2.4.3 Dathan

Dathan (דתן) și Abiram (אֲבִירָם), fiii lui Eliab din tribul lui Reuben, au fost doi dintre liderii rebeliunii lui Korah împotriva lui Moise. Fratele acestora, Nemuel, nu a participat la revoltă.

Korah, Dathan, Abiram și On, fiul lui Peleth, în fruntea a 250 de bărbați renumiți, i-au acuzat pe Moise și Aaron că se consideră deasupra restului poporului. Moise s-a aruncat la pământ și le-a spus rebelilor (Numerii 16:5–7):

"Mâine va arăta Domnul cine este al Lui și cine este sfânt, ca să și-L apropie; și pe cine va alege El, pe acela îl va și apropia la Sine. Iată ce să faceți: Core și toți părtașii tăi să vă luați cădelnițe. Şi mâine să puneți în acestea foc și să turnați în ele tămâie înaintea Domnului, și pe cine va alege Domnul, acela va fi sfânt. Destul, fiii lui Levi!"

Moise a continuat (Numerii 16:8–11): "Ascultați, fii ai lui Levi: Oare e puțin lucru pentru voi că Dumnezeul lui Israel v-a osebit de obștea lui Israel și v-a apropiat la Sine ca să faceți slujbe la cortul Domnului și să stați înaintea obștii Domnului, slujind pentru ea? El te-a apropiat pe tine și cu tine pe toți frații tăi, fiii lui Levi. Alergați acum și după preoție? Așadar tu și toată obștea ta, v-ați adunat împotriva Domnului. Ce este Aaron, de cârtiți împotriva lui?"

Moise i-a chemat pe Dathan și Abiram la discuții, dar aceștia au refuzat, spunând: "Nu mergem! Oare puțin lucru e că ne-ai scos din țara unde curge miere și lapte și ne-ai adus să ne pierzi în pustie? Vrei să și domnești peste noi? Dusu-ne-ai tu oare în țara unde curge lapte și miere și datu-ne-ai tu oare în stăpânire ţarinile și viile ei? Vrei să scoți ochii oamenilor acestora? Nu mergem!" (Numerii 16:12–14)

Moise s-a înfuriat și i-a spus lui Dumnezeu: "Să nu-ți întorci ochii Tăi la prinosul lor. Eu nici unuia dintre ei nu i-am luat asinul și rău n-am făcut nici unuia dintre ei." (Numerii 16:15)

În ziua următoare, rebelii, cu cădelnițele în mâini, au stat în fața intrării Tabernaculului cu Moise și Aaron, înconjurați de popor. Prezența lui Dumnezeu s-a manifestat în fața întregii adunări, iar Dumnezeu le-a spus lui Moise și Aaron (Numerii 16:21), "Osebiți-vă de obștea aceasta și-i voi pierde într-o clipă."

Moise și Aaron s-au aruncat cu fața la pământ și au spus (Numerii 16:22): "Doamne, Dumnezeul duhurilor și a tot trupul, un om a greșit și Tu Te mânii pe toată obștea?"

Dumnezeu le-a răspuns: "Spune obștii: Feriți-vă în toate părțile de locuința lui Core, a lui Datan și a lui Abiron." (Numerii 16:24)

Moise s-a ridicat și a mers către corturile lui Dathan și Abiram, urmat de liderii poporului. Le-a cerut oamenilor să stea departe de corturile rebelilor, pentru a nu fi și aceștia distruși. Dathan și Abiram au ieșit și au stat în fața intrării în corturile lor, alături de soțiile și copiii lor.

Moise a spus atunci: "Că Domnul m-a trimis să fac toate lucrurile acestea și că nu le fac eu de la mine, veți cunoaște din aceea: De vor muri aceștia, cum mor toți oamenii, și de-i va ajunge aceeași pedeapsă, care ajunge pe toți oamenii, - atunci nu m-a trimis Domnul. Iar dacă Domnul va face lucru neobișnuit, de-și va deschide pământul gura sa și-i va înghiți pe ei și casele lor și corturile lor și tot ce au ei, și dacă ei vor fi duși de vii în locuința morților, atunci să știți că oamenii aceștia au disprețuit pe Domnul." (Numerii 16:28–30)."

Imediat ce a terminat de vorbit, pământul s-a deschis, iar Korah, Dathan, Abiram și adepții acestora, împreună cu corturile și posesiunile lor, au căzut înăuntru. Pământul s-a închis în urma lor, toți aceștia murind. Preotul Eleazar a luat cădelnițele rebelilor și a făcut din ele foi de aramă, cu care a acoperit altarul, pentru a le aminti oamenilor că numai descendenților lui Aaron le este permis să aducă tămâiere înaintea lui Dumnezeu.

*** Pentru cuprins consultați următoarea pagină.

VA URMA

2.4.2 Korah : Rebeliune și pedeapsă divină

Numerii 16:1 - 17:15: Două rebeliuni intercorelate *

Comentatorii Bibliei atribuie dificultățile din această secțiune asocierii a două tradiții. De vreme ce o separare clară nu este posibilă, se pare că a existat o rebeliune a lui Korah (קֹרַח - Qorah, Core), direcționată împotriva lui Aaron și a privilegiilor leviților și o revoltă anti-Moise, condusă de către Dathan și Abiram. Paternitatea primei este atribuită sursei preoțești P, iar a celei de-a doua, sursei J/E (Yahwist/Elohist). [Vezi sursele biblice: Yahwistă; Elohistă; Preoțească și Deuteronomică]

Prima poveste relatează despre cum Korah și alți 250 de bărbați se plâng cu privire la statutul religios special al leviților. A existat o întrecere legată de cădelnițe; oamenii lui Korah vin la Cortul Adunării și sunt mistuiți de foc; cădelnițele le sunt luate, distruse și refăcute în mod simbolic. Cei 14.000 de oameni care sprijiniseră rebeliunea sau care erau nemulțumiți de pedepsirea lui Korah sunt uciși de o molimă. Povestea pare să reflecte o luptă pentru privilegiile preoțimii. Odinioară (lucru atestat de Psalmi), mulți dintre oamenii lui Korah fuseseră preoți și cântăreți, dar după o luptă pentru putere fuseseră reduși la stadiul de paznici.

A doua tradiție povestește rebeliunea lui Dathan și Abiram, alături de membrii tribului lui Reuben, împotriva autorității civile a lui Moise. Aceștia refuză o confruntare cu Moise. Moise apelează la comunitate, care-l susține și se retrage din preajma rebelilor, care sunt înghițiți de pământ. Aceasta poveste ar putea reprezenta amintirea unei lupte inter-tribale. Inițial, tribul lui Reuben a fost foarte important, dar în timp a fost îndepărtat din poziția sa dominantă. Acest fapt este reflectat, de asemenea, în povestea lui Iacov, unde primul născut Reuben este nesocotit în favoarea altora.

Soluții rabinice

Rabinii au încercat într-o manieră ingenioasă să armonizeze diversele probleme și discrepanțele aparente care se nasc din împletirea celor două tradiții. Discuțiile talmudice dezvăluie dimensiunea speculațiilor acestora asupra chestiunii. De exemplu, de vreme ce versetele 31-32 vorbesc despre faptul că pământul i-a înghițit pe oamenii lui Korah, dar nu-l menționează pe Korah însuși, unii au spus că pământul a înghițit cortul lui Korah, dar acesta nu se găsea înăuntru; alții considera că acesta a fost mistuit de foc și că cenușa sa a fost înghițită de pământ; sau că acesta a murit ulterior, în timpul molimei (vezi Sanhedrin 110a).

Pedepsirea

Au existat numeroase rebeliuni în deșert, iar acestea au fost îndreptate împotriva fie a lui Dumnezeu fie a emisarilor acestuia. În fiecare caz, s-a consemnat faptul că rebelii au murit în urma unor molime, în foc sau în luptă. Numai de două ori, când poziția lui Moise a fost atacată în mod dur, a existat o pedeapsă neobișnuită: prin despicarea pământului, ca în această poveste, și prin lepră, când Miriam și Aaron și-au contestat fratele (Numeri 12). În revolta oamenilor împotriva lui Dumnezeu, consecințele nu se găsesc în afara sferei umane, dar în provocările la adresa lui Moise pedepsele sunt supranaturale.

