1.3.6 Manuscrisele de la Marea Moartă

Manuscrisele de la Marea Moartă sunt cele mai remarcabile înregistrări istorice ale vieții poporului evreu din perioada celui de-al Doilea Templu. În secolul trecut, cercetătorii au asamblat laolaltă mai mult de 900 de documente care cuprind această colecție - majoritatea în ebraică, cu doar câteva în arameică și greacă - și au dedus că acestea au aparținut unei secte evreiești antice.

Deoarece această colecție a fost descoperită în deșertul Iudeei din Israel, majoritatea cercetătorilor consideră că secta respectivă a trăit în această regiune. Clădiri care au aparținut unei comunități evreiești au fost descoperite în zona din apropiere de peșterile unde au fost găsite manuscrisele. Cercetătorii cred că această sectă a ascuns documentele în peșteri, temându-se de invazia romană din Palestina din anul 68 A.D.

Descoperirea manuscriselor

În 1947, primele vase care conțineau ceea ce sunt astăzi cunoscute drept manuscrisele de la Marea Moartă au fost descoperite accidental de către un tânăr păstor beduin, lângă malul nord-vestic al Mării Moarte, la Wadi Qumran, astăzi în Israel. Una dintre cele mai importante descoperiri în cadrul manuscriselor constă în cea mai veche scriere a Bibliei Iudaice, datând din secolul al II-lea Î.Hr. Texte aparținând Apocrypha și Pseudepigrapha au fost găsite, de asemenea, în colecția de la Qumran. Per ansamblu, cele 900 de documente descoperite în regiunea Qumran includ materiale legislative, comentarii și adăugări la Pentateuh, precum și imnuri care, consideră cercetătorii, erau recitate de comunitatea din Qumran la ocazii speciale.

Manuscrisele de la Marea Moartă au adăugat un capitol important la istoria evreiască, oferindu-le cercetătorilor o mai bună înțelegere a comunității iudaice din perioada celui de-al doilea Templu. Textele par să fi fost produse de o comunitate sectară de natură apocaliptică, ai cărei membri așteptau o bătălie între bine și rău în viitorul apropiat. Această comunitate a adoptat un calendar distinctiv, vechi și care era diferit de calendarul folosit de comunitatea de la Ierusalim. Pe baza acestuia, cercetătorii consideră că secta de la Qumran s-a refugiat în pustiul Iudeei datorită unei schisme cu comunitatea principală iudaică, probabil legată de practicile preoților și de autoritatea în cadrul Templului.

Texte biblice

Manuscrise și fragmente de manuscrise din toate cărțile Bibliei iudaice au fost descoperite la Qumran, cu excepția cărților Esterei și Ezra/Nehemiah. Cel mai bine conservat document este Cartea lui Isaia, care include toate cele 66 de capitole, aproape intacte. Două manuscrise complete ale Cărții lui Isaia au fost descoperite la Qumran, alături de fragmente de la alte cel puțin douăzeci de manuscrise ale scrierilor lui Isaia. Cercetătorii cred că scrierile lui Isaia erau cele mai respectate cărți biblice ale acestei comunități sectare, care probabil credea că împlinește cuvintele profetului: "În pustiu gătiți calea Domnului..." (Isaia 40:3).

Textul manuscriselor lui Isaia diferă, câteodată, de textul Cărții lui Isaia din Biblia Iudaică actuală. Cercetătorii cred că atunci când manuscrisele de la Marea Moartă au fost redactate, numai Pentautehul era considerat canonic. Toate celelalte cărți, inclusiv cele din Profeții și Scripturile, erau considerate complementare pe lângă textul fix al Bibliei și existau mai multe versiuni ale acestor cărți.

Apocrypha și Pseudepigrapha

Câteva documente aparținând Apocrypha și Pseudepigrapha au fost descoperite, de asemenea, la Qumran. Deși nu au fost păstrate de comunitățile evreiești ulterioare, aceste texte sunt canonice în cadrul diverselor ramuri ale creștinismului. Cele mai importante din colecția de la Qumran sunt cărțile Jubileelor și a lui Enoh, ambele incluse în canonul Bisericii Ortodoxe Etiopiene.

