Îi vedem pe cei dragi cum îmbătrânesc și mor, și presupunem că o entitate externă numită timp este responsabilă pentru această crimă. Dar experimentele aduc tot mai des umbre de îndoială asupra existenței timpului așa cum ni-l imaginam noi până acum. De fapt, realitatea timpului a constituit demult un subiect de studiu pentru filozofi și fizicieni. Atunci când vorbim despre timp, ne referim de obicei la schimbare. Dar schimbarea nu este același lucru cu timpul.
Pentru a măsura poziția oricărui obiect cu precizie acesta trebuie "blocat" într-un cadru static al mișcării sale, precum într-un film. Dimpotrivă, imediat ce observi mișcare, nu poți izola un cadru, deoarece mișcarea constituie însumarea mai multor cadre. Exactitatea unui parametru provoacă imprecizia altuia. Considerând un film al unei săgeți în zbor care este oprit la un singur cadru. Pauza permite cunoașterea poziției săgeții cu mare acuratețe: se găsește la 6 metri deasupra solului. Dar toate informațiile despre impulsul acesteia s-au pierdut. Nu se îndreaptă nicăieri; traiectoria sa este nesigură.
Numeroase experimente confirmă că o astfel de nesiguranță se găsește inclusă în structura realității. Principiul incertitudinii al lui Heisenberg este un concept fundamental al fizicii cuantice. Însă, acesta are sens doar dintr-o perspectivă biocentrică. Potrivit biocentrismului, timpul este simțul interior care însuflețește cadrele nemișcate ale lumii cosmice. Nu putem vedea prin osul aflat în jurul creierului; tot ceea ce experimentăm este îmbinat în mintea noastră. Așadar, ce este real? Dacă următoarea imagine este diferită față de cea anterioară, atunci este diferită, punct. Putem atribui schimbarea cuvântului "timp," dar asta nu înseamnă că există o matrice invizibilă în care se petrec aceste schimbări.
În fiecare moment, ne aflăm la marginea unui paradox, descris de către filozoful grec Zenon din Eleea. Deoarece un obiect nu poate ocupa două locuri în același timp, acesta a susținut că o săgeată se află într-un singur loc, la un moment dat oarecare al zborului său. Pentru a se afla într-un loc însă înseamnă a fi în repaus. Așadar, săgeata trebuie să fie în repaus la fiecare moment al zborului său. Astfel, mișcarea este imposibilă. Dar este acesta cu adevărat un paradox? Sau, mai degrabă, constituie dovada faptului că timpul (mișcarea) nu este o trăsătură a lumii exterioare, cosmice, ci mai degrabă o concepție a gândului?
Un experiment publicat în 1990 sugerează că Zenon a avut dreptate. În acest experiment, oamenii de știință au demonstrat echivalentul cuantic al maximei "o oală supravegheată nu fierbe niciodată." Acest comportament, efectul cuantic Zenon, se dovedește a fi o funcție a observației. "Se pare că," spunea fizicianul Peter Coveney, "acțiunea de a privi un atom îl împiedică să se schimbe.". Teoretic, dacă o bombă nucleară ar putea fi observată cu suficientă concentrare - asta însemnând observarea fiecărui atom la fiecare 1 × 10-18 secunde - aceasta nu ar exploda. Bizar? Problema nu se află în experimente, ci în modul nostru de înțelegere a timpului. Biocentrismul este singura metodă inteligibilă de explica aceste rezultate, care sunt "ciudate" numai în contextul paradigmei existente.
În biocentrism, spațiul și timpul sunt forme ale intuiției animale. Acestea sunt uneltele minții și astfel nu există ca obiecte independente de viață. Atunci când simțim trecerea dureroasă a timpului, ca atunci când ne moare cineva drag, aceasta constituie percepția umană asupra trecerii și existenței timpului. Copiii noștri devin adulți. Îmbătrânim. Asta, pentru noi, este timpul. Ne aparține.
Noi experimente confirmă acest concept. În 2002, oamenii de știință au efectuat un experiment uimitor, care a arătat că în cazul a două particule, fiecare particulă anticipa ceea ce va face perechea sa în viitor. Cumva, particulele "știau" ceea ce va face cercetătorul înainte să se întâmple, de parcă nu erau spațiu sau timp între ele. Într-un studiu din 2007 publicat în revista Science, cercetătorii au injectat particule într-un dispozitiv și au demonstrat că acestea se puteau schimba retroactiv hotărând dacă se vor comporta ca undă sau corpuscul. Particulele trebuiau să "decidă" ceea ce vor face atunci când treceau printr-o bifurcație din dispozitiv. Ulterior, experimentatorul putea porni un întrerupător. S-a dovedit faptul că ceea ce hotăra observatorul la acel moment determina modul în care particula s-a comportat la bifurcație în trecut. Astfel, informațiile din minte noastră pot determina modul în care se comportă particulele.
Bineînțeles, trăim în aceeași lume. Criticii afirmă că acest comportament este limitat la lumea cuantică. Dar această viziune a "două lumi" (adică, viziunea conform căreia există un set de reguli pentru obiectele cuantice și altul pentru restul universului, inclusiv pentru noi) nu are o bază în logică și este contestată de către experimentele de laborator recente. Anul trecut, cercetătorii au publicat un studiu în revista Nature sugerând că acest comportament cuantic se aplică și în viața de zi cu zi. Perechi de ioni au fost "păcălite" să se cupleze, iar apoi proprietățile acestora au rămas legate împreună atunci când au fost separați de o distanță mare ("spukhafte Fernwirkung" sau "acțiune supranaturală la distanță," așa cum spunea Einstein) de parcă nu exista timp sau spațiu. Iar în 2005, cristale de KHCO3 au manifestat o inseparabilitate (entanglement) cuantică de aproximativ 1,27 cm, demonstrând faptul că acest comportament ar putea avea loc și în cadrul lumii obișnuite.
În numărul din luna octombrie 2010 al revistei Discover, fizicienii teoreticieni Stephen Hawking și Leonard Mlodinow au declarat că, "Nu există o cale de a îndepărta observatorul - noi - din percepțiile noastre asupra lumii... În fizica clasică, trecutul se presupune că există ca o serie definită de evenimente, dar conform fizicii cuantice, trecutul, la fel ca viitorul, este nehotărât și există numai ca un spectru de posibilități."
Nemurirea nu înseamnă o existență perpetuă (liniară) în timp, ci se află complet în afara timpului. Viața este o călătorie care transcende modul nostru clasic de gândire. Experiment după experiment continuă să sugereze faptul că noi creăm timpul, nu viceversa. Fără conștiință, spațiul și timpul nu reprezintă nimic. Când murim, există o pauză în continuitatea spațiului și timpului; putem lua orice moment - trecut sau viitor - drept un nou cadru de referință și să estimăm toate posibilitățile privitoare la acesta. Către sfârșit, până și Einstein a recunoscut faptul că "distincția între trecut, prezent și viitor este numai o iluzie persistentă." Viața este doar un fragment de timp, o trăsătură de pensulă dintr-un tablou mai mare decât noi, eternă chiar și când murim. Este un preludiu obligatoriu pentru nemurire.
"Timpul și spațiul sunt doar culori fiziologie pe care le produce ochiul," spunea Ralph Waldo Emerson în eseul său "Self-Reliance." "Dar sufletul este lumină; acolo unde se află este zi; unde a fost este noapte."
* Traducere, adaptare și editare după "Biocentrism" de Robert Lanza.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu