Iefthah (פתח - Yifthaḥ, Ieftae), un bărbat care a devenit renumit pentru curajul său, a fost fiul unei prostituate și a unui bărbat pe nume Gilead (Galaad) - care era de asemenea și numele regiunii unde a trăit. Frații săi vitregi, fiii soției legitime a tatălui lor, temându-se că Iefthah va beneficia de moștenirea lor, l-au alungat din familie după ce acesta a crescut. Iefthah a fugit în țara Tob, unde s-a înconjurat de o serie de persoane cu un caracter moral îndoielnic.
Israeliții se simțeau amenințați de către ammoniți. Bătrânii din Gilead au mers în țara lui Tob și i-au cerut lui Iefthah să le conducă armata împotriva ammoniților. Iefthah i-a întrebat: "Oare nu m-aţi urât voi şi m-aţi alungat din casa tatălui meu? La ce ați venit la mine acum, când sunteţi la necaz?" La care aceștia i-au răspuns: "De aceea am venit acum la tine, ca să mergi cu noi, să te lupţi cu Amoniţii şi să ne fii căpetenie nouă, tuturor locuitorilor Galaadului." (Judecători 11:7–8).
Iefthah a acceptat oferta, s-a întors cu bătrânii în regiunea Gilead, și a preluat comanda armatei la Mizpeh. Mai întâi a încercat să rezolve criza în mod pașnic, prin mijloace diplomatice. A trimis mesageri către regele ammonit, întrebându-l de ce îi atacă. Regele a replicat că Israelul îi ocupa pământul și a cerut ca acesta să-i fie returnat.
Iefthah și-a retrimis mesagerii la Ammon pentru a explica faptul că israeliții au venit din Egipt și nu au ocupat vreun pământ de la Moab sau Ammon. Nu erau nici măcar interesați de teritoriilor celor din Moab. În schimb, aceștia s-au luptat împotriva lui Sihon, regele amoriților, l-au înfrânt și i-au luat teritoriile.
Mai mult, timp de vreo 300 de ani, israeliții au locuit teritoriul și nu numai o singură dată în acest timp amoriții au încercat să-l recupereze. În consecință, Iefthah nu vedea vreo justificare pentru cererile celor din Ammon.
Regele din Ammon a respins argumentele și și-a continuat agresiunea. Văzând că această criză nu poate fi rezolvată prin mijloace pașnice, Iefthah a mărșăluit cu armata sa către ammoniți.
Înainte de a se angaja în luptă, Iefthah a făcut un jurământ Domnului, spunând: "De vei da pe Amoniţi în mâinile mele, când mă voi întoarce biruitor de la Amoniţi, oricine va ieşi din porţile casei mele în întâmpinarea mea va fi afierosit Domnului şi-l voi aduce ardere de tot" (Judecători 11:30–31).
Ammoniții au fost înfrânți, iar Iefthah s-a întors victorios la casa din Mizpeh. Fiica sa, unicul său copil, a ieșit din casă pentru a-l întâmpina cu tamburine și dansuri. Iefthah, îngrozit, și-a rupt hainele și a strigat că nu-și poate lua înapoi jurământul.
Fiica și-a acceptat soarta cu resemnare; dar a cerut să-i fie oferite două luni, pentru a merge pe munte cu prietenele ei și a-și plânge virginitatea. Iefthah a îndeplinit jurământul după ce aceasta s-a întors.
Tribul lui Ephraim s-a plâns că Iefthah nu le-a cerut să-l ajute împotriva ammoniților și au amenințat că-i vor arde casa. Iefthah a replicat că i-a convocat, dar aceștia nu au reacționat. Iefthah a adunat o armată formată din oameni din Gilead și i-a învins pe cei din Ephraim.
Ephraimiții au încercat să scape traversând râul. Gileadiții, care controlau împrejurimile râului Iordan, au întrebat pe fiecare dintre supraviețuitori dacă erau ephraimiți. Dacă omul nega, era pus să spună cuvântul Șibboleth, un cuvânt pe care ephraimiții îl pronunțau "Sibboleth." Dacă respectivul nu pronunța cuvântul în mod corect, gileadiții îl ucideau. Aproximativ 42.000 de ephraimiți au fost astfel masacrați. Iefthah a judecat în Israel vreme de șase ani, până la moartea sa. A fost îngropat într-unul dintre orașele regiunii Gilead.
Tragedia fiicei lui Iefthah se află la originea obiceiului israelit ca fetele tinere să-și exprime mâhnirea pentru aceasta timp de patru zile pe an.
Fiica lui Iefthah
Povestea acestei femei fără nume apare la sfârșitul povestii tatălui ei (vezi Judecători 11:1–12:7). Amplasarea acesteia, precum și evenimentele pe care le descrie, sugerează că aceasta funcționează în principal, deși nu în mod necesar, ca o explicație suplimentară a personajului tatălui ei. Reprezintă una dintre cele mai enigmatice povești din Biblia Ebraică.
Tatăl femeii, Iefthah, are un trecut mai degrabă neconvențional. Mama acestuia este o prostituată; tatăl acestuia a fost identificat ca fiind Gilead (Galaad). Dar, de vreme ce Gilead este și numele regiunii din Transiordania de unde provine Iefthah, textul ar putea sugera că oricare dintre bărbații din Gilead ar putea fi tatăl lui Iefthah. Paternitatea îndoielnică conduce la faptul că Iefthah este gonit de acasă de către rudele sale. Acesta devine un proscris și prezumtiv își construiește o reputație de luptător.
