Cain și Abel au fost cei doi fii ai lui Adam și Eva (Geneza 4). Cain este agricultor (lucrător al pământului), iar Abel păstorește turme de oi. (Sugestia că narațiunea conține ecouri ale unui conflict între fermierii stabili și păstorii nomazi nu are dovezi care să susțină asta, atâta timp cât nu există documente care să menționeze un astfel de conflict în societatea israelită antică.) Cain aduce o ofrandă Domnului din roadele pământului, iar Abel din mieii întâi născuți din turma sa. Dumnezeu respinge ofranda lui Cain, dar o acceptă pe cea a lui Abel.
Atunci când Cain și Abel se află pe câmp, Cain îl atacă pe Abel și îl ucide, după care Dumnezeu îl condamnă pe Cain la o viață în pribegie și pune un semn pe el, semn care indică faptul că este protejat și nimeni nu trebuie să-l ucidă. (Expresia "semnul lui Cain" pentru un ucigaș se bazează pe o neînțelegere. Cain nu a fost "însemnat" pentru a indica faptul că este un asasin, ci mai degrabă pentru a-l proteja să nu devină și el victima unui asasinat.)
Numele de Cain, Kayin în ebraică, se spune că ar fi fost dat de către Eva, deoarece aceasta a declarat "Am dobândit [kaniti, de la kanah, 'a dobândi'] om de la Dumnezeu." Despre Abel, textul spune doar că Eva i-a dat naștere, fără să menționeze că aceasta i-ar fi ales numele. Este interesant faptul că numele de Abel provine de la cuvântul ebraic hevel, care înseamnă respirație, abur; fiind probabil unul dintre cazurile, cum sunt multe în Biblie, în care numele descrie soarta subsecventă a unei persoane. În acest caz, poate că înseamnă faptul ca viața lui Abel a fost scurtă și fără substanță, pentru că a fost ucis pe când era tânăr.
Narațiunea nu este clară atunci când menționează de ce a respins Dumnezeu ofranda lui Cain și a acceptat-o pe cea a lui Abel. O interpretare se bazează pe cuvântul "alese" (משובח) (care lipsește din traducerile în limba română: "Şi a adus şi Abel din cele mai alese din cele întâi-născute ale oilor sale şi din grăsimea lor" - Geneza 4:4) din ofranda lui Abel. Abel a adus ce avea mai bun în turma sa, în timp ce Cain nu s-a străduit prea tare.
Într-un Midrash (Geneza Rabbah 22:7) există trei opinii cu privire la motivul pentru care frații au intrat în conflict. Potrivit unei opinii, frații și-au împărțit lumea între ei, unul luând tot pământul, iar celalalt luând toate bunurile mobile. Cel care a luat pământul i-a spus celuilalt să plece de pe pământul său și zboare în aer. Ce care a luat toate bunurile mobile i-a spus celuilalt să se dezbrace, deoarece hainele îi aparțin lui. O altă opinie este aceea că cearta a fost legată de al cui teren urma să găzduiască construcția Templului.
O a treia opinie este aceea că Cain avea o soră geamănă (Geneza 4:17 spune că Cain și-a luat o soție, pe care în mod normal nu avea de unde să o ia), iar Abel avea două surori gemene (fuseseră tripleți). Abel a pretins ambele surori pentru sine, dar Cain își dorea una în plus, ca dreptul lui de prim născut.
Este evident faptul că Midrash utilizează narațiunea originală ca pe o paradigmă pentru conflictul uman. De ce sunt oamenii violenți și care sunt principalele cauze ale războiului? Un motiv este disputa pentru pământ și proprietate, altul este legat de concurența pentru femei, iar al treilea este cel privitor la neînțelegerile religioase.
În tradiția iudaică Cain este un personaj rău, iar Abel unul virtuos, dar ocazional se găsește, dacă nu o justificare faptei lui Cain, cel puțin o încercare de a înțelege faptul că Cain nu avea nicio experiență anterioară despre ucidere sau moarte și era probabil în necunoștință de cauză cu privire la seriozitatea acțiunii sale. Cain este și unul dintre personajele biblice care își recunosc greșeala și, așadar, este prototipul pocăitului, chiar dacă părerea sa de rău este descrisă uneori ca nefiind complet sinceră.
În literatura Kabbalah sufletul lui Cain aparține de Sitra Ahra, "cealaltă parte," partea demonică, în timp ce sufletul lui Abel a revenit pe Pământ din nou, întruchipându-l pe Moise. Există o legendă în Zohar care spune că descendenții lui Cain trăiesc în lumea subpământeană, ca niște monștri cu două capete. Legenda era cunoscută în Evul Mediu și în lumea creștină.
*** Pentru cuprins consultați următoarea pagină.
VA URMA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu