duminică, 22 februarie 2009

Zeitgeist

Nu pot să nu observ înmulțirea atacurilor la adresa creștinismului din ultima perioadă. Zeitgeist se alătură unui lung șir de astfel de atacuri (vezi James Cameron și "rămășitele" lui Iisus Christos șamd).
Scopul declarat al mișcării Zeitgeist este reformarea societății umane. Desprinderea acesteia de minciunile propagate de religie. Acest lucru este unul deosebit de periculos, însă. Omul este un animal ce are nevoie de constrângeri. Dacă îi spui unui om că poate să facă absolut ceea ce vrea, fără să existe vreo pedeapsă divină, acesta va deveni o bestie lipsită de orice moralitate. Singurul mod în care o societate poate controla creșterea criminalității într-o societate majoritar ateistă, este totalitarismul, statul polițienesc. Din acest motiv, conducătorii planetei, pe măsură ce promovează ateismul prin toate mijloacele mass-media, măresc controlul exercitat asupra maselor, prin pașapoarte biometrice, cipuri, urmărirea individului prin interceptarea telefoanelor, calculatoarelor etc. [Fac aici o scurtă paranteză: motivul pentru care conducătorii lumii promovează ateismul este acela că o societate ateistă devine mai ușor de controlat și manipulat; oamenii devin mai ușor sclavii sistemului capitalist, concurențial.] Pentru că foarte mulți oameni nu comit fapte antisociale, nu numai din teama de lege, ci mai ales din teama de Dumnezeu.
Omul are nevoie de religie, pentru că aceasta dă cât de cât un sens existenței sale. Fără religie omul devine instabil. Zeitgeist mizează pe evoluarea spiritului uman, în crearea unei noi societăți (proiectul Venus). Dar cât de mult a evoluat omul? În zilele noastre pare că dimpotrivă, asistăm la o involuție, o cretinizare accentuată a societății umane.
În plus "dovezile" aduse de Zeitgeist în sprijinul atacurilor la adresa creștinismului, sunt extrem de subțiri, ba chiar unele chiar sunt false. Paralela între Iisus și Horus este nu numai absurdă ci și ilogică (pentru edificare căutați informații pe internet despre Horus).
Nu vreau să mă transform în apărătorul creștinismului, dar nu pot nici să privesc cum anumiți indivizi, umplu internetul de minciuni, prezentându-le drept "documentare".

3 comentarii:

Anonim spunea...

tu zici:
"Omul este un animal ce are nevoie de constrângeri."

Pai in societatea asta in care traim aces OM poate ajunge la putere in doua sensuri unul politic si cel mai rau in sensul matematic, adica actiunile sale au un impact de n ori mai mare. Si daca privesti spre politicieni observi clar ca nu au nici cultura nici dumnezeu au doar putere. Raul pe care-l fac politicienii este proportional cu puterea lor.
Intrebare pe ei cine-i constrange?

Anonim spunea...

Politicienii cred despre ei insusi ca sunt dumnezei, asta datorita puterii pe care o detin.
Legat de zeitgheist, cred fara nici o rezerva ca astazi tehnologia ar putea sa ofere fiintei umane toate necesitatiile de care are nevoie. Eu nu cred ca omul este un animal (doar cateva accidente ale naturii) omul se naste cu un potential imens creativ, insa acest potential se orienteaza functie de societatea (familia, scoala,...) in care omul isi contureaza personalitatea, omul devine mai bun sau mai rau.
Cei mai multi oameni nici nu realizeaza, de cand se nasc din pantecul mamei si pana ajung in pamant, potentialul creativ cu care au fost inzestrati de la nastere. Mai mult, chiar si cei care realizeaza ca pot face ceva creativ, ceva din pasiune in raport cu veleitatile si vocatia lor, acestia sunt nevoiti sa presteze niste activitati pe care un robot le-ar face negresit.
Daca facem o "disectie" a unui automobil si a unei case ce observam? Masina cu toate ca este un sistem cu multe ordine de marime mai complex decat o casa, casa e mai scumpa cu un ordin de marime fata de automobil. De ce oare?
Daca oamenii ar fi independenti fiziologic si energetic nu ar mai exista politicieni.

Vlad spunea...

"Omul este un animal ce are nevoie de constrângeri. Dacă îi spui unui om că poate să facă absolut ceea ce vrea, fără să existe vreo pedeapsă divină, acesta va deveni o bestie lipsită de orice moralitate."

Fals.
Daca eu ti-as spune ca poti sa faci absolut ce vrei, ai viola o fetita de 10 ani?