Intenția acestei tradiții biblice este clară: de a sublinia în cei mai puternici termeni supremația politică și spirituală a preoților și a succesorilor acestora, arătându-se fără echivoc că au aprobarea divină. O revoltă împotriva acestora și a lui Moise era de fapt o revoltă împotriva lui Dumnezeu. Cei care protestau erau, în consecință, expuși mâniei divine.

Dumnezeu se putea apăra singur, ca să spun așa, și astfel nu avea nevoie decât de forma obișnuită de pedepsire; însă, atunci când autoritatea Sa era provocată în mod indirect și ceva mai subtil, prin subminarea reprezentanților Săi umani, pedeapsa lua forme neobișnuite și memorabile. "Și şi-a deschis pământul gura sa" este o imagine intensă, care amintește de Geneza 4:11, care descrie, de asemenea, pământul ca fiind un participant activ în poveste, grăbind condamnații către domiciliul lor din lumea subpământeană. Caracteristic pentru Numerii, această poveste este urmată în capitolele 17 și 18 de către legislație care stabilește care vor fi de acum încolo îndatoririle preoților și ale leviților.

Viziunea rabinică asupra pedepsirii lui Korah

În decursul timpului, povestea lui Korah a căpătat o mare importanță. Rabinii din vremurile mișnaice și talmudice s-au considerat drept descendenții spirituali direcți ai lui Moise, interpretând pedepsirea lui Korah ca pe un avertisment la adresa contemporanilor lor, care contestau sanctitatea divină a învățăturilor rabinice.

Cu toate acestea, de vreme ce o repetare a miracolelor biblice nu putea fi luată în calcul, rabinii și-au amenințat contestatarii cu damnarea eternă - de exemplu, atunci când aceștia au declarat că aceia care nu cred în înviere nu vor ajunge în lumea care va veni. În această lumină, trebuie să considerăm aserțiunea lui Rabbi Akiba, precum Korah nu a fost numai pedepsit în deșert, ci a fost și exclus din grațiile divine pentru eternitate (Sanhedrin 109b).

Aceasta este și însemnătatea tradiției rabinice, precum Korah s-a contrazis cu Moise asupra ciucurilor rituali (tzitzit) și a altor probleme halahice, atacând sensul și logica Torah, ridicându-se nu numai împotriva lui Moise, ci însuși a lui Dumnezeu (Numeri Rabbah 18:3). Dumnezeu l-a sprijinit pe liderul Său ales, iar în secolele care vor urma, Dumnezeu îi va sprijini pe liderii care-i vor urma lui Moise și vor predica în numele Său.

Argumentul lui Korah

Rebeliunea lui Korah (luând poveștile intercorelate drept un întreg) a fost îndreptată împotriva primatului lui Moise. În mod superficial, această acțiune pare să fie tentativa obișnuită a cuiva de a prelua puterea, îndepărtând conducătorii aflați în funcție. Însă, tăcerea Bibliei cu privire la motivele acestuia ne îndepărtează atenția de la adevărata intenție a lui Korah, către argumentul declarat al acestuia.

Korah a spus: "Toată obştea şi toţi cei ce o alcătuiesc sunt sfinţi...Pentru ce vă socotiţi voi mai presus de adunarea Domnului?" Întrebarea implică provocarea următoare: dacă Dumnezeu se află în mijlocul nostru, atunci oricine ne conduce va avea sprijinul Său. Sau, mergând mai departe, dacă suntem cu toții sfinți, de ce este nevoie de cineva precum Moise să ne instruiască, sau de ce este nevoie de legi care să ne facă sfinți? De vreme ce poporul este sfânt, poruncile din afară nu sunt necesare (Martin Buber, - "Moseh", 1945).

A se observa faptul că Moise și Aaron nu au răspuns la prima parte a întrebării lui Korah, respectiv cea legată de sfințenia întregii comunități. Aceștia s-au referit numai la ultima parte ("Pentru ce vă socotiţi voi mai presus...?"), lăsându-l pe Dumnezeu să reafirme conducerea lor.

Însă, întrebarea își caută încă un răspuns. În cele din urmă, așa cum subliniază Martin Buber, întrebarea pusă de Korah formulează o contradicție fără rezolvare; deoarece sfințenia nu a fost atinsă cu adevărat în istorie, deși oamenii se comportă ca și cum ar fi posibilă sau chiar ca și cum ar fi fost realizată. Acesta este modul biblic de a trata un impas divin și a devenit calea normativă a tradiției iudaice. Argumentul lui Korah aprinde tensiunea veșnică dintre autoritate și libertate. Precum mulți alți demagogi după el, Korah se oferă pe sine drept paznic adecvat al spiritului libertății. Dar, dacă poporul ar fi acceptat oferta înlocuirii conducerii, Dumnezeu nu a acceptat.

Argumentul adus de Korah nu a fost anulat cu un răspuns divin drastic și nici numele lui Korah nu a fost dat uitării. Familia acestuia a continuat să-și aducă aportul la gloria poporului evreu; nimeni altul decât profetul Samuel a fost unul dintre descendenții acestuia (I Cronici 6: 31-33, în traducerile ortodoxe; I Cronici 6:16-18, în textul masoretic). Zece psalmi au fost compuși de către fiii lui Korah, iar urmașii săi au servit în cadrul Templului. Precum argumentul lui Korah, aceștia au refuzat să dispară.

* În textul masoretic, capitolul 17 din Numerii are 28 de versete.

*** Pentru cuprins consultați următoarea pagină.

VA URMA

2.4.1 Caleb

Caleb (כָּלֵב‎ - Kalev), fiul lui Iephunneh (Iefone Chenezul), din tribul lui Iudah, a fost unul dintre cei 12 bărbați trimiși de Moise pentru a spiona țara Canaanului și care s-au întors pentru a aduce informații despre orașele și locuitorii acesteia; pentru a afla dacă aceștia sunt slabi sau puternici, putini sau mulți; și pentru a aduce cu ei roadele pământului respectiv.

Spionii au mers și au inspectat terenul, de la pustiul Zin, până la Rehob, lângă intrarea spre Hamath. Patruzeci de zile mai târziu, aceștia s-au întors în tabără, având cu ei rodii, smochine și o creangă, care avea un ciorchine de struguri, și care era atât de grea, încât trebuia dusă de doi bărbați pe o prăjină. Raportul acestora s-a dovedit a fi unul demoralizator și defetist.

"Am fost în pământul în care ne-ai trimis, pământul în care curge miere şi lapte şi iată roadele lui. Dar poporul care locuieşte în el, este îndrăzneţ şi oraşele sunt întărite şi foarte mari, ba şi pe fiii lui Enac i-am văzut acolo. Amalec locuieşte în partea de miazăzi a ţării; Heteii, Heveii, Iebuseii şi Amoreii locuiesc în munţi, iar Canaaneii locuiesc pe lângă mare şi pe lângă râul Iordanului". (Numerii 13:28–30)

Aceștia au adăugat, "Pământul pe care l-am străbătut noi, ca să-l vedem, este un pământ care mănâncă pe cei ce locuiesc în el şi tot poporul, pe care l-am văzut acolo, sunt oameni foarte mari. Acolo am văzut noi şi uriaşi, pe fiii lui Enac, din neamul uriaşilor; şi nouă ni se părea că suntem faţă de ei ca nişte lăcuste şi tot aşa le păream şi noi lor." (Numerii 13:33–34)

Numai Caleb, care avea 40 de ani, și Iosua, fiul lui Nun, au avut o altă părere. Aceștia au spus (Numerii 14:7–9): "Pământul, pe care l-am străbătut noi, este foarte, foarte bun; De va fi Domnul bun cu noi, ne va duce în pământul acela şi ni-l va da nouă; în pământul acela izvorăşte lapte şi miere. Deci nu vă ridicaţi împotriva Domnului şi nu vă temeţi de poporul pământului aceluia, căci va ajunge mâncarea noastră: ei n-au apărare, iar cu noi este Domnul. Nu vă temeţi de ei!"

