2.2.2 Moise - Învățător și erou

Învățătorul grijuliu

Încă din vremurile talmudice, apelativul obișnuit pentru Moise a fost Moșe Rabbenu, "Moise Învățătorul nostru." Un fragment din Talmud (Yevamot 49b) afirmă că diferența dintre Moise și toți ceilalți profeți constă în faptul că aceștia din urmă au văzut printr-o sticlă opacă, în vreme ce Moise a văzut printr-o sticlă limpede. Moise a fost ales să fie liderul Israelului, deoarece era foarte grijuliu cu turmele sale, când era pastor pentru Ietro (Midraș Exodus Rabbah 2:2). Într-un alt fragment (Nedarim 38a) se spune despre Moise că era bogat, puternic și blajin, de vreme ce Cel Sfânt, fie El binecuvântat, își coboară duhul numai asupra unei persoane care are aceste daruri.

Moise și fratele său Aaron sunt menționați deseori drept liderii poporului, Moise fiind legiuitorul neclintit, nefăcând vreun compromis, în timp ce Aaron este liderul care iubește și urmărește pacea. Moise a murit datorită unui sărut de la Dumnezeu (Bava Batra 17a), iar însuși Dumnezeu l-a îngropat (Sotah 14a) într-o peșteră pregătită special pentru acesta încă din zorii sabatului creației (Pesahim 54a).

Eroul abandonat

Povestea bebelușului Moise, pus într-un coș și abandonat lângă fluviul Nil, a atras atenția cercetătorilor, mai ales a folcloriștilor, deoarece pare să fie în concordanță cu un motiv larg răspândit, care este caracteristic poveștilor despre nașterea eroilor.

Un exemplu bine-cunoscut este nașterea lui Oedip, din mitologia greacă. Laius, tatăl acestuia, primește un oracol nefavorabil de la Apollo; prin urmare, când i se naște un fiu, acesta i-l dă unui păstor pentru a fi dus la muntele Cithaeron. Nerespectând instrucțiunile, pastorul îl încredințează pe Oedip altui păstor, care, în schimb, i-l dă lui Polybus, regele Corintului. Monarhul și soția sa îl cresc pe Oedip ca pe propriul lor copil.

Un alt exemplu, de aceeași factură, este povestea nașterii lui Hercule. Acesta a fost abandonat de către mama sa Alcmene, dar a fost găsit de Atena, care i l-a dus Herei. Aceasta, neștiind cine este tatăl copilului, îl dă înapoi mamei acestuia.

Un alt exemplu din literatura clasică este faimosul mit al lui Romulus și Remus, fondatorii legendari ai orașului Roma. Gemenii au fost născuți de Rhea Sylvia, o prințesă și vestală virgină, care fusese violată de zeul Marte. Amulius, fratele mai mic al tatălui acesteia, Numitor, l-a detronat pe rege și a ordonat ca bebelușii să fie aruncați în râul Tibru. Totuși, cufărul în care se aflau copiii a ajuns la mal; gemenii au fost găsiți și alăptați de o lupoaică, până când au fost descoperiți de către Faustulus, păstorul regal. Acesta, împreună cu soția sa, i-au adoptat și crescut ca pe propriii lor copii.

Doi eroi abandonați din Orientul Apropiat

Două motive identice se regăsesc în biografiile a doi eroi din Orientul Apropiat. Unul se referă la legenda privind nașterea lui Sargon din Akkad, întemeietorul marelui imperiu al Mesopotamiei. Afirmând faptul că este autobiografic, textul cuneiform susține că acesta a fost copilul unei mari preotese cu descendență nobilă, tatăl fiind necunoscut. Dezvăluirea indiscreției mamei sale va duce la pierderea funcției de mare preoteasă, pentru care absența copiilor era o precondiție indispensabilă.

În consecință, mama lui Sargon l-a pus într-un coș de trestie, pe care l-a acoperit cu gudron, abandonându-l în fluviul Eufrat. Purtat de ape, copilul va fi descoperit și salvat de către Akki, grădinarul regal, care l-a adoptat. Ulterior, Sargon va fi favorizat de către zeița Iștar și va prelua tronul Akkadului, unde va domni timp de 55 de ani.

Un alt exemplu din Orientul Apropiat, al acestei teme populare, se referă la Cyrus, fiul lui Cambyses, fondatorul Imperiului Persan Ahemenid. Bunicul acestuia, Astyages, regele din Medes, a avut două visuri care i-au fost interpretate ca însemnând faptul că nou-născutul său nepot Cyrus îi va uzurpa tronul într-o zi. Prin urmare, Astyages a ordonat servitorului său de încredere, Harpagus, să ucidă copilul.

Temându-se să comită fapta el însuși, Harpagus, a angajat un păstor pe nume Mithradates, i-a dat bebelușul și i-a ordonat să-l lase să moară pe un munte. Păstorul, însă, a luat copilul acasă, descoperind apoi că soția sa a născut un copil mort. Cuplul l-a înlocuit pe acesta din urmă cu Cyrus, lăsând în schimb pe munte trupul copilului mort. Zece ani mai târziu, printr-un capriciu al sorții, adevărata identitate a lui Cyrus a fost descoperită.

