2.2 EXODUL

Exodul (שמות - Șemot, "nume") este cartea care vorbește despre nașterea fizică și spirituală a Israelului, ca o națiune. Conține povești despre sclavie și eliberare, despre revelații și pribegii, despre credință și apostazie; este depozitara legilor fundamentale și a regulilor privitoare la venerație. Are două decoruri majore, Egiptul și pustiul din Sinai, iar intervalul de timp este situat în a doua parte a secolului al XII-lea Î.Hr.

O continuare a Genezei

Este important să vedem cartea drept o continuare a Genezei, care poate fi descrisă ca o poveste a începuturilor și a dezamăgirii lui Dumnezeu. După multe încercări și deziluzii, Dumnezeu alege un anumit popor, care în timpurile care vor veni, va deveni aliatul și ajutorul său. Acesta îi alege pe Abraham și Sarah drept strămoșii acestei viitoare națiuni, iar restul Genezei constituie povestea lui Abraham, Isaac și Iacov și a familiilor acestora, care vor deveni strămoșii fizici și spirituali ai poporului lui Israel.

În timpul unei foamete severe, Iacov și familia sa emigrează în Egipt. Aceștia lasă Canaanul în urmă, pământul pe care Dumnezeu îl promisese ca fiind moștenirea lor stabilă. Destinul lor va fi făurit într-un teritoriu străin, în mijlocul unui popor care se va transforma dintr-o gazdă binevoitoare într-o națiune de opresori. Este în acest punct de schimbare, momentul în care Cartea Exodului începe să povestească formarea Israelului, națiunea aleasă de Dumnezeu.

Istorie și credință

Poveștile Genezei sunt un amestec de mituri, legende, amintiri îndepărtate și căutarea originilor, legate împreună de firele unui concept teologic central. Cu Exodul, Pentatutehul intră pe domeniul istoriei, deși nu istorie în sensul modern. Cea din urmă, descrie evenimente care își au rădăcinile exclusiv în sfera umană; în vreme ce prima descrie voința lui Dumnezeu, ca legătura prin care evenimentele umane au loc. În acest sens, Exodul constituie o istorie bazată pe credință. Astfel, evadarea israeliților din Egipt se poate afirma că reprezintă istorie, în sensul acceptat de modernitate [cu toate că, mulți cercetători se îndoiesc de faptul că acest eveniment a avut loc cu adevărat]; faptul că acest lucru a avut loc prin intervenția divină, și a fost experimentat în acest mod de Israel, oferă poveștii eliberării o dimensiune religioasă adițională.

Poveștile înrobirii și eliberării nu sunt atestate de nicio sursă extra-biblică. Există cercetători care, în consecință, consideră aceste amintiri drept construcții religioase, legende populare și contextul pentru preamărirea Dumnezeului lui Israel. Între teologi însă, această viziune este una minoritară. Mai degrabă, este acceptată varianta că un popor nu ar inventa de bunăvoie o poveste despre sclavie și că evenimentele descrise în primele capitole au o bază istorică. Numele de Raamses (רַעַמְסֵס - Romss, Exodul 1:11) probabil se referă la Ramses al II-lea, care a aparținut celei de-a 19-a dinastii și a domnit între 1304‑1237 (Î.Hr.). Ori acesta ori fiul său, Merneptah, a fost faraonul din timpul Exodului.

Cine au fost oamenii înrobiți în Egipt?

Aceștia au fost evrei, posibil cei care au venit în Egipt din Canaan, unde domneau Hyksos, fiind înrobiți după căderea acestora de la putere în secolul al XVI-lea Î.Hr. Evreii au fost, aparent, un colectiv de grupuri tribale și/sau sociale care își aveau originea într-un strămoș comun, o figură patriarhală legendară, Iacov. Unii cercetători consideră că numai câteva triburi (cele identificate cu Iosif și Beniamin, "triburile Rahelei") au locuit în Egipt, în timp ce celelalte grupuri evreiești ("triburile Leah") nu au părăsit niciodată Canaanul, și că aceste triburi s-au unit în timpul invaziei.

Însă, aceasta este o teorie extrem de speculativă. Dacă evenimentele au avut loc sau nu conform Exodului este, în ultima instanță, mai puțin important decât felul în care israeliții le-au experimentat și înțeles. Dacă Dumnezeu i-a salvat sau nu pe israeliți din Egipt este o întrebare la care niciun istoric nu poate furniza un răspuns categoric. Dar Exodul, depozitarul experienței israeliților, spune că Dumnezeu i-a salvat, iar pe această bază, istoria și credința laolaltă au modelat mințile și inimile poporului lui Israel.

Aspecte literare

Materialul conținut în Exodul poate fi clasificat ca fiind format din mărturii biografice, narative, poetice, legislative și arhivistice. Un număr de motive majore și minore sunt clar perceptibile, unele având paralele cu alte texte biblice sau din Orientul Apropiat.

Se disting trei motive majore:

* Tema pustiului: O persoană sau o națiune a fost izolată și purificată prin încercările din deșertul dezolant.

* Tema legământului: Suveranul divin sau pământean și vasalul său încheie un tratat care stabilește obligațiile ambilor parteneri.

* Tema preamăririi: Divinitatea este preamărită printr-un imn și întronată într-o structură specială.

Printre motivele minore se întâlnesc:

* Divinitatea învinge puterile adâncului și comandă marea.

* Un copil care va deveni conducător sau salvator este expus elementelor naturii și salvat în mod miraculos.

Construcția literară

Textul cărții, așa cum îl avem astăzi, constituie rezultatul unei îndelungi construcții literare. Parțial, își are originea în vechile tradiții transmise oral. Apare astfel întrebarea, există elemente din Exodul care să poată fi atribuite lui Moise și timpului său? Cel mai probabil, unele tradiții sunt de pe vremea sa, în timp ce altele pot fi chiar mai vechi. Pe măsura trecerii secolelor, noi materiale au fost adăugate, iar altele vechi au fost modificate, astfel că, într-un singur fragment, putem găsi astăzi oglindiri diferite. Astfel, prima parte a "Cântecului Mării" (capitolul 15) este probabil de origine pre-colonizare, în vreme ce a doua parte conține referiri la condiții post-colonizare.

Cartea Exodului este conectată cu Geneza și Numeri, iar după redactarea Leviticului, cele patru au fost legate într-o singură carte. Ulterior, a fost adăugat Deuteronomul, formând ceea ce este cunoscută astăzi drept Torah (sau Pentateuh).

Numele cărții

Numele de "Exodul" provine din limba greacă (ἔξοδος - exodos, părăsire, plecare, ieșire), avându-și originea într-o veche denumire iudaică, Sefer Yetziat Mitzrayim ("Cartea plecării din Egipt"). Dar numele original ebraic este Sefer Șemot (סֵפֶר שְׁמוֹת - "Cartea numelor"), numită astfel după primele cuvinte din capitolul 1: "Acestea sunt numele..." (וְאֵלֶּה שְׁמוֹת - u·ale șmuth).

*** Pentru cuprins consultați următoarea pagină.

VA URMA

2.1.21 Tamar

Tamar (תָּמָר) a fost soția lui Er (עֵר), primul născut al lui Iudah (Yəhuda - al patrulea fiu al lui Iacov și Leah), care a murit tânăr și fără copii. Iudah i-a spus celui de-al doilea său fiu, Onan, a se căsătorească cu Tamar și, astfel, să-i ofere urmași fratelui său mort. Onan, nedorind ca progeniturile sale să poarte numele fratelui său, își vărsa sămânța pe jos, de fiecare dată când făcea sex cu Tamar. A murit, de asemenea, fără copii.

Iudah, temându-se că și fiul său cel mai tânăr, Șelah, va ajunge să moară prematur dacă se căsătorește cu Tamar, i-a spus acesteia: "Stai văduvă în casa tatălui tău, până se va face mare Şelah, fiul meu!" (Geneza 38:11)

Au trecut câțiva ani, Șelah a crescut, dar Iudah nu l-a căsătorit cu Tamar. După ce soția lui Iudah a murit, iar perioada de doliu s-a încheiat, Iudah a mers cu cei care îi tundeau oile și cu prietenul său Hirah la Timnath, în apropiere de casa părinților Tamarei.

Tamarei i s-a spus faptul că socrul său vine pentru tunderea oilor. Și-a dat jos hainele de văduvă, s-a îmbrăcat frumos și, cu fața acoperită de un val, a stat la marginea drumului.

Iudah a vazut-o și nu a recunoscut-o. S-a apropiat de aceasta și, presupunând că era o prostituată, i-a spus că dorește să se culce cu ea. "Ce ai să-mi dai, dacă vei intra la mine?," l-a întrebat aceasta. "Îţi voi trimite un ied din turma mea," i-a promis Iudah.

Tamar a răspuns: "Bine, dar să-mi dai ceva zălog până mi-l vei trimite." "Ce zălog să-ţi dau?," a întrebat-o Iudah. "Inelul tău, cingătoarea ta şi toiagul ce-l ai în mână," a spus Tamar (Geneza 38:16–18). Aceasta a primit zălogul și s-a culcat cu el. Apoi, Tamar a plecat acasă, și-a dat jos valul și s-a reîmbrăcat cu hainele de văduvă.

Iudah, un om de cuvânt, l-a trimis pe prietenul său Hi­rah cu un ied pentru a-și primi înapoi zălogul de la prostituată. Hirah a întrebat câțiva oameni, "Unde este femeia cea nărăvită, care şedea la Enaim, la drum?" "N-a fost aici nicio femeie nărăvită!," i-au răspuns aceștia (Geneza 38:21).

Nereușind s-o găsească, Hirah s-a întors la Iudah și i-a spus că nu găsit prostituata. Iudah a spus: "Să şi le ţie! Numai de nu ne-ar face de batjocură. Iată, eu i-am trimis iedul, dar tu n-ai găsit-o." (Geneza 38:23)

Trei luni mai târziu, lui Iudah i s-a spus că Tamar este însărcinată. Iudah, furios, a ordonat ca aceasta să-i fie adusă și să fie arsă. Tamar, adusă în fața lui Iudah, i-a arătat acestuia zălogul și i-a spus: "Eu sunt îngreunată de acela ale căruia sunt lucrurile acestea... Află al cui e inelul acesta, cingătoarea aceasta şi toiagul acesta!"

Iudah a examinat obiectele, le-a recunoscut și a spus: "Tamara e mai dreaptă decât mine, pentru că nu am dat-o lui Şelah, fiul meu." (Geneza 38:25–26)

Șase luni mai târziu, Tamar a născut gemeni, pe care i-a numit Perez (Farez) și Zerah. În timpul nașterii, moașa, zărind mâna lui Zerah, i-a legat o ață roșie de aceasta, dar va fi Perez cel care se va naște primul.

Tamar este cea mai faimoasă femeie strămoașă a lui David. Cartea lui Ruth ne spune că David este descendentul lui Abraham, prin Perez. Tamar este menționată în Geneză și în Cartea lui Ruth. Numele ei înseamnă curmal, un simbol al fertilității, prosperității și rezistenței. Onorându-și strămoașa, Solomon a făcut din orașul natal al acesteia, Edom, unul dintre cele șapte orașe ale sale fortificate. Tamar reprezintă pentru Edom, ceea ce reprezintă Anath pentru Egipt. Amândouă au avut doi fii, iar, în ambele cazuri, fiul cel mic s-a ridicat deasupra celui mai mare.

Iudah a lăudat-o pe Tamar, ca fiind "mai dreaptă" decât el, deoarece a îndeplinit legea leviratului, instituită de Moise. Fiul cel mai tânăr al Tamarei, numit Perez sau Farez, este considerat un strămoș al lui Isus Christos.

*** Pentru cuprins consultați următoarea pagină.

VA URMA

2.1.18 Rahel

Rahel (רחל - Rahela, Rakel), fiica lui Laban, a fost una dintre cele două soții ale lui Iacov, vărul său și iubirea vieții acestuia, precum și mama fiilor acestuia, Iosif și Beniamin. Iacov, ajutat de mama sa, își păcălise tatăl orb, Isaac, pentru a obține binecuvântarea menită lui Esau, fratele său mai mare.

Furios pe înșelătoria lui Iacov, Esau a jurat că-l va ucide, imediat ce Isaac va muri. Pentru a-l proteja pe Iacov de răzbunarea lui Esau, Rebekah a decis să-l trimită departe, la fratele ei Laban, din Haran.

Găsirea unei soții pentru Iacov

Rebekah a mers la Isaac și s-a plâns, "Sunt scârbită de viaţa mea, din pricina fetelor Heteilor. Dacă-şi ia şi Iacov femeie ca acestea, din fetele pământului acestuia, atunci la ce-mi mai e bună viaţa?." (Geneza 27:46)

Isaac l-a chemat pe Iacov, l-a binecuvântat și i-a spus: "Să nu-ţi iei femeie din fetele Canaaneilor; Ci scoală şi mergi în Mesopotamia în casa lui Batuel, tatăl mamei tale, şi-ţi ia femeie de acolo, din fetele lui Laban, fratele mamei tale." (Geneza 28:1–2) Iacov a făcut precum i-a spus tatăl său și a plecat la Haran.

A ajuns în oraș și a văzut niște pastori stând lângă un puț. I-a întrebat atunci, "Cunoaşteţi voi pe Laban, feciorul lui Nahor?" Aceștia au răspuns: "Îl cunoaştem... Iată Rahila, fata lui, vine cu oile." (Geneza 29:5–6)

Iacov a mers la fântână, a îndepărtat piatra care o acoperea, a adăpat oile, a sărutat-o pe Rahel, și a plâns când i-a spus că este fiul Rebekăi, sora tatălui ei.

Rahel a alergat acasă și i-a spus tatălui ei că a sosit o rudă. Laban a venit să-l vadă pe Iacov, l-a îmbrățișat și l-a adus acasă. Patru săptămâni mai târziu, perioadă în care Iacov s-a îndrăgostit de frumoasa sa verișoară Rahel, Laban i-a spus acestuia: "Au doară îmi vei sluji în dar, pentru că îmi eşti rudă? Spune-mi, care-ţi va fi simbria??" (Geneza 29:15)

Iacov a răspuns: "Îţi voi sluji şapte ani pentru Rahila, fata ta cea mai mică." Laban a spus: "Mai bine s-o dau după tine decât s-o dau după alt bărbat. Rămâi la mine!" (Geneza 29:18–19)

Viclenia lui Laban

Cei șapte ani care i-a lucrat pentru Laban, i s-au părut lui Iacov doar câteva zile, atât de mare era iubirea sa pentru Rahel. După ce s-au scurs cei șapte ani, Iacov i-a spus lui Laban: "Dă-mi femeia, că mi s-au împlinit zilele să intru la ea." (Geneza 29:21)

Laban a făcut pregătiri pentru nuntă și a invitat toți oamenii locului. După noaptea nunții, Iacov s-a trezit și a descoperit că femeia de lângă el nu este Rahel, ci sora mai mare a acesteia, Leah (לֵאָה - Le'a).

Iacov a mers la Laban și s-a plâns că a fost înșelat. Laban i-a explicat faptul că era obiceiul locului ca sora mai mare să se mărite prima; dar, în acest caz, îi va permite Rahelei să se căsătorească cu Iacov peste o săptămână, cu condiția ca Iacov să mai muncească alți șapte ani pentru Laban. Când săptămâna s-a scurs, Iacov s-a căsătorit cu Rahel. Drept cadou de nuntă, Laban i-a dat-o acesteia pe servitoarea sa, Bilhah.

Iacov nu a ascuns faptul că o iubea pe Rahel și o ura pe Leah; dar a fost Leah cea care i-a oferit copii, în vreme ce Rahel a rămas stearpă. Rahel, lipsită de copii, a devenit invidioasă pe sora sa și i-a spus lui Iacov: "Dă-mi copii, iar de nu, voi muri."

Iacov s-a supărat și a răspuns; "Au doară eu sunt Dumnezeu, Care a stârpit rodul pântecelui tău?" Rahel a adăugat: "Iată roaba mea Bilha; intră la ea şi ea va naşte pe genunchii mei şi voi avea şi eu copii printr-însa." (Geneza 30:1–3)

Iacov a luat-o pe Bilhah drept concubină; aceasta a rămas gravidă și a născut un băiat, pe care Rahel l-a numit Dan. Bilhah a rămas gravidă a doua oară, născând un alt băiat, numit de Rahel, Naphtali (נַפְתָּלִ -Naftali).

Într-o zi, Reuben, cel mai mare fiu al lui Iacov cu Leah, a adus niște mandragore de pe câmp, oferindu-i-le mamei sale. Rahel a vazut mandragorele și i-a spus acesteia: "Dă-mi şi mie din mandragorele fiului tău!" Leah a răspuns: "Nu-ţi ajunge că mi-ai luat bărbatul? Vrei să iei şi mandragorele fiului meu?"

Rachel a replicat: "Nu aşa, ci pentru mandragorele fiului tău, să se culce Iacov noaptea aceasta cu tine." În acea seară, când Iacov s-a întors de la câmp, Leah i-a spus: "Să intri la mine astăzi, că te-am cumpărat cu mandragorele fiului meu." (Geneza 30:14–16)

Leah a rămas însărcinată în acea seară; iar când a sosit timpul, a născut un fiu, numit Issachar (יִשָּׂשכָר - Yisahar, "răsplată"), spunând că l-a numit astfel deoarece: "Mi-a dat răsplată Dumnezeu pentru că am dat bărbatului meu pe roaba mea." (Geneza 30:18)

Spre surprinderea sa, Rahel a rămas și ea însărcinată, dând naștere unui fiu, pe care l-a numit Iosif (יוֹסֵף - Yosef, "Yahweh va adăuga") - "Domnul îmi va mai da şi alt fiu!" - sperând că va mai naște și alți copii (Geneza 30:24).

Despărțirea de Laban

După ce a trecut și a doua perioadă de șapte ani, Iacov i-a spus lui Laban: "Lasă-mă să plec, să mă duc la mine, în pământul meu. Dă-mi femeile mele şi copiii mei, pentru care ţi-am slujit, ca să mă duc, căci tu ştii ce slujbă ţi-am făcut." (Geneza 30:26)

De când se afla acolo, Iacov devenise un om bogat, având multe turme de oi și capre. Fiii lui Laban observaseră averea acestuia și deveniseră invidioși pe el. Până și Laban, simțea Iacov, începuse să se poarte diferit cu el. Iacov și-a chemat soțiile, pe Leah și pe Rahel, spunându-le că a visat un înger al Domnului, care i-a spus că Dumnezeu a văzut ce-i face Laban și că a sosit timpul să plece în țara sa natală.

Leah și Rahel au răspuns: "Mai avem noi oare parte şi moştenire în casa tatălui nostru? Oare n-am fost noi socotite de el ca nişte străine, fiindcă el ne-a vândut şi a mâncat banii noştri? De aceea, toată averea pe care Dumnezeu a luat-o de la tatăl nostru este a noastră şi a copiilor noştri. Fă dar acum toate câte ţi-a zis Domnul!" (Geneza 31:14–16)

Rahel și idolii

Iacov și-a strâns toate bunurile și turmele sale, și-a urcat fii și soțiile pe cămile și a părăsit Paddan-aram (Mesopotamia). Rahel a luat, în secret, idolii tatălui ei, profitând de faptul că Laban era plecat să tundă oile.

Laban a descoperit că Iacov a plecat. Împreună cu oamenii săi, a pornit să-l urmărească, ajungându-l pe acesta și pe familia sa, șapte zile mai târziu, lângă dealurile din Gilead. Laban i-a reproșat lui Iacov faptul că a fugit pe ascuns cu fiicele sale, fără să-l lase să-și ia adio de la nepoții săi.

"Să zicem că ai plecat, pentru că cu mare aprindere doreai casa tatălui tău. Dar atunci de ce mi-ai furat dumnezeii mei?" a întrebat Laban. "M-am temut, căci ziceam: Nu cumva să-ţi iei fetele de la mine şi toate ale mele. Dar la cine vei găsi idolii tăi, acela nu va mai trăi. Caută de faţă cu rudele noastre şi ia tot ce vei găsi al tău la mine!" a răspuns Iacov, neștiind că Rahel a furat idolii (Geneza 31:30–32).

Laban a căutat prin corturi, inclusiv prin cel al Rahelei, dar nu a găsit idolii, deoarece Rahel era așezată pe aceștia. "Să nu se mânie domnul meu că nu mă pot scula înaintea ta, pentru că tocmai acum am necazul obişnuit al femeilor (Geneza 31:35)," s-a scuzat Rahel pentru faptul că nu s-a ridicat atunci când a intrat tatăl ei.

Iacov și Laban au încheiat un legământ, pe care l-au sărbătorit adunând o movilă din pietre, efectuând un sacrificiu și mâncând. Apoi, s-au despărțit în pace: Laban întorcându-se acasă, iar Iacov continuându-și călătoria spre Canaan.

Iacov și familia sa s-au stabilit în apropiere de Șechem. După ce fiii săi, Simeon și Levi, au ucis toți bărbații din Șechem, pentru a răzbuna onoarea surorii lor, Dinah, Iacov a hotărât să se mute cu familia la Beth-el. De acolo, au mers la Ephrath.

Pe drumul spre Ephrath, Rahel, care era din nou gravidă, a născut un băiat, pe care l-a numit Ben-oni (בֶּןאוֹנִי - "fiul durerii mele"), dar Iacov l-a numit Beniamin (בִּנְיָמִין - "fiul sudului"), deoarece era singurul sau copil născut în sud (adică, în Canaan). Toți ceilalți, inclusiv Iosif, fratele drept lui Beniamin, fuseseră născuți în Aram-naharaim.

Rahel a murit, după ce l-a născut pe Beniamin, fiind îngropată pe drumul spre Ephrath. Iacov a ridicat un stâlp de piatră pe mormântul ei.

Ironic, a fost Leah, soția neiubită, cea care-și va găsi odihna veșnică în același mormânt cu Iacov, nu Rahel. După 1.000 de ani, profetul Ieremia a scris că vocea Rahelei s-a auzit la Ramah, jelind cu amărăciune exilul copiilor ei.