Atunci când poporul său este amenințat militar de către ammoniți, aceștia apelează la Iefthah să le fie comandant; Iefthah este de acord, fiind ademenit de promisiunea că va deveni liderul suprem al israeliților dacă va fi victorios. Însă, înainte să meargă la luptă, acesta caută garanția succesului printr-o făgăduială lui Dumnezeu, jurând că în cazul unei victorii va sacrifica lui Dumnezeu pe "oricine va ieşi" primul din casa sa la întoarcerea din bătălie (Judecători 11:31).
Conflictul care decurge se dovedește a fi victorios pentru Iefthah și forțele sale. Bucuria este însă de scurtă durată, deoarece la revenirea acasă este tocmai fiica sa cea care iese prima să-l întâmpine. Dar în vreme de Iefthah își plânge soarta crudă pe care i-a adus-o jurământul cu pricina, fiica sa afirmă pur și simplu că trebuie să facă ceea ce a jurat să facă (Judecători 11:36). Ea cere numai să-i fie acordat un răgaz de două luni, pentru a petrece acest timp împreună cu prietenele sale pe munte, plângându-și virginitatea. Cererea este aprobată. Atunci când se întoarce la tatăl ei, "acesta a făcut cu ea cum făgăduise" (Judecători 11:39).
Întrebări și critici
Episodul care o implică pe fiica lui Iefthah generează numeroase întrebări, parțial datorită scurtimii sale. Cititorii vor să știe motivul pentru care Iefthah a făcut un astfel de jurământ. Textul nu oferă vreun indiciu, precum dubiile legate de șansele sale cu privire la un succes militar. Îl determină Duhul lui Dumnezeu să facă acel jurământ? Iar când face acel jurământ, nu știe Iefthah că este obiceiul în Israel ca femeile să iasă și să-i întâmpine cu cântece și dansuri pe bărbații victorioși la întoarcerea acestora din bătălie (vezi Exodul 15:19-21; 1 Samuel 18:6-7), și că este foarte probabil ca și fiica sa să urmeze acest obicei? Sau crede cumva că va fi un animal cel care va ieși primul din casa sa? (Animalele erau deseori înjunghiate într-o încăpere de mici dimensiuni, aflată în apropiere de intrarea într-o casă tipică israelită. Iar animalele erau un obiect comun de sacrificiu în Israelul antic.)
O altă întrebare este legată de faptul dacă fiica lui Iefthah are cunoștință de jurământul tatălui ei înainte a ieși din casă. Textul sugerează că jurământul lui Iefthah a fost făcut în orașul său natal, Mizpah; dacă a fost pronunțat în mod public, probabil că fiica sa ar fi auzit despre acesta. Poate că aceasta a fost și intenția lui Iefthah: ca ea să afle despre jurământ și să nu iasă prima din casă. Dar chiar dacă jurământul a fost făcut în intimitate, este totuși de conceput că acesta s-ar fi aflat și fiica lui ar fi auzit. Și totuși, dacă fiica a știut, ne putem întreba de ce a ieșit să-l întâmpine.
La fel de tulburătoare este aparenta complicitate a fiicei precum și complicitatea celorlalți. Se pune întrebarea de ce nimeni, nici măcar Dumnezeu, nu a intervenit. În povestea lui Abraham, care aproape că-și sacrifică primul său fiu, pe Isaac, Dumnezeu trimite un înger spre a preveni omorul. Acel sacrificiu, cu toate acestea, fusese în primul rând ideea lui Dumnezeu (Gen. 22:1-14). Și de ce oamenii din comunitate nu opresc îndeplinirea jurământului? De ce prietenele fiicei sale nu o conving pe aceasta să fugă și să scape astfel? Și unde este mama fetei? De ce nu este nici măcar menționată în această poveste, cu atât mai puțin prezentată ca un apărător al fiicei sale?
O altă ambiguitate a poveștii se referă la Judecători 11:34-40, soarta efectivă a fetei. Textul nu menționează în mod explicit faptul că Iefthah o ucide. Poate că acesta doar o oferă în slujba lui Dumnezeu; posibil ca aceasta să fi intrat pe viață în serviciul unui sanctuar dedicat lui Dumnezeu. În acest caz, lamentările tatălui și fiicei sunt explicate de pierderea de către fiică, potrivit normativelor israelite, a rolurilor de soție și mamă (o tragedie și pentru Iefthah, de asemenea, de vreme ce aceasta era singurul său copil și, fără copiii acesteia, moștenirea lui este pierdută astfel pe vecie).
În cele din urmă, care este menirea acestei povești în cadrul textului biblic? Unii sugerează că are rolul de a sublinia graba și comportamentul prostesc al lui Iefthah. Dar acest comportament inconștient ar fi, de asemenea, și un semn al depravării Israelului și astfel un argument pentru instituirea conducerii monarhice, posibil o formă de guvernare mai stabilă și mai dreaptă decât ceea ce exista la acea vreme.
Acest mesaj este mijlocit în principal cu ajutorul victimizării unei femei. Viețile femeilor și potențialul reproductiv al acestora erau esențiale pentru supraviețuirea comunității și familiei. Pierderea unei fiice reprezintă, într-o formă dramatică, pericolele conducerii judecătorilor. Ca o potențială mamă, fiica reprezintă viitorul pentru familie și comunitate. Miopia tatălui ei semnifică haosul vieții pre-monarhice.
În pofida posibilităților de comprehensiune a poveștii ca făcând parte din propaganda pro-monarhică din Cartea Judecătorilor, istoria fiicei lui Iefthah rămâne enigmatică și tulburătoare pentru cititorii moderni. Într-adevăr, această poveste a unei tinere femei fără nume, abia având o voce proprie și cu o soartă violentă grăbită și îndeplinită de către propriul ei tată, este cu siguranță una dintre cele mai înfiorătoare povești din întreaga Biblie.
*** Pentru cuprins consultați următoarea pagină.
VA URMA