Israeliții au refuzat însă ascultarea vorbelor încurajatoare ale lui Iosua și Caleb. Au început să se lamenteze și să plângă. Dumnezeu le-a pedepsit lașitatea, condamnându-i să rătăcească patruzeci de ani în deșert - câte un an pentru fiecare zi în care spionii au cercetat țara Canaanului - și să moară în pustiu. Caleb și Iosua au fost răsplătiți pentru curajul lor, fiindu-le permis de către Dumnezeu să ajungă în Țara Promisă și să obțină o parte din aceasta.

Caleb a avut trei fii: Iru, Elah, and Naam. Acesta a dat-o pe fiica sa, Ahsah (Acsa), să se căsătorească cu vărul acesteia, Othniel fiul lui Kenaz (fratele mai tânăr al lui Caleb), drept recompensă pentru faptul că Othniel a cucerit Kiriathsepher, în timpul campaniei din Canaan. Ahsah și-a convins tatăl să-i ofere izvoare de apă, plângându-se de faptul că a primit "pământ secetos" (שראז ק מענ - artz e-ngb=țara Negev; Iosua Navi 15:19).

*** Pentru cuprins consultați următoarea pagină.

VA URMA

Plantinga și problema răului

Se iau în considerare următoarele afirmații:

1. Dumnezeu există.

2. Dumnezeu este omnipotent, omniscient și perfect bun.

3. O ființă perfect bună ar dori să prevină toate relele.

4. O ființă omniscientă cunoaște fiecare modalitate prin care se pot naște relele.

5. O ființă omnipotentă, care cunoaște fiecare modalitate prin care se poate naște răul, deține puterea să prevină apariția acelui rău.

6. O ființă care cunoaște fiecare modalitate prin care se poate naște răul, care este capabilă să prevină apariția răului, și care dorește să facă asta, ar preveni apariția acelui rău.

7. Dacă există o ființă omnipotentă, omniscientă și perfect bună, atunci nu poate exista răul.

8. Răul există (contradicție logică).

O lume populată de creaturi care sunt cu adevărat libere (și care comit în mod liber mai multe acțiuni bune decât rele) este una mai valoroasă, decât o lume în care creaturile nu sunt libere. Dumnezeu poate crea creaturi libere, dar nu le poate determina să facă numai ceea ce este drept. Deoarece, dacă face asta, atunci acestea nu sunt cu adevărat libere; nu fac ceea ce este drept în mod liber și neconstrânse de nimeni. În consecință, pentru a crea creaturi capabile de binele moral, Dumnezeu trebuie să creeze creaturi capabile de răul moral. Nu poate să le acorde acestor creaturi libertatea de a face rău și în același timp să le împiedice să facă rău. Așa după cum s-a dovedit, din nefericire, unele dintre creaturile lui Dumnezeu și-au exercitat într-un mod greșit libertatea; aceasta constituie sursa răului moral. Faptul că uneori creaturile libere trec de partea greșită a baricadei nu constituie dovada neputinței lui Dumnezeu sau lipsa sa de bunăvoință; deoarece acesta nu ar putea împiedica apariția răului moral decât prin îndepărtarea posibilității binelui moral.

Argumentul lui Plantinga este acela că deși Dumnezeu este omnipotent, este posibil să nu fi fost în puterea sa să creeze o lume cuprinzând doar binele moral, fără răul moral; prin urmare, nu există vreo inconsistență logică implicată atunci când Dumnezeu, deși perfect bun, creează o lume de creaturi libere care aleg să facă rău. Argumentul se bazează pe următoarele propoziții:

1. Există lumi posibile pe care nici măcar o ființă omnipotentă nu le poate actualiza.

2. O lume fără creaturi libere moral, capabile numai de binele moral, este o astfel de lume.

Plantinga se referă la prima propoziție ca la "eroarea lui Leibniz", deoarece varianta opusă a fost presupusă de către Leibniz. A doua propoziție este apărată prin noțiunea de "depravare transmundană" (transworld depravity).

Depravarea transmundană

Depravarea transmundană este definită în mod explicit astfel:

O persoană P suferă de depravare transmundană dacă și numai dacă sunt îndeplinite următoarele condiții: pentru fiecare lume L în care P este în mod semnificativ liberă în L și P face numai ce este drept în L, există o acțiune A și un segment maximal al lumii S astfel încât

1. S include A ca find semnificativ moral pentru P

2. S include P ca fiind liberă cu privire la A

3. S este inclusă în L și nu include nici pe P efectuând A nici pe P abținându-se de la efectuarea A

4. Dacă S ar fi actualizată, atunci P ar greși cu privire la A.

Plantinga spune că "ceea ce este important cu privire la ideea depravării transmundane este faptul că dacă o persoană suferă de asta, atunci nu se află în puterea lui Dumnezeu să actualizeze orice lume în care acea persoană este semnificativ liberă, dar nu face rău - adică, o lume în care acesta produce bine moral, dar nu rău moral", și că este posibil logic ca fiecare persoană să sufere de depravare transmundană.

Criticii argumentului lui Plantinga, precum J. L. Mackie și Antony Flew, au răspuns că asta presupune o viziune incompatibilă a liberului arbitru (liberul arbitru și determinismul sunt incompatibile logic), în vreme ce viziunea lor este compatibilă cu liberul arbitru (liberul arbitru și determinismul, fie acesta fizic sau divin, sunt compatibile logic). Mackie a întrebat: "De ce Dumnezeu nu a făcut oamenii astfel încât aceștia să aleagă mereu în mod liber să facă bine?" Viziunea indivizilor precum Mackie și Flew este aceea că Dumnezeu ar fi putut să creeze o lume în care să existe numai binele moral, fără răul moral. Într-o astfel de lume, oamenii ar fi ales întotdeauna să efectueze numai fapte bune, chiar dacă toate alegerile acestora ar fi fost predestinate. Dacă o astfel de lume liberă, virtuoasă și fără păcate este posibilă, atunci se găsește în puterea unui Dumnezeu omnipotent, omniscient și perfect bun să realizeze o astfel de lume. Plantinga respinge compatibilismul ca fiind "paradoxal în întregime" și "absolut neplauzibil". Cu privire la criticile lui Flew, Plantinga concluzionează că "obiecția sa este într-un sens important mai mult verbală și nu reușește să afecteze în întregime apărarea liberului arbitru".

O altă chestiune legată de apărarea lui Plantinga este aceea că nu se adresează problemei răului natural, deoarece răul natural nu este determinat de alegerea liberă a creaturilor. Replica lui Platinga constă în afirmația că este posibil logic ca persoane libere ne-umane să fie responsabile de răul natural (adică spirite rebele sau îngeri căzuți).

Inițial am vrut să critic apărarea lui Plantinga, dar pe măsură ce am analizat-o, am constatat că este perfect logică. Argumentele lui Flew și Mackie și compatibilismul constituie o eroare de raționament. Nu poți fi în același timp supus și liberului arbitru și determinismului. Pentru că, dacă fiecare acțiune a individului, deși pentru acesta are loc în mod liber, este predeterminată de planul divin, atunci niciun individ nu poate fi responsabil pentru acțiunile sale. Compatibilismul este o construcție artificială contradictorie. O lume în care oamenii sunt creați incapabili de acțiuni răuvoitoare nu ar fi o lume complet liberă, iar motivele creării unei astfel de lumi cu o moralitate perfectă ar fi cel puțin îndoielnice. O astfel de lume, incapabilă de răul moral, nu ar fi decât o lume populată cu creaturi programate dinainte să se comporte în acest mod. Oamenii trebuie să ajungă la binele moral determinați de propriile conștiințe, nu prin impunerea unei conduite prestabilite în comportamentul lor.

2.4 NUMERII

Caracterul Cărții Numerii

Cartea Numerii este formată din documente narative, legislative și arhivistice. Narațiunea începe de la punctul în care se încheie Exodul. Leviticul, care întrerupe cursul narațiunii, constă aproape în întregime din legislație independentă de precedentele istorice - cu excepția capitolului 16. Exodul se încheie cu relatarea ridicării tabernaculului în prima zi de Nisan (נִיסָן‎), iar Numerii continuă cu un recensământ, care are loc în luna imediat următoare, la puțin peste un an după ieșirea copiilor lui Israel din Egipt.

Cartea acoperă anii petrecuți în deșert de către israeliți. Totuși, numai perioadele de la început și de la sfârșit ale călătoriei sunt descrise în mod amănunțit; cei 38 de ani, în care o nouă generație se maturizează, nu primesc niciun fel de atenție. Memoria biblică nu acordă vreun spațiu suplimentar celor care au fost salvați din Egipt, dar nu s-au dovedit demni de darul libertății și au fost astfel condamnați să moară în deșert.

Legea oferită este de obicei jurisprudență, luând naștere din circumstanțele specifice ale narațiunii. De exemplu, relatarea poveștii târnosirii tabernaculului prilejuiește formularea obligațiilor și privilegiilor clerului, în general. De la legea aplicabilă unui eveniment particular expus în carte, Torah dezvoltă spre a defini o lege generală, valabilă pentru eternitate.

Cele patru secțiuni principale

Cartea este compusă din patru secțiuni principale. Prima secțiune (1:1 - 10:10) se ocupă cu regulamentele promulgate la Sinai; conține materiale demografice și legale de diverse tipuri: de la organizarea unui recensământ, până la încercarea cu apele amare; de la recomandări privind ofrandele, până la utilizarea trompetelor de argint. De asemenea, include povestea modului în care tabernaculul a fost târnosit, după ce a fost ridicat.

A doua secțiune (10:11‑20:1) expune elemente din primele zile ale marșului; subliniind diversele rebeliuni care au avut loc, mai ales revolta lui Korah, Dathan și Abiram; apoi relatează sfârșitul vechii conduceri: morțile lui Aaron și Miriam, judecata lui Moise și selectarea lui Eleazar și Ioșua drept noul preot, respectiv noul lider liderul laic, care vor aduce poporul în Canaan.

A treia secțiune (22:2-24:25) este "Cartea lui Balaam," care în conformitate cu unele opinii a constituit o carte separată cu acest nume, la un moment dat.

Partea finală (25:1-36:13) începe cu evenimentele imediate precedând invazia în Canaan: promovarea lui Phinehas (Finees), organizarea unui nou recensământ și prima împărțire a pământului. Sunt stabilite hotarele Țării Promise și sunt oferite instrucțiunile finale înaintea traversării râului Iordan.

Aspecte literare: Sfârșitul Începutului

Cartea Numerii povestește sfârșitul călătoriei începută în Egipt sau, într-un sens mai larg, începută la momentul creației. Totul converge spre acest moment, când Israelul este în sfârșit pregătit să-și ia în primire moștenirea. Pe baza acestei și a altor aprecieri, s-a sugerat că primele patru cărți ale Torah (Geneza, Exodul, Leviticul, Numerii) își au originea într-o unitate formată din patru părți, numită Tetrateuch de către cercetătorii moderni, în timp ce Deuteronomul, Iosua, Judecători, Samuel și Regi constituie un alt complex separat.

Textul este privit în general ca o singură unitate literară, nu pentru că a fost întotdeauna o singură piesă (nu a fost), ci deoarece în cadrul procesului final de editare a fost tratat astfel și pentru că de atunci încoace cititorii Torah l-au abordat în această manieră.

