Concepția rabinică standard, precum Dumnezeu i-a dezvăluit lui Moise o Torah scrisă și o Torah orală a fost deseori criticată; dacă totul datează din vremea lui Moise, atunci de ce se afirmă că ceva este opinia lui Rabbi Akiva sau Rabbi Ișmael? În mod evident, în vreme ce rabinii considerau că autoritatea pentru interpretările lor datează din vremea lui Moise, aceștia trebuiau să recunoască faptul că o mare parte din munca lor era inovatoare. Într-adevăr, dacă aceștia nu ar fi adus inovații, exista riscul ca rabinii să devină supraveghetorii unui corp de legi irelevant, în locul ghizilor competenți ai unui iudaism dinamic și viu. În timpul dinastiei Hasmoneene, înțelepții au inovat și au permis ridicarea armelor în scopul autoapărării în ziua de sabat; de asemenea, aceștia au inovat prin crearea sărbătorii numită Hanukkah. Rabinii ulteriori, recunoscând faptul că Hanukkah a fost stabilită post-Biblie, au pus o întrebare simplă, care se adresa chestiunii mai largi a inovației rabinice.
"Ce rugăciune să rostim [la lumânările de Hanukkah]? ...cine ne-a sfințit prin mitzvot și ne-a poruncit să aprindem lumânările de Hanukkah?"
Însă, unde s-a poruncit?
Rav Avya spune: din acest verset "După legea pe care te vor învăța ei și după hotărârea ce-ți vor spune-o să faci și să nu te abați nici la dreapta, nici la stânga de la cele ce-li vor spune ei." (Deuteronomul 17:11).
Rav Nehemiah spune: de la "Întreabă pe tatăl tău și-ți va da de știre, întreabă pe bătrâni, și-ți vor spune..." - Deuteronomul 32:7 (Talmudul babilonian, Shabbat 23a).
Fără autoritatea biblică pentru această sărbătoare, cum se poate pretinde că s-a "poruncit" să se aprindă lumânările de Hanukkah? Abordarea lui Rav Avya citează un text crucial din Deuteronomul, care, în multe feluri, oferă un context pentru auto-înțelegerea rabinică.
"Dacă în vreo pricină oarecare îți va fi greu de ales între sânge și sânge, între judecată și judecată, între bătăi și bătăi și în cetățile tale părerile vor fi împărțite, atunci scoală și du-te la locul pe care-l va alege Domnul Dumnezeul tău, ca să-I fie numele acolo,
Şi vino la preoți, la leviţi și la judecătorul care va fi în zilele acelea și întreabă-i, iar ei îți vor spune cum să judeci.
Fă după Cuvântul ce-ți vor spune ei în locul pe care-l va alege Domnul Dumnezeul tău, ca să fie chemat numele Lui acolo și silește-te să împlinești tot ceea ce te vor învăța ei,
După legea pe care te vor învăța ei și după hotărârea ce-ți vor spune-o să faci și să nu te abați nici la dreapta, nici la stânga de la cele ce-li vor spune ei. " (Deuteronomul 17:8-11).
Şi vino la preoți, la leviţi și la judecătorul care va fi în zilele acelea și întreabă-i, iar ei îți vor spune cum să judeci.
Fă după Cuvântul ce-ți vor spune ei în locul pe care-l va alege Domnul Dumnezeul tău, ca să fie chemat numele Lui acolo și silește-te să împlinești tot ceea ce te vor învăța ei,
După legea pe care te vor învăța ei și după hotărârea ce-ți vor spune-o să faci și să nu te abați nici la dreapta, nici la stânga de la cele ce-li vor spune ei. " (Deuteronomul 17:8-11).
Rabinii au interpretat acest pasaj despre ei înșiși, văzându-și rolul ca fiind judecători ai propriilor lor căi. Dacă rabinii învățau că o persoană ar trebui să aprindă lumânări de Hanukkah, potrivit lui Rav Avya, liderii competenți aleși de Dumnezeu emiteau o poruncă, iar astfel, formula "cine ne-a poruncit" este perfect adecvată. Faptul că sărbătoarea Hanukkah a fost o inovație stabilită de către Hasmoneeni devine irelevant.
Pentru Rav Nehemiah, autoritatea pentru aprinderea lumânărilor derivă nu din autoritatea rabinică, ci din fenomenul practicilor obișnuite evreiești. "Întreabă-ți părinții și bătrânii" nu este o afirmație că tradiția este autoritară de sine stătătoare. Însă, spre deosebire de tradiționaliștii rabinici, precum R. Eliezer, care ar susține că tradiția este autoritară numai deoarece datează de pe vremea revelației lui Dumnezeu către Moise, Rav Nehemiah enunță în mod elocvent tradiții de proveniență mult mai recentă.
