Biblia a devenit un text stabil abia în perioada rabinică timpurie.
O carte se poate bucura de autoritate chiar dacă nu are un text stabil. Ortografierea cuvintelor sale, cu siguranţă a cuvintelor în sine - chiar a versetelor întregi - nu putea să varieze de la o copie scrisă la alta. În consecinţă, va trebui să luăm în considerare chestiunile canonizării şi stabilizării textuale în mod separat. Într-adevăr, este extrem de probabil faptul că textul biblic a devenit stabil abia în perioada rabinică timpurie. La acea vreme, evreii aveau deja o idee relativ clară cu privire la care texte sunt acceptate şi care nu, şi concepuseră anumite metode de interpretare midraşică (şi anume, metode de interpretare care analizau textul cu atenţie şi erau, posibil, bazate chiar pe variante precise de ortografiere). Funcţional vorbind, dezvoltarea ulterioară a permis semnificaţii fluide chiar după ce textul a devenit fix.
Comunitatea care a creat manuscrisele de la Marea Moartă considera ca fiind autoritară o aşa-zisă Biblie, dar nu aveau un singur text stabil pentru cărţile acesteia. Acea comunitate deşertică antică continua să explice cărţile biblice, uneori în versiuni care sunt destul de diferite de cele găsite în ceea ce s-a cristalizat ulterior drept textul masoretic. De fapt, în cel puţin un caz s-ar părea că sunt interpretate două versiuni diferite ale aceluiaşi verset. Cu alte cuvinte, doar pentru că acea comunitate credea că o anumită lucrare este sfântă şi revelată nu însemna că textul trebuia să existe într-o singură versiune.
Când a început fixarea?
Pe baza celor mai vechi texte care au fost descoperite, putem afirma că textul consonantic al Bibliei (adică, numai consoanele, fără vocale şi semne pentru cantilaţie) a fost stabilit aproximativ la sfârşitul secolului al II-lea A.D. Nu cunoaştem cu exactitate modul în care acest lucru a avut loc; poate cineva a alcătuit o ediţie master după care au copiat ceilalţi scribi. Poate că distrugerea celui de-al doilea Templu în anul 70 A.D. şi eşecul revoltei din 132-135 A.D. (rebeliunea lui Bar Kokhba) au determinat o criză care a servit drept un imbold pentru crearea unui text autoritar.
Considerând gama largă a versiunilor antice (şi posibilele erori de transcriere ale scribilor), textele medievale biblice prezintă remarcabil de puţine variante. Cu toate acestea, chiar şi acea perioadă a cunoscut ocazional variante textuale diferite, inclusiv interpretări în Talmudul Babilonian care diferă de majoritatea manuscriselor biblice iudaice. Fixarea textului consonantic a continuat chiar şi după începutul tipăritului la sfârşitul secolului al XIII-lea. Chiar şi aşa, până în această zi, rămân câteva variante de ortografiere.
Astăzi, dacă vom analiza două texte ale Bibliei Iudaice, acestea vor conţine aceleaşi cărţi, grupate în trei părţi majore, apărând în aceeaşi ordine, cu o concordanţă de 99% asupra consoanelor şi vocalelor folosite.
Această consistenţă reprezintă rezultatul unui proces lung şi complicat, care a avut loc în mare parte în spatele perdelei, ascuns vederii noastre.
După mai bine de o jumătate de secol de la apariţie, gardienii textului biblic au conceput diverse sisteme de marcare a vocalizării corespunzătoare a textului consonantic. Sistemul de vocalizare asociat cu masoretul Aaron Ben Moses Ben-Aşer şi cu oraşul Tiberias (Tiveria) din Galilea a "câştigat" în faţa sistemelor concurente, oferindu-ne Biblia Iudaică aşa cum există astăzi. Acest lucru înseamnă că, în forma sa curentă (cu vocale), Biblia Iudaică nu are decât ceva mai mult de un mileniu (cu excepţia Septuagintei).
*** Pentru cuprins consultați următoarea pagină.
VA URMA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu