2.7.10 Shadal

Samuel David Luzzatto (1800-65) a fost un istoric, teolog și exeget biblic italian, cunoscut, după literele inițiale ale numelui său ebraic, drept Shadal. Shadal a fost unul dintre pionierii mișcării Judische Wissenschaft, contribuind cu numeroase studii în diverse publicații și realizând o ediție critică în limba italiană a unei cărți de rugăciuni.

Un adversar al Kabbalah, acesta a scris un eseu critic la adresa acestor învățături mistice, în care a pledat împotriva atribuirii tradiționale a Zoharului învățătorului din secolul al II-lea, Rabbi Simeon ben Yohai.

Shadal a criticat, de asemenea, tentativa lui Maimonides de a interpreta iudaismul prin prisma filozofiei aristoteliene, pe care a botezat-o Atticism (de la Attica, o regiune din Grecia care include Atena). Acesta a fost deosebit de caustic la adresa îmbrățișării de către Maimonides a căii de aur elene. Discipolii lui Abraham trebuie să meargă până la extrem, când vine vorba de generozitate, a susținut Shadal.

În 1829 Shadal a fost numit directorul Colegiului Rabinic din Padova, unde și-a exercitat influența asupra a cel puțin o generație de rabini italieni.

Cu toate că lucrările lui Shadal despre Biblie nu sunt întotdeauna indulgente, acesta nu s-a opus criticismului textual; de exemplu, acesta credea că Moise este autorul Pentautehului și că întreaga carte a lui Isaiah este opera profetului căruia îi poartă numele.

Acesta considera că a nega faptul că un prooroc poate prevesti evenimente care vor avea loc la mult timp după moartea sa, ar însemna negarea profețiilor cu desăvârșire. Nu a fost deranjat de porunca de exterminare a canaaniților, inclusiv a copiilor, de vreme ce era voia Domnului, iar Dumnezeu permite uneori moartea copiilor de vârste fragede.

În viziunea lui Shadal privind providența divină, fiecare ființă umană primește într-un grad egal fericire și suferință, pe care toată lumea trebuie să le accepte cu credință și încredere.

În cadrul vieții sale personale, Shadal era un evreu practicant, dar cu anumite rezerve față de unele detalii ale ritualului, așa cum era acesta descris de tradiția rabinică. Filozofia religioasă a lui Shadal nu a avut practic nicio influență asupra vieții și gândirii evreilor, dar operele sale scrise sunt încă apreciate ca având o valoare deosebită.

*** Pentru cuprins consultați următoarea pagină.

VA URMA

2.7.9 Or Ha-Hayyim

Hayyim ben Moses ibn Atar, rabin și cabalist, s-a născut în Maroc în anul 1696 și a murit la Ierusalim în 1743. Ibn Atar a studiat cu bunicul său, numit de asemenea Hayyim Ibn Atar (evreii orientali își numesc deseori copiii după o rudă aflată în viață), și a obținut chiar de la o vârstă fragedă o reputație de bun cunoscător al Talmudului, iar, în decursul vieții sale ascetice, a fost cunoscut drept un om evlavios.

Un apărător puternic al izbăvirii mesianice, Ibn Atar și-a văzut destinul ca fiind îndreptat către iuțirea momentului izbăvirii prin traiul în Țara Sfântă, și a părăsit Marocul pentru a-și împlini visul.

Pe drumul către Ierusalim, Ibn Atar s-a oprit la Leghorn, Italia, în 1739, unde a locuit timp de doi ani, predând unui mic grup de discipoli fideli și predicând în fața unei audiențe extinse. În 1741 Ibn Atar a plecat spre Israel și în cele din urmă a fondat o Yeshivah (școală tradițională evreiască) pentru talmudiștii ascetici, la Ierusalim.

Casa acestuia, împreună cu baia rituală învecinată (mikveh) poate fi încă văzută în Orașul Vechi. A fost îngropat pe Muntele Măslinilor, alături de cele două soții ale sale. Se pare că a avut aceste două soții simultan, de vreme ce interdicția privind poligamia fusese acceptată numai de evreii așkenazi și nu se aplica evreilor orientali (mizrahi).

Israel ben Eliezer, Baal Shem Tov, fondatorul mișcării hasidice, este considerat ca având un respect deosebit pentru Ibn Atar, în care văzuse un spirit înrudit. Cu siguranță, scrierile lui Ibn Atar au exercitat o mare influență asupra hasidismului, în cadrul căruia este respectat ca un mare sfânt, un predecesor al Zadikk-ului hasidic.

Lucrarea halahică (halaha=legea iudaică) a lui Ibn Atar, Peri Toar (Fructe frumoase), publicată la Amsterdam în 1742, expune vastele sale cunoștințe despre Talmud și legile iudaice. Însă, este cunoscut îndeosebi pentru comentariile sale mistice despre Torah, intitulate Lumina Vieții (Or Ha-Hayyim, un calambur legat de numele său, Hayyim).

Comentariile biblice

Această lucrare a fost publicată la Veneția în 1742 împreună cu textul Pentautehului, un semn evident al stimei ridicate purtată lui Ibn Atar încă de pe vremea când trăia. După obiceiul de a numi autorii rabinici după titlul celei mai importante opere a lor, Ibn Atar este cunoscut drept Or Ha-Hayyim, sau printre hasidici, "Sfântul Or Ha-Hayyim."

Lucrarea a fost republicată în numeroase ediții, fie alături de textul biblic, fie ca lucrare separată, iar un mare număr de cărturari au scris comentarii despre aceasta.

Lui Ibn Atar i-a fost atrasă atenția de Kabbalah, pe care o interpretează într-o manieră personală, individualistă, asemănătoare cu abordarea ulterioară a hasidicilor. Acesta interpretează textele biblice într-un mod alegoric, pentru a exprima ceea ce el consideră că reprezintă semnificația lor mai profundă.

De exemplu, acesta este în mod evident conștient de faptul că versetul: "Nici săracului să nu-i fii părtinitor la judecată" (Exodul 23:3), înseamnă, potrivit înțelesului simplu, că un judecător nu trebuie să favorizeze un om sărac în timpul unui proces cu un om bogat, dacă cel sărac nu are dreptate; și totuși Ibn Atar comentează spunând că versetul are o semnificație aplicabilă tuturor, nu numai unui judecător. Fiecare sărac, remarcă acesta, are un conflict cu Dumnezeu, motiv pentru care este sărac. Când săracul este ajutat, iar sărăcia îi este diminuată, cauza acestuia, altfel legitimă, pentru conflictul cu Dumnezeu este îndepărtată.

Într-o manieră alegorică similară este alcătuit și comentariul lui Ibn Atar cu privire la porunca de a restitui proprietarului de drept ("fratelui tău") boul sau oaia care s-a rătăcit (Deuteronomul 22:1-3). Termenul "frate" este înțeles într-un mod temerar ca însemnând Dumnezeu, iar boii și oile pierdute sunt păcătoșii. Cel bun, pentru care Dumnezeu este un Frate, nu trebuie să rămână indiferent la păcătoși, ci trebuie să încerce să-i readucă pe calea cea bună și astfel să-i aducă înapoi la "Fratele Dumnezeu".

Idei cabaliste

Ibn Atar dezvoltă ideea cabalistă precum comportamentul ființelor umane pe pământ are efecte cosmice, influențând lumile superioare (celeste). Bazându-se pe teoria aristoteliană și medievală a celor patru elemente, acesta remarca faptul că, dintre cele patru, pământul este cel mai greu și aflat la nivelul cel mai de jos. Fiecare creatură are în compoziția sa elementul său special, celelalte trei fiind auxiliare.

Elementul păsărilor este aerul, al peștilor este apa, al focului este salamandra (creatura mitologică cu o afinitate pentru foc), iar al pământului este omul. Din acest motiv, omul poate trăi numai pe pământ, și nu poate supraviețui în aer, apă sau foc. Omul a fost creat ca fiind cea mai josnică dintre creaturi, pentru că sarcina sa este aceea de a purifica întregul univers, de la cea mai de jos până la cea mai nobilă creatură.

Viziunea lui Ibn Atar a imaginii lui Dumnezeu, după care a fost creat omul, este aceea conform căreia Dumnezeu l-a înzestrat pe om cu două dintre atributele Sale, compasiunea și dreptatea, astfel încât omul să poată fi asemănător Demiurgului, având clemență pentru alții și, de asemenea, prin capacitatea sa de a transmite discernământ altora.

În lucrarea sa halahică, Ibn Atar manifestă un simț critic pătrunzător, dar în opera Or Ha-Hayyim acesta acceptă fără rezerve afirmații conținute de lucrări anterioare, precum postulatul curios precum în era mesianică evreilor le va fi permis să mănânce carne de porc. Este aproape cert că această noțiune are origini creștine, totuși, Ibn Atar o acceptă și, de vreme ce Torah este eternă, observa acesta, un miracol va avea loc și însăși natura porcului va fi schimbată, astfel încât acesta va rumega și va deveni în felul acesta un animal cușer.

Dobândirea unor caracteristici mistice și încântătoare este un fenomen descris adesea în opera lui Ibn Atar. Între hasidici era statornicită convingerea că Or Ha-Hayyim a fost o lucrare de inspirație divină, redactată sub influența Sfântului Duh.

Renumitul maestru hasidic din secolul al XIX-lea, Haim Halberstam din Sanz, merge până la a discuta dacă un învățător școlar, care a luat în râs ideea că lucrarea a fost inspirată în acest mod, ar trebui să fie concediat pentru răspândirea unor idei eretice. Însuși Ibn Atar remarca (într-un comentariu la Geneza 6:3) faptul că în zilele noastre nimeni nu are măcar aroma sfințeniei (reah hakodesh), cu atât mai puțin Duhul Sfânt (ruah hakodesh) dar acest lucru a fost respins ca reprezentând smerenia excesivă a omului sfânt.

*** Pentru cuprins consultați următoarea pagină.

VA URMA

2.7.8 Isaac Abravanel

Don Isaac Abravanel, un om de stat important în Portugalia și ulterior în Spania, filosof evreu și exeget biblic, s-a născut la Lisabona în anul 1437 și a murit la Veneția în 1508. Abravanel a obiectat la tentativa unor gânditori precum Maimonides de a alcătui liste cu principii de credință. Acești gânditori, a susținut acesta, au considerat Torah drept o știință acționând cu anumite axiome sau principii, din care toate celelalte pot fi deduse, având în vedere faptul că Torah oferită de Dumnezeu este completă în sine cu fiecare detaliu al preceptelor sale. Mai mult decât orice alt exeget biblic evreu, Abravanel a fost influențat în comentariile sale asupra Bibliei de către propriul trecut și de experiențele sale personale.

De exemplu, deziluzionat de regimul opresiv din Spania și impresionat plăcut, prin comparație, de relativ libera atmosferă din Veneția dogilor, acesta interpretează afirmația biblică despre rege (Deuteronomul 17:14-20) nu ca o pledoarie în favoarea monarhiei ca un sistem ideal, ci drept o concesie față de slăbiciunile umane. Fragmentul referitor la numirea regelui nu înseamnă, susține acesta, urmând unei păreri talmudice, faptul că israeliții erau obligați să aibă un rege; numai dacă aceștia își doreau să aibă un rege, atunci puterile acestuia trebuiau să fie îngrădite prin reglementările expuse în fragmentul respectiv.

Din același motiv anti-autoritar, Abravanel comentează faptul că fiii lui Iacov, Moise și David erau inițial doar niște simpli pastori, o ocupație care le-a oferit oportunitatea obținerii unui trai cinstit, departe de distracțiile vieții urbane.

Abravanel pretinde că a descoperit motivul pentru care există o interdicție împotriva fierberii "iedului în laptele mamei lui" (Exodul 23:19; Exodul 34:26; Deuteronomul 14:21). Acesta consideră această interdicție ca fiind un protest împotriva practicilor idolatre și remarcă faptul că acesta este obiceiul în Spania și în Anglia "până în această zi" pentru pastori, atunci când se întâlnesc, să mănânce carnea unei capre fiartă în laptele caprei, o astfel de mâncare fiind o delicatesă. Ca o precauție în plus, Torah interzice gătirea oricărui tip de carne laolaltă cu laptele.

Într-o manieră rațională, Abravanel subliniază ideea că nu orice profeție a proorocilor biblici s-a îndeplinit și trage concluzia că respectiva profeție nu trebuie înțeleasă în mod exclusiv ca fiind o prevestire precisă a unor evenimente viitoare, ci mai degrabă prin natura unui mesaj divin adresat contemporanilor respectivului profet. Mai surprinzătoare este afirmația acestuia că, pe alocuri, stilul literar al profeților Ieremia și Ezekiel ar putea fi mai puțin perfect, fără ca acest lucru să afecteze aserțiunea acestora de a fi adevărați profeți ai Domnului; astfel, acesta respinge practic noțiunea inspirației divine cuvânt cu cuvânt.

*** Pentru cuprins consultați următoarea pagină.

VA URMA

2.7.7 Bahya Ibn Asher

Bahya Ibn Asher fost un exeget biblic și cabalist spaniol, autorul unor comentarii asupra Pentautehului, scrise în anul 1291. Bahya a fost discipolul lui Solomon Ibn Aderet, ale cărui idei cabaliste, precum și cele ale profesorului lui Aderet, Nahmanides, sunt exprimate mai mult sau mai puțin în mod deschis în comentariile sale.

Bahya a acceptat noțiunea ciclurilor, potrivit căreia istoria lumii are loc într-o serie de cicluri de 6.000 de ani, urmată de un Sabat de o mie de ani, apoi o altă serie de 6.000 de ani și tot așa, până la Marele Jubileu de la sfârșitul a 49.000 de ani.

În introducerea la comentariile sale, Bahya remarca faptul că Torah este strâns legată de Înțelepciunea Supranaturală și prin urmare cuprinde toate științele. Bahya folosește în comentariile sale cele patru metode de exegeză. Versetele sunt explicate în conformitate cu semnificațiile lor simple, omiletice, alegorice și "misterioase", adică semnificația cabalistică. Popularitatea comentariilor sale poate fi apreciată din titlul oferit de generațiile ulterioare, Rabbenu Bahya, "învățătorul nostru Bahya," adică, învățător prin excelență.

*** Pentru cuprins consultați următoarea pagină.

VA URMA