*** Pentru cuprins consultați următoarea pagină.

VA URMA

2.1.17 Iacov

Iacov (יַעֲקֹב‎‎ - Yaʿakov) este al treilea patriarh al poporului evreu, fiul lui Isaac și Rebekah, și nepotul lui Abraham, a cărui poveste este spusă în cartea Genezei (25:19 până la sfârșitul cărții). Pentru un ochi critic, povestea lui Iacov din Geneză constituie un amalgam de surse și tradiții diferite. Majoritatea cercetătorilor considera că povestea are ceva fundament istoric; numai câțiva acceptă ideea că Iacov și ceilalți doi patriarhi sunt personaje fictive. Din punctul de vedere al tradiției iudaice, nu este, în nicio circumstanță, Iacov personajul istoric cel care contează, ci Iacov, așa cum apare în Geneză, drept strămoșul celor doisprezece triburi care constituie "copiii lui Israel." În povestea Genezei, Iacov - sau Yaakov în ebraică - este numit așa deoarece la naștere se ținea de călcâiul (akev) fratelui său geamăn, Esau (Geneza 25:25), în vreme ce numele de Israel i-a fost dat de către îngerul cu care s-a luptat (Geneza 32: 25-33).

O luptă între frați

Printre întâmplările frapante din viața lui Iacov, istorisite de Geneză, este și momentul în care Esau îi vinde dreptul său de întâi născut pentru un vas cu "fiertură roşie" (Geneza 25: 27-34); o alta, în care, la instigarea mamei sale, Iacov își păcălește tatăl să-i dea lui binecuvântarea destinată lui Esau (Geneza 27); sau că a fugit de mânia lui Esau la unchiul său Laban, care avea două fete, Rahel și Leah, cu care s-a căsătorit, iar cu cele două concubine, Bilhah și Zilpah, a avut 12 fii cu toate (Geneza 29 și 30); sau că a stat o perioadă în Egipt (Geneza 45 și 46); iar că după moartea sa a fost dus să fie îngropat în țara părinților săi ("țara lui Israel"), în peștera Mahpelah (Geneza 50).

Este un punct controversat faptul dacă naratorul Genezei aprobă sau nu subterfugiul lui Iacov de a primi binecuvântarea datorată fratelui său. Profetul Hosea îl acuză pe Iacov pentru "înlocuirea" (akav, un joc de cuvinte cu numele Yaakov) fratelui său, iar în alte lucrări evreiești există ecouri ale dezaprobării stratagemei lui Iacov, dacă nu chiar a dreptului său de a primi binecuvântarea. Pe de altă parte, există multe încercări de a-l apăra pe Iacov, purtarea acestuia fiind considerată onorabilă, având în vedere circumstanțele în care se găsea. Trebuie remarcat faptul că Iacov este văzut de tradiția iudaică reprezentând poporul evreu, așa că atacurile asupra caracterului patriarhului sunt privite deseori ca fiind motivate de sentimente anti-evreiești.

În literatura rabinică, mai ales, figura lui Iacov este alcătuită pentru a reprezenta poporul ca întreg, iar conflictul dintre Iacov și Esau este văzut ca o reflectare a relației încordate tradiționale dintre Roma și evrei - inamici declarați și, totuși, frați. Ulterior, acest conflict este interpretat ca o luptă pentru supremație între creștinism=Esau și iudaism=Iacov. Descrierea lui Iacov, ca find un om care trăiește în corturi, spre deosebire de Esau, care prefera să fie un vânător iscusit, omul câmpiei (Geneza 25:27), este făcută pentru a semnifica faptul că, în timp ce idealul roman este de a rezolva lucrurile în lume, idealul iudaic este să rămână separați de lume, pentru a studia cuvântul lui Dumnezeu în "corturile Torah." Cam același lucru se găsește și în spatele identificării rabinice a îngerului care s-a luptat cu Iacov, ca fiind îngerul păzitor al lui Esau, astfel narațiunea reprezentând lupta dintre idealurile spirituale ale Romei și ale Iudeei. Acest episod, în care îngerul îi dislocă șoldul lui Iacov, se încheie cu versetul (32:33): "De aceea fiii lui Israel până astăzi nu mănâncă muşchiul de pe şold, pentru că Cel ce S-a luptat a atins încheietura şoldului lui Iacov, în dreptul acestui mușchi." [De fapt, formularea din textul masoretic este "el a atins" (נָגַע - ngo).] Printre legile alimentare există regula ca mușchiul sau tendonul de la șold (gid ha-nașeh) să nu fie mâncat, iar tendonul este extras cu grijă din carnea animalului înainte de a fi vândută drept carne cușer.

Stâlpul Adevărului

Declarația din Talmud (Taanit 5b), că Iacov nu a murit, în vreme ce vorbește despre îmbălsămarea și îngroparea lui Iacov, nu spune de fapt că, așa cum spune în cazul altor patriarhi, acesta nu a murit, ci are în mod evident un sens metaforic. Totuși, în Evul Mediu a fost luată ad-literam, și a apărut legenda conform căreia Iacov nu a murit și, de fapt, acesta așteaptă răbdător, în peștera Mahpelah, izbăvirea finală a copiilor săi; aici există o asemănare cu legendele despre regele Arthur și alte povești despre eroi populari din alte culturi.

În doctrina kabbalistică din Sefirot, în atributele Divinității, Iacov reprezintă atributul cunoscut drept Tiferet (תפארת - frumusețe, împodobire). Zoharul consideră fiecare patriarh ca reprezentând unul dintre atributele Sefirot: Abraham, Hesed, bunătatea divină; Isaac, Gevurah, judecata divină; iar Iacov, Tiferet, atributul prin care este adusă armonia între bunătate și judecată.

Prin urmare, Abraham este "stâlpul bunătății;" Isaac, "stâlpul judecății;" iar Iacov, "stâlpul adevărului," de vreme ce adevărul este descoperit atunci când principii aparent contradictorii coincid. În Kabbalah Luriană, cele două soții ale lui Iacov reprezintă cele două aspecte diferite ale elementului feminin al Divinității, Sefirah Malkut, Suveranitatea, cunoscută și drept Șekhinah (שכינה). Deja în literatura rabinică exista o tentativă de a-l ridica pe Iacov la ceea ce se apropia de un rang divin, așa ca atunci când se spune că imaginea lui Iacov este gravată pe tronul divin. Totuși, aici (în Kabbalah Luriană) doar imaginea lui Iacov se găsește pe acel tron. Kabbalah este oarecum prea puțin rezervată. În timp ce în Kabbalah, în general, patriarhii nu sunt altceva decât simboluri pentru Sefirot, totuși, legat de Moise (care reprezintă tot Tiferet) și Iacov se spune în Zohar că aceștia au devenit "însoțitorii Șekhinah," Moise chiar din timpul vieții, iar Iacov după moarte. Asupra acestui aspect, profesorul Naftali Tishby remarca: "Aici putem observa procesul tranziției de la un statut normal simbolic la identificarea simbolului propriu-zis cu obiectul simbolizat, iar acest lucru duce aproape la zeificarea celor mai importanți patriarhi." Tishby califică în mod corect această idee extraordinară, atunci când spune "aproape," de vreme ce nicăieri în literatura iudaică nu se găsește ceva măcar asemănător cu doctrina creștină a Întrupării.

*** Pentru cuprins consultați următoarea pagină.

VA URMA

2.1.16 Eliezer

Eliezer din Damasc (דַּמֶּשֶׂק אֱלִיעֶזֶר) a fost administratorul casei lui Abraham și moștenitorul său prezumtiv, înaintea nașterii lui Isaac. Atunci când Abraham a văzut că fiul sau Isaac avea deja patruzeci de ani și era încă necăsătorit, a hotărât că a sosit timpul să-i găsească o soție. A decis să-l trimită pe servitorul său credincios, Eliezer, la rudele sale din Haran, Mesopotamia, cu instrucțiuni precise de a-i aduce o mireasă lui Isaac.

Eliezer a luat cu el zece cămile, încărcate cu daruri și provizii, și a plecat către orașul Nahor. În afara orașului, a pus cămilele să îngenuncheze lângă un puț și s-a rugat:

"Doamne Dumnezeul stăpânului meu Avraam, scoate-mi-o în cale astăzi şi fă milă cu stăpânul meu Avraam! Iată, eu stau la fântâna aceasta şi fetele locuitorilor cetăţii au să iasă să scoată apă. Deci fata căreia îi voi zice: Pleacă urciorul tău să beau şi care-mi va răspunde: 'Bea! Ba şi cămilele toate le voi adăpa până se vor sătura,' aceea să fie pe care Tu ai rânduit-o robului Tău Isaac şi prin aceasta voi cunoaşte că faci milă cu stăpânul meu Avraam" (Geneza 24:12–14).

Abia terminase ceea ce a avut de spus, când s-a apropiat Rebekah, cu un urcior pe umăr. După ce aceasta și-a umplut vasul cu apă, Eliezer s-a îndreptat către ea și a întrebat-o dacă poate să bea puțină apă. "Bea, domnul meu!," a răspuns Rebekah (Geneza 24:18).

După ce acesta a băut, Rebekah a adăugat: "Şi cămilelor tale am să le scot apă până vor bea toate" (Geneza 24:19)." Eliezer i-a oferit apoi un inel și două brățări de aur și a întrebat-o: "A cui fată eşti tu? Spune-mi, te rog, dacă se află în casa tatălui tău loc, ca să rămânem?" Aceasta i-a răspuns, "Sunt fata lui Batuel (Bethuel) al Milcăi (Milcah), pe care ea l-a născut lui Nahor. Avem şi paie şi fân mult şi la noi este şi loc, ca să rămâneţi" (Geneza 24:24–25)."

Eliezer a fost primit în casa rudelor lui Abraham. Acolo le-a povestit acestora cine este și de ce a venit. Fratele Rebekăi, Laban, și tatăl acesteia, Bethuel au răspuns atunci: "De la Domnul vine lucrul acesta şi noi nu-ți putem spune nimic nici de bine, nici de rău. Iată, Rebeca este înaintea ta, ia-o şi du-te şi să fie soţia fiului stăpânului tău, cum a grăit Domnul! (Geneza 24:50–51)."

Eliezer, auzind aceste cuvinte s-a închinat Domnului până la pământ. Apoi a scos alte obiecte din argint și aur și îmbrăcăminte și le-a oferit Rebekăi. De asemenea, le-a oferit cadouri lui Laban și mamei acestuia. După asta, Eliezer și oamenii săi au mâncat și au băut, odihnindu-se apoi peste noapte.

În dimineața următoare devreme, aceștia au anunțat că doresc să plece. Mama Rebekăi și Laban l-au rugat pe Eliezer s-o mai lase pe Rebekah să mai stea cu ei încă zece zile.

"Nu mă zăboviţi! Căci Domnul m-a făcut să izbutesc în calea mea; lăsaţi-mă să mă duc la stăpânul meu!," a răspuns Eliezer (Geneza 24:56). Au chemat-o pe Rebekah și i-au spus: "Vrei să te duci oare cu omul acesta?" Rebekah a răspuns: "Mă duc!" (Geneza 24:58). Apoi aceasta, dădaca sa Deborah, și servitoarele sale, s-au urcat pe cămile și l-au urmat pe Eliezer, în vreme ce rudele ei o binecuvântau.

Eliezer o găsește pe Rebekah la o fântână, la fel cum a găsit-o Abraham pe Keturah la fântâna din Sheba, la fel cum Moise a găsit-o pe Zipporah la o fântână care era sacră pentru descendenții lui Abraham, midianiții.

Unele versiuni ale Bibliei nu îl menționează în mod clar pe Eliezer. Biblia Noului Ierusalim (ulterioară Vulgatei) conține doar acest verset: "De vreme ce nu mi-ai dat fii, a continuat Abraham, iată sluga mea va fi moştenitor după mine" (Biblia Noul Ierusalim Geneza 15:3).

Versiunile care au urmat Septuagintei, au oferit însă unele detalii suplimentare: "Stăpâne Doamne, ce ai să-mi dai? Că iată eu am să mor fără copii şi cârmuitor în casa mea este Eliezer din Damasc, fiul lui Masek, servitoarea mea." Acest lucru indică faptul că Eliezer ar fi putut fi fiul lui Abraham, cu o servitoarea de-a sa, similar poveștii cu Hagar. Dacă ar fi să acceptăm această interpretare, atunci Abraham a avut nouă fii: Işmael, Eliezer, Isaac, Yoktan, Zimram, Medan, Midian, Işbak și Șuah.

Majoritatea cercetătorilor sunt de acord că "din Damasc" reprezintă o adnotare a textului. Această adnotare este însă conținută și de către TaNaKH, Biblia Iudaică. Este totuși o precizare interesantă, deoarece ne duce cu gândul către originile siriene ale Sarei, indicând faptul că Sarah este cea al cărei fiu a fost promis de Dumnezeu. Isaac a moștenit averea lui Abraham, dar liniile care coborau din Șem și Ham au continuat prin căsătorie, iar fiul promis (Isaac) și Isus Christos vor proveni din Abraham prin ambele sale soții. Acest lucru ne duce către promisiunea lui Dumnezeu, cum că urmașii lui Abraham vor fi numeroși ca stelele (Geneza 15:5).

*** Pentru cuprins consultați următoarea pagină.

VA URMA