografice, deoarece înseamnă că experiențele precum cele ale lui Watson nu sunt comune pentru că nu ne-am programat mințile cu convingerea că astfel de lucruri sunt posibile. Într-un univers holografic, nu există limite ale dimensiunilor cu care putem modifica structura realității.

Ceea ce percepem drept realitate este doar o pânză pe care putem picta orice imagine dorim. Orice este posibil, de la îndoirea lingurilor cu puterea minții până la faptele fantasmagorice experimentate de Carlos Castaneda în timpul remarcabilelor sale întâlniri cu șamanul Yagui Don Juan, pentru că magia este un dar dobândit de om chiar de la naștere, cu nimic mai miraculos decât abilitatea noastră de a realiza realitatea pe care o dorim, atunci când visam.

Într-adevăr, până și cele mai fundamentale noțiuni despre realitate devin de neîncredere pentru că, într-un univers holografic așa cum l-a enunțat Pribram, chiar și evenimentele întâmplătoare trebuie considerate pe baza principiilor holografice și, prin urmare, determinate. Coincidențele semnificative capătă brusc sens și tot ce există în realitate ar trebui considerat doar o metaforă, pentru că până și cele mai întâmplătoare evenimente ar trebui să fie manifestări ale unei simetrii ascunse.

Dacă paradigma holografică a lui Bohm și Pribram este acceptată de știință sau cade într-o uitare rușinoasă, rămâne de văzut, dar trebuie să recunoaștem că are deja o influență asupra gândirii multora dintre oamenii de știință. Iar, chiar dacă se descoperă că modelul holografic nu oferă cea mai bună explicație pentru comunicațiile instantanee care par să aibă loc între particulele subatomice, cel puțin, după cum observa Basil Hiley de la Birbeck College din Londra, descoperirile lui Aspect "indică faptul că trebuie să fim pregătiți să luăm în considerare noi viziuni ale realității."

* Tradus și adaptat după "The Universe as a Hologram" de Michael Talbot