Cartea Jubileelor este un text care se referă, în principal, la punerea la punct a calendarului evenimentelor biblice de la începutul creației. Importanța acesteia în cadrul manuscriselor de la Marea Moartă sugerează firea meticuloasă a sectei de la Qumran. Cartea lui Enoh prezice un fel de apocalipsă. Importanța acesteia este conformă cu mentalitatea mesianică a comunității.

Două texte apocrife păstrate sunt cărțile lui Tobit și Sirach, cunoscute și drept cărțile deuterocanonice, incluse în canonul creștin. Descoperirea acestora printre manuscrisele de la Marea Moartă constituie o dovadă a originii evreiești a acestor texte.

Documente legislative

Poate cele mai interesante scrieri descoperite printre manuscrisele de la Marea Moartă sunt textele nemaiîntâlnite altundeva decât la comunitatea de la Qumran. Acestea sunt împărțite în trei categorii: documente legislative, imnuri și adăugări biblice.

Documentele legislative de la Qumran indică strictețea comunității și mai ales aplicarea legilor biblice, alături de implementarea unor reglementari proprii, non-biblice. Manualul de Disciplină identifică practici distincte în cadrul grupului, în vreme de Documentul de la Damasc condamnă practicile rituale ale sectei opozante de la Ierusalim.

Natura apocaliptică a comunității este revelată de Manuscrisul Războiului, care descrie o bătălie între secta de la Qumran, "Fiii Luminii," și "Fiii Întunericului" și prezintă instrucțiuni pentru un război viitor de 40 de ani.

Manuscrisul Templului completează și revizuiește legile din Deuteronomul și descrie Templul de la Ierusalim. Un alt document, numit de cercetători 4QDeuteronomul, combină pasaje din Deuteronomul și Exodul (Ieșirea) pentru a explica obiceiul de Sabat. Alte chestiuni din aceste documente legislative se referă la apartenența la comunitate și pedepsele pentru încălcarea legii la Qumran.

Imnuri și adăugări biblice

Imnurile descoperite în cadrul manuscriselor de la Marea Moartă includ psalmi și binecuvântări, probabil recitate de comunitate la ocazii speciale. Cântecele Sacrificiului de Sabat descriu clase de îngeri și slujbele lor de venerație divină pentru 13 sabaturi consecutive, acoperind un sfert din an. Documentul evidențiază calendarul solar utilizat de comunitatea de la Qumran. Așa cum s-a observat în Cartea Jubileelor și în cea a lui Enoh, calendarul și timpul erau chestiuni fundamentale pentru sectă. Un test identic cu Cântecele Sacrificiului de Sabat a fost descoperit și la Masada în 1965, sugerând faptul că imnul a călătorit împreună cu refugiații ajunși la Masada, care fugeau de invazia romană din secolul I A.D.

Un alt document, Psalmii Recunoștinței sau Hodayot, conține 25 de imnuri, fiecare începând cu "odekha adonai" (Mulțumescu-Ți Doamne). Cercetătorii cred că aceste imnuri constituiau rugăciunile comunității și cântecele de slavă rostite la anumite momente ale zilei și ale săptămânii. Potrivit unui cercetător al documentelor de la Qumran, Esther Chazon, autorii unor părți din Hodayot pretind chiar că sunt îngeri, precum în cazul rugăciunii Kedushah, care amintește de pasaje din Biblie legate de adorarea îngerilor.

Adăugările la Biblie îmbracă două feluri la Qumran. Cele scrise în stil pseudo-epigrafic pretind că aparțin unor personaje biblice. De exemplu, Genesis Apocryphon sau Apocalipsa lui Lameh, este povestită din perspectiva lui Lameh, tatăl lui Noe. Repovestește istoriile lui Noe și Avraam cu numeroase detalii și, precum Cartea lui Enoh, a fost scrisă în arameică. Copia de la Qumran este singura versiune a acestui text care a fost descoperită.

