2.1.7 Noe

Noe (נוֹחַ - Noah; Νωέ în greacă), fiul lui Lameh, era un om virtuos, un om care "mergea pe calea Domnului" (Geneza 6:9). Acesta era neprihănit, în cadrul unei generații a cărei răutate și depravare era atât de mare încât Dumnezeu a regretat facerea omului.

Construirea unei corăbii

Într-o zi, Dumnezeu îi spune lui Noe: "Sosit-a înaintea feței Mele sfârșitul a tot omul, căci s-a umplut pământul de nedreptățile lor, și iată Eu îi voi pierde de pe pământ. Tu însă fă-ți o corabie de lemn de salcâm. În corabie să faci despărţituri și smolește-o cu smoală pe dinăuntru și pe din afară. Corabia însă să o faci așa: lungimea corăbiei să fie de trei sute de coți, lățimea ei de cincizeci de coți, iar înălțimea de treizeci de coți. Să faci corăbiei o fereastră la un cot de la acoperiș, iar ușa corăbiei să o faci într-o parte a ei. De asemenea să faci într-însa trei rânduri de cămări: jos, la mijloc și sus" (Geneza 6:13–16).

"Iar cu tine voi face legământul Meu," a adăugat Dumnezeu, "şi vei intra în corabie tu şi împreună cu tine vor intra fiii tăi, femeia ta şi femeile fiilor tăi. Să intre în corabie din toate animalele, din toate târâtoarele, din toate fiarele şi din tot trupul, câte două, parte bărbătească şi parte femeiască, ca să rămână cu tine în viaţă. Din toate soiurile de păsări înaripate după fel, din toate soiurile de animale după fel şi din toate soiurile de târâtoare după fel, din toate să intre la tine câte două, parte bărbătească şi parte femeiască, ca să rămână în viată împreună cu tine. Iar tu ia cu tine din tot felul de mâncare, cu care vă hrăniţi; îngrijește-te ca să fie aceasta de mâncare pentru tine şi pentru acelea" (Geneza 6:18–21).

Noe a făcut ce i s-a spus și a construit arca. Atunci când arca a fost terminată, Dumnezeu i-a spus lui Noe, "Intră în corabie, tu şi toată casa ta, căci în neamul acesta numai pe tine te-am văzut drept înaintea Mea. Să iei cu tine din toate animalele curate câte şapte perechi, parte bărbătească şi parte femeiască, iar din animalele necurate câte o pereche, parte bărbătească şi parte femeiască. De asemenea şi din păsările cerului să iei: din cele curate câte şapte perechi, parte bărbătească şi parte femeiască, iar din toate păsările necurate câte o pereche, parte bărbătească şi parte femeiască, ca să le păstrezi soiul pentru tot pământul. Căci peste şapte zile Eu voi vărsa ploaie pe pământ, patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi şi am să pierd de pe faţa pământului toate făpturile câte am făcut" (Geneza 7:1–4).

Noe, familia sa și toate viețuitoarele alese de acesta au intrat în arcă. Acest lucru s-a întâmplat în a 17-a zi a celei de-a doua luni, pe vremea când Noe avea 600 de ani. Ploaia a continuat timp de 40 de zile, iar apele au crescut și au propulsat arca. Toate creaturile vii au murit, iar până și cei mai înalți munți au fost acoperiți de ape.

După Potop

După 40 de zile, ploaia s-a oprit; iar timp de 150 de zile apele au scăzut treptat, până când arca a acostat pe muntele Ararat, în Turcia de astăzi. Atunci, 40 de zile mai târziu, Noe a deschis fereastra arcei și a trimis un corb, care a zburat și nu s-a mai întors.

Atunci Noe a trimis un porumbel, care nu găsit vreun loc unde să se așeze și a revenit pe arcă. Noe a mai așteptat încă șapte zile și a trimis, din nou, porumbelul. Pasărea a revenit spre seară, având în cioc o ramură verde de măslin.

Noe a așteptat din nou șapte zile și a trimis iarăși porumbelul. De această dată, porumbelul nu s-a mai întors. Noe a privit și a văzut că suprafața solului era uscată. Câteva săptămâni mai târziu, când pământul s-a uscat, Dumnezeu i-a spus lui Noe că poate să iasă din arcă; el, familia sa și toate creaturile vii. Noe a construit un altar pentru Dumnezeu și i-a oferit un sacrificu de mulțumire ("și a luat din animalele cele curate și din toate păsările cele curate și le-a adus ardere de tot pe jertfelnic" - Geneza 8:20).

Dumnezeu i-a spus lui Noe că, "Şi închei acest legământ cu voi, că nu voi mai pierde tot trupul cu apele potopului și nu va mai fi potop, ca să pustiiască pământul" (Geneza 9:11).

Dumnezeu a continuat, "Iată, ca semn al legământului, pe care-l închei cu voi și eu tot sufletul viu ce este cu voi din neam în neam și de-a pururi, Pun curcubeul Meu în nori, ca să fie semn al legământului dintre Mine și pământ. Când voi aduce nori deasupra pământului, se va arăta curcubeul Meu în nori, Şi-Mi voi aduce aminte de legământul Meu, pe care l-am încheiat cu voi şi cu tot sufletul viu şi cu tot trupul, şi nu va mai fi apa potop, spre pierzarea a toată făptura" (Geneza 9:12–15).

Noe a devenit agricultor și a plantat o vie. A băut vinul făcut din struguri, până când a căzut în cortul său și și-a descoperit trupul gol.

Ham a intrat în cort și și-a văzut tatăl dezbrăcat. Acesta a ieșit din cort și le-a spus fraților săi; Șem și Iafet au luat o haină și, mergând cu spatele, au intrat în cort, acoperindu-și tatăl, având în acest timp fețele întoarse în altă direcție pentru a nu-i vedea goliciunea.