O parabolă rabinică fascinantă furnizează o pătrundere adițională în modul în care rabinii înțelegeau rolul lor (cuvintele scribilor), ca fiind opus rolului Torei scrise (profeției):
"O parabolă despre un rege care și-a trimis actele sale oficiale într-un oraș, prin niște mesageri. Unuia dintre aceștia, i-a spus, dacă [trimisul] va arăta sigiliul meu și semnătura mea pe acestea, credeți-i, dar dacă nu, nu-i credeți. Altuia dintre ei, i-a spus, chiar dacă nu va arăta sigiliul și semnătura ea, credeți-i."
Prin urmare, cu privire la profeție, este scris "De se va ridica în mijlocul tău prooroc sau văzător de vise și va face înaintea ta semn și minune" (Deuteronomul 13:2; 13:1 în traducerile ortodoxe), însă prin cuvintele scribilor este scris ca "Şi vino la preoți, la leviţi și la judecătorul care va fi în zilele acelea și întreabă-i, iar ei îți vor spune cum să judeci" (Deuteronomul 17:9). Nu se menționează că Torah le va spune, ci că "ei îți vor spune".
"'Să nu te abați nici la dreapta, nici la stânga de la cele ce-li vor spune ei' (Deuteronomul 17:11); dacă ei îți spun că mâna dreaptă este dreapta și mâna stângă este stânga, ascultați-i pe ei, chiar dacă ei îți spun că mâna dreaptă este stânga și mâna stângă este dreapta." (Cântarea Cântărilor Rabbah 1:2b)"
De ce ar permite un rege ca trimișii săi să prezinte documente pe care el nu le-a sigilat cu sigiliul regal și nu le-a semnat? În mod evident, regele are încredere în trimiși, ca aceștia să modifice documentele după propria lor pricepere și experiență, în funcție de nevoile administrative ale provinciei. Adevăratul loc de încredere se găsește în trimiși, nu în documente. Însă, dacă așa stăteau lucrurile, de ce pur și simplu nu s-a afirmat astfel? De ce era nevoie ca trimisul să înlăture sigiliul și să prezinte documente noi, în numele regelui, în loc de a le emite în numele său? Chiar dacă trimisul are autoritatea de a inova și de a emite decrete, așa cum consideră el de cuviință, trimisul recunoaște că sursa autorității sale este regele, și în consecință acesta prezintă propriile sale decrete ca și cum ar fi ale regelui.
Rabinii se văd pe ei înșiși ca pe niște mesageri, care au autoritatea de a emite decrete, dar în loc să le prezinte în numele lor, rabinii folosesc midraș-uri (interpretări) pentru a conecta propriile lor judecăți cu autoritatea regelui (Dumnezeu). Continuând analiza pe baza aceluiași pasaj utilizat de Rav Avya, această parabolă duce aserțiunea autorității rabinice chiar și mai departe. Uneori, precum în cazul ștergerii datoriilor în timpul anului sabatic (lucru poruncit de Torah) sau a perceperii de dobândă (lucru interzis de Torah), rabinii au emis legi care au desființat complet intențiile Torei, în funcție de înțelegerea acestora privind necesitățile vremurilor respective. În aceste cazuri, chiar dacă au spus că "mâna dreaptă este stânga și mâna stângă este dreapta", rabinii și-au impus autoritatea și dreptul lor de a inova, iar poporul a acceptat asta.
Cu toate acestea, deși rabinii au recunoscut rolul lor creativ în dezvoltarea legii și gândirii rabinice, prioritatea a fost întotdeauna conectarea propriilor lor interpretări cu sursele clasice. Pentru amoriți, înțelepții dintre secolele III-VI A.D., acest lucru însemna un fundament pentru opiniile tannaiților (rabinii din secolele I-III A.D.) și asupra midraș-ului despre Torah. În cadrul generațiilor următoare, acest lucru însemna găsirea unei baze în Talmud sau în comentariile asupra Talmudului. Utilizarea unor surse din trecut nu a însemnat că o persoană era forțată să repete ad-litteram opiniile precedente. Prin interpretarea creativă a surselor anterioare, un rabin putea să conecteze propriile sale opinii cu un text care se bucura de autoritate.