O altă adăugare la Biblie o constituie și Pesharim, un text necunoscut până la descoperirea manuscriselor de la Qumran. În aceasta, texte din cărțile Profeții sunt rescrise, iar fiecare verset este urmat de o interpretare care explică sensul versetului. De exemplu, un peșer raportează omul "cel trufaș" (Habacuc 2:5) la un adversar contemporan comunității de la Qumran; romanii (Kittim).

Comunitatea de la Qumran

Atunci când au fost descoperite manuscrisele de la Marea Moartă, majoritatea cercetătorilor au crezut că respectiva comunitate de la Qumran avea legătură cu esenienii, un grup descris de scriitori din secolul I A.D., precum Iosephus (Titus Flavius Iosephus), Philo din Alexandria și Plinius cel Bătrân. Așa cum descrie Iosephus în "Războaie," esenienii erau o sectă religioasă, practicând comunitatea bunurilor materiale, ascetica, celibatul și care aveau credințe apocaliptice. Acest lucru părea să se potrivească și comunității de la Qumran.

Astăzi, după publicarea tuturor celor 930 de manuscrise, cercetătorii nu mai consideră că secta de la Qumran este același grup descris de Iosephus. Manuscrisele folosesc termeni precum "femei bătrâne (înțelepte)", "mame", "surori" sau "fiice" - în timp ce în cadrul comunității eseniene nu existau lideri femei.

Mai mult, termenul "esenian" nu este menționat nicăieri în manuscrise, în schimb grupul se referă la ei înșiși ca la Yachad sau B'nei Zadok. Primul termen (Yachad) a fost probabil un nume folosit pentru întreaga congregație, în timp ce expresia ulterioară (B'nei Zadok) era specifică pentru grupul de conducători ai sectei, respectiv preoții.

Manuscrisele de la Marea Moartă, cele mai vechi documente iudaice existente, confirmă longevitatea religiei evreiești. Dar, de asemenea, acestea atestă abundența de texte sacre în cadrul lumii antice evreiești, înaintea canonizării rabinice. Studierea manuscriselor este încă la început.

În 2004, două fragmente din Leviticul 23 și 24 au fost descoperite la Qumran. Mai recent, în septembrie 2007, a fost descoperit un tunel care ducea de la Ierusalim către zona Qumran, sugerând faptul că unele manuscrise și alte comori de la Templu au fost aduse în regiune, pentru a scăpa de distrugerea provocată de romani. Datarea cu carbon radioactiv și testele ADN sunt folosite pentru aflarea unei date mai precise a manuscriselor. Astăzi, manuscrisele se găsesc în Altarul Cărții (Heikhal HaSefer), o aripă din cadrul Muzeului Israelului din Ierusalim.

*** Pentru cuprins consultați următoarea pagină.

VA URMA

1.3.5.2 2 Macabei

Cele patru Cărți ale Macabeilor nu fac parte din Biblia Iudaică. Totuși, acestea furnizează informații istorice privind revolta Macabeilor și domnia Hasmoneeană. Aceste cărți au fost scrise la momente diferite și fiecare aduce o perspectivă unică evenimentelor celebrate ca sărbătoarea Hanukkah.

În contrast cu 1 Macabei, cartea 2 Macabei constituie un sumar al unei istorii scrisă în original în limba greacă, pentru evreii elenistici din diaspora, care trăiau în zonele vorbitoare de greacă din Egipt. Evreii cărora le era adresată cartea erau loiali atât națiunii lor, cât și noului stat Hasmoneean și, în același timp, erau supușii credincioși ai regatului grec al dinastiei Ptolemeice din Egipt. Iason din Cyrene (Iason Cirineanul) a scris cele cinci volume originale ale istoriei Macabeilor, care au fost ulterior "rezumate" de către un scriitor anonim în cartea 2 Macabei. Originalul nu s-a păstrat.

Autorul cărții 1 Macabei, care a scris pentru locuitorii Iudeei, a cautat să promoveze legitimitatea preoților Hasmoneeni și a conducerii politice a acestora. Totuși, cartea 2 Macabei încearcă să explice evreilor din diaspora și, totodată, grecilor, faptul că revolta Macabeilor nu a fost rezultatul unei ciocniri inevitabile între două culturi - elenism și iudaism - a două popoare diferite, elenii și evreii. Vărsarea de sânge a fost de prisos și a fost cauzată de o alianță nefirească între așa-zișii preoți materialiști și liderii greci iraționali care au provocat profanarea unui templu străvechi și persecutarea unei religii protejate de lege. Răufăcătorii evrei, Iason și Menelaus (Menelau), au amenințat pacea orașului prin subminarea respectului tradițional al grecilor pentru practicile religioase și legale ale autohtonilor. Cititori greci, care întotdeauna au respectat tradițiile străvechi, ar fi condamnat cu siguranță acești inovatori evrei care au provocat dezordine.

În 2 Macabei există o accentuare unică a martiriului religios - Hannah și cei șapte fii ai săi și scribul bătrân Elazar sunt prezentați drept înțelepți care-și apară în mod rațional decizia de a muri, preferabilă abandonării credinței străbunilor lor. Morțile acestora nu sunt văzute numai ca un mod de a sfinți numele Lui Dumnezeu, ci și ca un mod indirect de a spăla păcatele Israelului și de a evoca o intervenție supranaturală a Lui Dumnezeu. Acest nou fenomen al martiriului religios reflectă tipul de devotament religios apreciat, în particular, de diaspora evreiască. Morțile acestora, de bună voie, prin tortură, au domolit mânia Lui Dumnezeu asupra profanării templului de către falșii preoți și explică victoriile lui Iuda Macabeul ca fiind rezultatul mântuirii oferite de Dumnezeu, ca răspuns la moartea martirilor evrei, precum și pedeapsa corespunzătoare pentru aroganța intolerabilă a lui Antiochus al IV-lea (2 Macabei 9).

Intervențiile supranaturale abundă în 2 Macabei, în vreme ce inițiativele militare motivate religios sunt reliefate în 1 Macabei. (Miracolul vasului cu ulei care arde timp de opt zile nu este menționat nicăieri în cele patru cărți ale Macabeilor, apărând mai târziu din surse rabinice.) Stilul literar ales de Iason din Cyrene evidențiază martiriul. Este un stil grecesc melodramatic, ce descrie grafic moartea copiilor inocenți, femeilor și bătrânilor. Scopul este acela de a șoca audiența cu o violență sentimentală și de a inspira cititorul cu o decizie eroică de a suferi torturi îngrozitoare mai degrabă decât de a comite idolatrie.

Rezumatul cărții lui Iason din Cyrene a fost creat de cineva care căuta să legitimeze sărbătorirea Hanukkah în Egiptul Ptolemeic elenistic. Prin urmare, autorul anonim al rezumatului furnizează o istorie abreviată cu două scrisori scrise în 142 Î.Hr. de noua Iudee independentă către evreii din diaspora egipteană. Scrisorile adresează o chemare către frații lor de a lua în considerare Hanukkah, precum o sărbătoare a reînchinării Templului.

*** Pentru cuprins consultați următoarea pagină.

VA URMA

1.3.5.1 1 Macabei

Cele patru Cărți ale Macabeilor nu fac parte din Biblia Iudaică. Totuși, acestea furnizează informații istorice privind revolta Macabeilor și domnia Hasmoneeană. Aceste cărți au fost scrise la momente diferite și fiecare aduce o perspectivă unică evenimentelor celebrate ca sărbătoarea Hanukkah.

1 Macabei (scrisă aproximativ între 134-104 Î.Hr. și descriind perioada anilor 166-135 Î.Hr.) este dedicată prezentării dinastiei Macabeilor, de la Mattathias (Matatia) până la fiul său Iudah (Iuda) și la Ionathan (Ionatan) și Simon, care au devenit mari preoți și au obținut independența politică. 1 Macabei a fost scrisă în ebraică (deși astăzi nu există manuscrise decât în greacă), pentru o audiență iudaică, într-un stil biblic care subliniază modul în care Dumnezeu a ales familia Hasmoneeană pentru a salva Israelul. 1 Macabei seamănă oarecum cu Cartea Judecătorilor (Macabeii sunt "din seminția bărbaților acelor prin ale căror mâini s-a făcut mântuire lui Israel." - 1 Macabei 5:62). Multe rugăciuni originale, discursuri și poeme incluse în 1 Macabei reflectă sentimentele religioase intense ale noilor conducători.

Cartea ar fi putut avea scopul legitimării dinastiei Hasmoneene în fața a două obiecții interne prezente în viziunea generală impusă generației anterioare revoltei de către Ben Sirah:

"Iar în pământul poporului Aaron moștenire nu va avea și nici stăpânire în popor. Că Dumnezeu este partea moștenirii lui. [...]A fost și legătura cu David, fiu din seminția lui Iuda, ca să moștenească împărăția fiii lui, unul după altul; dar alta este moștenirea dată lui Aaron și seminției lui." (Ecclesiasticul sau Cartea înțelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah 45:29-30,35)

(1) Mattathias (Matatia) nu este descendentul direct al familiei marilor preoți (Zadok) aleasă în vremea zilelor lui David, ai cărei descendenți, Jason și Alcimus, au fost implicați în reformele elenistice ale Templului. (2) Dinastia Hasmoneană de preoți nu poate fi descendenta regelui David, care provenea din tribul lui Iuda.

Cu toate acestea, 1 Macabei răspunde implicit acestor obiecții:

(1) Autorul descrie acțiunile lui Mattathias și apelul său la adunare, "Tot cel care are râvna legii și se ține de legământ să vină după mine."( 1 Macabei 2:27). Acesta folosește termeni asemănători cu cei folosiți pentru istoria cu Moise și tribul lui Levi, cu vițelul de aur și Finees, preotul zelot. Aceștia au atacat public profanatorii cultului iudaic. În Biblie, atât tribul lui Levi, cât și preotul Finees, sunt răsplătiți pentru acțiunile lor zeloase, prin acordarea unui statut special în cadrul Templului. Similar, în cazul lui Mattathias, acțiunile zeloase în fața profanărilor îi aduc dreptul dinastic la preoție pentru copiii săi.

(2) 1 Macabei legitimează pretențiile politice ale dinastiei hasmoneene prin descrierea detaliată a adunării populare care a ratificat revendicarea de către Simon a poziției de mare preot si a guvernării. Grecii sirieni au acceptat aserțiunea lui Simon, acordându-i "mantia roșie și catarama de aur", în timp ce evreii au imortalizat acordul lor, privind conducerea lui Simon, prin gravarea înțelegerii pe tăblițele de bronz încadrate în stâlpii de pe muntele Zion. Totuși, Simon nu a pretins niciodată să înlocuiască Casa lui David, în consecință acesta nu a luat niciodată titlul de "rege" și a lăsat înțelegerea ca fiind temporară "până se va scula prooroc credincios" (1 Macabei 14:41) 1 Macabei subliniază și recunoașterea internațională acordată declarației de independență Hasmoneene prin citarea a nu mai puțin de nouă documente regale de la Siria greacă, Roma și Sparta.

Destul de interesant, 1 Macabei minimalizează războiul civil religios și politic pe care l-au purtat Macabeii cu preoții zadokiți și eleniștii. În schimb, evidențiază unitatea poporului în jurul figurii însuflețitoare a lui Iuda Macabeul, care este ilustrat ca un heros (războinic) și soter (salvator al comunității politice). Răufăcătorul este Antiochus al IV-lea, împăratul care încearcă să omogenizeze numeroasele grupuri etnice și religioase ale imperiului într-un singur regat elenistic loial. ("Și a scris regele Antioh la toată împărăția sa să fie toți un popor și să părăsească fiecare legea sa." [1 Macabei 1:44])

Probabil, autorul Cărții 1 Macabei sprijinea curtea Hasmoneeană și considera că a sa carte continuă tradiția biblică a Cronicilor [Paralipomena - Παραλειπομένων].

*** Pentru cuprins consultați următoarea pagină.

VA URMA

1.3.5 Cărțile Macabeilor

Prima și a Doua Carte a Macabeilor conțin cele mai detaliate descrieri ale bătăliilor lui Iuda Macabeul (Iuda Ciocanul - יהודה המכבי) și ale fraților săi pentru eliberarea Iudeei de sub dominație străină. Aceste cărți includ cele mai timpurii menționări despre povestea Hanukkah și despre reînchinarea Templului, pe lângă faimoasa poveste despre mama și cei șapte fii ai săi. Și, totuși, aceste două cărți lipsesc din Biblia Iudaică.

Înainte de a pune întrebări privind această omisiune, este important să înțelegem modul de alcătuire a canonului biblic evreiesc. Cuvântul “canon” (κανών) provine din limba greacă și înseamnă “standard” sau “măsură.” Când se referă la un canon biblic, cuvântul este folosit pentru desemnarea unei colecții de scrieri care sunt considerate autoritare în cadrul unui grup religios specific. Pentru poporul evreu, canonul biblic este compus din cărțile aflate în Tanakh (Biblia Iudaică).

Procesul de canonizare a Bibliei Iudaice este adesea asociat cu Conciliul de la Jamnia (Ebraică: Yavneh), din jurul anului 90 A.D. Rabbi Yochanan ben Zakkai a reușit să scape din Ierusalim înainte de distrugerea orașului și a obținut permisiunea de a reconstrui o bază evreiască la Jamnia. Probabil, aici a fost discutat și acceptat formal canonul Bibliei Iudaice. Totuși, aceasta este o afirmație care și-a pierdut din susținători în lumea teologică a ultimilor ani. Unele dintre dezbaterile care privesc aceste discuții - oriunde și oricând ar fi avut loc - apar în literatura rabinică, deși nu există documente complete care să ateste aceste dezbateri. În consecință, se poate numai specula asupra motivului cu privire la excluderea anumitor texte din canon, în vreme ce altele au fost acceptate.

În ciuda faptului că diferite scrieri non-canonice nu au intrat în canonul evreiesc, totuși, acestea au o valoare documentară ridicată și sunt demne de a fi studiate, chiar dacă rabinii nu le-au considerat ca fiind de inspirație divină sau la fel de sfinte precum Biblia. Multe dintre aceste scrieri apar în categoria documentelor cunoscute generic sub numele ca Apocrypha. Scrierile apocrife conțin cărți existau la momentul presupus de la Jamnia, dar dintr-un anumit motiv nu au fost incluse în canonul biblic. În această categorie se află și cărțile Macabeilor.

* Diverse teorii

Există mai multe teorii care încearcă să explice excluderea cărților apocrife. O teorie afirma că numai cărțile scrise în original în ebraică au fost luate în considerare pentru includerea în canon. Cu toate acestea, cartea lui Daniel, deși inclusă în canon, este scrisă în mare parte în arameică. Chiar și mai problematic este faptul că unii cărturari consideră că prima carte a Macabeilor a fost scrisă în original în ebraică, îndeplinind astfel criteriul lingvistic pentru includere - și totuși este absentă din canonul biblic.

O altă teorie, care explică omisiunea primelor două cărți ale Macabeilor, se bazează pe datarea acestor documente. Cu toate că se presupune deseori că la Jamnia a fost întocmit canonul biblic, există unele speculații care afirmă că lista acceptată a cărților era deja existentă, cu mult timp înainte. Cu alte cuvinte, poate că adunarea rabinilor de la Jamnia a moștenit o listă de documente, deja neoficial recunoscută ca fiind canonică, și doar au aprobat formal această listă.

Dacă este adevărat, atunci data relativă a revoltei Macabeilor ar înlătura includerea acesteia într-o listă deja acceptată anterior. Ar fi fost o carte prea “nouă” pentru a fi luată în considerare, de vreme ce nu avea o istorie solid ancorată în tradiție. Această teorie, însă, prezintă fisuri serioase printr-o comparație cu Cartea lui Daniel, deoarece Daniel este inclusă în canonul biblic în pofida faptului că majoritatea cercetătorilor datează ultima parte a cărții în perioada revoltei Macabeilor în jurul anului 165 Î.Hr. - cu alte cuvinte, în timpul istoriei relatate în cărțile Macabeilor.

S-a sugerat, de asemenea, că excluderea cărților Macabeilor se poate datora rivalității politice care exista în perioada târzie a celui de-al Doilea Templu între Saduchei și Farisei. Saducheii, o clasă de clerici care se ocupa de Templu, respingeau în mod deschis interpretările orale ale Fariseilor, o clasă proto-rabinică. Macabeii erau o familie de preoți, în vreme ce rabinii au fost cei care au determinat forma finală a canonului biblic la Jamnia, aceștia din urmă fiind descendenții Fariseilor. Este posibil ca excluderea cărților Macabeilor să fi fost una dintre ultimele salve ale bătăliei dintre Farisei și Saduchei? Ar fi hotărât rabinii de la Jamnia să canonizeze un document care lauda atât de evident o familie de preoți hasmoneeană?

* Pragmatism și politică

Poate că răspunsul constă în ceva mai mult decât într-un amestec de pragmatism și politică. Cărțile Macabeilor descriu revolta condusă de familia Macabeilor împotriva regelui sirian Antiochus Epiphanes. Câteva sute de ani mai târziu, cărturarii evrei se aflau la Jamnia, în timp ce Templul era distrus, iar Ierusalimul pierdut. Circumstanțele erau rezultatul propriei revolte eșuate împotriva romanilor.

Poate că aceștia considerau imprudent să promoveze un text care se prevestea o revoltă evreiască încununată de succes. Aceasta putea reprezenta o amenințare, atât pe plan intern cât și extern. Romanii, în mod cert, nu ar fi privit favorabil popularizarea unui astfel de text, deoarece putea reintroduce conceptul revoltei unei populații care încerca cu disperare să supraviețuiască devastărilor survenite propriei tentative eșuate. Ironic, această luptă internă/externă stă la baza poveștii Hanukkah, și poate că tocmai această luptă repetată atât de des în istorie a prevenit ca textele fundamentale despre Hanukkah să fie incluse în canonul biblic.

Deși, cărțile Macabeilor nu au fost incluse în canonul biblic, valoarea lor este incontestabilă. Totuși, până și acest fapt întâmpină ceva dificultăți în contextul tradiției iudaice, datorită unui alt moment istoric. Prima și a doua carte a Macabeilor au fost incluse în Septuaginta, traducerea în limba greacă a Bibliei Iudaice destinată inițial pentru comunitatea evreiască din Alexandria. Totuși, Septuaginta a devenit versiunea oficială a Bibliei pentru nou-născuta Biserică Creștină. Când acest lucru s-a întâmplat, autoritatea cărților Macabeilor a fost respinsă de comunitatea evreiască. Ironic, cărțile Macabeilor au supraviețuit deoarece au devenit parte a canonului creștin, pentru că altfel, aproape sigur, acestea ar fi fost pierdute în decursul secolelor. Dar, odată ce canonizarea creștină a avut loc, aceste cărți au devenit pierdute pentru lumea evreiască pentru multe secole.

Astăzi există un interes reînnoit pentru aceste cărți în cadrul comunității evreiești. Cercetătorii istoriei și literaturii evreiești recunosc valoarea acestor documente care ilustrează atât de fidel detalii, evenimente și personalități ale unei perioade importante a istoriei evreiești. Deși nu sunt considerate ca făcând parte din canon de nicio comunitate evreiască, aceste cărți sunt studiate din nou și ajută evreii să înțeleagă mai bine celebrarea Hanukkah.

*** Pentru cuprins consultați următoarea pagină.

VA URMA