2.2 EXODUL

Exodul (שמות - Șemot, "nume") este cartea care vorbește despre nașterea fizică și spirituală a Israelului, ca o națiune. Conține povești despre sclavie și eliberare, despre revelații și pribegii, despre credință și apostazie; este depozitara legilor fundamentale și a regulilor privitoare la venerație. Are două decoruri majore, Egiptul și pustiul din Sinai, iar intervalul de timp este situat în a doua parte a secolului al XII-lea Î.Hr.

O continuare a Genezei

Este important să vedem cartea drept o continuare a Genezei, care poate fi descrisă ca o poveste a începuturilor și a dezamăgirii lui Dumnezeu. După multe încercări și deziluzii, Dumnezeu alege un anumit popor, care în timpurile care vor veni, va deveni aliatul și ajutorul său. Acesta îi alege pe Abraham și Sarah drept strămoșii acestei viitoare națiuni, iar restul Genezei constituie povestea lui Abraham, Isaac și Iacov și a familiilor acestora, care vor deveni strămoșii fizici și spirituali ai poporului lui Israel.

În timpul unei foamete severe, Iacov și familia sa emigrează în Egipt. Aceștia lasă Canaanul în urmă, pământul pe care Dumnezeu îl promisese ca fiind moștenirea lor stabilă. Destinul lor va fi făurit într-un teritoriu străin, în mijlocul unui popor care se va transforma dintr-o gazdă binevoitoare într-o națiune de opresori. Este în acest punct de schimbare, momentul în care Cartea Exodului începe să povestească formarea Israelului, națiunea aleasă de Dumnezeu.

Istorie și credință

Poveștile Genezei sunt un amestec de mituri, legende, amintiri îndepărtate și căutarea originilor, legate împreună de firele unui concept teologic central. Cu Exodul, Pentatutehul intră pe domeniul istoriei, deși nu istorie în sensul modern. Cea din urmă, descrie evenimente care își au rădăcinile exclusiv în sfera umană; în vreme ce prima descrie voința lui Dumnezeu, ca legătura prin care evenimentele umane au loc. În acest sens, Exodul constituie o istorie bazată pe credință. Astfel, evadarea israeliților din Egipt se poate afirma că reprezintă istorie, în sensul acceptat de modernitate [cu toate că, mulți cercetători se îndoiesc de faptul că acest eveniment a avut loc cu adevărat]; faptul că acest lucru a avut loc prin intervenția divină, și a fost experimentat în acest mod de Israel, oferă poveștii eliberării o dimensiune religioasă adițională.

Poveștile înrobirii și eliberării nu sunt atestate de nicio sursă extra-biblică. Există cercetători care, în consecință, consideră aceste amintiri drept construcții religioase, legende populare și contextul pentru preamărirea Dumnezeului lui Israel. Între teologi însă, această viziune este una minoritară. Mai degrabă, este acceptată varianta că un popor nu ar inventa de bunăvoie o poveste despre sclavie și că evenimentele descrise în primele capitole au o bază istorică. Numele de Raamses (רַעַמְסֵס - Romss, Exodul 1:11) probabil se referă la Ramses al II-lea, care a aparținut celei de-a 19-a dinastii și a domnit între 1304‑1237 (Î.Hr.). Ori acesta ori fiul său, Merneptah, a fost faraonul din timpul Exodului.

Cine au fost oamenii înrobiți în Egipt?

Aceștia au fost evrei, posibil cei care au venit în Egipt din Canaan, unde domneau Hyksos, fiind înrobiți după căderea acestora de la putere în secolul al XVI-lea Î.Hr. Evreii au fost, aparent, un colectiv de grupuri tribale și/sau sociale care își aveau originea într-un strămoș comun, o figură patriarhală legendară, Iacov. Unii cercetători consideră că numai câteva triburi (cele identificate cu Iosif și Beniamin, "triburile Rahelei") au locuit în Egipt, în timp ce celelalte grupuri evreiești ("triburile Leah") nu au părăsit niciodată Canaanul, și că aceste triburi s-au unit în timpul invaziei.

Însă, aceasta este o teorie extrem de speculativă. Dacă evenimentele au avut loc sau nu conform Exodului este, în ultima instanță, mai puțin important decât felul în care israeliții le-au experimentat și înțeles. Dacă Dumnezeu i-a salvat sau nu pe israeliți din Egipt este o întrebare la care niciun istoric nu poate furniza un răspuns categoric. Dar Exodul, depozitarul experienței israeliților, spune că Dumnezeu i-a salvat, iar pe această bază, istoria și credința laolaltă au modelat mințile și inimile poporului lui Israel.

Aspecte literare

Materialul conținut în Exodul poate fi clasificat ca fiind format din mărturii biografice, narative, poetice, legislative și arhivistice. Un număr de motive majore și minore sunt clar perceptibile, unele având paralele cu alte texte biblice sau din Orientul Apropiat.

Se disting trei motive majore:

* Tema pustiului: O persoană sau o națiune a fost izolată și purificată prin încercările din deșertul dezolant.

* Tema legământului: Suveranul divin sau pământean și vasalul său încheie un tratat care stabilește obligațiile ambilor parteneri.

* Tema preamăririi: Divinitatea este preamărită printr-un imn și întronată într-o structură specială.

Printre motivele minore se întâlnesc:

* Divinitatea învinge puterile adâncului și comandă marea.

* Un copil care va deveni conducător sau salvator este expus elementelor naturii și salvat în mod miraculos.

Construcția literară

Textul cărții, așa cum îl avem astăzi, constituie rezultatul unei îndelungi construcții literare. Parțial, își are originea în vechile tradiții transmise oral. Apare astfel întrebarea, există elemente din Exodul care să poată fi atribuite lui Moise și timpului său? Cel mai probabil, unele tradiții sunt de pe vremea sa, în timp ce altele pot fi chiar mai vechi. Pe măsura trecerii secolelor, noi materiale au fost adăugate, iar altele vechi au fost modificate, astfel că, într-un singur fragment, putem găsi astăzi oglindiri diferite. Astfel, prima parte a "Cântecului Mării" (capitolul 15) este probabil de origine pre-colonizare, în vreme ce a doua parte conține referiri la condiții post-colonizare.

Cartea Exodului este conectată cu Geneza și Numeri, iar după redactarea Leviticului, cele patru au fost legate într-o singură carte. Ulterior, a fost adăugat Deuteronomul, formând ceea ce este cunoscută astăzi drept Torah (sau Pentateuh).

Numele cărții

Numele de "Exodul" provine din limba greacă (ἔξοδος - exodos, părăsire, plecare, ieșire), avându-și originea într-o veche denumire iudaică, Sefer Yetziat Mitzrayim ("Cartea plecării din Egipt"). Dar numele original ebraic este Sefer Șemot (סֵפֶר שְׁמוֹת - "Cartea numelor"), numită astfel după primele cuvinte din capitolul 1: "Acestea sunt numele..." (וְאֵלֶּה שְׁמוֹת - u·ale șmuth).

*** Pentru cuprins consultați următoarea pagină.

VA URMA