3.2.2.1 Deborah

Cu toate că, în mod tradițional, Cartea Judecătorilor a fost văzută ca descriind o perioadă haotică situată temporal între cucerirea ordonată a lui Ioșua și fondarea monarhiei, mulți cercetători biblici moderni consideră cartea drept o istorie alternativă a felului în care a avut loc de fapt "cucerirea Canaanului". Aceasta reprezintă și viziunea autorului acestui articol, și potrivit acestei interpretări, Deborah devine un personaj important în povestea înfrângerii canaaniților.

Mulți dintre eroii din Cartea Judecătorilor nu sunt liderii model stereotip. Aceștia au slăbiciuni morale, fizice sau sociale, astfel încât este accentuat rolul divin, și nu cel uman, în cucerirea de către Israel a inamicilor săi. Faptul că Deborah este femeie este deseori menționat ca fiind factorul care o face și pe ea o alegere atipică pentru un conducător.

Dar Tikva Frymer-Kensky afirmă că, deși genul lui Deborah poate fi punctul central al poveștii, aceasta nu este chiar atât de "atipică" așa cum am putea crede, iar alte aspecte ale poveștii acesteia servesc la accentuarea rolului divin. Argumentele acesteia sunt prezentate în continuare, într-un fragment extras și tradus din lucrarea "Reading the Women of the Bible: A New Interpretation of Their Stories", completat cu unele mențiuni personale.

Provocarea războiului

Israelul, prin intrarea în Canaan, și-a schimbat rolul. Este timpul cucerii, timpul pentru război. Israeliții au devenit luptători, iar salvatorii Israelului - femei și bărbați - trebuie sa fie agresori. Vremurile cer războinici, iar doua femei războinice (Deborah și Yael) apar în înfrângerea decisiva a canaaniților. Una dintre acestea, Deborah, inițiază bătălia, cerând trupelor sa treacă la acțiune și declarând începerea ostilităților.

Povestea (lui Deborah) se găsește în Judecători 4, iar cântecul se află în Judecători 5. "Cântecul lui Deborah" este un poem foarte vechi, una dintre cele mai timpurii scrieri păstrate în Biblie; a fost probabil scris în secolul al XI-lea I.Hr., la scurt timp după producerea evenimentelor prezentate.

Povestea a căpătat forma actuală mult mai târziu în istoria Israelului. Cele două creații literare conțin diferențe subtile de atitudine, iar prin amplasarea lor una lângă alta, istoricul cărții Judecătorilor încurajează cititorul să le citească atât împreună cât și separat.

Deborah, profetesă și judecătoare: Judecători 4:4-5

"În vremea aceea era judecător în Israel Debora-proorociţa, soţia lui Lapidot.

Aceasta locuia sub palmierul Deborei, între Rama şi Betel, pe muntele Efraim şi veneau acolo la ea fiii lui Israel să se judece."

Femeie-profetesă și "femeia [lui] Lapidot"

Povestea începe la vremea la care Israelul este asuprit de către Yavin (Iabin) regele din Hazor. Deborah este o femeie-profet, o persoană care vorbește cu autoritatea divină, și este și femeia-Lapidot. "Eșet lapidot" ar putea fi tradus ca "soția lui Lapidot", dar înseamnă și "femeia torțelor". Cuvântul lapidot, "torțe", este amplasat acolo unde am aștepta să găsim numele unui soț, dar acesta este un nume cu o rezonanță ciudată pentru un bărbat și, mai mult, nu are numele patronimic standard "fiul lui".

Cititorul trebuie să decidă dacă să traducă lapidot ca un nume sau ca un substantiv. Traducerea "soția lui Lapidot" are avantajul că subliniază faptul că o profetesă putea fi căsătorită și că o femeie căsătorită putea avea și un alt rol.

Pe de altă parte, "femeia torțelor" sau "femeia ca de foc" se potrivește cu imaginea lui Deborah și s-ar potrivi cu obiceiul numelor biblice. "Femeia-torță" furnizează un joc de cuvinte semnificativ, deoarece Deborah, și nu soțul ei, este torța care îl aprinde pe generalul Barak (al cărui nume înseamnă "fulger").

Mai mult, în mitologia mesopotamiană, torța și fulgerul (tsullat și haniș) sunt însemnele zeului furtunii. În același fel, "femeia-torță" și "fulgerul" sunt reprezentanții potriviți ai Dumnezeului lui Israel, care îl înfrâng pe Sisera prin crearea unui râu de nămol pentru a-i scoate din luptă carele.

Deborah Judecătoarea

Povestea ne spune și că Deborah a judecat Israelul. "Judecătorii" erau conducători carismatici ai Israelului în zilele dinaintea monarhiei. Acești lideri de obicei își obțineau autoritatea politică după ce salvau Israelul în timpul unei bătălii. Primul astfel de judecător, Othniel ben Kenaz, a stabilit criteriile: poporul oprimat s-a plâns Domnului, "Şi a fost Duhul Domnului peste acesta (Othniel) şi a fost el judecător lui Israel. Acesta a ieşit la război împotriva lui Cuşan-Rişeataim şi Domnul (YHWH) a dat în mâinile lui pe Cuşan-Rişeataim, regele Mesopotamiei (Aram), şi a apăsat mâna lui pe Cuşan-Rişeataim" (Judecători 3:10).

A devenit Deborah judecător în același fel, conducând trupele în luptă? Sau poate că și-a obținut autoritatea prin oferirea de sfaturi înțelepte care au condus la victorie, sau prin prezicerea unei probleme importante care s-a adeverit. Povestea nu ne spune ceva despre asta.

În "cântec", Deborah descrie o descompunere completă a ordinii în Israel. Călătorii trebuie să-l ocolească pentru a evita pericolul; în acele zile nu exista nicio salvare "Până m-am sculat eu, Debora, Până m-am ridicat eu, mamă în Israel" (Judecători 5:7). Într-un fel sau altul, Deborah a impus ordinea în Israel. Cum s-a întâmplat acest lucru, nici poemul nici povestea nu menționează. Tăcerea acestora asupra unui astfel de aspect important este un memento că nici povestea nici Cântecul nu reprezintă un dosar al vieții lui Deborah.

Într-o zi, Deborah l-a chemat pe Barak: Judecători 4:6‑10

"Şi a trimis Debora de a chemat pe Barac, fiul lui Abinoam (Barak ben Avinoam), din Chedeşul Neftalimului (Qedesh‑Naftali) şi i-a zis: "Domnul (YHWH) Dumnezeul lui Israel îţi porunceşte: Du-te şi te suie pe muntele Tabor şi ia cu tine zece mii de oameni din fiii lui Neftali şi din fiii lui Zabulon (Zebulun);

Iar Eu voi aduce la tine, la pârâul Chişon, pe Sisera, căpetenia oştirilor lui Iabin şi carele lui şi oastea lui cea multă şi-l voi da în mâinile tale".

Iar Barac a zis către dânsa: "De mergi tu cu mine, mă voi duce; iar de nu mergi cu mine, eu nu mă voi duce. Căci eu nu ştiu ziua când are să trimită Domnul pe îngerul Său în ajutorul meu".

Atunci ea a zis către el: "De mers voi merge cu tine, dar să ştii că nu va mai fi slava ta în calea aceasta în care mergi; ci în mâna unei femei va da Domnul (YHWH) pe Sisera". Şi s-a sculat Debora şi s-a dus cu Barac la Chedeş.

Şi a chemat Barac pe Zabulonieni şi Neftalimieni la Chedeş şi s-au dus după dânsul zece mii de oameni şi s-a dus şi Debora cu dânşii."

Ce anume a determinat-o pe Deborah să-l cheme pe Barak? Poate că poporul a inițiat apelul. Poporul nu numai că mergea la ea în mod regulat pentru decizii, ci veneau într-o anumită zi pentru un fel de "judecată". Poemul oferă un indiciu asupra a ceea ce voiau: "Deşteaptă-te, Debora, deşteaptă-te! Deşteaptă-te, deşteaptă-te şi cântă! Scoală şi tu, Barac! Scoală fiul lui Abinoam Şi ia în robie pe cei ce te-au robit! (Judecatori 5:12). Acest strigăt îndurerat ar putea s-o fi impulsionat pe Deborah să înceapă izbăvirea.

