Narațiunea din I Samuel 1-2, a cărei protagonistă este Hannah, este amplasată la sfârșitul perioadei pre-monarhice târzii (secolul XI Î.Hr.). Aceasta începe oblic cu prezentarea soțului acesteia, Elkanah, care este identificat prin nume, amplasare și o genealogie extinsă. Importanța femeilor se află în strânsă legătură cu relația acestora cu Elkanah și cu capacitatea lor de a produce copii: "Omul acela avea două femei: numele uneia era Hannah şi numele celeilalte era Peninnah. Peninnah avea copii, iar Hannah nu avea copii" (I Samuel 1:2).
Hannah și Peninnah
Utilizarea chiasmului (figură de stil care constă în reluarea inversată a două cuvinte sau expresii pentru a forma o antiteză) subliniază poziția femeilor: Hannah este soția principală și totuși Peninnah a reușit să dea naștere unor copii. De asemenea, prevestește tensiunea relației celor două femei. Statutul lui Hannah de soție principală și infertilitatea acesteia reamintesc de Sarah și Rebekah, și determină o comparație implicită cu aceste două femei pe întreg parcursul narațiunii. Sarah și Rebekah au cautat recunoașterea maternității prin intermediul unor femei surogat, o soluție care a adus mai multă durere decât onoare.
Pe acest fundal, cititorul poveștii lui Hannah ar putea presupune că Elkanah a luat-o pe Peninnah ca a doua soție datorită infertilității lui Hannah; dar Hannah, spre deosebire de Sarah și Rebekah, nu se îndoiește niciun moment de capacitatea ei de maternitate. Cu toate că este ofensată de către Peninnah, Hannah nu intră în acea rivalitate care a caracterizat poveștile lui Sarah și Rebekah. Cu un soț iubitor (dar lipsit de tact) și o soție rivală geloasă, Hannah își păstrează sfaturile și suferințele sale pentru sine.
Dorind un copil cu orice preț
În timpul sacrificiului anual la altarul de la Shiloh, necazurile lui Hannah sunt amplificate de alocarea de către soțul ei a ofrandelor, câte una pentru fiecare soție și copil: valoarea femeilor este demonstrabil mărită de capacitatea acestora de a avea copii. Deși acesta oferă o jertfă consistentă și pentru Hannah, acest gest tot subliniază faptul că nu a născut copii și astfel nu o consolează.
Atunci când aceasta suspină și nu mănâncă, Elkanah încearcă să-i aline suferința cu o serie de întrebări "de ce", concluzionând cu "Nu sunt eu oare pentru tine mai bun decât zece copii?" (1:8). Această "consolare" poate fi înțeleasă drept un gest înduioșător din partea unui soț sensibil. Sau cuvintele acestuia pot transmite imaginea unui bărbat insensibil care nu realizează cât de mult își dorește soția sa să aibă copii. Lanțul de întrebări retorice al lui Elkanah nu-i permite lui Hannah să răspundă, iar aceasta rămâne tăcută și la ultima sa întrebare. Neprimind demnitatea suferinței sale, Hannah suferă și mai mult după "consolarea" lui Elkanah.
Rugăciunea lui Hannah
La Shiloh, scena izolării sale acute și a șicanărilor din partea lui Peninnah, Hannah apelează la Dumnezeu în templu. Aceasta se roagă cu râvnă, jurând că dacă Dumnezeu îi va acorda un copil de sex masculin, va oferi copilul înapoi lui Dumnezeu după ce-l va înțărca. Desperarea jurământului lui Hannah indică faptul că numai și simpla naștere a unui copil de sex masculin ar consacra-o în comunitate; ea se va lipsi și de bucuria de a-l crește. Din jurământul se deduce că în cadrul structurii sociale a Israelului timpuriu, atunci când femeile făceau jurăminte, soții acestora trebuiau să le respecte.
Rugăciunea lui Hannah este remarcată de către preotul Eli, care presupune că mișcarea buzelor acesteia indică faptul că este beată; astfel Hannah este acostată (și de această dată greșit judecată) de către un al doilea personaj masculin din poveste. La vremea când rugăciunea era spusă cu voce tare, rugăciunea personală și privată a lui Hannah era o inovație, fiind privită cu scepticism de către preot.
Vocea acesteia în surdină ar putea reprezenta poziția "mută" a femeilor: ea se retrage de sub controlul autorităților religioase și sociale - soțul și preotul - în sine, pentru a oferi o rugăciune pe care acestea nu o pot nici înțelege nici auzi. Ea presupune că Dumnezeu poate auzi și răspunde la rugăciunea unei femei. Hannah îi răspunde lui Eli cuviincios și cu amărăciune. În schimb, preotul nu oferă vreo scuză: doar o exprimare banală.
Acordarea unui copil
Rugăciunile lui Hannah primesc răspuns de la Dumnezeu care își "aduce aminte" de ea (1:19), tot așa cum și-a adus aminte de Rahel, sugerând că pântecele femeilor sunt controlate de către divinitate, care acționează asupra acestora închizându-le sau deschizându-le. După naștere, Hannah alege un nume pentru fiul ei: autoritatea femeilor în această privință fiind deseori exprimată de Biblie. Aceasta îl numește Samuel, deoarece s-a rugat Domnului pentru el (Samuel/Șmuel - "auzit de Dumnezeu" sau "Dumnezeu a auzit"). Elkanah nici nu este menționat în această acțiune.
La vremea următorului pelerinaj la Shiloh, întărită de maternitate, Hannah alege să rămână acasă până când băiatul va fi înțărcat. Conversația lui Hannah cu soțul său, cu această ocazie, are un ton cu totul diferit. Femeia inițiază dialogul și stabilește condițiile în care va relua călătoria (când băiatul va fi înțărcat), iar Elkanah nu face altceva decât să aprobe vorbele ei.
Atunci când Hannah, în cele din urmă, renunță la fiul ei pentru Dumnezeu, aceasta i-l duce lui Eli, oferind sacrificii Domnului; apoi îi reamintește preotului de rugăciunea ei anterioară. Cele mai vechi traduceri și tradiții (Septuaginta și 4Qsama) prezintă o "patriarhalizare" a textului îndepărtând-o pe Hannah de la efectuarea sacrificiului ("iar tatăl său a adus jertfa rânduită în asemenea zile"), lipsind-o de un rol ritual care-i aparținea în mod legitim. În textul ebraic, Hannah prezintă copilul și tot ea efectuează sacrificiul.
Cântecul lui Hannah
Un poem de mulțumire, Cântecul lui Hannah (2:1-10), (și o scurtă digresiune legată de fiii lui Eli) întrerupe narațiunea. Atribuirea acestei declarații poetice lui Hannah o distinge între personajele biblice. Cântecul ei este în esență un imn de laudă închinat lui Dumnezeu. Cântecul include, de asemenea, multe teme specifice culturii israelite: înfrângerea inamicilor și creația, bătălia și relația lui Dumnezeu cu liderii Israelului, înțelepciunea și imaginea unui zeu al furtunii ("Domnul din înălţimea cerului va tuna peste vrăjmaşii Săi"). Fertilitatea și nașterea sunt astfel considerate ca fiind egale ca importanță cu alte motive, și demne de a fi lăudate de cântăreții Israelului.
Povestea lui Hannah se încheie cu un comentariu privind vizita sa anuală, împreună cu soțul ei, pentru a oferi ofranda la Shiloh. La acea vreme, maternitatea acesteia este subliniată: nu mai este doar "Hannah", ci "mama sa [a lui Samuel]", cea care face un "meil" (un fel de robă) și i-l aduce la Shiloh (2:20; 2:19 în biblia în limba română). Elkanah și Hannah primesc binecuvântările preotului Eli, care profețește că aceasta va mai avea și alți copii datorită jurământului față de Dumnezeu. Într-adevăr, poveste lui Hannah se termină cu îndeplinirea binecuvântărilor Domnului sub forma a trei băieți și două fete.
Imaginea lui Hannah este garantată într-adevăr: este recunoscută drept mama lui Samuel, care devine profet, judecător și făcător de regi, și ca o femeie dreaptă. Ea se dovedește independentă și inventivă, ne-abandonându-și țelurile sau înjosindu-i pe alții pentru a și le atinge; demonstrează existența implicării femeii în obiceiurile rituale familiale; dezvăluie responsabilitate socială prin efectuarea unui jurământ care este îndeplinit de soțul său; leagă sferele vieții private și religioase prin închinarea juruită a fiului ei și aducerea unui sacrificiu lui Dumnezeu la îndeplinirea acelui jurământ.
*** Pentru cuprins consultați următoarea pagină.
VA URMA