Noe s-a trezit, a realizat că Ham l-a tratat cu o lipsă crasă de respect, și l-a blestemat pe Canaan, fiul lui Ham, condamnându-l să fie sclavul fraților săi. Noe a mai trăit 350 de ani după potop și a murit la vârsta de 950 de ani.

Potopul

Marele potop a fost revărsarea de ape cu care Dumnezeu a distrus omenirea (cu excepția lui Noe și a familiei sale) datorita faptelor rele ale acesteia, așa cum este relatat în cartea Genezei (6:9-9:28). Natura mitică a poveștii potopului a fost deseori remarcată, mai ales legată de animalele care vin câte două către arca lui Noe, care nu este o navă uriașă, ci mai degrabă o structură de mici dimensiuni. Mai mult, paralele cu povestea potopului se găsesc în vechile mituri babiloniene, mai ales în Epopeea lui Ghilgameș, în care zeii hotărăsc să distrugă omenirea din cauză că oamenii îi deranjează, făcând prea mult zgomot.

Iudaismul ortodox, care afirmă că întregul Pentauteh este cuvântul Domnului, consideră povestea ca fiind adevărată în toate detaliile sale; deși rabinul J. H. Hertz este pregătit să admită faptul că povestea din Pentauteh este similară cu mitul babilonian. Hertz consideră povestea ca fiind reală. Chiar a existat un potop universal, iar Noe este un personaj istoric, atât mitul babilonian, cât și povestea din Geneza fiind doar niște versiuni diferite ale acelorași fapte.

Chiar și în viziunea care consideră un mit povestea din Geneză, se observă totuși o mare diferență între relatarea monoteistă din Torah și versiunea babiloniană. În mitul babilonian, Ut-Napishtim, Noe babilonian, este salvat de către un zeu al cărui favorit era și va deveni ulterior el însuși un zeu, spre deosebire de varianta biblică, în care Noe este un om virtuos, salvat datorită virtuții sale.

În această viziune, autorii biblici au folosit un mit străvechi pentru a crea propriul lor mit, unul însă cu încărcătură morală conformă tonului monoteist. Mulți cercetători și cărturari evrei moderni, cu toate că recunosc elementele mitice din povestea potopului precum și evidenta proveniență din mitul babilonian, consideră că povestea este, cel puțin parțial, adevărată, deși este imposibil să se determine cât este istorie și cât este legendă.

Dincolo de chestiunea particulară a potopului, întreaga discuție este centrată pe întrebarea în ce măsură Biblia comunică informații infailibile asupra tuturor problemelor, iar această întrebare ne duce la doctrina tradițională conform căreia Torah este "din Ceruri."

Curcubeul

După potop și salvarea lui Noe și a familiei acestuia, Dumnezeu îi arată lui Noe un curcubeu în nori, ca semn al legământului său cu omenirea că nu va mai aduce niciodată un astfel de dezastru pentru a-i distruge (Geneza 9:8-17).

Nahmanides observa că curcubeul este un fenomen natural, așa că povestea nu înseamnă că Dumnezeu a creat curcubeul după potop, ci doar că acesta a hotărât că fenomenul deja existent va servi ca semn al legământului Său de acum încolo. Curcubeul îndreptat în sus denotă, potrivit lui Nahmanides, faptul că săgeata Domnului nu se va mai îndrepta în jos pentru a distruge omenirea.

Talmudul (Berakhat 59a) afirmă că o binecuvântare specială trebuie rostită atunci când este privit un curcubeu. Forma exactă a acestei binecuvântări apare în Cartea Rugăciunilor, astfel: "Binecuvântat ești Tu, Doamne, Dumnezeul nostru, regele universului, care-și amintește legământul, este fidel legământului Său și își ține cuvântul Său."

Curcubeul este menționat din nou în Biblie în viziunea lui Ezekiel: "Cum este curcubeul ce se află pe cer la vreme de ploaie, așa era înfăţişarea acelei lumini strălucitoare care-l înconjura. Astfel era chipul slavei Domnului. Şi când am văzut eu aceasta, am căzut cu faţa la pământ" Iezechiel 1:28).

Este de remarcat maniera circumspectă în care Ezekiel își descrie viziunea chipului slavei Domnului, printr-o comparație. Shlomo Yitzhaki (Rashi), într-un comentariu la versetele 26 și 27 ("Pe bolta de deasupra capetelor fiarelor era ceva care semăna cu un tron şi la înfăţişare era ca piatra de safir; iar sus pe acest tron era ca un chip de om. Şi am mai văzut ceva, ca un metal înroşit în foc, ca nişte foc, sub care se afla acel chip de om şi care lumina împrejur; de la coapsele acelui chip de om în sus şi de la coapsele chipului aceluia în jos se vedea un fel de foc, un fel de lumină strălucitoare care-l împresura de jur împrejur." - Iezechiel 1:26-27), referindu-se la apariția slavei Domnului, urmează învățăturile talmudice: "Nu a fost acordată permisiunea de a analiza semnificația acestui verset."

Talmudul (Hagigah 16a) afirmă că persoana care se uită prea mult la curcubeu va suferi o diminuare a vederii. În Kabbalah, culorile curcubeului reprezintă diversele nuanțe ale Sefirotului. Curcubeul devine astfel în gândirea evreiască simbolul atât al slavei Domnului, cât și manifestarea loialității lui Dumnezeu față de legământul Său cu omenirea și cu poporul lui Israel.

Cuvântul "berit" (בְּרִית) este utilizat atât legământul legat de curcubeu, cât și pentru circumcizie, legământul cu Abraham.

*** Pentru cuprins consultați următoarea pagină.

VA URMA