Deborah îl cheamă pe Barak din rolul de profetesă, un emisar al lui Dumnezeu. Pe lângă asta, Deborah sugerează că duce la bun sfârșit un apel anterior la Barak: Nu a poruncit YHWH Dumnezeul lui Israel? Dumnezeu i-a vorbit lui Barak, iar apelul lui Deborah reprezintă o a doua invitație. Barak ezită însă să răspundă chemării, precum Moise înaintea sa, precum Gideon și Samuel mai târziu în istoria Israelului, alții chemați de Dumnezeu să-i fie mesageri. Acesta caută asigurări că Dumnezeu este într-adevăr cu el și insistă ca Deborah să meargă cu el în zona unde se pregătesc luptătorii pentru bătălie.

Este un semn de "slăbiciune" faptul că Barak are nevoie de Deborah?

Cititorii au fost deseori deranjați de către ezitarea lui Barak de a merge la luptă fără Deborah, declarând că această șovăială îl face mai "puțin bărbat" sau îi diminuează gloria. Dar Barak are motive întemeiate să fie nesigur: Yavin, la urma urmei, are nouă sute de care de luptă! Mai mult, profeții joacă diferite roluri în batalii: aceștia mobilizează și inspiră trupele, de asemenea anunță momentul corect, potrivit de a începe lupta. Profeții constituie astfel de prezențe importante în bătălie, încât Eliyahu (Ilie) și Elișa sunt numiți "carul și cavaleria lui Israel".

Profetese, femei la război

Mulți cititori ai acestei povești au fost preocupați de prezența femeilor la război, considerând că acestea sunt oarecum nelalocul lor și presupunând că israeliții antici au simțit la fel. Însă majoritatea profeților asirieni au fost femei, iar informațiile despre Orientul Apropiat antic dar și mai recent arată un model consecvent al prezenței femeilor pentru a inspira trupele și a batjocori inamicul. Nu există niciun motiv de a crede că cititorii biblici au găsit ceva ciudat cu privire la cererea lui Barak legată de Deborah, fie ca profetesă fie ca femeie.

Bătălia: Judecători 4:13‑16

"Atunci Sisera a adunat toate carele sale, nouă sute de care de fier, şi tot poporul pe care-l avea şi a venit din Haroşet-Goim la râul Chişon.

Iar Debora a zis către Barac: "Scoală, că aceasta este ziua aceea în care Domnul (YHWH) are să dea pe Sisera în mâinile tale. Însuşi Domnul (YHWH) are să meargă înaintea ta". Şi s-a coborât Barac din muntele Taborului şi după el şi cei zece mii de oameni.

Atunci Domnul (YHWH) a pus pe fugă pe Sisera şi toate carele lui şi toată tabăra lui prin sabia lui Barac; şi s-a coborât Sisera din carul său şi a fugit pe jos.

Iar Barac a urmărit carele lui şi tabăra lui până la Haroşet-Goim şi a căzut toată oştirea lui Sisera de sabie şi nimeni n-a rămas."

Arma lui Deborah, Cuvântul, îl arată pe Dumnezeu ca adevăratul Salvator al Israelului

Pe Muntele Tabor, profetesa Deborah anunță victoria. Ea însăși nu participă la bătălie. Precum Moise, Deborah nu este un comandant militar. Rolul acesteia este de a inspira, prezice și celebra prin cântec. Arma ei este cuvântul, iar până și numele ei este o anagramă a sintagmei "ea a vorbit" (dibberah). Bătălia propriu-zisa nu este esențială. Este important numai de reținut faptul că Dumnezeu a luptat: Dumnezeu l-a chinuit pe Sisera. Deborah a anunțat victoria lui Dumnezeu, Barak a facilitat acest lucru, iar Dumnezeu a salvat Israelul. Cântecul lui Deborah furnizează o privire fugară asupra felului în care Dumnezeu a înfrânt Canaanul: Dumnezeu a adus un potop fulger care a creat o baltă nămoloasă în care carele de luptă au fost inutile.

O femeie și mamă, nici nedezvăluită nici neînsemnată

Atât povestea cât și cântecul subliniază faptul că Deborah este femeie. Povestea ne spune că era o femeie-profetesă, adăugând cuvântul femeie, ișah, deși substantivul "profetesă", nebi'ah, deja transmite această informație. Aceasta este numită "femeie-lapidot" sau femeia lui Lapidot, repetând cuvântul "femeie", eșet.

Iar cântecul afirmă că Deborah a fost "mamă în Israel". Feminitatea acesteia nu este nici nedezvăluită nici neînsemnată: reprezintă o parte integrantă a poveștii. Maternitatea acestei "mame din Israel" merge dincolo de biologie. Descrie rolul ei de sfătuitor în zilele dinaintea războiului și indică rolul acesteia de păstrare a moștenirii Israelului, în cazul ei prin oferirea de sfaturi în bătălie.

Esența completă a lui Deborah ca mamă este dezvăluită de numele ei, care nu este numai o anagramă a sintagmei "ea a vorbit", ci și un substantiv însemnând "albină". Precum regina albinelor, aceasta ridică roiul pentru bătălie, trimițând trântorii să apere stupul și să cucerească noi teritorii.

*** Interpretarea lui Frymer-Kensky, deși extrem de pertinentă și interesantă, vine, în mod evident, de pe o poziție cu nuanțe ușor părtinitoare, de sorginte feministă. (Un lucru, de altfel, caracteristic lucrărilor lui Frymer-Kensky.) Deborah, în rolul ei de femeie-conducător, reprezintă o excepție în Biblia Iudaică. Este posibil ca intenția redactorului Cărții Judecătorilor să fi fost ceva mai subtilă: sublinierea decăderii israeliților, aceștia ajungând să fie conduși de către o femeie. Sau poate este vorba numai despre una dintre poveștile care integrează civilizația iudaică în Orientul Apropiat; acolo unde profetesele care inspirau trupele în luptă nu erau ceva neobișnuit - o reminiscență a păgânismului israelit.

 *** Pentru cuprins consultați următoarea pagină.

VA URMA

3.2.2 Cartea Judecătorilor

Cartea Judecătorilor este a doua carte din Nevi'im (Profeți), a doua secțiune a Tanakh. Este considerată ca făcând parte din istoria deuteronomică, istorie care începe cu ultima carte din Torah și se încheie cu A Doua Carte a Regilor. Aceste cărți relatează stăpânirea israeliților asupra ținutului Canaanului și se concentrează mai ales asupra recompensei și pedepsei divine.

Judecători începe la scurt timp după moartea lui Ioșua și continuă până la nașterea lui Samuel. Analizând textul și numeroasele triburi ale căror povești le prezintă, se găsesc dovezi că această carte este compusă din mai multe surse. Deoarece fiecare judecător important provine din alt trib israelit, fiecare cu tradiția sa, cercetătorii au teoretizat că aceste povești au fost la origine texte separate adunate ulterior laolaltă. Redactorul mai mult ca sigur a adăugat fragmente tranziționale, inclusiv scurte povestiri despre judecători mai puțin importanți, pentru a lega poveștile una de cealaltă.

Cicluri

Judecători are doua introduceri (1:1-3:6), amândouă oferind un rezumat al Cărții lui Ioșua și o prezentare asupra modalităților israeliților de a eșua. Judecători are de asemenea două concluzii care gravitează amândouă în jurul propoziției repetate : "În zilele acelea nu era rege în Israel", completată cu povești ale decăderii morale continue.

La mijloc se găsește secțiunea principală, la care cercetătorii se referă cu denumirea de "cicluri". Aceste cicluri conțin o secvență clară a unor evenimente repetate axate în jurul poveștilor a șase judecători importanți: Othniel, Ehud, Deborah, Gideon, Iefthah și Samson. Aceste cicluri urmează acest tipar:

•    Israeliții păcătuiesc.

•    Dumnezeu îi pedepsește trimițându-le un inamic să-i oprime.

•    Aceștia devin robii inamicului vreme de câțiva ani.

•    Își plâng durerea Domnului și se roagă pentru iertare.

•    Dumnezeu trimite un salvator (judecător) să-i elibereze.

•    Judecătorul învinge inamicul.

•    Există o perioadă de pace înainte ca ciclul să reînceapă.

Dar, cu fiecare ciclu, starea israeliților se degradează treptat și liniile morale sunt tot mai vagi, din vina atât a israeliților cât și a judecătorilor. La vremea lui Samson, ciclu este abia recognoscibil - Samson însuși abia poate fi considerat drept un model al idealului israelit.

Până la sfârșitul cărții, anarhia totală se instaurează. Așa cum enunță versetul final: "În zilele acelea nu era rege în Israel şi fiecare făcea ce i se părea că este cu dreptate." (21:25). (Răspunsul rabinilor la întrebarea "ce nevoie are Israelul de un rege, dacă are unul în Ceruri?" Ergo: declinul moral și instabilitatea.) Acest lucru îi lasă pe israeliți pregătiți pentru stabilitatea unei monarhii care va sosi în curând în prima carte a lui Samuel.

Othniel, Ehud și Deborah

Sunt șase judecători importanți în acest ciclu principal al cărții, completat pe alocuri de câteva povești mai scurte despre judecători mai puțin importanți. Fiecare judecător major provine dintr-o regiune diferită a Israelului și luptă cu un alt dușman.

Othniel Ben Kenaz (3:9-11), primul judecător, luptă și înfrânge regele din Aram. Sub conducerea lui Othniel, Israelul are parte de 40 de ani de pace, până la moartea acestuia. Este singurul judecător menționat care are legătură cu tribul lui Iudah.

Ehud ben Gera (3:11-29), din tribul lui Beniamin, urmează la scurt timp după Othniel. Acesta este chemat de Dumnezeu să pună capăt unei opresiuni de 18 ani a regelui moabit Eglon. Într-o poveste faimoasă, Ehud ajunge prin vicleșug în camera obezului Eglon, spunând că are un mesaj secret pentru rege. Atunci când îi este permis să se apropie, Ehud spune: "am către tine un cuvânt al lui Dumnezeu" (3:20). Apoi îl ucide pe rege cu ajutorul sabiei. După victoria subsecventă a lui Ehud împotriva armatei moabite, israeliții se bucură de 80 de ani de pace.

Capitolele 4 și 5 ne-o prezintă pe Deborah, profetesă din tribul lui Ephraim, precum și pe Barak, liderul armatei acesteia. Povestea lui Deborah este remarcabilă, deoarece aceasta este singura femeie conducător din întreaga biblie iudaică, Tanakh. Povestea ei are două forme diferite, una în proză în capitolul 4, și apoi o redare poetică în capitolul 5. În ambele prezentări israeliții merg la război, conduși de către Barak împotriva lui Iabin din Hazor. Însă înfrângerea finală a lui Sisera, comandantul armatei lui Iabin, vine datorită unui alt personaj feminin cu un caracter puternic, Yael.

Gideon, Iefthah și Samson

În capitolele 6-8, Dumnezeu îl cheamă pe Gideon, din tribul lui Menașe, pentru a-i elibera pe israeliți de sub opresiunea aspră a madianiților și amaleciților. Gideon manifestă o puternică împotrivire la a urma apelul, foarte asemănătoare cu cea a lui Moise: "Atunci Ghedeon a zis: "Doamne, cum să izbăvesc eu pe Israel? Iată neamul meu este cel mai sărac din seminţia lui Manase, iar eu sunt cel mai mic în casa tatălui meu" (6:15). Umilința este o trăsătură deseori întâlnită la cei mai importanți lideri ai Israelului și îi asigură locul lui Gideon între mântuitorii israeliți. Victoriile acestuia în luptă oferă Israelului o perioadă de 40 de ani de pace.

Următorul judecător, Iefthah (11-12:7), are o proveniență și mai umilă, fiind fiul unei prostituate. Acesta eliberează triburile estice, Menașe și Gad, de sub opresiunea ammoniților. Cu toate că "domnește" numai șase ani, cele mai remarcabile povești provin din perioada stăpânirii sale.

Înaintea bătăliei împotriva ammoniților, Iefthah face un jurământ: "De vei da pe Amoniţi în mâinile mele, când mă voi întoarce biruitor de la Amoniţi, oricine va ieşi din porţile casei mele în întâmpinarea mea va fi afierosit Domnului şi-l voi aduce ardere de tot" (11:30-31). Din nefericire, este tocmai fiica sa cea care îl întâmpină prima și astfel israeliții săvârșesc un act de sacrificiu uman fără precedent. Un semn al decăderii acestora, evident. Sau poate o aluzie la originile păcătoase ale lui Iefthah.

Ultimul judecător important este reprezentat de figura herculeană a lui Samson (13-16), din tribul lui Dan. Precum Samuel, a cărui poveste urmează după Cartea Judecătorilor, Samson era un nazir (nazireu), dedicat din naștere slujirii lui Dumnezeu. O parte a acestui legământ însemna că "nu se va atinge briciul de capul lui" (13:5), o particularitate care sfârșește prin a-i conferi puterea sa supraomenească.

Samson merge să-și izbăvească poporul din mâinile filistenilor. În cele din urmă, o femeie pe nume Delilah îi află secretul puterii și-l dezvăluie filistenilor. O dată cu raderea părului său, care încalcă legământul din naștere, Dumnezeu (adevărata sursă a puterii sale) îl abandonează. Dar moartea lui Samson devine moștenirea acestuia. Ținut captiv de către filisteni, Samson este legat de doi piloni ai templului. Cu o ultimă rugă adresată lui Dumnezeu, acesta deplasează pilonii și determină prăbușirea templului, ucigându-i pe toți cei aflați înăuntru: "Şi cei pe care i-a ucis Samson la moartea sa au fost mai mulţi decât toţi cei pe care-i ucisese în viaţa sa... Şi a fost el judecător în Israel douăzeci de ani" (16:30-31).

Femeile în Judecători

Cartea Judecătorilor conține unele dintre cele mai energice femei din Biblia Iudaică. Mulți cercetători biblici văd o paralelă între decăderea generală din Israel și tratarea femeilor pe măsură ce Cartea Judecătorilor avansează. La începutul cărții le găsim pe Deborah și Yael (capitolele 4-5), care sunt amândouă puternice și curajoase. Însă acestea sunt urmate de către poveștile fiicei lui Iefthah, care se lasă sacrificată (11:35); Delilah, care îl seduce și îl trădează pe Samson (16:4-22); și de cea mai tulburătoare poveste dintre toate: concubina fără nume din capitolul 19.

După ce suferă din cauza stăpânului ei, această femeie anonimă este ucisă și apoi tăiată în 12 bucăți, fiecare dintre acestea fiind trimisă la triburile israelite pe post de mesaj (19:29). Atunci când cartea ajunge în acest punct de groază, devine limpede că decăderea israeliților nu poate să fie mai jos de atât. A sosit vremea stabilirii unei monarhii. Acesta fiind de fapt și leit-motivul întregii cărți: explicarea nevoii unui împărat teluric în Israel.

 *** Pentru cuprins consultați următoarea pagină.

VA URMA

3.2.1 Cartea lui Ioșua

Cartea lui Ioșua (Ioșua Navi) este prima carte din Nevi'im (Profeți), a doua secțiune a Tanakh. Este considerată ca făcând parte din istoria deuteronomică, aceasta începând cu Deuteronomul și sfârșindu-se cu A Doua Carte a Regilor. Aceste cărți spun povestea israeliților de la rătăcirea în deșert până la stabilirea unei monarhii în Țara lui Israel.

A șasea carte a lui Moise?

Istoria deuteronomică este cunoscută pentru sublinierea referitoare la traiul în ascultarea lui Dumnezeu și îndeplinirea legământului. Așa cum Dumnezeu îi spune lui Ioşua în capitolul introductiv: "Tot locul pe care vor călca tălpile picioarelor voastre, îl voi da vouă, cum am spus lui Moise... Fii tare şi curajos, că tu vei împărţi poporului acestuia, prin sorţi, țara pe care M-am jurat părinţilor lor să le-o dau. Fii dar tare şi foarte curajos, ca să păzeşti şi să împlineşti toată legea pe care ţi-a încredinţat-o Moise, robul Meu; să nu te abaţi de la ea nici la dreapta nici la stânga, ca să pricepi toate câte ai de făcut." (1:3-7).

Respectând voința lui Dumnezeu poporul va beneficia de toate roadele pământului.

Ioșua Bin Nun

Personajul care oferă titlul cărții este fiul lui Nun (Yehoșua Bin Nun), care este considerat de textele din Torah drept protejatul lui Moise. Ioșua apare anterior drept garda lui Moise la tabăra de la Muntele Sinai în timpul incidentului cu vițelul de aur (Exodul 32). Acesta a avut de asemenea un rol important ca unul dintre cei 12 spioni trimiși în ținutul Canaan, fiind numai unul dintre cei doi întorși cu vești pozitive despre ținut (Numerii 13).

În cele din urmă, după ce Moise lovește stânca și își pierde dreptul de a intra în Țara lui Israel (Numerii 20), Ioșua este desemnat drept următorul lider al israeliților. Sub conducerea lui Ioșua aceștia intră în ținutul Canaan.

Povestea principală din Cartea lui Ioșua gravitează în jurul cuceririi și așezării israeliților în ținutul Canaan. Cartea, ca întreg, poate fi împărțită în trei secțiuni: istoria cuceririi, împărțirea pământului și discursul de adio al lui Ioșua.

În afara de ordinea cronologică evidentă, cartea urmează și o logică geografică, de la est la vest intrând în Canaan, până la cucerirea circulară a triburilor autohtone. Mai întâi israeliții cuceresc națiunile centrale, apoi pe cele din sud, și la final națiunile nordice și periferice.

Cucerirea

Cartea lui Ioșua oferă o viziune extrem de optimistă asupra cuceririi Canaanului și relatează o serie de povești notabile. Prima poveste este chiar faimoasa istorie a trimiterii iscoadelor la Yeriho (Ierihon), unde prostituata Rahab îi protejează (capitolul 2). După ce spionii scapă nevătămați din oraș, israeliții primesc ordinul de a avansa. Ioșua conduce poporul peste râul Iordan, printr-o miraculoasă despărțire a apelor.

După ce israeliții ajung cu succes în Canaan, aceștia trebuie să-și reconfirme legământul cu Dumnezeu. Israeliții rătăceau de 40 în deșert la începutul cărții lui Ioșua, și înainte de a cuceri Țara Sfântă, trebuiau să se pregătească în mod adecvat.

În capitolul 5, versetul 4, aflăm că toți bărbații care ieșiseră din Egipt au murit în timpul călătoriei prin pustie, iar toți bărbații născuți în deșert nu erau circumciși. Astfel Ioșua este instruit să instituie o circumcizie în masă a tuturor bărbaților, înainte de a le fi permis să continue marșul. Acest act reprezintă reînnoirea legământului israeliților cu Dumnezeu, devenind astfel demni de a călca în Țara Promisă.

Din acest punct începe cucerirea sistematică a Canaanului. Până la finalul capitolului al 12-lea, fiecare națiune nativă a căzut. Cucerirea este completă și împărțirea pământului poate să înceapă.

Împărțirea pământului

De la capitolul 13 până la capitolul 22, Cartea lui Ioșua furnizează o relatare amănunțită a felului în care pământul va fi împărțit între triburi. Aproape toate triburile se așază între Marea Mediterană și râul Iordan, cu doar câteva excepții bătătoare la ochi: Gad, Reuven și jumătate din tribul lui Menașe (Manase) aleg să se stabilească pe malurile estice ale Iordanului. Motivul poate fi identificat într-o istorie anterioară din Numerii, unde aceste triburi cer să se stabilească în regiunea trans-iordaniană. Moise fusese de acord cu această cerere, cu condiția ca aceste triburi să participe la cucerirea completă a ținutului înainte de a li se permite să revină și să se stabilească. Acum, după împlinirea acestei cuceriri, promisiunea este îndeplinită.

Viața și moartea lui Ioșua

Cartea lui Ioșua conține multe asemănări cu povestea lui Moise:

-          Moise conduce israeliții la ieșirea din Egipt. Ioșua îi conduce în Canaan.

-          Moise desparte miraculos Marea Roșie. Ioșua desparte miraculos râul Iordan.

-          Moise trimite spioni în Canaan. Ioșua trimite doi spioni la Yeriho.

-          Moise împarte pământul de la est de Iordan. Ioșua împarte pământul de la vest de Iordan.

-          Moise ține un lung discurs înainte de a muri. Ioșua face la fel. Acest discurs de adio de la finalul cărții completează cercul asemănărilor dintre cei doi lideri.

Ioșua a murit la vârsta de 110 ani. Numai un singur personaj patriarhal a trăit exact 110 ani - Iosif. Iar Cartea lui Ioșua conectează acești doi lideri în rândurile finale ale cărții. După ce Ioșua a trecut deja în lumea tăcerii, găsim acest verset: "Oasele lui Iosif, pe care le aduseseră fiii lui Israel din Egipt, le-au îngropat în Sichem, în partea de ţarină pe care o cumpărase Iacov de la fiii lui Hemor, tatăl lui Sichem, cu o sută de arginţi, şi care căzuse de moştenire fiilor lui Iosif" (24:32).

Iosif a fost responsabil de aducerea israeliților în Egipt. Dar Ioșua i-a condus înapoi în Țara Canaan, punând capăt în mod oficial exilului și deschizând un nou capitol în istoria israeliților.

Perspectiva istorică

Ioșua și-a asumat conducerea poporului său într-o perioadă crucială din istoria Orientului Apropiat. Din Egipt până la hotarele Indiei, superputerile se clătinau și își pierduseră abilitatea de a-și controla vasalii. Aceștia în schimb au folosit oportunitatea pentru a se elibera, perturbând astfel structurile tradiționale și transformând regiunea într-un cazan încins de conflictele armate. A fost de asemenea perioada în care așa-zisele "popoare ale mării" au migrat către Mediterana și s-au stabilit de-a lungul coastei Canaanului și Libanului.

Aceste schimbări au coincis cu folosirea fierului pentru fabricarea de diverse instrumente, dintre care se distinge plugul. Introducerea acestuia a propulsat agricultura într-o poziție dominantă, strămutând popoarele nomade și semi-nomade în decursul procesului. Astfel, evenimentele descrise în Cartea lui Ioșua se potrivesc în tabloul general al migrațiilor și luptelor teritoriale ale vremii, și înfățișează ceea ce a avut loc într-o regiune relativ mică, amplasată între deșertul estic și marea vestică.

Viața anterioară a lui Ioșua este descrisă de Torah: acesta era un efraimit care a fost unul dintre spionii trimiși să exploreze Țara Promisă și care (alături de Caleb) a adus un raport încurajator (Numerii 13). A devenit ajutorul de încredere al lui Moise și în cele din urmă a fost ales de către Dumnezeu drept succesor al lui Moise (Numerii 27:15-23). Dibăcia sa militară a purtat pecetea aprobării divine și a fost învăluită de legende legate de căderea zidurilor orașului Yeriho și de oprirea soarelui la comanda sa.

Cu toate acestea, în pofida detaliilor oferite de carte despre conducerea sa, acesta nu apare drept o personalitate deosebită, și nu cunoaștem nimic despre viața sa personală. Deși a fost numit profet, unul care putea spune cu încredere: "pe care le-a grăit El (Dumnezeu) cu noi astăzi" (24:27), acesta a rămas în umbra marilor săi predecesori. Convingerea sa de bază era însă aceeași: îndepliniți voința Domnului și pământul va fi al vostru.

Cartea se încheie cu menționarea morții acestuia, petrecută la vârsta de 110 ani, exact aceeași cu durata vieții lui Iosif. În acest fel, tradiția închide cercul legându-l pe Iosif de Ioșua: unul a determinat plecarea poporului său din Canaan, iar celălalt l-a adus înapoi.

 *** Pentru cuprins consultați următoarea pagină.

VA URMA