3.2.3 Cartea lui Samuel

Cartea lui Samuel este a treia carte din Neviim (Profeţi), a doua secţiune a Bibliei Ebraice. În bibliile creştine, cartea este de obicei împărţită în două, 1 Samuel (sau Cartea Întâia a Regilor) și 2 Samuel (Cartea a Doua a Regilor), dar în tradiţia iudaică Samuel este o singură carte.

Samuel este atât o realizare literară cât şi una istorică. Începe cu "domnia" profetului Samuel, ultimul conducător pre-monarhic al Israelului, şi continuă cu poveştile regelui Saul şi regelui David. O mare parte din carte se concentrează pe ascensiunea şi decăderea regelui David. De vreme ce nu există atestări extra-biblice ale evenimentelor descrise de carte, acestea nu sunt considerate ca fiind istorice de către cercetători. Cu toate acestea, cartea descrie o perioadă critică din istoria israelită: tranziţia de la liderii carismatici, numiţi lideri în momente de criză, la o monarhie dinastică, stabilă, care unește politic israeliţii.

Este evident din ruinele descoperite la Hazor şi Gezer că a existat o puternică monarhie în Israel în secolul X Î.Hr. (perioada corespunde domniei lui Solomon, fiul lui David). Veridicitatea istorică a Casei lui David nu poate fi negată în mod convingător, după descoperirea în anul 1993 a inscripției de la Tel Dan, care datează din anul 841 Î.Hr. şi menţionează "[Ahaz]iah, rege din casa lui David."

Alegerea unui rege

Samuel portretizează tensiunile din cadrul monarhiei israelite: tensiunile dintre obedienţa faţă de Dumnezeu şi practicabilitate, dintre a acţiona în conformitate cu imperativele morale şi a acţiona cu promptitudine politică. Primul exemplu de acest gen apare în I Samuel 8, când israeliţii îi cer lui Samuel să numească un rege. Cererea este determinată de practicabilitate: "Şi vom fi şi noi ca celelalte popoare, ne va judeca regele nostru, va merge înainte şi va purta războaiele noastre" (8:20). Samuel a avut atât obiecţii practice la acest plan (regele va abuza de puterile sale privind taxarea şi exproprierea), cât şi obiecţii de principiu ("peste voi împărăţea Domnul Dumnezeul vostru", I Samuel 12:12).

Dumnezeu îi porunceşte lui Samuel să numească un rege, dar tensiunile dintre obedienţa şi promptitudinea politică apar aproape imediat ce Saul este uns rege. Principala sarcină a lui Saul era să lupte împotriva filistenilor, poporul care a încercat să cucerească teritoriul Israelului în secolele XI şi X I.Hr. Samuel i-a poruncit lui Saul să-l aştepte la Gilgal, astfel încât Samuel să poată efectua un sacrificiu înainte de începerea războiului (I Samuel 13:8-9). Saul a aşteptat şapte zile, dar, văzând că israeliţii se împrăştie cu fiecare zi care trecea, ia chestiunea în mâinile sale şi oferă ofranda el însuşi. Pentru acest act de insubordonare, Samuel i-a spus lui Saul: "Acum însă nu va dura domnia ta; Domnul Îşi va găsi un bărbat după inima Sa şi-i va porunci Domnul să fie conducătorul poporului Său, deoarece tu nu ai împlinit ceea ce ţi s-a poruncit de la Domnul" (I Samuel 13:14).

Ascensiunea lui David

Acest "bărbat după inima Sa" - David - şi-a început cariera în slujba lui Saul, şi este portretizat ca fiind rivalul lui Saul în inimile şi mințile poporului. În mod cert Saul s-a simţit ameninţat de către acest impertinent, şi l-a urmărit pe David, care avea propriii săi susţinători, prin deşert. Două episoade din acest conflict dintre Casa lui Saul şi Casa lui David evidenţiază tensiunea dintre moralitate şi promptitudine:

1) În timpul urmăririi, David îl surprinde pe Saul inconştient într-o peşteră şi-i taie colţul hainei în loc să-l ucidă (I Samuel 24). David pretinde că a acţionat în mod moral, spunând că: "Află dar şi te încredinţează că nu este rău în mâna mea, nici vicleşug şi n-am greşit cu nimic împotriva ta; tu însă cauţi sufletul meu ca să-l iei" (I Samuel 24:12). Însă această acţiune a fost şi avantajoasă din punct de vedere politic pentru David. Mai întâi, deoarece actul tăierii colţului hainei cuiva nu era un gest neutru: simboliza sfârşitul domniei purtătorului (I Samuel 15:28); iar în al doilea rând, deoarece şansele lui David de a câştiga sprijinul popular probabil depindeau de faptul a nu fi văzut drept ucigaşul lui Saul.

2) Saul a fost ucis în luptă împotriva filistenilor (pentru care David lucra atunci, deşi textul menționează că acesta n-a participat la bătălie). Unul dintre fiii supravieţuitori ai lui Saul, Eşbaal, a fost numit rege asupra triburilor nordice din Israel, în vreme ce David a fost numit rege de către tribul lui Iudah, în regiunea sudică a Ierusalimului. Însă David a preluat destul de repede şi tronul nordic, de asemenea: rebelii l-au ucis pe fiul lui Saul, iar generalul lui David, Ioab, l-a ucis pe generalul lui Saul, forţa din spatele fiului lui Saul. David a făcut eforturi pentru a se distanţa de ambele crime, pedepsindu-i în mod public pe rebelii care l-au ucis pe fiul lui Saul.

La prima vedere, David nu poate fi condamnat pentru distrugerea Casei lui Saul. Cu toate acestea, unii cercetători moderni au ridicat problema regicidului de partea lui David, care reprezintă o chestiune de o oarecare dificultate, având în vedere că tradiţia biblică ulterioară (Cronicile) și tradiţia rabinică au încercat să-l idealizeze pe David şi să-l prezinte drept un personaj cu un caracter moral neîndoielnic. O parte dintre dovezile cercetătorilor, care sugerează responsabilitatea lui David, sunt reprezentate de faptul că se poate găsi, în această parte a cărţii, un subtext politic împotriva lui David. Narațiunea pare să devieze de la calea sa pentru a aduna, pentru a nu crede decât pe jumătate, toate dovezile necesare pentru a sugera că David a fost responsabil pentru căderea întregii case a lui Saul. Oricare ar fi cazul, David a avut mijloacele şi motivele, iar condamnarea sa publică a uciderii membrilor casei lui Saul a servit în pricipal pentru a legitima ocuparea tronului lui Saul. Faptul că restul moştenitorilor lui Saul, care ar fi putut ameninţa domnia lui David, au fost executaţi ulterior pentru un delict obscur (II Samuel 21), pare să susţină această ipoteză.

Alţii au pretins că David a deplâns sincer morţile violente ale lui Saul, fiului şi generalului acestuia. Oricum, oricine ar fi fost responsabil, David a profitat de pe urma eliminării rivalului său prin ascensiunea sa la putere, iar ca rezultat al acestor decese, David a devenit regele întregului Israel.

O "Casă pentru Dumnezeu"

Una dintre primele acţiuni ale lui David din poziţia de rege a fost să încerce să construiască o "Casă pentru Dumnezeu", în care chivotul legământului să fie găzduit (II Samuel 7:2). Poate datorită diverselor maşinațiuni politice cu care David avea unele legături, Dumnezeu a refuzat să-i permită lui David să construiască această casă. În cartea lui Samuel nu este oferit vreun motiv al acestui refuz, dar în I Cronici 22:8 [Cartea întâia Paralipomena] este oferit următorul motiv: "Tu ai vărsat mult sânge şi ai purtat războaie mari; nu se cuvine să zideşti tu casă numelui Meu..." În II Samuel 7:12-13, Dumnezeu îi spune lui David : "Voi ridica după tine pe urmaşul tău, care va răsări din coapsele tale şi voi întări stăpânirea sa. Acela va zidi casă numelui Meu şi Eu voi întări scaunul domniei lui în veci." Deși această sarcină cade în seama fiului său, Solomon, totuși David va fi cel care va stabili Ierusalimul drept reședință regală și capitală politică a Israelului.

Ca rege, David a stabilit hegemonia israelită asupra țării Israelului. Filistinii și regatele trans-iordaniene Edom și Moab au fost supuse, iar câteva regate aramene au devenit vasale sau aliate ale lui David. II Samuel 8:15 spune: "Şi a domnit David peste tot Israelul, făcând judecată şi dreptate în tot poporul său."

Critici la adresa lui David

Textul prezintă cele mai mari eșecuri ale lui David din sfera personală. II Samuel 1 spune că: "Peste un an, pe vremea când regii pornesc la război, David a trimis pe Ioab şi slugile sale cu el şi pe toţi Israeliţii şi aceştia au lovit pe Amoniţi şi au împresurat Raba; dar David a rămas în Ierusalim." Versetul conține o critică implicită la adresa lui David pentru că a rămas în oraș, în vreme ce slujitorii săi devotați se "istovesc" pe câmpurile de bătălie.

Următorul verset chiar ascute critica: "Odată, spre seară, sculându-se David din pat şi plimbându-se pe acoperişul casei domneşti, a văzut de pe acoperiş o femeie scăldându-se, şi femeia aceasta era foarte frumoasă." Nimic explicit nu este spus pentru a-l critica pe David pentru comportament omenesc prin evitarea mergerii la război, dar felul în care versetul juxtapune ridicarea taberei israelite la Rabbah cu rămânerea lui David la Ierusalim și ridicarea acestuia din pat la ceas de seară, oferă cititorului senzația că David se comportă imoral.

Femeia care se îmbăia era Bathşeba, pe care David a luat-o în patul său. Acesta a determinat și moartea soțului acesteia - care era unul dintre ofițerii lui David - în luptă, iar apoi a încercat să ascundă atât adulterul, cât și omorul. Cu toate acestea, această poveste a începutului căderii lui David nu justifică valorile utilitariste ale acestei mușamalizări, și condamnă eșecurile morale ale lui David. Un profet acționând ca emisarul lui Dumnezeu l-a anunțat pe David despre pedeapsa pe care o va primi: "nu se va depărta sabia de deasupra casei tale în veac" (II Samuel 12:10).

Această profeție a fost îndeplinită în ultimii ani ai lui David, când un fiu și-a violat sora vitregă și a fost ucis pentru această crimă de un altul (II Samuel 13), care ulterior s-a răsculat și a încercat să-i uzurpe tronul lui David (II Samuel 15-19). O altă rebeliune a izbucnit în nord, amenințând fragila uniune dintre Nord și Sud (II Samuel 20), prevestind dezmembrarea completă a uniunii după Solomon, lăsând numai regatul lui Iudah în mâinile Casei lui David.

 *** Pentru cuprins consultați următoarea pagină.

VA URMA

3.2.2.4 Samson

Samson (שמשון - Șimșon) este biblicul Hercule, un bărbat cu putere supraumană care, cu toate acestea, nu a putut evita tragedia. Povestea lui Samson se găsește în Cartea Judecătorilor, capitolele 13-16. Acesta este ultimul judecător important care i-a condus pe israeliți, dar poate fi cu greutate considerat modelul ideal sau un mântuitor. Samson încalcă jurăminte, se căsătorește în afara poporului lui Israel de două ori, și acționează mai mult ca un bătăuș decât ca un lider.

Nașterea lui Samson

Detaliile nașterii lui Samson deja îl prezintă ca pe un viitor personaj mitic. Capitolul 13 din Judecători spune povestea lui Manoah și a soției sale, care era sterilă. Într-o zi, un înger al lui Dumnezeu îi apare soției lui Manoah și-i promite că va naște un fiu. Dar acest lucru vine cu un avertisment: aceasta nu-și poate contamina trupul cu alcool, deoarece copilul ei va fi un nazireu - dedicat lui Dumnezeu de la naștere. De asemenea, aceasta află că fiul ei îi va salva pe israeliți din mâinile filistenilor.

Destinul lui Samson, și legătura acestuia cu filistenii, este dezvăluit în mod explicit de către Dumnezeu chiar înainte ca acesta să se fi născut. Ideea că Dumnezeu acordă un copil pentru ca acesta să fie destinat să-i salveze pe israeliți prevestește o naștere faimoasă, care apare în prima carte a lui Samuel. Acolo, profetul Samuel este născut dintr-o femeie care fusese stearpă și este închinat Domnului de la o vârstă fragedă, pentru a servi în cadrul Templului. (Samuel I, 1)

Viața lui Samson

Povestea lui Samson sare de la nașterea sa la maturitate, unde primul său act deosebit este de a-i cere tatălui său să-i aducă o anumită femeie filisteană să-i fie soție. Părinții lui Samson obiectează, cerându-i să-și găsească o femeie printre israelite. Dar textul justifică alegerea lui Samson, explicând că, prin căsătoria cu o femeie filisteană, Samson va avea șanse să se infiltreze și să lupte împotriva filistenilor, care erau opresorii de la acea vreme ai israeliților.

