Formarea Bibliei iudaice (sau Tanakh), așa cum există ea astăzi, nu a fost o concluzie istorică anticipată. Conținutul Tanakh din timpurile noastre este rezultatul unui proces de selecție și codificare care a avut loc pe parcursul câtorva secole, în urmă cu aproximativ 2.000 de ani. Acceptând faptul că structura canonului a fost rezultatul unui proces istoric, trebuie să recunoaștem că au existat și alte texte evreiești care nu au trecut de această selecție.
Care sunt aceste lucrări?
Acest lucru ne duce către discutarea a două seturi diferite de texte antice, care nu sunt incluse în Biblia iudaică, dar a căror existență vorbește despre bogăția, creativitatea, diversitatea și complexitatea comunității iudeo-creștine din Palestina și împrejurimile acesteia din perioada anilor 200 Î.Hr. și 70 A.D. Unul dintre aceste seturi este numit "Apocrypha" (însemnând "lucruri ascunse" în greacă - ἀπόκρυφα) și se referă la o colecție de lucrări considerate canonice de către comunitatea evreiască egipteană, cu baza în Alexandria, dar neincluse în canonul restrâns al comunității evreiești din Palestina, care a devenit Tanakh din zilele moderne. Biserica timpurie a păstrat aceste lucrări, în versiunile latină (Vulgata) și greacă (Septuaginta) ale Vechiului Testament, rămânând parte a canoanelor romano-catolic și ortodox. Exemple ale acestor texte includ adăugiri la cărțile Esterei și Daniel, literatura filozofică a lui Solomon și Ben Sira, precum și primele trei cărți ale Macabeilor.
Al doilea set este intitulat "Pseudepigrapha," o colecție de texte a căror autori sunt necunoscuți și sunt atribuite unor personaje din Biblia iudaică, de unde și numele pseudepigrapha, însemnând "scrieri false" în greacă. Termenul include, de asemenea, unele texte din aceeași perioadă, a căror manuscrise se găsesc în greacă, etiopiană, siriană și slavonă și care au fost păstrate de către ramurile estice ale bisericii creștine, în principal de cea etiopiană.
De ce sunt importante?
Multe indicii, esențiale pentru înțelegerea contextului istoric al perioadei alcătuirii canonului, rezultă din studierea acestor texte cât și a vecinilor istorici - Manuscrisele de la Marea Moartă, care au fost descoperite în deșertul Iudeei, mai precis la Qumran. Mai mult, aruncă lumină pe realitățile politice, ideologice și istorice din perioada vieții autorilor și a audienței acestora. Aceste texte nu divulgă numai credințele și practicile religioase, dar de asemenea oferă un crâmpei al activităților zilnice lumești, retrospectiv privind, intrigante. Aceste texte antice elucidează și posibilele dezbateri teologice privind canonizarea Tanakh și diversele forțe sectare aflate în joc.
Cu respect pentru literatură, aceste fragmente trasează perspectiva prin care sunt privite alte creații care au apărut în aceeași perioadă și cea imediat următoare, inclusiv literatura elenistică scrisă mai ales în limba greacă, precum și lucrările lui Flavius Josephus și Philo. Textele relevă, de asemenea, relația istorică cu ceea ce va deveni Scriptura creștină sau Noul Testament și dezvoltarea unei noi religii. Cronologic, acestea servesc la umplerea golului dintre Biblie și literatura rabinică și pregătesc scena pentru realizările iudaismului rabinic.
Ce conțin acestea?
Atât Apocrypha cât și Pseudepigrapha au fost scrise - consideră cercetătorii - în aproximativ aceeași perioadă, și nu este de neconceput să ne imaginăm că descoperirea unor texte pe viitor, care (împreună cu colecția de la Qumran și alte manuscrise asemănătoare) ar putea să continue să ne prezinte noi informații despre lumea din care își au originea.
Unele dintre textele, atât din Apocrypha cât și din Pseudepigrapha (precum și Cartea lui Daniel din Biblia iudaică, respectiv Apocalipsa din Noul Testament), pot fi considerate apocaliptice. Acest termen se referă la lucrări deseori aflate în legătură cu sfârșitul lumii, escatologia, geografia, populația și climatul unei lumi formate din creaturi divine sau suflete umane. Literatura apocaliptică pare să fie un gen popular al acestei perioade, iar mesianismul asociat cu aceasta face parte din viziunea care a ajutat la nașterea creștinismului în prima jumătate a secolului I A.D.
Apocrypha, ca întreg, este un amestec de texte, fiecare legate în felul lor de Biblie. 1 Macabei este o scriere faimoasă, într-o greacă ce pare tradusă într-un mod care păstrează stilul clasic al Deuteronomului istoric. Alte lucrări, precum 1 Esdras (Ezdra), adăugările la Esther (Estera) și Daniel, Baruch, și Scrisoarea lui Ieremiah (Ieremia), par încercări fie de rescriere a unor părți din Biblie fie de umplere a unor goluri în narațiunea acestora, așa cum au fost percepute de autorii lor.
Cercetătorii consideră că multe dintre aceste lucrări au fost scrise în timpul celui de-al doilea secol Î.Hr., în zorii revoltei macabeilor sau în ultimele decenii ale secolului I Î.Hr. după distrugerea celui de-al doilea templu. Acestea au servit drept răspuns la provocările religioase și politice ale vremii și au fost așezate în contextul textelor mai vechi pentru a fi mai autoritare pentru cititorii lor. Teoriile istorice, derivate din aceste lucrări, ajută de asemenea la o mai bună înțelegere a scrierilor originale ale Bibliei.
Textele conținute de Pseudepigrapha continuă temele din Apocrypha - demonstrând un impuls pre-rabinic de a umple golurile și de a răspunde dificultăților din text, care vor fi ulterior amplificate în literatura rabinică din Midraș. În plus, se disting din aceste texte două elemente importante. În vreme ce autorii au folosit istorisirile biblice pentru fundal, Pseudepigrapha diferă substanțial de sensul textelor originale. Scriitorii au folosit Biblia pe post de vehicul alegoric pentru a-și promova propriile scopuri și puncte de vedere.
Poate și mai semnificativ, această perioadă de timp se axează pe lupta relativ nouă dintre lumile din Vest (Grecia, Roma, "Lumea Vestică") și cele din Est (Orientul Mijlociu, cultura care a produs Biblia ebraică și pe cea creștină).
*** Bibliografie
** Apocrypha
* 1 Esdras (1 Ezdra - cunoscută și ca 3 Esdras): O repovestire a trei părți din Biblie: Paștele sărbătorit de Iosie în anul 621 Î.Hr. (bazat pe Cronici 2) și cărțile lui Ezra și Nehemiah.
* Tobit: O descriere a lui Tobias și a călătoriei sale de la Nineveh (unde fusese exilată familia, după cucerirea asiriană din anul 722 Î.Hr.) la Media. Ghidat de îngerul Raphael, Tobias se căsătorește cu o femeie a cărui soț anterior fusese ucis de un demon. Cuplul (și Raphael) se întoarce apoi la Nineveh (Ninive) pentru a-l vindeca pe Tobit, tatăl lui Tobias, de orbire.
* Iudith (Cartea Iuditei): Se petrece în ultimii ani ai primului Templu (distrus în anul 586 Î.Hr.). Iudith îi salvează locuitori unei cetăți asediate, Bethulia, de către un conducător inamic, Holophernes (Olofern). Iudith îl seduce pe Holophernes și îl ucide.
* Esther (Estera): Versiunea Esterei inclusă în Septuaginta include șase pasaje care nu sunt conținute de Tanakh. Acestea conțin: (1) o descriere a modului exact în care Mordechai îi salvează viața regelui; (2) conținutul apelului Esterei către Ahașveroș; (3) textul decretului regal pentru uciderea evreilor; (4) textul scrisorii regelui prin care schimbă decretul și cere sprijinirea și apărarea evreilor; (5) o rugăciune rostită de Mordechai; (6) o rugăciune rostită de Estera.
* Daniel: Versiunea Cărții lui Daniel inclusă în Septuaginta conține trei pasaje care nu sunt incluse în Tanakh. Acestea includ: (1) o rugăciune rostită de Azariah și un poem de Șadrah (Șadrac), Meșah (Meșac) și Abednego (Abed-Nego) despre experiența lor în cuptor; (2) o poveste despre Susanna, o femeie virtuoasă salvată de Daniel, după ce este acuzată pe nedrept de adulter; (3) istorisiri în care Daniel dovedește afirmațiile neîntemeiate ale zeilor falși.
* Baruch (Baruh): Atribuită de text lui Baruch, scribul profetului Ieremia, această lucrare include confesiunea evreilor privind păcatele lor (de remarcat rebeliunea fără noroc împotriva babilonienilor, care a dus la distrugerea primului Templu, exilul în Babilon și sfârșitul primului iudaism) și o afirmație că înțelepciunea este a Lui Dumnezeu, iar poporul lui Dumnezeu se va întoarce pe pământurile sale.
* Epistola lui Ieremia: Prezentată drept o scrisoare a lui Ieremia către exilații din anul 597 Î.Hr., aceasta condamnă venerarea falșilor dumnezei.
* Ben Sira [Cartea înțelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah (Ecclesiasticul)]: O antologie de literatură filozofică, nu foarte diferită de Proverbe. Această lucrare furnizează sfaturi practice privind modul în care trebuie trăită viața corect (față de alți oameni, față de familie, în afaceri etc) și atribuie sfaturile Lui Dumnezeu, evidențiind recompensele și pedepsele. Înțelepciunea este întruchipată de Torah.
* Cartea înțelepciunii lui Solomon: O pledoarie împotriva idolatriei, înțelepciunea aici, în loc să fie întruchipată de Torah, este văzută ca o emanație de la Dumnezeu (poate aflată în legătură cu concepția lui Philo din Alexandria despre logos).
* 2 Esdras (cunoscuta și ca 4 Ezra): Ezra primește informații de la îngerul Uriel, privind apropierea eshatonului, în care toți cei care au păcătuit grav vor fi distruși. Este singura lucrare din Apocrypha care este apocaliptică în totalitate.
* 1 Macabei: O descriere istorică a Iudeei din 175 până în 134 Î.Hr., inclusiv a contextului politic care a declanșat revolta macabeilor. Atenția se concentrează pe isprăvile lui Iuda Macabeul și a familiei sale (în special Ionatan și Simon, doi dintre frații săi) și pe încercarea lor reușită (pentru o perioadă) de a restabili suveranitatea evreiască.
* 2 Macabei: Un rezumat al unei lucrări istorice de Iason din Cyrene (Kyrene, Cirene), orizontul acestei lucrări se limitează în jurul evenimentelor care au dus la revoltă și la viața lui Iuda (până la moartea sa, în 160 Î.Hr.).
* 3 Macabei: Deși, nu toți cercetătorii sunt de acord că aceasta face parte din Apocrypha, lucrarea relatează - cu teme împrumutate vizibil din Cartea Esterei - despre persecuția și eliberarea subsecventă a evreilor din Egipt.
** Pseudepigrapha
* 1 Enoch (cunoscută și sub numele de Cartea lui Enoh -versiunea etiopiană): Aceasta și alte lucrări intitulate Enoch sunt bazate pe personajul Enoch din Geneză, un descendent direct al lui Adam și strămoșul lui Noah (Noe). O lucrare de mari dimensiuni (105 capitole), care conține descrierea modului în care Dumnezeu l-a "luat" pe Enoch (fapt opus "morții" lui Enoch), textul îl înfățișează pe Enoch într-o călătorie prin Ceruri, prezintă pedeapsa divină ce-i așteaptă pe păcătoși și răsplata pentru cei drepți, dialoguri cu îngerii din Cer, viziuni și revelații, precum și o istorie a lumii până la Potop.
* 2 Enoch (sau Cartea tainelor lui Enoh - versiunea slavonă): O relatare despre viața lui Enoch și a descendenților săi înainte de potop, inclusiv a călătoriei lui Enoch în Ceruri, alături de o istorie timpurie a lumii (fără a include potopul în sine).
* Cartea Jubileelor: O rescriere a întregii istorii biblice de la Geneza 1 până la Exodul 12 (unde Dumnezeu oferă poruncile pentru ofranda de Paște). Cartea insistă pe cifre, folosind sistemul de ani, săptămâni de ani (7 ani) și jubilee (49 de ani), și prezintă un calendar solar cu date fixe pentru sărbătorile evreiești. Textul, poate inițiind o temă abordată ulterior de literatura rabinică, accentuează atenția acordată legii iudaice de către personajele biblice pre-mozaice. Această focalizare este amplificată de contextul în care autorul plasează narațiunea, respectiv atribuie unui înger legile primite de Moise pe Muntele Sinai (la momentul teoretic la care Legea este prezentată israeliților).
* Testamentul celor 12 Patriarhi: Această lucrare constă într-o serie de testamente scrise de cei 12 fii ai lui Iacov către copiii lor, precum și binecuvântările lui Iacov către copii săi la sfârșitul vieții sale. În fiecare testament individual, viața prezumtivului autor este repovestită. Textul afirmă că Mesia va veni din tribul lui Levi (în altă parte din Iuda); că el va fi eternul Mare Preot și domnitorul civil al Israelului; și că păcatul va înceta treptat în timpul domniei lui. Porțile paradisului vor fi deschise și israeliții și neamurile convertite vor locui acolo și vor mânca din pomul vieții. Împărăția Mesianică înfățișată, ca în Enoch - versiunea etiopiană, este un paradis etern pe pământ.
* Scrisoarea lui Aristeas: O lucrare de literatură filozofică cu o proveniență clară din cadrul lumii iudeo-elenistice, atribuită lui Aristeas, un oficial ne-evreu de la curtea lui Ptolemeu al II-lea Philadelphus, care a condus Egiptul elenistic în prima jumătate a secolului al III-lea Î.Hr. În mod evident, o expunere a efortului elenistic de a traduce Torah, textul relatează faimoasa poveste a celor 72 de cărturari evrei trimiși la Alexandria, care au produs toți aceeași traducere.
* 4 Macabei: O altă lucrare cu rădăcini evidente în abordarea iudeo-elenistică asupra lumii, aceasta încadrează iudaismul în contextul filosofiei platonice și stoice. În timp ce relatează durerea și persecuția martirilor revoltei macabeilor, adoptă un iudaism bazat pe rațiunea elenistică, mai degrabă decât pe (presupusa) patima evreiască. Eusebius și alții au atribuit în mod incorect cartea lui Josephus, deși autorul ei și data compunerii sunt necunoscute.
VA URMA
În 1982 a avut loc un eveniment remarcabil. La Universitatea din Paris, o echipă de cercetători condusă de fizicianul Alain Aspect a efectuat un experiment, care s-a dovedit a fi unul dintre cele mai importante ale secolului XX. Știrile nu au prezentat evenimentul. De fapt, în afara cazului în care aveți obiceiul de a citi reviste științifice, probabil nu ați auzit de numele lui Aspect, deși unii cred că descoperirea acestuia poate schimba fața științei.
