Plantinga și problema răului

Se iau în considerare următoarele afirmații:

1. Dumnezeu există.

2. Dumnezeu este omnipotent, omniscient și perfect bun.

3. O ființă perfect bună ar dori să prevină toate relele.

4. O ființă omniscientă cunoaște fiecare modalitate prin care se pot naște relele.

5. O ființă omnipotentă, care cunoaște fiecare modalitate prin care se poate naște răul, deține puterea să prevină apariția acelui rău.

6. O ființă care cunoaște fiecare modalitate prin care se poate naște răul, care este capabilă să prevină apariția răului, și care dorește să facă asta, ar preveni apariția acelui rău.

7. Dacă există o ființă omnipotentă, omniscientă și perfect bună, atunci nu poate exista răul.

8. Răul există (contradicție logică).

O lume populată de creaturi care sunt cu adevărat libere (și care comit în mod liber mai multe acțiuni bune decât rele) este una mai valoroasă, decât o lume în care creaturile nu sunt libere. Dumnezeu poate crea creaturi libere, dar nu le poate determina să facă numai ceea ce este drept. Deoarece, dacă face asta, atunci acestea nu sunt cu adevărat libere; nu fac ceea ce este drept în mod liber și neconstrânse de nimeni. În consecință, pentru a crea creaturi capabile de binele moral, Dumnezeu trebuie să creeze creaturi capabile de răul moral. Nu poate să le acorde acestor creaturi libertatea de a face rău și în același timp să le împiedice să facă rău. Așa după cum s-a dovedit, din nefericire, unele dintre creaturile lui Dumnezeu și-au exercitat într-un mod greșit libertatea; aceasta constituie sursa răului moral. Faptul că uneori creaturile libere trec de partea greșită a baricadei nu constituie dovada neputinței lui Dumnezeu sau lipsa sa de bunăvoință; deoarece acesta nu ar putea împiedica apariția răului moral decât prin îndepărtarea posibilității binelui moral.

Argumentul lui Plantinga este acela că deși Dumnezeu este omnipotent, este posibil să nu fi fost în puterea sa să creeze o lume cuprinzând doar binele moral, fără răul moral; prin urmare, nu există vreo inconsistență logică implicată atunci când Dumnezeu, deși perfect bun, creează o lume de creaturi libere care aleg să facă rău. Argumentul se bazează pe următoarele propoziții:

1. Există lumi posibile pe care nici măcar o ființă omnipotentă nu le poate actualiza.

2. O lume fără creaturi libere moral, capabile numai de binele moral, este o astfel de lume.

Plantinga se referă la prima propoziție ca la "eroarea lui Leibniz", deoarece varianta opusă a fost presupusă de către Leibniz. A doua propoziție este apărată prin noțiunea de "depravare transmundană" (transworld depravity).

Depravarea transmundană

Depravarea transmundană este definită în mod explicit astfel:

O persoană P suferă de depravare transmundană dacă și numai dacă sunt îndeplinite următoarele condiții: pentru fiecare lume L în care P este în mod semnificativ liberă în L și P face numai ce este drept în L, există o acțiune A și un segment maximal al lumii S astfel încât

1. S include A ca find semnificativ moral pentru P

2. S include P ca fiind liberă cu privire la A

3. S este inclusă în L și nu include nici pe P efectuând A nici pe P abținându-se de la efectuarea A

4. Dacă S ar fi actualizată, atunci P ar greși cu privire la A.

Plantinga spune că "ceea ce este important cu privire la ideea depravării transmundane este faptul că dacă o persoană suferă de asta, atunci nu se află în puterea lui Dumnezeu să actualizeze orice lume în care acea persoană este semnificativ liberă, dar nu face rău - adică, o lume în care acesta produce bine moral, dar nu rău moral", și că este posibil logic ca fiecare persoană să sufere de depravare transmundană.

Criticii argumentului lui Plantinga, precum J. L. Mackie și Antony Flew, au răspuns că asta presupune o viziune incompatibilă a liberului arbitru (liberul arbitru și determinismul sunt incompatibile logic), în vreme ce viziunea lor este compatibilă cu liberul arbitru (liberul arbitru și determinismul, fie acesta fizic sau divin, sunt compatibile logic). Mackie a întrebat: "De ce Dumnezeu nu a făcut oamenii astfel încât aceștia să aleagă mereu în mod liber să facă bine?" Viziunea indivizilor precum Mackie și Flew este aceea că Dumnezeu ar fi putut să creeze o lume în care să existe numai binele moral, fără răul moral. Într-o astfel de lume, oamenii ar fi ales întotdeauna să efectueze numai fapte bune, chiar dacă toate alegerile acestora ar fi fost predestinate. Dacă o astfel de lume liberă, virtuoasă și fără păcate este posibilă, atunci se găsește în puterea unui Dumnezeu omnipotent, omniscient și perfect bun să realizeze o astfel de lume. Plantinga respinge compatibilismul ca fiind "paradoxal în întregime" și "absolut neplauzibil". Cu privire la criticile lui Flew, Plantinga concluzionează că "obiecția sa este într-un sens important mai mult verbală și nu reușește să afecteze în întregime apărarea liberului arbitru".

O altă chestiune legată de apărarea lui Plantinga este aceea că nu se adresează problemei răului natural, deoarece răul natural nu este determinat de alegerea liberă a creaturilor. Replica lui Platinga constă în afirmația că este posibil logic ca persoane libere ne-umane să fie responsabile de răul natural (adică spirite rebele sau îngeri căzuți).

Inițial am vrut să critic apărarea lui Plantinga, dar pe măsură ce am analizat-o, am constatat că este perfect logică. Argumentele lui Flew și Mackie și compatibilismul constituie o eroare de raționament. Nu poți fi în același timp supus și liberului arbitru și determinismului. Pentru că, dacă fiecare acțiune a individului, deși pentru acesta are loc în mod liber, este predeterminată de planul divin, atunci niciun individ nu poate fi responsabil pentru acțiunile sale. Compatibilismul este o construcție artificială contradictorie. O lume în care oamenii sunt creați incapabili de acțiuni răuvoitoare nu ar fi o lume complet liberă, iar motivele creării unei astfel de lumi cu o moralitate perfectă ar fi cel puțin îndoielnice. O astfel de lume, incapabilă de răul moral, nu ar fi decât o lume populată cu creaturi programate dinainte să se comporte în acest mod. Oamenii trebuie să ajungă la binele moral determinați de propriile conștiințe, nu prin impunerea unei conduite prestabilite în comportamentul lor.