3.2 Profeţii Dintâi

În cel de-al 18-lea an al regelui Iosiah din regatul lui Iudah (622 Î.Hr.), a fost făcută o descoperire remarcabilă în timpul renovării templului, potrivit 2 Regi 22:3-8. Marele preot Hilkiah a găsit un manuscris care se presupunea că a fost scris de către însuşi Moise - "cartea legii". Regele a fost profund afectat de către ceea ce a citit în manuscris şi acest lucru l-a inspirat să înceapă o serie de reforme religioase care vor ţine tot restul domniei sale şi care vor schimba în mod semnificativ faţa regatului. Repercusiunile acestei reforme au avut efecte până în zilele noastre.

Dar ce manuscris era acesta? Cât timp a stat ascuns vederii oamenilor în tainiţele templului? Nimeni nu ştie cu certitudine provenienţa documentului, dar acesta a fost identificat ca fiind legislaţia prezentă astăzi în cartea numită Deuteronomul. (Cercetătorii Torei se referă la acest Cod Deuteronomic cu numele de D.)

Preocupările D

Principala preocupare a codului o constituie legământul făcut la Horeb (Sinai) şi semnificaţia acestuia pentru comunitatea Israelului. Cititorilor manuscrisului le este reamintit pactul solemn încheiat între Israel şi Dumnezeul său şi le este explicat ceea ce necesită asta pentru Israel. Pentru cei care aleg să trăiască respectând legământul, răsplata vor fi viaţa şi binecuvântările, iar pentru cei care nu fac asta, moartea şi blestemele.

Originile D

Pare destul de clar că nucleul Codului Deuteronomic este mai vechi cu cel puţin un secol decât epoca lui Iosiah, deoarece păstrează multe legi şi obiceiuri străvechi de dinaintea zilelor monarhiei şi reflectă tradiţii ale preoţimii şi centrului religios de la Şechem. Totuşi, există alte secţiuni care sunt în mod cert mai târzii, precum apelul la centralizarea venerării într-un singur sanctuar, un principiu de exclusivitate care este puţin probabil să fie anterior vremii lui Hezekiah.

Nu este foarte clar dacă aceste secţiuni ale codului au fost adăugate de către editori din vremea lui Iosiah sau erau deja prezente în cod atunci când acesta a fost găsit în anul 622 Î.Hr. De vreme ce nu poate fi identificat autorul sau autorii, ne vom referi la acesta pur şi simplu numindu-l "deuteronomistul". Pentru locuitorii din regatul lui Iudah din zilele lui Iosiah, autorul era în mod indubitabil Moise.

Marea reformare a vieţii religioase şi naţionale din regatul lui Iudah instituită de către Iosiah este bine-cunoscută şi foarte bine documentată în Biblie (2 Regi 22:3-23:25; 2 Cronici 34:8-35:19). În reforma acestuia a fost inclusă şi publicarea unei serii de scrieri promovând renaşterea, fără îndoială texte aprobate de către rege, inclusiv scrierile profetice ale lui Ieremiah şi Zephaniah, care erau suporteri loiali ai regelui Iosiah.

Naraţiune epică istorică

Cu toate acestea, cel mai important dintre noile documente era reprezentat de o istorie narativă a regatelor lui Israel şi Iudah de proporţii epice. Această lucrare, care ţine de la capitolul al doilea al Deuteronomului până la 2 Regi în Biblia modernă, foloseşte Codul Deuteronomic ca punct de plecare şi etalon, procedând apoi la rememorarea evenimentelor semnificative din istoria Israelului şi reamintirea regilor ambelor regate, judecându-i în lumina codului.

Autorul, pe care-l vom numi "istoricul deuteronomic" (Dtr), reproduce întregul cod legislativ la începutul lucrării sale (cu adăugiri), dar îl reconstituie într-o formă narativă ca o predică oferită de Moise pe câmpiile din Moab. Puse în gura acestuia, legile obţin astfel o autoritate incomparabilă. Moise este considerat drept cel mai mare dintre profeţi, adevăratul profet, cel care a prevăzut distrugerea regatului nordic al Israelului pentru nerespectarea prevederilor testamentare (legământul cu Dumnezeu), precum şi supravieţuirea regatului lui Iudah numai în condiţiile respectării stricte a obligaţiilor testamentare.

