Furnicile

A fost odată ca niciodată; că de n-ar fi, nu s-ar mai povesti.

Undeva într-un colț al Universului, într-o galaxie spiralată, pe o planetă mică și albastră, trăiau niște creaturi, pe care le vom numi în continuare furnici.

Furnicile erau specia dominantă a planetei, domnind asupra celorlalte creaturi cu ajutorul armelor pe care și le făcuseră, cu mințile lor dibace. Pentru că furnicile aveau acest dar: puteau să făurească lucruri, prin intermediul cărora ajunseseră să conducă planeta. Furnicile se considerau cele mai inteligente creaturi de pe planetă, în virtutea unor criterii tot de ele stabilite. Au construit orașe, au zăgăzuit râuri, au săpat tuneluri prin munți și au îmblânzit fiarele pădurilor.

Considerându-se deosebite de restul vietăților, furnicile și-au plăsmuit zei la care se închinau, cerându-le viață lungă și prosperă și alte asemenea nimicuri. Furnicile se gândeau, în sinea lor, că dacă își pot pune întrebări despre cum s-a format Universul și care este scopul lor pe lume, atunci nu puteau fi doar niște animale efemere. În consecință, furnicile și-au imaginat că după moarte vor trece într-o lume imaterială, unde spiritele lor vor continua să trăiască, veșnic. Amăgindu-se cu aceste iluzii, furnicile continuau să asuprească celelalte creaturi, pe care le considerau nevrednice de a li se alătura în lumea de dincolo. Ajunseseră până acolo încât ucideau și mâncau celelalte animale de pe planetă, numind asta "dreptul" lor, dat de zeii cei plăsmuiți de mințile lor bolnave.

Sărmane creaturi! Ele, singurele animale de pe planetă care nu puteau trăi în armonie cu natura, poluând-o și distrugând-o, se considerau specia supremă. Nimic mai trist...