Acest proces de interpretare creativă a surselor precedente a continuat până în vremurile moderne. Felul în care un rabin a utilizat sursele și puterea de convingere a interpretării acestuia au determinat felul în care ceilalți rabini au acceptat o anumită judecată. Totuși, uneori, situația contemporană este destul de deosebită de cazurile anterioare și, pur și simplu, nu există surse tradiționale adecvate. De menționat reticența lui Rabbi Yehezkel Landau (1713–1793) în emiterea unei judecăți, atunci când acesta considera că nu există vreo bază pentru asta într-o sursă talmudică. Întrebarea pusă rabinului avea legătură cu ziua zeciuielii (ma'aser kesafim); era vorba despre obligația de a dona o zecime din venitul cuiva pentru nevoile comunității și pentru echitate socială.
"O persoană care este familiarizată cu ziua zeciuielii, iar o parte dintre afacerile sale au generat pierderi, iar altele au generat profit, poate să facă balanța între pierderi și profit și să ofere zeciuiala pe profitul total, sau este obligată să ofere zeciuiala pe afacerile profitabile și să nu-și deducă pierderile din celelalte afaceri?
Și iată, nu pot să spun ceva despre o problemă care nu este nicio bază în Talmud, deoarece Talmudul este sursa din care tragem concluziile și temeiniciile, iar la o problemă fără niciun fundament, nimeni nu poate găsi concluziile și temeiniciile, ci numai instincte, dar pentru a îndeplini dorința [interpelatorului], voi răspunde potrivit umilei mele opinii.
Pare simplu că, în mod logic, nu este nicio legătură între profit și pierdere... Deoarece, dacă cineva are două câmpuri, iar unul este distrus de o năpastă și al doilea este binecuvântat de Dumnezeu, nu există nicio obligație pentru zeciuială?
Cu toate acestea, după modesta mea părere, pare posibil să găsesc o hotărâre folosind argumentele rișoniților, precum dacă profitul și pierderea sunt în același an, una poate fi dedusă din cealaltă, dar nu de la un an la altul. Deoarece principiul zeciuielii în bani provine din versetul "Să osebești zeciuială din toate veniturile semănăturilor tale, care-ți vin din țarina ta în fiecare an" (Deuteronomul 14:22). Iar cuvântul "toate" este adăugat pentru a include afacerile și dobânda. Iar eu spun că "în fiecare an", cum spune Scriptura, îl interpretăm de asemenea în contextul zeciuielii în bani, că fiecare an are propria sa evidență." - Noda' bi-Yehudah, Yoreh De'ah, pagina 198
Și iată, nu pot să spun ceva despre o problemă care nu este nicio bază în Talmud, deoarece Talmudul este sursa din care tragem concluziile și temeiniciile, iar la o problemă fără niciun fundament, nimeni nu poate găsi concluziile și temeiniciile, ci numai instincte, dar pentru a îndeplini dorința [interpelatorului], voi răspunde potrivit umilei mele opinii.
Pare simplu că, în mod logic, nu este nicio legătură între profit și pierdere... Deoarece, dacă cineva are două câmpuri, iar unul este distrus de o năpastă și al doilea este binecuvântat de Dumnezeu, nu există nicio obligație pentru zeciuială?
Cu toate acestea, după modesta mea părere, pare posibil să găsesc o hotărâre folosind argumentele rișoniților, precum dacă profitul și pierderea sunt în același an, una poate fi dedusă din cealaltă, dar nu de la un an la altul. Deoarece principiul zeciuielii în bani provine din versetul "Să osebești zeciuială din toate veniturile semănăturilor tale, care-ți vin din țarina ta în fiecare an" (Deuteronomul 14:22). Iar cuvântul "toate" este adăugat pentru a include afacerile și dobânda. Iar eu spun că "în fiecare an", cum spune Scriptura, îl interpretăm de asemenea în contextul zeciuielii în bani, că fiecare an are propria sa evidență." - Noda' bi-Yehudah, Yoreh De'ah, pagina 198
Deși, Rabbi Landau era ezitant, deoarece sursele talmudice nu luaseră în considerare evidențele contabile ale afacerilor "moderne," acest lucru nu l-a împiedicat să emită o hotărâre care se potrivea cu vremurile sale. Acesta a mers chiar mai departe, prezentând o nouă interpretare a textului Torei, care era cu adevărat inovatoare. Chiar dacă cărturarii contemporani ar putea utiliza o gamă mai largă de surse decât rabinii anteriori, procesul descoperirii unor analogii utile și a unor interpretări creative a unor texte prestigioase anterioare constituie caracteristica inovației rabinice.
*** Pentru cuprins consultați următoarea pagină.
VA URMA