Modul în care povestea lui Moise diferă

O examinare atentă a poveștii nașterii lui Moise arată totuși câteva diferențe semnificative, care separă acest eveniment de exemplele mai sus amintite. În afara pericolului de moarte la adresa copilului, toate celelalte detalii din povestea inclusă în Torah sunt complet opuse caracteristicilor convenționale ale genului literar care se referă la legendele privind nașterea eroilor.

Mai întâi, o caracteristică neobișnuită din biografia lui Moise, o constituie absența unui anunț divin legat de nașterea acestuia. Nu există profeții privind destinul sau soarta sa, prevestiri despre vreo măreție viitoare și nu apare niciun fenomen supranatural în legătură cu evenimentul. Absența acestor lucruri diferențiază în mod vădit povestea biblică de biografiile populare ale eroilor.

De asemenea, există multe alte considerente. Copilul Moise nu este nici rezultatul vreunei relații ilicite și nici nu este de origine nobilă sau regală. Nu există nici vreo ostilitate parentală sau din partea bunicilor legate de nou-născut. Mama acestuia încearcă cu disperare să-și mențină copilul acasă cât mai mult timp posibil, cedându-l apelor fluviului doar pentru a se sustrage decretului faraonului, privind genocidul nou-născuților.

Chiar și atunci, mama copilului nu desemnează pentru această acțiune pe altcineva, ci ea însăși pune copilul într-un coș bine izolat împotriva apei, lăsându-l apoi printre trestiile de pe marginea fluviului, pentru a nu pluti mai departe și a fi descoperit de către prințesă. De asemenea, aceasta își ia măsuri de precauție, asigurându-se că poate urmări desfășurarea evenimentelor. În cele din urmă, găsitorul copilului din povestea din Exod, nu este o persoană de rând, ci fiica regelui, care recunoaște originea iudaică a bebelușului.

*** Pentru cuprins consultați următoarea pagină.

VA URMA

2.2.1 Moise - Personajul biblic

Personajul biblic Moise (מֹשֶׁה‎ - Moșeh) este cea mai importantă figură a iudaismului, liderul copiilor lui Israel din sclavia în Egipt și, în particular, marele predicator al Torei, primită de la Dumnezeu; de aceea Torah este numită deseori "Torah lui Moise."

Textul biblic explică numele lui Moise, ca provenind din rădăcina mșh (משה), "a scoate" - Exodul 2:10. Există și unele afirmații care susțin că numele său provine de fapt din rădăcina egipteană "ms," la fel ca numele faraonilor Thut-mose și Ra-mses, însemnând "născut" sau "copil."

Povestea biblică

Așa cum este spusă în Pentatueh, de la începutul Exodului și până la sfârșitul Deuteronomului, povestea lui Moise începe cu nașterea sa, din Amram și Yoheved, în Egipt. Când mama sa l-a ascuns în păpurișul de pe malurile Nilului, pentru a-i salva viața, deoarece aceasta era amenințată de ordinul faraonului de a ucide fiecare nou-născut evreu, fiicei faraonului i se face milă de bebeluș și îl adoptă drept fiul ei. Când Moise a crescut, devenind bărbat, a ieșit din palatul regal, unde fusese crescut ca un prinț egiptean, pentru a vedea durerea fraților săi evrei, chinuiți sub bicele egiptenilor.

Fiind martorul unui moment în care un egiptean îl lovea cu cruzime pe un evreu, Moise l-a ucis pe egiptean, lucru care-l va determina să fugă, spre a-și salva viața. Scăpat la Madian (Midian), Moise a lucrat ca pastor pentru Yitro (Ietro), preotul din Madian, cu a cărui fiică, Zipporah (Șippora, Sefora în greacă), s-a căsătorit. În timpul șederii acestuia la Madian, Dumnezeu i-a apărut lui Moise în rugul aprins și i-a ordonat să meargă la faraon și să-i ceară eliberarea poporului lui Israel din robie; eventual, a spus Dumnezeu, Moise îi va conduce în Țara Canaanului, pământul strămoșilor acestora.

Când, după cele zece plăgi, faraonul acceptă în sfârșit eliberarea israeliților, egiptenii pornesc în urmărirea acestora, dar sunt înecați în apele Mării Roșii, unde Moise a condus poporul într-un cântec al victoriei. Sosind la Muntele Sinai, poporul a primit Decalogul, iar - în perioada șederii timp de 40 de zile pe munte, unde nu a mâncat sau băut - Moise primește alte legi și instrucțiuni pe care le va predica poporului. Moise îi conduce pe israeliți timp de 40 de ani prin pustiu, până când vor ajunge la hotarele pământului promis. Acolo, Moise a murit la vârsta de 120 de ani, fiind și îngropat în acel loc.

Acesta este rezumatul simplu al poveștii lui Moise, relatată cu multe detalii în Pentateuh, și elaborată în numeroase legende din Midraș. Conform viziunii tradiționale a poveștii lui Moise și potrivit Pentautehului, aceasta a fost redactată de către Moise însuși la "dictarea" directă a lui Dumnezeu; o viziune care este încă acceptată de ortodoxia iudaică, în pofida faptului că fost puternic atacată de către critica biblică, conform căreia Pentautehul este considerată o lucrare mixtă, produsă în perioade diferite din istoria Israelului.

Problema lui Moise a ocupat mințile teologilor, dintre care foarte puțini merg atât de departe încât să nege complet faptul că Moise constituie un personaj istoric. Ceea ce trebuie discutat însă nu este întrebarea dacă Moise a existat cu adevărat, ci mai degrabă rolul pe care-l ocupă acest personaj de seamă în viața și în gândurile membrilor religiei iudaice.

Tradiția iudaică ulterioară

O ambivalență pronunțată poate fi observată în cadrul tradiției iudaice legată de personalitatea lui Moise. Pe de o parte, Moise este slăvit drept un mijlocitor între Dumnezeu și om, ca instrumentul revelării Torei de către Dumnezeu și învățătorul care a predat Torah poporului lui Israel, tatăl tuturor profeților, cu care Dumnezeu a vorbit "faţă către faţă" (Exodul 33:11). Pe de altă parte, au fost făcute eforturi intense pentru a respinge orice noțiune precum Moise ar fi de natură divină sau semi-divină.

Chiar și în Pentateuh, Moise este descris ca fiind un om cu cu defecte umane. Este ezitant atunci când se pune problema să devina mesagerul Domnului ("Cine sunt eu, ca să mă duc la Faraon, regele Egiptului, şi să scot pe fiii lui Israel din ţara Egiptului?" - Exodul 3:11); își pierde firea (Numeri 20:9-11); se căsătorește și are copii (Exodul 18:2-4); și eventual, ca toate ființele umane, moare și este îngropat (Deuteronomul 34). Cu tot rolul său de intermediar, nu este Moise, ci Dumnezeu, cel care oferă Torah poporului lui Israel. Există o zicală rabinică, ce afirmă că, dacă Dumnezeu nu i-ar fi dat Torah lui Moise, i-ar fi dat-o lui Ezra, cu același efect. Iudaismul nu este în niciun fel "mozaism."

În Evul Mediu, au existat mai mulți gânditori evrei care, evident ca răspuns la rolurile centralizatoare ale lui Isus Christos în creștinism și Muhammad în mahomedanism, au ridicat rolul lui Moise, astfel încât religia iudaică s-a concentrat în jurul acestuia.

Moise Maimonides despre Moise

Însă, tendința opusă poate fi clar observată. Deoarece creștinismul și, într-o oarecare măsură, islamul, se concentrează pe un individ, acești gânditori au declarat că iudaismul, dimpotrivă, nu evidențiază niciun individ, nici măcar pe Moise, ca aparținând de centrul credinței. Există, totuși, unele tensiuni între afirmația că Moise este extrem de important și nevoia de a minimaliza rolul acestuia. Maimonides a afirmat, drept principiu al credinței, că un evreu este obligat să creadă că Moise a fost cel mai mare om care a trăit vreodată și, chiar, că statutul acestuia este similar cu al îngerilor. Însă, Maimonides reacționa la provocările la adresa iudaismului din zilele sale, iar o citire atentă a formulării lui Maimonides dezvăluie faptul că acesta îngrădește această afirmație cu unele rezerve.

În formularea celui de-al șaptelea principiu al credinței, comentând Mișnahul (Sanhedrin Mișnah 10:1), Maimonides scrie:

"Al șaptelea principiu al credinței. Profeția lui Moise, învățătorul nostru. Aceasta înseamnă că trebuie să credem că el a fost tatăl tuturor profeților dinaintea sa, iar cei care au venit după el se găsesc înapoia sa ca rang. A fost ales de Dumnezeu din întreaga omenire. A înțeles mai multe despre Dumnezeu decât a înțeles sau va înțelege vreodată orice alt om din trecut sau viitor. Și trebuie să credem că atins o stare de măreție dincolo de sfera umană, încât a ajuns la gradul de înger, devenind parte a ordinului îngerilor. Nu a fost niciun zid pe care nu l-a trecut. Niciun obstacol material nu i-a stat în cale și niciun cusur mic sau mare nu s-a găsit în el. Capacitățile fanteziste și senzoriale ale simțurilor sale i-au fost înlăturate. Dorințele sale au fost împietrite și i-a rămas numai rațiunea pură. În acest înțeles se afirmă despre el că a vorbit cu Dumnezeu fără vreun intermediar angelic."

De remarcat faptul că, pe lângă reținerile exprimate de Maimonides, acesta ia în considerare numai percepția lui Moise asupra lui Dumnezeu, datorită căreia a recepționat informațiile divine. Numai în acest fel, este Moise mai presus de orice altă ființă umană, și nu trebuie să se creadă că Moise însuși a fost desăvârșit.

*** Pentru cuprins consultați următoarea pagină.

VA URMA