Iosiah "Messiah"

Prima ediţie a acestei istorii îl vede pe Iosiah drept îndeplinirea speranţelor regatului. Acesta era un "messiah" în spiritul lui David, care putea restaura întregul regat la gloria sa de odinioară, politic şi religios, şi să-şi conducă poporul către respectarea codului deuteronomic. Istoricul deuteronomic aparent avea acces la documente guvernamentale oficiale, precum şi la lucrări antice de literatură, unele chiar de provenienţă nordică israelită, pe care le-a folosit în avantajul său, încorporându-le în produsul final; totuşi, mâna sa este vizibilă în întreaga istorie.

Căderea lui Iudah

Atunci când Iosiah a fost ucis pe neaşteptate în luptă, marile speranţe ale susţinătorilor săi s-au prăbuşit. Succesorii acestuia la tron au constituit o dezamăgire pentru mişcarea deuteronomică, asta ca să spunem numai atât. Atunci când regatul lui Iudah a căzut în mâinile babilonienilor în anul 586 Î.Hr. şi exilaţii au fost duşi la Babilon, totul părea pierdut.

Cu toate acestea, privind în retrospectivă unii au văzut în ceea ce s-a întâmplat în Iudah drept o lecţie, şi s-a decis că o nouă ediţie a istoriei ar fi valoroasă pentru o nouă audienţă. Văzând în căderea regatului lui Iudah rezultatul unui eşec al respectării depline a Codului Deuteronomic, istoria a fost refăcută pentru a demonstra că regatul a căzut datorită neglijenţei sale, în acelaşi fel în care a fost portretizată căderea regatului lui Israel. Istoria a fost de asemenea extinsă pentru a cuprinde regii care i-au urmat lui Iosiah, alături de o descriere şi o explicaţie a distrugerii Ierusalimului.

Activitate editorială

Deşi este posibil ca autorul istoriei originale să fi fost de asemenea responsabil şi pentru a doua ediţie, acest lucru nu este cert, iar în consecinţă cercetătorii utilizează denumirile Dtr1 şi Dtr2 pentru a se referi la fiecare autor (sau acelaşi autor, în două calităţi diferite).

Ulterior, editorii au încorporat istoria, alături de alte lucrări, într-un complex mai mare constând din Geneza până la 2 Regi ("Istoria primară"). Cea mai probabilă perioadă, pentru a plasa această activitate editorială în timp, este reprezentată de zilele lui Ezra şi Nehemiah.

Descoperirea istoriei deuteronomice

Creditul pentru descoperirea istoriei deuteronomice îi este acordat cercetătorului german Martin Noth, care şi-a publicat descoperirile în cartea sa "Überlieferungsgeschichtliche Studien" în 1943. Noth remarca faptul că un limbaj şi o ideologie similare erau conţinute de cărţile Deuteronomul până la 2 Regi, şi a demonstrat că o singură persoană era responsabilă pentru scrierea și editarea întregii istorii. Teza sa este acceptată încă de către majoritatea cercetătorilor biblici de astăzi, deşi au existat numeroase îmbunătăţiri aduse modelului acestuia.

Una dintre aceste îmbunătăţiri este teoria că au existat două ediţii ale istoriei, una în timpul domniei lui Iosiah, şi una în exil. Această teorie este asociată cu cercetătorul american Frank Moore Cross şi a câştigat o largă acceptare mai ales în Statele Unite.

Identificarea autorului (autorilor)

Au fost făcute mai multe eforturi pentru identificare autorului sau autorilor istoriei deuteronomice. Unii au postulat existenţa unei şcoli deuteronomice, adică a unei comunităţi de tradiţionalişti deuteronomici, care ar fi fost responsabili pentru ambele ediţii ale istoriei, precum şi pentru editarea deuteronomistă (în stil deuteronomic) a altor cărţi biblice. Alţii au considerat că o singură persoană ar fi putut să fie responsabilă pentru toate compoziţiile deuteronomiste din Biblie, de vreme de lucrarea pare să fi fost făcută într-o perioadă de 60 de ani.

Deşi nu există vreo metodă de a stabili cu certitudine identitatea persoanei sau persoanelor care sunt responsabile, un caz convingător a fost prezentat de către Richard Elliott Friedman, care a afirmat că istoricul deuteronomic este nimeni altul decât scribul profetului Ieremiah, Baruch ben-Neriyah. Această concluzie este bazată pe faptul că părţi importante din cartea lui Ieremiah sunt scrise în stil deuteronomic, unele pasaje chiar duplicând cuvânt cu cuvânt ceea ce vedem în istoria deuteronomică, iar cartea lui Ieremiah îl indică drept scrib pe Baruch (şi prin urmare probabilul autor al fragmentelor narative).

 *** Pentru cuprins consultați următoarea pagină.

VA URMA