Cartea Numerii și istoria

Câtă acribie, în sensul modern, poate fi atribuită cărții Numerii? Nu este posibil să se răspundă la această întrebare cu acuratețe, deoarece întreaga Torah constituie în esență un document de credință, adică realitatea este văzută ca un aspect al interactiunii între divin și uman. Amintirile și tradițiile despre evenimente (pe care le-am putea descrie drept "istorie") au fost îmbinate cu elemente religioase și simbolice.

Din această simbioză a izvorât o viziune a trecutului așa cum ar fi putut să fie și cum s-a crezut ulterior că a fost de fapt. Astfel, miturile și legendele au creat și modelat "istoria". Narațiunea biblică oferă rareori o descriere a contextului din istoria adevărată a evenimentului descris în cuvinte. Drept rezultat, fiecare fragment dintr-o poveste antică trebuie văzut împotriva tuturor dovezilor pe care le putem strânge, în scopul de a descoperi o gamă de idei și asocieri pe care acel element istoric le-a avut în timpurile antice.

Din acest motiv, metoda comparativă nu este numai legitimă, ci și esențială. La urma urmei, orice traducere modernă a Bibliei se bazează pe presupunerea involuntară că înțelesurile unui cuvânt antic se aseamănă destul de mult cu înțelesurile unui cuvânt modern. Dimensiunea erorii datorată acestei presupuneri nu este cunoscută complet, până când nu devenim conștienți în privința contrastelor semnificațiilor, deocamdată necunoscute, în vocabularul antic și cel modern.

Fundamentalismul biblic, fie iudaic sau creștin, nu poate învăța din trecut, deoarece apărarea ideilor acceptate în prezent despre religie se crede că este singurul scop al narațiunii biblice. În cadrul fundamentalismului biblic sunt sprijinite idei de origine relativ recentă; unele care nu au nicio legătură cu înțelesul sau intenția textului biblic original, deoarece contextul este unul radical diferit.

Idei religioase în Numerii; Făurirea unei națiuni

Scena principală a cărții este deșertul, respectiv peninsula Sinai, mai ales partea estică a acesteia, Negev. Ambianța este aspră, dar Dumnezeu o consideră necesară pentru dezvoltarea spirituală a Israelului. Deșertul este locul în care greșelile poporului sunt pedepsite. Acesta este "motivul deșertului" care stă la baza Cărții Numerii, care continuă din punctul în care s-a încheiat Exodul. Israel este poporul lui Dumnezeu și în consecință este supus unor obligații și legi speciale, care sunt menite să-i protejeze sfințenia.

Cartea relatează modul în care Israelul eșuează în îndeplinirea scopurilor fixate de divinitate; cum, datorită nemulțumirilor, revoltelor și încălcărilor de diferite tipuri, Dumnezeu a fost dezamăgit deseori de poporul său. Totuși, chiar dacă unii indivizi au fost pedepsiți, iar o întreagă generație a fost condamnată să moară în deșert, legământul nu a fost abrogat; sanctuarul, cu manifestările divine, a rămas în mijlocul taberei, iar Dumnezeu nu a încetat niciun moment să-i protejeze și să-i ghideze pe cei aleși. Perioada rătăcirii poate fi considerată drept o încercare de credință, iar la sfârșitul cărții apare viziunea unei noi națiuni, care va intra în posesia Țării Promise și va face asta ca un popor sfânt.

Numele cărții

Numele cărții provine din termenul latin Numeri, care era de fapt o traducere a cuvântului grecesc Arithmoi - Αριθμοί, ales după aprecierea vastului material statistic cu care începe cartea. Numele are probabil legătură cu un nume ebraic mai vechi al cărții, Sefer Chumash HaPikudim ("Cartea celor două recensăminte" - Mișnah Menachot 4:3). Ocazional, cartea mai este numită și după primul său cuvânt în ebraică, (Sefer) Vayedaber. Numele popular în ebraică este Bamidbar (במדבר - În pustie), numită astfel după b'midbar Sinai, cuvintele cinci și șase din primul capitol, un titlu potrivit pentru o carte ce relatează principalele evenimente din Sinai până în Câmpiile lui Moab.

*** Pentru cuprins consultați următoarea pagină.

VA URMA