De fapt, tocmai pe drumul către pretinderea acestei mirese își descoperă Samson puterile sale supra-omenești: "Deci s-a dus Samson cu tatăl său şi cu mama sa la Timna; iar când s-au apropiat de viile Timnei, iată un leu tânăr venea răcnind înaintea lor. Atunci s-a coborât peste el Duhul Domnului şi el a sfâşiat leul ca pe un ied; şi nu avea nimic în mână. şi n-a spus tatălui său şi mamei sale ce făcuse" (Judecători 14:5-6). La scurt timp după aceasta Samson își folosește puterile să ucidă 30 de filisteni într-un acces de furie, îndeplinind profețiile îngerului din capitolul anterior (Judecători 14:19). Această primă acțiune împotriva filistenilor exemplifică genul de comportament al lui Samson, bazat pe răzbunare.

Cel mai faimos dintre toate atacurile lui Samson împotriva filistenilor apare în capitolul 15. Filistenii întreprind un atac împotriva unui oraș din regatul lui Iudah pentru a-l ademeni și a-l captura pe Samson. Pentru a se salva, cei din Iudah îl leagă pe Samson și-l predau inamicului. Dar acest episod nu se termină bine pentru filisteni:

"Dar când s-a apropiat el de Lehi, Filistenii l-au întâmpinat cu strigăte. Atunci s-a coborât peste el Duhul Domnului şi funiile care erau peste mâinile lui s-au făcut ca nişte câlţi arşi de foc şi au căzut legăturile de pe mâinile lui. Iar el găsind o falcă sănătoasă de asin, şi-a întins mâna, a luat-o şi a ucis cu ea o mie de oameni" (15:14-15). Din nou, Samson nu conduce nicio armată, ci acționează complet singur, alimentat de abilitatea sa supra-omenească.

În pofida directivei continue de la Dumnezeu de a lupta contra filistenilor, Samson are o legătură ceva mai personală cu aceștia. Se îndrăgostește de o a doua femeie filisteană - legendara Delilah (Dlila), care fusese însărcinată de către poporul ei să-i găsească secretul puterii lui Samson.

De trei ori îl roagă aceasta să-i spună secretul puterii sale, și de trei ori o minte acesta. În cele din urmă, după ce Delilah îl sâcâie neîncetat, acesta mărturisește: "Briciul nu s-a atins de capul meu, căci eu sunt nazireu al lui Dumnezeu din pântecele maicii mele; de m-ar tunde cineva, atunci s-ar depărta de la mine puterea mea şi eu aş slăbi şi aş fi ca ceilalţi oameni" (16:17).

Bineînțeles, Delilah profită de această informație, adormindu-l și tăindu-i părul. Acesta își pierde imediat puterea, Dumnezeu părăsindu-l. Delilah îl dă pe mâna filistenilor, care-i scot ochii și-l obligă să râșnească la o moară în închisoare.

Moartea lui Samson

Moartea lui Samson se dovedește a fi cea mai mare victorie a sa împotriva filistenilor. Filistenii îl aduc pe Samson la Gaza și îl leagă de doi stâlpi din templul lor, ca o imagine de amuzament pentru credincioșii filisteni. Aici Samson se roagă lui Dumnezeu, cerând să mai aibă puterea sa încă o dată (16:28).

Dumnezeu îi răspunde și-i trimite o ultimă izbucnire de putere, iar Samson împinge stâlpii și dărâmă întreg templul, ucigându-i pe toți cei dinăuntru alături de el. Textul concluzionează: "Şi cei pe care i-a ucis Samson la moartea sa au fost mai mulţi decât toţi cei pe care-i ucisese în viaţa sa" (16:30).

Samson în tradiția iudaică

Talmudul dezbate adevăratul caracter al lui Samson. Un mișnah îl portretizează într-o lumină nefavorabilă, spunând că lui Samson i-au fost scoși ochii drept pedeapsă pentru faptul că a urmat dorințele ochilor săi (Sotah 9B).

Discutând acest mișnah, Talmudul se întreabă asupra felului în care Samson ar fi putut fi pedepsit, de vreme ce Dumnezeu s-a aflat mereu în spatele acțiunilor sale. În cele din urmă, Talmudul încearcă să găsească o cale de mijloc: că Samson și-ar fi urmat pornirile sale, dar arhitectul planului a fost Dumnezeu. Motivațiile lui Samson poate că au fost discutabile, dar acesta a fost totuși în erou important al vremurilor tulburi în care au trăit israeliții.

Delilah

Delilah (דלילה – Dlila) este singura femeie din povestea lui Samson al cărei nume este menționat. Oricare ar fi etimologia, numele ei este un joc de cuvinte al ebraicului layla, "noapte," pentru că noaptea copleșește puternicul soare (numele Samson, Șimșon, este înrudit cu "soare", șemeș), așa că Delilah îl învinge pe aparent invincibilul bărbat, Samson.

Povestea biblică, în care Samson se îndrăgostește de ea și apoi filistenii o folosesc să-i afle secretul puterii sale, ne lasă cu mai multe întrebări decât răspunsuri despre Delilah. Aceasta nu este, așa cum sunt femeile din Biblie de obicei, identificată prin termenii unui bărbat (soț, tată sau frate). Tot ceea ce știm despre ea este numele ei, care este un nume ebraic, precum și locul unde locuiește, valea Sorek, care se află între teritoriul israelit și cel filistean. Ea și Samson sunt în mod aparent iubiți, dar nu sunt căsătoriți.

Care este statutul acesteia în societate? Este ea o văduvă bogată, precum Iudith? O femeie independentă sexual, precum femeia din Cântecul lui Solomon? O prostituată, așa cum se presupune în mod obișnuit?

Delilah nu este numită prostituată în Biblie. Samson este desfrânatul, și deoarece vizitează o prostituată în Judecători 16:1-3, unii cititori trag concluzia că Delilah este de asemenea o prostituată (propoziția "După acestea a iubit el o femeie care trăia în valea Sorec şi pe care o chema Dalila" [Judecători 16:4] le leagă de asemenea pe cele două femei).

Delilah nu este numită nici filisteană, deși asta este presupus în general deoarece (1) Samson este atras de femeile filistene, (2) aceasta are legături cu conducătorii filisteni și este improbabil ca filistenii să caute ajutorul unei femei israelite, și (3) aceasta îl trădează pe eroul israelit în mâinile inamicilor săi, fiind greu de crezut că un autor biblic și-ar portretiza o conațională de-a sa făcând un astfel de act scandalos fără a comenta în vreun fel. Toate motivele sunt plauzibile, dar niciunul nu este conclusiv. De fapt, numai una dintre cele trei femei cu care Samson este implicat - soția sa - este în mod specific identificată drept filisteană.

Delilah acceptă o mită pentru a dezvălui sursa puterii lui Samson filistenilor. Mita ar avea sens dacă femeia era israelită - aceasta ar fi trebuit ispitită să-l trădeze pe liderul poporului ei. Fiecare dintre conducătorii filisteni (probabil cinci din aceștia, reprezentând cinci orașe-state filistene importante) îi plătesc acesteia 1100 de sicli de argint (Judecători 16:5). Pe de altă parte, dacă Delilah este filisteană, poate că mita doar subliniază ce femeie perfidă este aceasta.

Samson și Delilah

Textul menționează că Samson o iubește pe Delilah (16:4), dar nu și că aceasta îl iubește - un indiciu, posibil, al faptului că aceasta nu-l iubește și nu va avea scrupule în a-l trăda.

De trei ori încearcă Delilah fără succes să-i afle secretul puterii lui Samson. Filistenii o instruiesc să-l "amăgească" pe Samson, lucru care sugerează ceva de natură sexuală, dar textul informează numai despre întrebările și sâcâielile ei insistente. Aceasta nu-și ascunde deloc intențiile.

Până la a patra oară, este evident că aceasta va efectua orice procedură va descrie Samson, dar Samson îi spune oricum, iar aceasta îi taie parul, permițându-le filistenilor să-l captureze. Textul ebraic spune că Delilah îi taie părul lui Samson, așa cum tot ea l-a legat (de două ori) și i-a împletit părul. Textul însă este destul de dificil, iar unele versiuni introduc un "om" sau "bărbier" care i-ar fi tăiat părul lui Samson.

 *** Pentru cuprins consultați următoarea pagină.

VA URMA